La multi ani! din si pentru Bucovina
marți, 30 noiembrie 2010
La mulţi ani, Patrie!
Mâine e ziua patriei mele. E ziua Ţării. E ziua neamului meu.
Ar trebui să spun toate astea-şi multe altele- cu bucurie, cu entuziasm, cu încredere.
Nu pot s-o fac. Mi-e jenă să-i rostesc numele, ca să nu mă considere cei din jur...uşor dereglată. Mi-e groază să-i rostesc numele, ca să nu mă considere vreunii fascistă. Că naţionalistă mă consideră deja. Ca şi cum aş fi ciumată. Ca şi cum aş fi legionară. Ca şi cum aş fi unul dintre teroriştii lui bin Laden ăla.
Nimeni nu mai vorbeşte de Patrie. Nici de Ţară. Nici de Neam. Că se găsesc destui care, direct ori mai pe ocolite, să te catalogheze drept comunist. Ori xenofob. Ori antisemit. Ori cine ştie ce-ţi mai pun în cârcă...Că aşa suntem noi: guralivi; cârcotaşi; căutători de nod în papură; fudui; superficiali; orgolioşi....
Da. Avem multe păcate; unele genetice( că doar suntem urmaşi de daci şi de romani,nu?), altele preluate; unele vechi, altele nou-nouţe; unele uşoare, hazlii chiar, altele de fond, profunde şi inconfundabile.
Nu-i bai; eu mă iubesc aşa cum sunt şi, mai mult, VĂ IUBESC; POPOR ROMÂN!
LA MULŢI ANI,ROMÂNIA! SĂ TRĂIEŞTI CU MULT MAI MULT DECAT ÎŢI DAU BAŞTANII ŞI DECÂT ÎŢI PROROCESC DUŞMANII!
luni, 29 noiembrie 2010
Suflet românesc: Transilvania, Basarabia, Bucovina
Ansamblul Transilvania, de dicolo de munţi, pe muzica interpretată de inconfundabilii Lăutari de dincolo de Prut, joacă aidoma bucovinenilor mei de altădată. Ce dovadă mai vie de românism carpato-nistrean mai vor unii?
Români de pretutindeni, fiti fericiti!
Români de pretutindeni, fiti fericiti!
Cine recunoaşte melodia?
E Hora detrunchiaţilor, realizată de acelaşi neostoit luptător naţionalist Ciprian Porumbescu.
Merităm ceea ce am primit de la EI, de la generaţia care a deschis ochii neamului către ADEVĂR?
Amintiţi-vă, fraţi ai mei, de zbuciumul şi suferinţa şi jertfa generaţiei lui Ciprian, pentru că pe sudoarea şi sângele şi lupta lor s-a întemeiat Ţara pe care n-o merităm!
Cântecele neamului românesc din Bucovina, III
Cu încrederea că bunul Dumnezeu ne va ajuta să fim iar împreună!
Cântecele neamului românesc din Bucovina, II
Cine ar crede că omul ăsta le-a cântat, demult, într-o iarnă cu omătul până la streaşină, tinerilor şi bătrânilor veniţi la creştinarea unui copchil născut într-o zi a Sfântului Ioan Botezătorul? Omul pare neschimbat; copchilul acela sunt eu, ajunsă azi în apropierea unei jumătăţi de secol.
Cântecele neamului românesc din Bucovina I
Cel care ne-o depărtat
Moară vara de tunat!
Să n-aibă nici lemn de cruce
Nici la groapă cine-l duce,
Să n-aibă loc pe pământ
Şi nici ţărnă pe mormânt!
Moară vara de tunat!
Să n-aibă nici lemn de cruce
Nici la groapă cine-l duce,
Să n-aibă loc pe pământ
Şi nici ţărnă pe mormânt!
Rugăciune
28 noiembrie 1918- Congresul General al Bucovinei vota unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei cu Patria Mamă.
