vineri, 30 decembrie 2011

Doamne, mare Ţi-e grădina...

...şi mulţi îi sar gardul. Cineva spunea că presa e a patra putere într-un stat. Cred că s-a înşelat amarnic. Realitatea cotidiană demonstrează că presa face educaţie, că presa face şi desface guverne, că presa parafează tot soiul de contracte, că presa pune la cale revolte şi tot ea le dirijează, că presa înfiinţează ori desfiinţează spitale, oameni, destine...Presa e-n toate, e-n cele ce sunt şi-n cele ce mâine vor râde la soare...mai ţineţi minte versurile, colegi de generaţie,nu? Presa face şi desface tot. Şi asta pentru că ghiorlanii de cetăţeni s-au dedulcitără la trai bun şi muncă puţină, la firimituri azvârlite din traista celor ridicaţi ori trântiţi de presă, la aghioase numa bune de adormit somnul raţiunii, la... Că iată ce "raţionează" unii! Din mansarda lor cetire, ori purtaţi de invizibile sfori de păpuşi de cârpe?! Mai puţin contează. Important e că lumea e tot mai nebună. Şi se scarpină pe te miri unde fără s-o mănânce. Şi de la scărpinatul ăsta....

luni, 26 decembrie 2011

Conversaţie la palatul Cotroceni...sau Victoria...sau...

Cam aşa Mai e ceva de spus?

Acum aproape 20 de ani...S-a schimbat ceva intre timp?

Ma tem că singura schimbare e aceea că nu mai suntem 5 miliarde, ci 7 miliarde de oameni. La fel di ipocriţi. La fel de nepăsători. La fel de surzi şi orbi şi muţi. Urmăriţi mesajul acestui copil de acum 20 de ani şi apoi întoarceţi-vă în interiorul vostru; câtor nu vă e ruşine de voi? De modul în care relaţionaţi cu mediul? De egoismul, de nepăsarea, de făţărnicia şi minciuna în care trăiţi?

Au trecut vremile acelea...

Am găsit, de curând, informaţii slobode pe net, informaţii de pe când eram eu la grădiniţă(n-am fost şoim al patriei, că-s oleacă mai veche, da aveam mereu genunchii jupiţi şi braţele zgâriate din pricina prunilor din curtea grădiniţei!). Una dintre ele m-a trăsnit în moalele capului şi m-a făcut să-mi amintesc de franţujii care, în ultima vreme, au arătătoarele mai lungi din pricină de arătat cu deştul către plaiurile mioritice şi ai lor locatari. A fost cândva şi altfel, carevasăzică! Priviţi!(şi, eventual, învăţaţi!) LA CHANSON DU ROUMAIN (Cântecul românului) Johnny Hallyday (France) - 1970 Quand j'étais enfant / Când eram copil Je vivais tres loin / Trăiam foarte departe Au pays roumain / Într-o ţară română Bleu et blanc / Albastră şi albă Lorsque je revait / Atunci când visam Toujours je voyais / Vedeam întotdeauna Une fille aux yeux / O fată cu ochii Gris et bleus / Gri-albaştri Mais la vie c'est chargé / Dar viaţa s-a apucat De pulvériser / Să pulverizeze Sous son corps brute / Sub loviturile ei grele Mes reves d'enfants / Visurile mele de copil. J'ai perdu la lutte / Am pierdut bătălia (lupta) Jusqu'au point de chute / Până la pragul căderii Je me suis enfui / Am fugit atunci Vers d'autres pays / Către alte ţări J'ai pris des chemins / Am apucat-o pe drumuri Interdits / Interzise Je suis le roumain / Eu sunt românul J'ai vient de tres loin / Am venit de foarte departe J'ai cherché partout / Am cautat pretutindeni, Comme un fou / Ca un nebun, Mais la vie c'est chargé / Dar viata s-a apucat De pulvériser / Să pulverizeze Sous son corps brute / Sub loviturile ei grele Mes reves d'enfants / Visurile din copilărie J'ai perdu la lutte / Am pierdut lupta Jusqu'au point de chute / Până în pragul prăbuşirii Te voila enfin / Iată-te, în sfârşit, Je te tends les mains / Îţi întind mâinile, Mais il est trop tard / Dar e prea târziu, Bien trop tard / Mult prea târziu... Je t'ai tant cherché / Te-am căutat atâta, Depuis mon enfance / Încă din copilărie Mais mon heure de chance / Dar ceasul norocului meu (al şansei mele) Est passée / A trecut... La la la la la ...

