vineri, 31 decembrie 2010

Cine ştie, cunoaşte....

Premile Balului Academiei Caţavencu 2010 – “Ieşi afară criza ordinară!


Categoria “Din puţul gîndirii”:
1. Sebastian Vlădescu (ministrul Finanţelor): „Există o viziune foarte clară a acestui guvern. Viziunea spune aşa: România este în impas.“
2. Iulian Fota (consilier prezidenţial): „Puteţi să vă faceţi cruce, deşi nu cred că-i chiar un lucru creştinesc.“
3. Victor Ponta (preşedinte PSD ): „Vă rog să oprim acest război care nu se va opri.“

Cîştigător
4. Traian Băsescu (preşedintele României): „Nu am nimic cu pensionarii. Dimpotrivă.”


Categoria “Gîndire cu premeditare”
1. Adriana Săftoiu (deputat PNL): “Domnul Băsescu a consolidat ceea ce, de fapt, nu s-a construit.”
2. Cristian Preda (europarlamentar): „Sînt conştient că blog-ul meu e mai important decît mine.“
3. Dan şova (senator PSD ): „Opoziţia se caracterizează prin aceea că sînt mai puţini.“

Cîştigător
4. Miron Mitrea (senator PSD ): „Eu am cunoscut mulţi hoţi săraci care erau atît de proşti, încît pierdeau şi ce furau.“


Categoria “Meandrele concretului”
1. Sorin Oprescu (primar general al Capitalei): „Deci am chemat toţi profesorii din ţara profesorilor, de la construcţii, am luat şi analiza bitumului. Concluzia este una singură: apa care zace pe caldarîm, pentru că gurile de canal erau înfundate cu gheaţă, deci nu mai erau decelate, apa care vine dinăuntru pe străzile nerefăcute niciodată, de la ţevi, penetrează asfaltul şi superior şi inferior.“

Cîştigător
2. Verestoy Attila (senator UDMR): “Sîntem cu toţii adepţii unei modernizări a României şi a unei progres pe care o slujim”.



Categoria “Lectura nu ştie carte”
1. Dumitru Dragomir (preşedintele LPF): „Azi citeşti, mîine citeşti, poimîine citeşti… te apucă pandaliile!“
2. Gigi Becali (europarlamentar): „Mie nu-mi place să citesc, că-mi lăcrimează ochii, mă-nţelegi, mă dor ochii.“

Cîştigător
3. Traian Băsescu (preşedintele României): „Cum ajungeam într-un port, cum mă duceam într-o bibliotecă.“


Categoria “Cu ce iubim femeile?”
1. Marian Vanghelie (primarul sectorului 5): „Calitatea unui soţ ideal şi a unui om care mă ştiţi dumneavoastră cum sînt este ca, dacă faci, soţia să nu simtă.“
2. Răzvan Theodorescu (academician): “Femeia e bună conducătoare de creştinism.”
3. Ion Iliescu (preşedinte de onoare al PSD ): „Este iarăşi pericolul să nu mai avem femei.“

Cîstigător
4. Gigi Becali (europarlamentar): “Eu i-am cerut să mă împreunez cu nevasta mea, nu să fac [***] cu nevasta mea, că eu nu fac [***] cu nevasta mea!”


Categoria Emil Bobu
1. Norica Nicolai (vicepreşedinte PNL): „Liberalii au şi ei deficitul lor de lipsă de caracter.“
2. Marius Marinescu (vicepreşedinte PRM ): „Primul om care a ajuns pe Lună a fost un cîine.”
3. Emil Boc (prim-ministru): „Deocamdată, sîntem unde ne aflăm.“

Cîştigător
4. Marian Vaghelie (primarul sectorului 5): „Furăciunile sînt de asemenea natură încît au depăşit orice limită.“