Ar trebui să nu uităm! Ar trebui să purtăm doliu! Ar trebui să ne ajutăm fraţii rămaşi "dincolo".
Nu mai stim? Nu mai avem memorie? Nu ne mai pasă?
Să nu ne plângem de cele ce ni le fac alţii! Să ne îngrozim de relele pe care noi, cu bunăştiinţă, ni le facem!
Strugur roşu de căline
Mã rog, Doamne, cãtre Tine,
Sã fii rãbdãtor cu mine
Pentru vremea care vine.
Şi mã rog de dimineaţã
Sã-mi iei lacrimi de pe faţã
Sã-mi ştergi ochii, sã-mi dai mâna,
Sã mã duci în Bucovina,
Ţara mea din miazãnoapte
Unde se grãieşte-n şoapte
Şi se ţin ochii-n pãmânt
Şi de ţarã eşti flãmând.
Şi mã rog la prânzişor
Sã-mi mai iei, Doamne, din dor,
Din dorul de fraţii mei
De la Cupca şi Ciudei,
Din dorul de peste an
De fraţii mei din Boian.
Şi mã rog la prânzul mare
Sã-mi dai, Doamne, uşurare
Sã mã duc pe drumul mare
Pân’la Cernãuţi cãlare,
La Cernauca şi Hotin
Sã nu mai aud suspin.
Şi sã nu mã laşi sã mor
Pânã n-oi vedea-n pridvor
Pe fratele din Ceahor
Cã nici lui nu-i e uşor.
Şi sã nu-mi dai, Doamne, moarte
Pânã n-oi vedea departe,
Peste Sireţel şi Prut,
Bucovina de-nceput,
Bucovina-ntreagã, roatã,
Cum a fost, Doamne, odatã.
Sã bat codrul haiduceşte,
Sã aud iar româneşte
La Cireş şi Carapciu
Unde mândrele mã ştiu
Cã sunt harnic şi frumos
De la Pãtrãuţi de Jos.
Cã-s voinic cu stânã-n munţi
Şi mi-s fraþii-n Iurcãuţi,
La Zastavna şi-n Coţmani
Şi nu i-am vãzut de ani.
Şi m-aş duce, Doamne, duce,
Sã-i pun tatii flori la cruce,
Sã-i pun bradanaş cu flori
De la ai mei frãţiori
Din Rarancea şi Igeşti,
Din Voloca şi Stãneşti.
C-ar fi vrut tatuc-al meu
S-ajungã la Vasilãu,
Sã colinde şi sã ure,
Sã se piardã în pãdure,
Din Codrii Cosminului,
Pe urmele zimbrului,
La Nistru s-ajungã iarã,
S-azvârlã strãinii-afarã.
Cu drag, pentru colţul meu de Ţară şi în memoria tatălui meu, mort fără să mai apuce să vadă codrii copilăriei lui.
Ar trebui să nu uităm! Ar trebui să purtăm doliu! Ar trebui să ne ajutăm fraţii rămaşi "dincolo".
Nu mai stim? Nu mai avem memorie? Nu ne mai pasă?
Să nu ne plângem de cele ce ni le fac alţii! Să ne îngrozim de relele pe care noi, cu bunăştiinţă, ni le facem!
Strugur roşu de căline
Mã rog, Doamne, cãtre Tine,
Sã fii rãbdãtor cu mine
Pentru vremea care vine.
Şi mã rog de dimineaţã
Sã-mi iei lacrimi de pe faţã
Sã-mi ştergi ochii, sã-mi dai mâna,
Sã mã duci în Bucovina,
Ţara mea din miazãnoapte
Unde se grãieşte-n şoapte
Şi se ţin ochii-n pãmânt
Şi de ţarã eşti flãmând.
Şi mã rog la prânzişor
Sã-mi mai iei, Doamne, din dor,
Din dorul de fraţii mei
De la Cupca şi Ciudei,
Din dorul de peste an
De fraţii mei din Boian.