luni, 19 decembrie 2011

O seară se suflet

Să scriu acum, la cald, cât impresiile sunt proaspete și încă neatenuate de mizeria cotidianului. Să mă grăbesc să împărtășesc și altora, poate, trăirile mele din această seară. Căci a fost una foarte frumoasă, foarte aproape de suflet, de inimă, de umanul din noi!Asociația Culturală "Sfântul Mitropolit Dosoftei" a organizat în această seară, în sala de la Dom Polski,o activitate superbă,îmbrăcată în straie ce vestesc zile de sărbătoare.Devenită tradițională de acum, manifestarea la care au participat copii și maturi, clerici și mireni, s-a dovedit a fi o strașnică redescoperire a căii către sine și către alțîî, o minunată predoslovie la sfintele sărbători de iarnă ce stau să ne inunde viața și, dacă le-om da voie, sufletele. S-a lansat o nouă carte avându-l ca autor pe preotul Iustinian Remus Cojocar, carte închinată unui slujitor al altarului bucovinean, preotul Nicolae Pentelescu. Purtand numele fostului slujitor de la biserica Sf. Dumitru- "Nicolae Pentelescu. O viață închinată slujirii lui Dumnezeu și oamenilor"- cartea a fost un minunat prilej de a reconstitui viața și activitatea unui preot cu har,blând și așezat, care toată viața a adunat cântecele oamenilor din Bucovina lui dragă. Autorul prefeței, profesorul universitar dr. Mihai Iacobescu, a făcut o sensibilă prezentare atât a cărții, pe care o găsește bine documentată,a autorului său, căruia îi apreciază răbdarea, perseverența și rigoarea benedictină, cât și a eroului cărții, un preot model, care l-a avut cu adevărat în ființa sa pe Hristos.În prezența unor membri ai familiei preotului omagiat-fiica, Despina Codreanu, nepoata Anca Petcu și nepotul Radu Cătălin Codreanu- universitarul sucevean evocă dragostea de semeni, atașamentul față de Țară, față de ființa națională care, aici, în nord de România, și-a avut și încă își mai are Golgota sa. Sunt evocate momentele dramatice ale verii 1940 când a fost nevoit să-și părăsească satul părinților și al copilăriei sale Voloca pe Derelui,rănile cumplite provocate de moartea celor doi fii, Marcel și Ovidiu,felul în care a știut să ascundă suferința și să cânte, tocmai pentru a o uita, și să îi îndemne și pe alții să cânte, să-și întărească astfel spiritul. Sufletul sensibil al profesorului iremediabil îndrăgostit de Bucovina se simte și în apelul la versurile eminesciene ce consideră păcat să fie lăsate să treacă, nefolosite, clipele, apreciind că autorul cărții nu poate fi, din acest punct de vedere, păcătos, pentru că n-a lăsat nici o clipă să treacă fără să fie folosită. Au intrat apoi în scenă minunații copii de la grupul "Mugurașul", al școlii nr.1 din Suceava, ai corului bisericii Sf. Dumitru, ai Ansamblului "Balada Bucovinei", la cârma căruia încă este inimosul George Sârbu, colindători de la Pătrăuți și două corale preoțești care au lăsat fără grai sala plină cu armonia vocilor lor- Corala protopopiatului Suceava I și Corala "Sf.Ierarh Leontie de la Rădăuți". Momente de liniște, de armonie, de comuniune cu Divinitatea, de încredere în șansa reconstrucției noastre prin cultură, de reflecție asupra stării noastre sufletești, de iubire împărtășită cu obștea.Mulțumesc, părinte Iustinian Cojocar, pentru șansa de a mă întoarce către mine și către obligațiile pe care le am!