Monden

Categoria “Epoca mondenă şi contemporană”
Nicolae Mitea (fotbalist blond): „Maşina care mi-am luat-o, m-am sfătuit cu mine însuţi.“ (ProMotor, 24 aprilie)
Andreea Tivadar (fotomodel): „Nu, nu fac niciodată topless, pentru că soarele nu e bun pentru mameleon.“ (Antena 1, 29 iulie)
Emmy (cîntăreaţă pe bani): „Noi doi nu ne-am culcat. Nu ştiu cum e la pat. Jur! Eram dezbrăcaţi şi stăteam unul peste altul, dar nu am făcut nimic altceva decît [***] oral şi atît. Sexul oral nu e chiar [***], e altceva.” (Cancan, 1 mai)
Maria Dinulescu (actriţă), despre Poponeţ: „M-am bucurat să fiu alături de un suflet atît de frumos, care m-a inspirat să fiu mai bună. Îi mulţumesc pentru că mi-a oferit dragostea lui, atît de mult cît a putut el, şi-mi pare rău că nu am reuşit să fiu mai puternică pentru el.” (OK!, 23 aprilie 2010)
Liviu Vârciu (fost manelist): „Eu de fapt am vrut să fiu rocker, mie rock-ul mi-a plăcut toată viaţa, dar na, s-a întîmplat să fiu manelist.“ (Pro TV, 21 mai)

Cîştigătoare
Rose-Marie (fostă dansatoare la Surprize, surprize): „Nu sînt însărcinată, sînt puţin balonată. Dar nu ştiu cu cine.“ (Antena 1, 27 iunie)



Premii speciale

Un premiu de pioşenie Poliţiei Române fiindcă, în postul Crăciunului a renunţat la Tobă şi Şoric.


1. Crin Antonescu
I se acorda premiul “Greu de găsit”
Pentru că, dintre credinţele politice, nu i-au plăcut nici politeismul, nici monoteismul, ci doar absenteismul.

Motivaţia juriului:

Din pat, direct, cum s-a trezit,
El la Senat se suie.
Era pe cînd nu l-am zărit,
Azi îl vedem și nu e.


2. Victor Ponta
Copil-pilotului Victor Ponta care conduce cea mai puternica maşina de vot din Opoziţie i se acordă premiul Daciana Duster.
Motivaţia juriului: pentru că a ratat curba de sacrificiu din raliul Iaşilor şi s-a dat de trei ori peste cap, ca să se transforme în cea mai de viitor Bunicuţă a PSD .

3. Elena Udrea
I se acorda premiul “Roberta Anastase”, pentru numărarea corectă a turiştilor de pe Litoral.

4. La categoria “Dictatorul anului în România“… premiul nu se acordă.

5. La categoria “Cel mai bun premier al anului” … nici aici premiul nu se acorda, deşi a fost disputat de Emil Boc III, Emil Boc IV şi Emil Boc V.

6. Premiul “Unicul Lider al Opoziției”, se acordă ex-aequo, în ordine alfabetică lui, Crin Antonescu și Victor Ponta.

7. La categoria “Capitalism cu faţă umana şi puţină burtă” i se acordă lui Dinu Patriciu premiul “Kazahstan şi Bran”, pentru colecţia un miliard nouă sute de milioane care nu trebuie să lipsească din biblioteca niciunui mogul.

8. Neagu Djuvara i se acorda premiul “Tinereţe fără bătrîneţe” pentru că a dovedit că tinerii valoroşi care pleacă din ţară se mai şi întorc



Bula demnitarului – Mircea Geaonă, Aurelian Şoric, Mădălin Voicu şi alţii

CATEGORIA DIN PUB -UL GÎNDIRII
Mircea Geoană (preşedintele Senatului): „Avem o problemă, fiindcă Irlanda se poate răspîndi.“

CATEGORIA FUNCŢIA DEZBATE GRADUL
Aurelian Şoric (şeful IPJ Neamţ): „Interlop înseamnă, în primul rînd, să ai nişte locotenenţi care să-ţi execute lucrările prin forţă. Familia Mararu nu are locotenenţi.“

CATEGORIA NE DOARE-N FOND
Mădălin Voicu (deputat PSD ): „Băi, Fondul ăsta să ne pupe-n fund!“

CATEGORIA TOAMNA E CA TOAMNA
Traian Băsescu (preşedintele României): „Scutul antirachetă NATO este un scut antirachetă NATO.“