Şi mã rog la prânzul mare
Sã-mi dai, Doamne, uşurare
Sã mã duc pe drumul mare
Pân’la Cernãuţi cãlare,
La Cernauca şi Hotin
Sã nu mai aud suspin.
Şi sã nu mã laşi sã mor
Pânã n-oi vedea-n pridvor
Pe fratele din Ceahor
Cã nici lui nu-i e uşor.
Şi sã nu-mi dai, Doamne, moarte
Pânã n-oi vedea departe,
Peste Sireţel şi Prut,
Bucovina de-nceput,
Bucovina-ntreagã, roatã,
Cum a fost, Doamne, odatã.
Sã bat codrul haiduceşte,
Sã aud iar româneşte
La Cireş şi Carapciu
Unde mândrele mã ştiu
Cã sunt harnic şi frumos
De la Pãtrãuţi de Jos.
Cã-s voinic cu stânã-n munţi
Şi mi-s fraþii-n Iurcãuţi,
La Zastavna şi-n Coţmani
Şi nu i-am vãzut de ani.
Şi m-aş duce, Doamne, duce,
Sã-i pun tatii flori la cruce,
Sã-i pun bradanaş cu flori
De la ai mei frãţiori
Din Rarancea şi Igeşti,
Din Voloca şi Stãneşti.
C-ar fi vrut tatuc-al meu
S-ajungã la Vasilãu,
Sã colinde şi sã ure,
Sã se piardã în pãdure,
Din Codrii Cosminului,
Pe urmele zimbrului,
La Nistru s-ajungã iarã,
S-azvârlã strãinii-afarã.
Cu drag, pentru colţul meu de Ţară şi în memoria tatălui meu, mort fără să mai apuce să vadă codrii copilăriei lui.
duminică, 21 noiembrie 2010
Avaaaai di neuronu' nieuuuuuu.....
Na şî ci dac'aista-i un fractal?
Dap. M-am bagat ca musca'n borş şi tari ma tem cî va fi să fierb, nu glumî. Creator di soft mi-o trebuit....belea mi-am capatat.
Cât o fo' teorie, o fo'...mai ninic nou. Când la practicî...măiculiţa meee! Deşte'ncârligate pe tastatură, dute'ncolo-vină'ncoa' di ma ie cu ameţalî. Drept îi cî şî io, ca o leneşî ce îs, m-am dus cu CDul virgin azi, cî din n-şpe motivi n-avusăi timp sî ma bag cu dânsu'n samî ş-apiii las' di nu ni-o mărs fulgii!!! Amu îi musai sî ma sfadesc cu Ghiţî(aista-i computeru' nieu!), ca sî ma dizmeticesc di cap cum îi cu actili, secvenţâli şî momentili cu cari m-o'brobodit fimeili celea di la şcoala aiasta di duminicî...Of, of, măi, măi,...'ni-ar ci neamu' aşe bogat pricum ni's io di închedicatî la tehnica modernî!!!! Iac'aşe!
duminică, 7 noiembrie 2010
Mmmmmmda....
Lăsând deoparte toată agitaţia, verbală, mai ales(deşi toti cei care se agită afirmă sus şi tare şi în mod repetat că nu le plăcea limbariţa poetului azi înmormantat!) din jurul subiectului de presa ivit vineri dimineata pe la 7 si-un sfert, cred că ar fi mai bine să încercăm o analiză serioasă a situaţiei de azi, a halului în care ne-a adus un regim cel puţin la fel de stupid ca cel pe care, din motive mai mult ori mai puţin personale, l-a linguşit Păunescu, în nişte vremuri cumplite, de care, din păcate, prea puţin vorbim.