duminică, 18 decembrie 2011

Bun rămas pentru o dăscăliță din Arad

A plecat dintre pământeni un om. O femeie. Pleacă în fiecare zi mii. Poate zeci de mii. Poate milioane. Neștiuți. Neplânși. Nebăgați în seamă. Ca și cum n-ar fi existat. Plâng rude. Câte apucă să o facă, năpădite de toate grijile legate de sumedenia de obligații pe care le presupune serviciul funerar. Ei vor avea timp să plângă după. Dacă n-o să-i amețească revenirea la slujbele lor cotidiene, maldărul de obligații restante, cârdul de șefi ierarhici care cer, se încruntă, obligă, eventual urlă. Plâng câțiva cunoscuți. Mai degrabă își plâng dispăruții proprii. Ori propria viață anostă. Dar nu pe cel în urma căruia se ațin, alături de familie. A murit o femeie. Undeva pe un peron de gară. Înconjurată de mulțime. Surdă și oarbă mulțime. Surdă la dorințele celorlalți. Oarbă în fața nedreptății la care, zilnic, mai toată lumea e supusă. Dacă ar fi fost soldat înrolat voluntar în trupele din Afganistan ori Iraq, ar fi devenit erou național. Dacă ar fi fost manelist, ar fi nins cu bani fără număr în urma carului și toate televiziunile s-ar fi înghesuit să transmită bocitoare de profesie și kilograme de bijuterii. Dacă ar fi fost mama lui...ori mătușa lui...ori cumătra lui...., iar ar fi fost îmbulzeală de microfoane, reflectoare, stiliști și alte alea, ca să nu moară poporul neinformat. Dacă a fost doar o profesoară, nu merită atenție nici cât tocul de la cizma amantei lui Mazăre, ori cât sutienul Drăgușencei. Aaaa, dacă profesoara ar fi ridicat din sprânceană la un elev, alta era situația. Dacă ar fi îndrăznit să-l muștruluiască pe vreun lățos, se scandaliza societatea. Dacă, Doamne ferește, i-ar fi pus o notă pe care n-o vrea tăticul pițipoancei, erau sesizate sumedenie de organe. Așa, n-a avut vreun farmec. Nu e comercial. Nu dă bine. Ce dacă profa asta a murit pe când însoțea un grup de elevi la un concurs național? Ce dacă elevii au dat dovadă de echilibru și au procedat ca la carte? Ce dacă, la concursul cu pricina, s-au mobilizat și au luat premiul I? De dragul și în memoria și onoarea dascălului lor? Presa noastră, mai mult decât "obiectivă" când e vorba de oamenii școlii, n-a scos o vorbă. N-a auzit. N-a văzut. N-a știut. Așa încât dăscălița aceasta devotată de la Grupul Școlar "Iuliu Maniu" din Arad nu va fi erou național. Nu va avea parte de funeralii naționale. Nu va vărsa vreun oficial vreo lacrimă vânată de obiectivele camerelor de filmat. Dar va rămâne în sufletele colegilor și învățăceilor săi o eternitate. Dumnezeu s-o odihnească! Familia s-o poarte mereu în suflet iar colegii arădeni să-i prețuiască sacrificiul! Pentru că a fost un apostol al școlii românești contemporane!Și poate și pentru că, implicată în proiectul "Connecting classrooms"s-a conectat cu veșnicia.

marți, 13 decembrie 2011

Despre morţi-numai de bine. Chiar?