CATEGORIA FRAZE-FRAZE, DA’ BRÎNZA-I PE BANI
Roberta Anastase (preşedintele Camerei Deputaţilor): „Nu e nici pumn în gură, nici vreo forţare de regulament, nici măcar modificarea unei virgule, ci adăugarea unei fraze, care e valabilă şi în plen.“

CATEGORIA COSTELUL DIN CARPAŢI
Costel Căşuneanu („regele asfaltului“): „Şi tot eu sînt cel care greşesc, presupun, cînd adesea, conducînd regulamentar, sînt depăşit şi lăsat în nori de praf de Logan.“

CATEGORIA SOARE CU PREŞEDINŢI
Ioan Oltean (vicepreşedinte PDL ): „Este cazul ca soarele Partidului Democrat Liberal să răsară din nou de la Bucureşti. (…) Să dea Dumnezeu să fim întotdeauna la guvernare.“

CATEGORIA AFACERE ŞI ŢI SE VA DA
Traian Igaş (ministrul Administraţiei şi Internelor): „Imaginea Ministerului Afacerilor şi Internelor a avut de suferit în ultima perioadă.“

CATEGORIA REFORMAREA STATULUI DEGEABA
Dan Fătuloiu (secretar de stat MAI): „Avem la nivelul structurilor ceea ce avem, adică o inactivitate.“

Gânduri care ţin loc de somn...

Zile de bilanţ, căci peste mai puţin de 24 de ore vom fi încheiat socotelile cu anul care deja e vechi, deja nu mai prezintă interes, deja e istorie. Nu vreau să-l mânii pe bunul Dumnezeu şi să spun că a fost un an rău, căci, vorba mamei, încă nu ştim noi ce e răul absolut. Şi nici nu ar fi de dorit să-l aflăm, deşi, poate, am merita...Dacă e vorba de autocritică, sigur nu ne va răbda sufletul să nu găsim, pentru toate, pe alţii vinovaţi. Şi chiar dacă nu obişnuiesc să arăt cu degetul către alţii, străduindu-mă să-mi văd mereu paiul din ochi, nu pot să nu mă gândesc la banii pe care mi i-a furat, pur şi simplu, guvernul în acest an. Sau, parafrazând vorba lui Creangă, m-a furat în această vară cum mă fură şi-n anul celălalt şi de mulţi ani încoace şi culmea, sub oblăduirea unor legi şi ordonanţe şi hotărâri care nu doar că se anulează reciproc, dar mai şi dau loc la interpretări dintre cele mai originale, cele mai multe rămânând necunoscute cetăţenilor de rând în primul rând pentru că îşi pierd valabilitatea mai repede decât un ou uitat în soare. Trăim într-o ţară în care totul tinde să devină original musai; conducătorii aleşi într-un mod cu totul particular, cei de pe poziţiile 4-5-6 luând caimacul înaintea celor de pe poziţiile 2-3, ba chiar şi de pe 1 în unele cazuri, tândălesc luuuuuni de zile pe dezbaterea unei legi, pentru ca apoi, în jumătate de ceas să dea drumul la 20 de norme reformate/reformulate/reşapate, re...etc;nicăieri în lume nu cred să mai existe situaţia de la noi, în care, ca să-şi obţină drepturile cuvenite, cetăţeanul trebuie să-l acţioneze în instanţă pe nenea statul, pentru ca acesta să fie obligat să-şi respecte propriile legi, unele dintre ele votate în unanimitate, declarate constituţionale, promulgate şi apoi...uitate; statul ăsta îmi este dator cu hăt bune milioane de lei pe care mi le va da la sfântul aşteaptă, dar nu găseşte de cuviinţă să mă aştepte să plătesc impozitele(ghirul, cum spunea bunica) tot de ziua aceluiaşi sfânt, că deh! nici sfinţii nu mai sunt ce-au fost şi unii "e" mai egali decât alţii; aici, în ţara asta a mea, toată lumea vorbeşte de muncă, dar se promovează o ierarhie a nemuncii, ba chiar cei mai chiulăi îşi doresc să fie preşedinţii celorlalţi; aici agricultura e condusă de ginecologi şi electronişti, stânga e dreapta, dreapta e stânga şi toată naţia e un mare cetăţean turmentat, care mai bine merge la cârciumă decât la vot; tot pe plaiurile astea mioritice se mai întâmplă ca mai marii hidrotehnicieni ai naţiei să-şi bage creioanele în urechi şi nisipu'n saci ca să apere patria de inundaţii şi doar un biet fost lucrător la canal să găsească utilitatea magistralei albastre; tot pe acolo'şa gospodarii cu apa până'n gât urlă/bocesc/cerşesc şi se îmbată la crâşmă în timp ce jandarmii le scot boarfele din mâl şi le ridică locuinţe noi; ....şi, Doamne, vorba urăturii, ce-ar mai fi de înşirat/comentat/disecat/reformat în aceste timpuri şi locuri cu totul originale!!! Da' cine s-o facă? Cine se mai uită în jur? Cine mai aude suspinul văduvei ori plânsetul orfanului? Cui îi pasă că pământul ţării e năpădit de mălură şi pir, şi la propriu, şi la figurat? Cine mai dă doi bani pe naţia asta care doarme pe ea?
În definitiv, de ce mi-au tăiat mie salariul?
Sau cred că am pus incorect întrebarea; de ce mi-ar mai da mie salariu? Cui pasă că mă străduiesc să exist? Voi fi fiind, în ochii LOR, altceva decât un număr?
Cititorilor mei le ofer ceea ce circulă pe piaţa financiară românească(sperăm în ediţie limitată totuşi!)