Păunescu a plecat...în neant...la dreapta judecată...cine ştie!? Noi am rămas cu mizeria în care trăim, cu vorbăraia fără rost,cu inactivitatea sociala, cu orgolii stupide, cu sărăcia fizică şi, din nefericire, cu cea psiho-socială tot mai profunde şi mai agresive...cu înstrăinarea crudă care ne macină, cu nepăsare, cu spitale care n-au medicamente şi n-au bani pentru mâncarea bolnavilor da-l primesc pe ministrul responsabil cu pâine,sare şi flori aidoma celor de pe sigla partidului...
Ce s-a schimbat? Ce e mai bine? Ce motiv aş avea să cred că nu mi-am irosit două decenii din viaţă, DOUA DECENII, oameni buni, făcându-mi speranţe nu atât pentru mine, cât mai ales pentru copiii mei?
E frig în casele românilor, căci nu au cu ce să-şi plătească agentul termic: e foame în familiile românilor, căci nu-şi pot permite să-şi cumpere pâinea cea de toate zilele; suntem desconsideraţi peste tot în lume din pricini de tot felul; bântuie frica iar printre români, frica aceea cumplită ca orice ai spune, eşti ascultat, raportat şi, candva, vei da socoteală...Vă sună cunoscut refrenul?
Lui Păunescu sigur îi era cunoscut...A murit trist din pricina bolii neamului său, o boală care se pare că nu va avea leac: superficialitatea cu care gândeşte, vorbeşte şi trăieşte!
Păunescu a plecat...în neant...la dreapta judecată...cine ştie!? Noi am rămas cu mizeria în care trăim, cu vorbăraia fără rost,cu inactivitatea sociala, cu orgolii stupide, cu sărăcia fizică şi, din nefericire, cu cea psiho-socială tot mai profunde şi mai agresive...cu înstrăinarea crudă care ne macină, cu nepăsare, cu spitale care n-au medicamente şi n-au bani pentru mâncarea bolnavilor da-l primesc pe ministrul responsabil cu pâine,sare şi flori aidoma celor de pe sigla partidului...
Ce s-a schimbat? Ce e mai bine? Ce motiv aş avea să cred că nu mi-am irosit două decenii din viaţă, DOUA DECENII, oameni buni, făcându-mi speranţe nu atât pentru mine, cât mai ales pentru copiii mei?
E frig în casele românilor, căci nu au cu ce să-şi plătească agentul termic: e foame în familiile românilor, căci nu-şi pot permite să-şi cumpere pâinea cea de toate zilele; suntem desconsideraţi peste tot în lume din pricini de tot felul; bântuie frica iar printre români, frica aceea cumplită ca orice ai spune, eşti ascultat, raportat şi, candva, vei da socoteală...Vă sună cunoscut refrenul?
Lui Păunescu sigur îi era cunoscut...A murit trist din pricina bolii neamului său, o boală care se pare că nu va avea leac: superficialitatea cu care gândeşte, vorbeşte şi trăieşte!
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
Lecturi reînnoite
Am recitit, azi, câteva poeme ale lui Adrian Păunescu. Sau, mai bine zis, am revenit acolo unde, cu ani în urmă, eram la mine acasă; în cufărul cu straie de duminică, mirosind a busuioc, a linişte, a dram de noroc; în ograda părinţilor evocaţi în "Rugă...", între florile de pe mormântul tatălui meu pe care l-am avut în ochi citind "Repetabila povară", înapoi în anii în care chiar credeam că generaţia mea va schimba faţa lumii iubindu-se pe tunuri...Mă răscolesc, acum,cuvintele unui vers: "Pământul pe care trăieşti e cea mai adâncă răbdare"(Întuneric în pâine) Probabil că mâine m-or întoarce pe dos alte cuvinte...Astăzi însă mă întreb cât va mai fi pământul ăsta răbdare? Până când? Până ce? Până care?
Până una-alta, vorbe despre Păunescu....
Până una-alta, vorbe despre Păunescu....
vineri, 5 noiembrie 2010
Îmi va fi dor...