A fost o figură oarecum pitorescă în spaţiul politic şi cultural românesc ieşit ca o rufă stoarsă din sistemul comunist. Am considerat-o un vârf de lance al românismului basarabean. Credeam în ceea ce spunea. Credea şi ea, probabil. Duceam cu mine încă tarele unei educaţii naţionaliste făcute cu sila şi aveam impresia că, la o pocnitură din degete, avea să poată schimba lumea, să poată întoarce Pământul din mersul lui firesc dinspre Răsărit spre Apus. Dacă am fost aşa naivă şi am crezut sincer în dreptatea divină, asta i s-a datorat şi ei. O crezusem. Nu doar pe ea. Au mai fost- şi mai sunt!!!- şi alţii. Până la o vreme. Până când, deputat de Suceava fiind(ce idioţi, să dai voturile unei persoane care habar n-avea despre tine şi lumea ta!!!), s-a prezentat, la un moment dat, la o întâlnire cu alegătorii. Decepţie! Regret! Nedumerire! Am asistat la o manifestare gălăgioasă şi lipsită de conţinut, la multă aroganţă şi superficialitate, la necunoaştere şi orgoliu, la neputinţă şi supraevaluare, la demagogie şi misticism...Mi-a părut rău. De timpul meu şi de încrederea celor ce-i dăduseră votul. De neputinţa noastră, ca neam, de a ne găsi adevăraţii politicieni. De tribulaţiile unui popor debusolat, înţepenit, prostit, aiurea. De nestatornicie, oportunism, minciună. De neputinţă colectivă şi neştiinţă personală. A trecut. S-a trecut şi personajul. Şi, din nefericire, nu ne va fi mai bine. Dar măcar o să gândim,unii, de două ori, înainte de a pune ştampila. În rest, despre morţi, numai de bine. A fost Leonida Lari.

duminică, 11 decembrie 2011

Bruxellesu' zice că prezervă Europa!

Zice nenea prezidentu că ce făcu el la Bruxelu' cela e taman ce se putea mai bine pentru ţărişoara noastră, de care îl doare...mă rog, ştie el unde.O fi aşa? O fi altcumva? Cine ştie?! Eu am o nedumerire, totuşi: dacă prezervativu' lu' tanti Ioropa asta îi spart?

Daaaaaaa, ministrul spune lucruri trasnite!

Şi dacă nu era de ajuns ca presa să ne bălăcărească, al nost' ministru a dat verde la telefonul...patriotismului(zice el, nu săriţi!)Nu mi-s dragi politicienii, da' aici doamna are dreptate: ministrul spune lucruri trăsnite!Convins fiind că la şcoală se fură pe rupte, omul spumegă contra celor care, în viziunea personală, sunt vinovaţi că şcoala merge prost, că ţara merge prost, că ...parcă nici Universul nu e tocmai ok. Cum o fi fost vânătoarea de vrăjitoare? Cum ajungea Inchiziţia să ştie tot? Cum ştiau iacobinii tot ce mişcă-n ograda monarhiştilor? Că doar nu erau telefoane!!! Erau doar indivizi mărunţi care, frustraţi din varii motive, îşi vărsau neputinţele la urechile celor gata să pună botu. Şi au fost destui. Şi de unii, şi de alţii. Până s-au trezit că se pârăsc reciproc. Şi s-au mai potolit. Dar numai după ce au murit destui nevinovaţi. Nea ministru, mata ai fost la orele de istorie de la şcoală?

Despre saprofagi...cu silă

Am avut cândva, ca temă acasă, de citit şi de scris ceva despre saprofagi. Nu mi-a plăcut, dar mi-am făcut tema, ca să nu se supere Doamna pe mine. Nu mi-a plăcut nici atunci şi nu-mi place nici azi să îi văd ori să vorbesc despre ei. Îmi aduc aminte de ciuma bubonică şi mă ia cu răcoare pe spinare. Dar ei se tot înghesuie să îmi iasă în cale, ca şi cum ăsta le-ar fi scopul existenţial; să iasă în faţa omului care vrea să uite de mizerie, de boală, de suferinţă. Şi dacă ar fi doar saprofagii naturali încă n-ar fi foarte rău, că se găsesc tot soiul de mijloace împotriva lor. Din păcate, mai mult s-au înmulţit saprofagii bipezi, cei ce scormonesc în gunoaiele aruncate prin pubelele vieţii. E drept că sunt şi gunoaie tot mai multe, dar parcă să le amuşini mereu şi să le tot scoţi pe gard e prea de tot şi, la un moment dat, greaţa pe care o provoacă celor din jur s-ar putea să le dăuneze grav. Acesta e sentimentul pe care îl încerc oridecâteori mai mult ori mai puţin onorabila noastră presă scoate pe tarabă tot soiul de fapte petrecute în şcoli. Că şcoala este lovită de ciumă e drept, dar parcă nu e normal să scuipi direcţiunea unei şcoli pentru că nu ştiu ce suplinitor, băgat pe gât de un inspector, nu şi-a putut ţine pantalonii pe el în faţa unei mici târfuliţe beţive, mutate disciplinar în şcoală cu avizul altui inspector sensibil la rugăminţile mamiţii. Ori mamiţicii. Ori ale lu’ mam’mare. De ce să răspundă corpul profesoral al unei şcoli pentru furtul pe care puşlamale adolescente, care nu dau doi bani pe muncă, dar care vor să trăiască bine(că doar aşa li s-a promis,nu?) îl practică prin târg? De ce tipa aceea condamnată la vreo trei ani de închisoare e prezentată mereu cu profesia în frunte, că doar a furat în timp ce se juca cu Gigel la grupa mică, ori identifica silabele unui cuvânt cu grupa pregătitoare? De ce ar fi profesia ei mai demnă de a fi menţionată în legătură cu furtul din locuinţe decât al altor sute de mii de hoţi? Că avem, din nefericire, tot mai mulţi.În definitiv, la răspândirea ciumei de care vorbeam(nemuncă, refuzul respectării oricărei norme legale ori de bun simţ, călcarea pe cadavre întru autorealizare, etc) au contribuit din plin saprofagi din aceştia bipezi, fie ei lucrători la presă ori politicieni. Şi e mulţi, Doamne, e tot mai mulţi!