şi diviziunea (sau o fi invers?!....whatever...)....

joi, 30 decembrie 2010

Din vatra sufletului meu


Bun venit, Copilule Iisus, în sufletele noastre!



Bun venit Luminii, Adevărului şi Vieţii!

E vremea colindelor! E vremea înnoirii fiecăruia dintre noi!

Zile de Crăciun 2010

Spre deosebire de ultimii ani,cand am petrecut Crăciunul în apartamentul meu de bloc de cartier muncitoresc, printre salate, cozonaci şi, mai ales, grămezi de copii care-mi colindau la uşă de se auzea până la IV(ici şi colo iţindu-se, prin întredescizături de uşi, capete curioase ori urechi dornice să audă mai mult), zilele trecute am fost ACASĂ în copilăria mea,alături de mama şi de fratele meu. Au fost zile simple, petrecute în căldura căminului copilăriei, într-un peisaj de basm nordic, cu omăt acoperind întreaga zare, cu ninsori de poveşti, cu joacă şi zgârieturi cu pisica enervată de zgândărelile mele, cu alergătură prin ogradă cu câinele lup, gras ca un viţel după asasinarea, fără asomare, a patrupedelor de prin gospodărie,cu poveşti şi bârfe la gura sobei, cu lapte acru prins de mama după o reţetă pe care n-am reuşit să mi-o însuşesc.......
Au fost, mai ales, zile petrecute cu mama, pe care am crezut că am s-o pierd cu doar vreo două săptămâni în urmă. Când ne-a văzut colindând în tindă, nu i-a venit să creadă; a înflorit pe dată, de parcă s-ar fi dus măcar un sfert din anii ei de peste 70. Parcă nu mai avea cuvinte să ne întâmpine...Nu mai ştia cum să ne îmbrăţişeze şi, mai ales, să ne mulţumească că am colindat-o...Glasul ei se pierdea în noianul de pupături cu care ne-a răsplătit colinda.