Cândva, într-o vreme despre care nu prea ştiu dacă să spun că a fost mai bună ori mai proastă, în comparaţie cu ceea ce trăiesc acum, a fost un copil, un adolescent crescut într-un sat de lângă un gard de sârmă ghimpată peste care nu avea voie să privească. Şi nu avea voie să viseze. Şi nici să întrebe. Şi nici să-şi lase lacrimile să pună întrebări în locul buzelor.
Era un adolescent avid de viaţă, la vârsta marilor întrebări, la vârsta marilor patimi, la vârsta marilor idealuri. Nu găsea nicăieri semeni care să-i răspundă, să-l iubească, să-i deschidă aripile şi să-l înveţe să zboare. Nimeni. Nicăieri. Nicicum.
Şi, într-o seară, într-un spaţiu mult prea mic nu atât pentru numărul de oameni de acolo, cât pentru măreţia momentului, toate întrebările au găsit răspuns şi toate patimile s-au revărsat şi mari aripi de lumină s-au desfăcut spre adevăr şi spre înţelepciune: era primul spectacol al Cenaclului Flacăra la care participa! Era prima întâlnire cu vulcanica personalitate a Poetului! Era prima împărtăşanie din izvorul adevărat al Istoriei Românilor, împărtăşanie oficiată de un laic cu figură de Mare Preot Dac şi tunătoare voce de oracol!
Mulţumesc, bădiţă Adrian, pentru că mi-ai înflorit adolescenţa şi m-ai făcut să înţeleg cine sunt! Mulţumesc pentru că, deşi n-ai avut loc în cărţile de şcoală, ţi-ai găsit adăpost într-un colţ umil de inimă proletară! Mulţumesc veacului în care m-am născut, că mi-a dat posibilitatea să te cunosc şi să vibrez sub sonorele Dumitale versuri!
Dumnezeu să te odihnească şi să-ţi dea autorizaţie pentru un Cenaclu în Paradis!
Era un adolescent avid de viaţă, la vârsta marilor întrebări, la vârsta marilor patimi, la vârsta marilor idealuri. Nu găsea nicăieri semeni care să-i răspundă, să-l iubească, să-i deschidă aripile şi să-l înveţe să zboare. Nimeni. Nicăieri. Nicicum.
Şi, într-o seară, într-un spaţiu mult prea mic nu atât pentru numărul de oameni de acolo, cât pentru măreţia momentului, toate întrebările au găsit răspuns şi toate patimile s-au revărsat şi mari aripi de lumină s-au desfăcut spre adevăr şi spre înţelepciune: era primul spectacol al Cenaclului Flacăra la care participa! Era prima întâlnire cu vulcanica personalitate a Poetului! Era prima împărtăşanie din izvorul adevărat al Istoriei Românilor, împărtăşanie oficiată de un laic cu figură de Mare Preot Dac şi tunătoare voce de oracol!
Mulţumesc, bădiţă Adrian, pentru că mi-ai înflorit adolescenţa şi m-ai făcut să înţeleg cine sunt! Mulţumesc pentru că, deşi n-ai avut loc în cărţile de şcoală, ţi-ai găsit adăpost într-un colţ umil de inimă proletară! Mulţumesc veacului în care m-am născut, că mi-a dat posibilitatea să te cunosc şi să vibrez sub sonorele Dumitale versuri!
Dumnezeu să te odihnească şi să-ţi dea autorizaţie pentru un Cenaclu în Paradis!
joi, 4 noiembrie 2010
In memoriam Anton Pann
Cine mai ştie ceva de Anton Pann, valahul născut în Imperiul sultanilor, devenit corist, poet, profesor şi compozitor român? S-a stins într-un 4 noiembrie(1854) şi astăzi memoria lui pare să se stingă definitiv. Nu merită această ingratitudine. Nu trebuie să-l lăsăm să moară din nou, căci sufletul său a vibrat româneşte şi slovele sale au stat la temelia sfintei noastre limbi. Iată o mostră:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
amintiri din primavară
Se anunţă an bogat în Bucovina
Iarna la Suceava