vineri, 9 decembrie 2011

Greu, greu fara Ghita!

Greu de tot. Ghita(calculatorul meu)a fost bolnav o vreme.S-a umplut de virusi de pe te miri care gramada de materiale aduse de copii si verificate nu pe calculatoarele de la scoala, ci pe biata lui spinare, saracul! L-am dus, dupa ceva vreme la doftor si s-a ingroyit omul de ce a gasit prin maruntaiele sale.Acu e in convalescenta.Adica le asteapta pe fete sa-i instaleze nu stiu ce drivere, ca sa-si poata tine sufletul dupa aia. Ca urmare, nu mai apuc sa intru pe aici, sa-mi salut amicii si sa-mi pup dusmanii,"r-ar ei! Asa ca, pana una alta, vegetez si astept sa pot mangaia clapele lu Ghita, nu de alta, da uneori ma mananca palmele din pricina a ceea ce vad/aud pe la cele tembeliziuni si nu pot incredinta neantului gandurile mele de dulce catre cei care au atata grija de noi, oamenii de la catedra. Lor, acoperiti de mormane de hartii in ultima vreme, o dedicatie venita din virtualul educational: Școala altfel”... starea actuala a cadrului didactic De-abia am prididit să fac Planificări - o droaie, Că vin, din urmă, la atac, Ședințe ca o ploaie! Ieri am avut C.P., iar azi Ședință cu părinții, Alaltăieri C.A., C.E.A.C., Să mă ferească sfinții! Peste trei zile voi ave, C-așa-i acum poruncă, Prea-minunatul C.C.E., Și-alte ședințe încă. Și ca să-mi fie foarte clar C-am misie-ntre misii, Fac parte - ca misionar - Din treizeci de comisii! Număr absențe, raportez, Săptămânal de-acuma. Excursii - le organizez, Serbări - una și una! Sesiunea de comunicări Și cea de referate, Concursuri, baluri, adunări Tot eu le fac pe toate... Pornesc spre casă șchiopătând De-atâta aiureală, Se-aud ectenii de comând Când plec de lângă școală. Că rostul ni l-au resetat Nebunii și cretinii. Au smuls din holdă grâu curat Și pun în loc... ciulinii. E noapte, stelele lucesc Și bate-un vânt iernatic. Sunt încă trează şi muncesc, La un proiect didactic. Mai fac statistici şi printez, Scriu zeci de protocoale. Aşa se vede că lucrez - În rest, sunt vorbe goale. Afară-i frig, în casă frig - Că n-am bani de căldură, Și-mi vine, uite-așa, să strig, Să-mi dau drumul la gură! C-am înțeles: de ani întregi Reforma-i ca sminteala, Așa e când promulgă legi Cine urăște școala. Mai am de corectat lucrări, Și zeci de portofolii, Îmi pun pe umeri, să nu-ngheț, Un șal mâncat de molii. Adorm, într-un târziu, frumos, Cu capul pe o mapă. Visez cât am ajuns de... jos, Pentru trei lei drept plată. Tresar în somn, că am uitat Să pun în opt dosare Dovezi de parteneriat Și de colaborare. Și mă trezesc în zori de zi, Ca dintr-un joc de iele, Înmormântată în hârtii, Dosare, dosărele... Și, vai de capul meu, uitai Să fac o socoteală Cu note mici și mai dihai La cea mai cea scorneală: Îi zice într-un fel măreț - ”Testare inițială” - Un fel de măr, dar pădureț, O nouă abureală. Și plan remedial mai am Să fac până-n amiază. Că am și ore până-atunci - Asta nu mai contează! Aș vrea să plâng, dar nu e chip, Nu-i timp de consolare, Că vine, mâine, ARACIP Comisia-teroare. Și o să ia la scotocit Toată maculatura Ce tinde către infinit, Sporind harababura... Și vin, cu rostul lor ”sublim”, Iar când or bate-n poartă, Pe loc ne-or cere să vorbim Limba română... moartă! Că-i alta limba, la dosar, Decât e limba vie. Școlarul nu mai e școlar, E... ”educabil”. Fie! Și ca să fie pe deplin Reforma - făcătură, Poruncă nouă mai primim Spre nouă-nvățătură: ”Când educabilul ți-o da, Cu sete,-un pumn în gură, Tu să-i explici, cu glas duios, Că-i rea apucătură. N-ai voie să-i vorbești răstit, Necum să-i tragi o palmă, Ai dreptul să-i zâmbești, smerit, Cu fața cât mai calm. No, io am pus-o-n versuri, da nu vrea decat asa....in proza. Da pricepe tat omu despre ce si cum ii vorba.