Am povestit, ca două coţofene, tot soiul de istorii de azi şi de altădată, ne-am amintit, fiecare, de copilăria ei, cu bunele şi relele lor(am constata că relele s-au cam şters din memorie!), de obiceiurile româneşti atât de vii în copilăria mea(şi tinereţea ei) şi care se pierd tot mai serios în ultima vreme. Nu mai sunt Oprişenii, nici Jianul, nici Căluţul, nici Malanca....nu mai răsună buhaiele din toţi rărunchii lor de lemn şi cozi de cal, nu mai pocnesc bice, nu mai sunt jocurile şi balurile de altădată...Tineretul, sufletul sărbătorilor de altădată, e puţin. Nu mai sunt familii cu 5-6-9 copii printre români. Doar ţiganii din Vuliva se puiesc sănătos, pentru că procesul tehnologic nu necesită calificare superioară şi, mai ales, pentru că puradeii sunt văzuţi ca o sursă de venit, de parcă ar fi saci cu barabule ori tărăboanţe cu curechi. Românii au puţini copii. Mulţi slugăresc te miri ce patroni prin Italia, Spania ori Irlanda. În vorbă intră, cu completări ori comentarii hazlii şi uncheşu, fratele mamei plecat de multă vreme în Banat, dar reîntors, de câte ori îl lasă pârdalnicele de boli, la vatra lui de lângă gardurile frontierei...


Am fost în vizită la tata, la marginea cărării ce străbate bătrânul ţintirim aşternut în jurul bisericuţei de lemn ridicate pe la începutul secolului XVIII. E linişte în lumea lui, aşa cum n-a avut vreodată în lumea de dincolo de gardul decorat cu mari semne ale răstignirii Mântuitorului...E linişte şi, neaşteptat, cât stau de vorbă cu el, plouă...De parcă, de dincolo de lume, din ochii lui obosiţi, tata lasă să-i văd lacrimile cu care ştiu că şi-a luat rămas bun de la fraţii mei, dar nu şi de la mine...Sunt lacrimi mari, curate,asemeni stropilor de ploaie care răcoresc arşiţa verii. Îmi udă faţa şi, deşi afară e frig, le simt calde pe obraji. Îmi fac bine. Lumânările aprinse sub lacrimile acestea ard cu flăcări vii, înalte, de parcă nu le este teamă că, lovite de picăturile lichide, vor dispare. Nu se aude nici un alt zgomot, doar răpăitul ploii pe acoperişul de draniţă al vechii biserici.
Nu mai e nimeni în cimitir. Dacă n-ar ploua, aş mai rămâne. Aş exersa o conversaţie filosofică cu tata. Ori i-aş cere să-mi povestească, iar şi iar, despre copilăria lui, despre escapadele în pădurea pe care eu o ştiu doar de departe şi din poveşti, despre mersul la fete ori la şezători, despre vâjâitul bombelor ori traseele gloanţelor urmărite de pe bara porţii de la ograda bunicilor mei, despre adevărurile din oraţiile de nuntă ori despre satele de dincolo de pădure...
Aprin lumânări la mormintele bunicilor mei, alături de care am crescut într-o altă lume, într-un alt timp, printre alţi oameni şi alte reguli...Trec şi pe la străbunicii de care îmi amintesc cu un puternic sentiment de mulţumire...Şi, ca de fiecare dată, în faţa altarului bisericii, aprind două lumânări pe morminte goale azi, dar care, pentru mine, au o rezonanţă specială, şi sunt convinsă că spiritele celor îngropaţi acolo, în 1896, vin, măcar la marile sărbători, înapoi într-o lume pe care au iubit-o şi au educat-o: tatăl şi fratele lui Ciprian Porumbescu,părintele Iraclie şi Ştefan. Crucile se cer a fi îndreptate şi curăţate, căci anii mulţi şi-au lăsat amprenta pe ele. Lumânărelele mele aş vrea să fie un sâmbure de recunoştinţă pentru tot ce a făcut preotul acesta greu încercat de soartă în cei 12 ani cât a fost, după moartea lui Ciprian, paroh la Frătăuţii Noi. Şi aş vrea să îi pot transmite preţuirea unui matur de azi care, cu zeci de ani în urmă, când s-a lansat filmul ce purta numele fiului său celebru, a început să descopere faţa nevăzută a lumii în care trăia, a suferit alături de condamnatul arborosean, a visat alături de generaţia ce avea să îndrăznească a ridica privirea din glodul la care fusese condamnată, a înţeles că datorează acestei generaţii existenţa sa.