joi, 1 decembrie 2011

Despre Romandria

Lasati copiii sa fie ambasadorii Romaniei si perceptia lumii despre noi se va schimba radical. Iata un ambasador: Si inca...

Sa-mi traiesti, Romanie, cat Cerul!

E ceva vreme de cand, din pricina de verificare a materialelor elevilor mei, mi l-am umplut pe Ghita-calcu' meu!- de virusi si nu mai pot intra pe niciunde. Asa se face ca, momentan, sunt la scoala si zapacesc calcu' din cancelarie, care si asta vad ca face nazuri, refuzand categoric sa-mi dea voie sa scriu romaneste. Si vreau musai sa scriu romaneste, pentru ca e o zi mare, da nici vorba de asa ceva. Asa incat scriu fara diacritice si, cand va fi vreodata posibil, voi reveni. Mi s-a acrit de cate si mai cate imi fura dat sa aud si sa vad pe la cele tembeliziuni de ziua noastra nationala: huiduieli populare, lacrimi prezidentiale, parada cu pantalonii la dunga, copii pe umeri, veterani umiliti, simboluri altadata sfinte devenite parca simple obiecte de recuzita, n-spe mii de reluari ale unor glume imbecile, nesarate si frantuzesti, folclor mai mult ori mai putin autentic, bancuri rasuflate, fasole cu sau fara ciolan, sloganuri, panarama.... Romandria ce mai facu oarece imagine separata, dar n-am apucat sa urmaresc prea mult(deh, daca avem scoala pana pe 23, e musai sa bat si eu un covor, sa spal un geam, sa...sarbatoresc ziua nationala prin munca, nu?) Deci, de ce sunt eu mandra ca mi-s romanca? 1. pentru ca apartin unui neam de plugari care, in ciuda tuturor mizeriilor indurate din partea guvernantilor, se incapataneaza sa munceasca pamantul asta calcat de toti si de hoti, ca si cum ar fi fost tocmiti de bunul Dumnezeu sa-i hraneasca pe lenesii si guralivii ce nu mai prididesc cu batjocura aruncata din varf de nas de vladica inspre spinare indoita de opinca...Si plugarii isi vad de sufletul lor rasturnat in brazde, asemeni celor ce-au hranit milenii de omenire... 2. pentru ca am avut norocul sa cresc intr-o lume care avea reguli si principii clare si musai de respectat, ca altfel veneau vecinii sa ii ceara mamei socoteala pentru buna ziua nespusa ori pentru cararea nematurata... 3. pentru ca apartenenta la ceea ce inca mai inseamna familie se simte aici mai mult decat oriunde in alta parte; mirosul de cozonac imi aduce bunicile, iar cel de fan proaspat pe bunici in minte; crenguta de salcie pusa in brazda reavana pe poarta ma face sa il aud pe tata de dincolo de cruce, iar aurul boancelor atarnate la icoane de Santamarie mica imi aduce chipul mamei in minte; 4. pentru ca mi-i dor, un dor nebun, de painea din cuptorul bunicilor care miroase cum nimic altceva, si de vioara domnisorului Ciprian, si de Arcanul jucat de batranii de la Fratauti, si de marea de frunze a padurilor pe care ni le-au sterpelit fratii de la rasarit, si de padurile pe care le voi vedea murind, si de ceea ce in curand nu va mai fi... caci murim, ca neam, in fiecare clipa, si pare ca nu ne mai saturam sa ne admiram autodafeul asta cumplit.... 