Am fost la biserica nouă, care tocmai a sărbătorit un veac de existenţă,eveniment din nefericire trecut sub tăcere de slujitorii de azi ai acesteia, de parcă celebrarea unui secol de existenţă a bisericii le-ar fi luat lor din fală, ori din avere. Nu-i nimic; voi găsi eu o cale să îndrept lipsa de respect faţă de cei ce, din sărăcia lor materială, dar dintr-un preaplin sufletesc, au ridicat, în semn de jertfelnicie, o casă a Domnului cum nu multe sunt prin părţile noastre. Aşa cum voi găsi şi modalitatea de a pune pe picioare un program special pentru jubileul din celălalt an ce va să vie pentru satul din care am plecat de peste 30 de ani, dar pe care nu l-am părăsit nici o clipă.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu!

joi, 23 decembrie 2010

Pauză...de-o clipă

No, abia mai răsuflu; şters geamuri, bătut covoare, făcut sarmale, fiert răcituri, foi pe dosul tăvii, fursecuri, cornuleţe, spumuit supa, reglat calorifere, şters prăfăraie şi asasinat păianjeni(enoooormi şi muuuuulţi, de parcă ar fi casă pustie), cumpărături, împachetat cadouri, iar praf, iar....Obositor....şi extenuant...şi....dar frumoooos.... Atmosfera e alta, deşi casele şi oamenii sunt aceiaşi. Cerul e altul....şi peisajul e altul(chiar dacă zilele trecute era o ninsoare superbă)...şi entuziasmul e altul. Se mai simte, încă, legătura aceea mistică între om şi divinitate, între ştiut şi neştiut, între dorinţă şi materializarea ei. Altfel...altceva...da las că mai scriu eu mai încolo....mă aşteaptă laboratorul(bucvătăria, vreau să zic).

marți, 21 decembrie 2010

Din ce in ce mai actual, Maestre!

MARŞ DE ADIO
Adrian Păunescu




La muncă, derbedei, că trece anul şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.

Făceaţi pe democraţii cei cucernici, Cristosul mamii voastre de nemernici.

Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine şi-apoi convingeţi-vă că e bine.

C-aţi luat o ţară de mai mare dragul şi i-aţi distrus averile şi steagul.

S-ajungem colonia de ocară care-şi va cere scuze în maghiară.

Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi, aţi desfiinţat uzine , câmpuri , fabrici.

Şi, prin vânzări de ţară infernale,aţi omorât cu voia animale.

La greul greu care mereu ne-ncearcă,răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.

Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu întoarceţi România - n Evul Mediu.

Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,v-aş desena cu acul, să vă sperii.

Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,ci credite din călimări străine.

Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.

Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul s-au compromis negustorind Ardealul.

De unde sunteţi, mă, din ce găoace ,cum v-au putut părinţii voştri face ?

Ce condimente le-au picat în spermă de e trădarea voastră-atât de fermă ?

Aţi pus nenorocita voastră labă pe-această tristă ţară Basarabă.

Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul sa o faceţi curva voastră de serviciu.

Mimaţi respectul pentru cele sfinte,dar vindeţi şi pământuri şi morminte.

Aţi inventat examene severe,supunere poporului spre-a-i cere.

Şi toată zbaterea a fost degeaba că-n nas mai marii v-au închis taraba.

Minciuna voastră v-a adus pe scenă,actori într-o politică obscenă.

Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară,ia cereţi-vă puţintel, afară.

Decât să vă trimită ţara noastră ,mai bine mergeţi voi în mama voastră.

Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,şi nu albanizaţi această ţară.

Băgaţi viteză, că vă trece anul şi s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.

Şi ce vă pot eu spune la plecare decât lozinca lui Fănuş cel mare :

Nenorociţilor, se rupe şnurul,"La muncă, la bătut ţăruşi cu curul !"

6 iunie 1997, Dăbuleni

sâmbătă, 11 decembrie 2010

10 decembrie pro şi puţin contra...