5. pentru ca mai simt ca mi se urca sangele in obraji cand aud ca suntem umiliti si batjocoriti si tinuti la portile subrede dar poleite ale strainantatii, ca si atunci cand ai mei vor sa fie orice altceva decat ceea ce sunt... 6. pentru ca am vazut cat de multe stim in comparatie cu altii, cate putem face in comparatie cu altii, cat de frumos vorbim si cat de frumos gandim in comparatie cu altii, cat de generosi suntem, uneori pana la sacrificiu, cu altii... 7. pentru frumusetea cantecelor si jocurilor noastre, 8. pentru nesfarsitul umor ce ne-a facut viata mai usoara, 9. pentru ca, in ciuda LOR, noi am ramas si INCA suntem NOI 10. pentru ca Dumnezeul stramosilor mei ma priveste cu ochi albastri de Voronet, imi canta cu clopote chemand la vecernie si ma intareste cu rugile batranilor ingenuncheati in fata Preasfintei...

luni, 10 octombrie 2011

Şi vin chitaii! Şi Ioropa pare că doarme; ori moare????????

Mda! Se pare că ce ţi-e scris, între urechi ţi-e pus! Că altcum nu ştiu cum se explică neputinţa/nepriceperea/nepăsarea europenilor, altădată mari stăpâni ai Lumii, de a opri revărsarea miliardului şi mai bine peste baierile sale. Cumpără chinezii tot şi se pare că mai toată lumea îngenunchează în faţa ofertelor lor- Islanda e gata să-şi taie o halcă de pe spinare, Spania a adoptat mii de mici chinezoaice, Marsilia şi Frankfurtul sunt pline de ei, acum şi Suedia se vinde, ridicându-şi fustele-n cap, mărunţeilor tăcuţi şi răbdători de la capătul lumii. Eheeeeeeeeei, europeni, v-aţi lenevitără, feciori, şi v-aţi ascuns după deget! V-aţi îmbuibat, vi s-au sclerozat toate alea şi nu mai funcţionaţi! V-aţi lăţit ass-ul prin cele foteluri de parlamente gălăgioase, şedinţe plicticoase şi năbădăioase hoteluri şi nu mai percepeţi corect realitatea! Vi s-a epuizat vocabularul de atâta ultra,mega, super democraţie şi nu mai ştiţi pune stavilă când realitatea stă să ne opărească şi chitaiul să ne sufoce! Şi pe urmă tot voi vă supăraţi, ca văcarul pe sat, dacă generaţia nouă vrea schimbare, vrea echitate, vrea ca fiecare să stea unde i se cuvine. Rămâneţi flămânzi, domnilor!-vorba bietului Jobs. Numai aşa veţi ciuli urechea şi veţi miji ochii!!!!

duminică, 9 octombrie 2011

Fâsâială europeană

Asta a visat Schumann? Asta şi-au dorit adepţii comunitarismului?(Na, aproape că am zis "comunismului") Pentru asta ne-am strofocat atât? Pentru a ne sfâşia mai clar şi în cadru organizat? Pentru a ne spăla rufele continentale în palate de cristal? Pentru a constata că un vis este extraordinar...cât rămâne vis? Că nu se poate transforma în realitate? Weeeellllllll! Aşa o fi! Că bătrânii noştri nu de pomană vorbesc despre omul gospodar care-şi dă gardul cu var, ca să nu-l urce omizile!

vineri, 7 octombrie 2011

A rămas un măr...