Cu ceva mai mult de 60 de ani în urmă,la 10 decembrie 1948, la Palais de Chaillot din Paris, Adunarea Generală a ONU adopta Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Era un nou moment triumfalist pentru capitala orgolioasei Franţe ieşite cam şifonate din ultimul război mondial. Parisul pseudorebel la 1830, Parisul răzvrătit la 1848, Parisul proletar de la 1871, Parisul celor 14 puncte şi al Conferinţei din 1947 îşi lega numele, graţie Hotărârii Adunării Generale ONU, de un document extrem de important pentru evoluţia ulterioară a lumii. Citadela de pe Sena redevenea un simbol al libertăţii, ea, care fusese ocupată de cizmele lustruite ale armatelor teutonice. Se străduia să mai spele din ruşinea unui colaboraţionism vinovat şi a unei incapacităţi militare în stare de recidivă.
Lăudabilă hotărârea ONU. Lăudabilă şi permanenta reluare, completare şi corectare ulterioară a legislaţiei în domeniu. Lăudabil şi efortul considerabil al organizaţiilor militante pentru drepturile omului. O îndoială persistă însă; se pare că, preocupaţi atât de mult de apărarea, proclamarea, compararea, verbalizarea drepturilor acestora, oamenii uită de responsabilităţile colaterale, de obligaţiile cotidiene, de respecatrea a ceea ce înseamnă minima decenţă şi creştineasca smerenie. Şi nu e bine; deja se ridică generaţii iresponsabile, violente, uşor manipulabile, generaţii pentru care disciplina echivalează cu încălcarea libertăţii, iar limitele bunului simţ le provoacă stări de angoasă. Ce e prea mult, întotdeauna strică!

miercuri, 8 decembrie 2010

Imagine...

Uneori, speranţa ia forma unei păsări...ori a unui arbore...ori a unui joc de copil.
În mintea lui, a unui beatle, speranţa lumii a luat forma Cuvântului îmbrăcat într-o muzică ce-şi dorea să facă lumea mai bună. Îşi dorea o lume a păcii, a înţelegerii, o lume în care fiecare să-şi găsească un loc. N-a fost să fie. De ce? Cine ştie? Cine să descifreze cărările ascunse ale întunericului de-o clipă? Cine să poată cuprinde neînţelesul? Cine să îşi asume responsabilitatea rostirii unor cuvinte al căror adevăr s-a trecut odată cu zgomotul ce s-a pierdut în tumultul unui mare oraş?
Rămas-au întrebări...ipoteze...presupuneri...doi copii...două femei care i-au dăruit aceşti copii...şi tristeţea, imensa tristeţe a momentului în care constaţi că ceea ce este bun şi frumos şi curat este înfrânt de marele rău, că principii de viaţă inatacabile sunt spulberate de un decerebrat care, culmea, are şi autograful/epitaf al celui asupra căruia a tras nu unul, nu două, ci şapte gloanţe.
Cu un an în urmă, în vremea când fostul beatle ar fi trebuit să împlinească 69 de ani, eram la Rejkyavik, într-o-încă!-altfel de lume, şi Imagine Peace Tower realizat acolo, pe ţărmul unui golf, de Yoko Ono, ca tribut memoriei soţului ei. Liniştea, atmosfera aproape pură, utilizarea energiei curate, nepoluante, a zonei medioatlantice i-ar fi plăcut lui Lennon. L-ar fi inspirat şi, cu siguranţă, i-ar fi dat forţa să continue lupta lui contra tuturor.
În absenţa lui, să ne imaginăm lumea aşa cum şi-o dorea!

După 30 de ani...

...e la fel, sau poate mai mult, iubit, ascultat, preţuit...Timpul a trecut doar peste noi, peste lume, peste mizerie şi peste suflete imaculate, peste frânturi de linişte şi peste o mare de violenţă...El a rămas acelaşi tânăr, entuziast, visător...Imortalitatea poate fi o faţetă a vieţii; John Lennon este expresia ei.

miercuri, 1 decembrie 2010

Eu nu vreau o altă zi naţională!

Se străduiesc unii, ziarişti făcuţi la kg.(şi sigur n-o fac gratuit!), să demonstreze că, pentru revigorarea neamului românesc, ar fi necesară alegerea unei alte zile naţionale, că începutul de decembrie nu-i deloc potrivit, că nu spune nimic esenţial despre naţiune, că....
Urgisită naţie suntem, dacă unul dintre ai noştri(dintre ai noştri!???)emite asemenea idei.
Marea Unire de la 1 decembrie 1918 a fost obiectivul politicii naţionale vreme de un secol şi este, fără îndoială, un moment crucial în istoria naţională, dar nu este unul definitoriu.
zice pezevenghiul. Şi e posibil, în vremurile acestea zăbăuce, să-l şi mai creadă vreunii, că la noi trădarea, minciuna, înşelătoria, călcatul pe cadavre pentru câţiva arginţi sunt parte din structura ADN de acum. Că ce s-a realizat acum 92 de ani s-a pierdut curănd după aceea, că ne-a-ngenunchiat bestia roşie, că moldovenii-s încăpăţânaţi şi vor comunism, că ne dă Coana Mare peste deşte dacă întindem mâna către Chişinău, că e prea depresiv începutul iernii....mă rog, de toate sunt folosite pentru a demonstra,chipurile, că nu-i nici o brânză acest 1 Decembrie.
Domnul vrea musai 10 mai zi naţională. Şi aduce argumente. Care nu ţin. Care îl scot de după cireş. Care maschează intenţia cât un tricou ud pe-o femeie voluptoasă.
Trăim într-o ţară liberă şi fiecare poate să spună ce-o vrea. Ca urmare, domnul cu pricina poate să îndruge ce şi cum. Dar să nu ne dea incorecte lecţii de istorie. Şi, mai mult, să nu uite că neamul ăsta a trăit aici pe cont propriu, nu ţinut în braţe de Coana Mare. Că a trăit prost, flămând şi chinuit e drept. Că şi-a mestecat lacrimile împreună cu mămăliga şi asta e drept. Că l-au denigrat, desconsiderat şi batjocorit mai toţi ceilalţi şi asta e drept.
Avem metehnele noastre, multe. Însăşi existenţa noastră actuală este rezultatul acestor metehne, că dacă eram altfel, mai puţin plecaţi de spinare şi mai puţin pupăcioşi de papuc străin, nu mai vieţuiam. Avem, se vede, vocaţia supunerii întru supravieţuire. Ca urmare balivernele cu independenţa sunt cu totul de prisos. Am fost independenţi sub unii, apoi sub alţii, am schimbat o uniune cu alta...Uniuni au fost şi vor mai fi. Se vor croşeta alianţe şi se vor desface. Se vor stropşi unii la alţii şi se vor pupa apoi.Şi noi vom supravieţui. Sau poate nu.
Reunificarea noastră politică s-ar putea să aibă loc sau nu.Ieşirea din criza asta va avea loc mai devreme sau mai târziu. Coana Mare ne-a luat în braţe nu ca să ne şteargă la nas pe noi, ci să privească într-un anumit fel către răsăritul din care vine un anume tip de lumină. Optimiştii sunt optimişti oricând, fie gerul Bobotezii ori maiul muncitoresc(pe mine, personal, mă încarcă energetic Sărbătorile de iarnă!)
....etc...Indiferent când şi cum se vor derula evenimentele, noi vom fi mereu doar actori. Chiar de figuraţie. Scenariul şi regia vor aparţine mereu celor mari. Pentru că pot. Şi au cu ce. Şi, din păcate, au şi pe cine să ia de fraieri.
Veţi zice, poate, că sunt demn urmaş al ciobanului mioritic. O fi.Dar lăsaţi-mă să mă bucur de ceea ce a făcut generaţia de acum un veac, să am o amintire luminoasă, să am,măcar aşa, bucuria- şi iluzia-demnităţii.

amintiri din primavară

amintiri din primavară

Se anunţă an bogat în Bucovina

Se anunţă an bogat în Bucovina

Iarna la Suceava

Iarna la Suceava