"Love is like a puzzle, hard to piece together, but beautiful when all the right pieces are put together”
"Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, însă minunat atunci când toate piesele sunt aşezate cum trebuie".

joi, 6 octombrie 2011

Pentru momente romantice...

Draguţă lumea în care trăim. Păcat că, din varii motive, nu avem timp să ne bucurăm de ea.

marți, 4 octombrie 2011

Eliminarea mamelor şi taţilor din actele de stare civilă

Trăim într-o lume tot mai nebună, tot mai sucită, tot mai anormală. Şi nici nu ne mai sinchisim de anormalitate. Ori ni se pare că e bine. Sau e firesc. Sau e trendy. Sau,nu ne pasă. Sau, mai degrabă, ne e teamă să reacţionăm. Teamă de tot soiul de ong uri şi asociaţii şi cluburi şi foruri şi ce-or mai fi. Că ne ia de urechi coana ue. Ori ne pune la colţ unchiul sam. Ori vărul moses nu ne mai dă din turta lui. Ori se supără ţiganii că le zicem ţigani. Ori ne trânteşte sarco uşa peste degete. Ori...mulţi de ori şi de dacă şi de poate şi de mai aşteptaţi şi de altădată, acum nu... Mdaaaaa....suntem slabi...şi nepăsători...şi leneşi....şi laşi....Şi când o să ne trezim, s-ar putea să fie cu totul şi cu totul prea târziu. Căci ofensiva anormalităţii a luat avânt şi obţine victorii, în timp ce normalitatea doarme pe ea şi valorile familiei tradiţionale sunt călcate în picioare de hoarde gălăgioase, intens colorate şi şi mai intens mediatizate de ....oameni împotriva firii. Minorităţile sexuale fac vocalize tot mai des pe la poarta drepturilor omului şi se vede că, din varii motive, unele dintre ele fistichii chiar, li se aruncă prin deschizătura porţii, câte o ciosvârtă de drepturi noi. Ba, cred că unii au sărit gardul şi s-au strecurat prin cele comitete şi comiţii şi acum li se pare că nu-s destui. Aşa se face că, într-un timp extrem de scurt, documentele de identitate nu vor mai înregistra titlurile de mamă şi tată, ci pe acelea de părinte 1 şi părinte 2. Iată până unde s-a ajuns ca urmare a cerinţelor repetate ale unor grupuri de homosexuali şi LGBT care au invocat drepturile omului. Ce dacă de la introducerea în circuitul legislativ a actelor de stare civilă s-au completat mereu date despre mama şi tatăl titularului cu pricina_ Ce dacă de la deschiderea ochilor către lume copilul făcea distincţia între mamă şi tată, femeie şi bărbat? Ce dacă încă se mai ruşinează unii când se vorbeşte despre împerechere şi perpetuarea speciei? Cum în ultima vreme copiii învaţă ca vaca este mov şi dă ciocolată, aşa vor învăţa mâine poimâine că părintele 1 şi părintele 2 l-au cumpărat pe bebe de la dispensar, ori de la mall, ori de la aprozar...Că părintele 1 şi părintele 2 nu pot avea altfel un bebe pentru că au o defecţiune tehnică... Mă rog, am acum un excedent la capitolul imaginaţie, dar nu cred că toată lumea ar vrea să ştie ce gândesc eu vis-a vis de "mămica" Elton John.Zice presa british că Norman Wells, directorul Family Education Trust, a explicat: "Chiar deacă denumirea de mamă şi tată vor fi schimbate rolurile acestora vor rămâne echilibrate în creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor". Nu zău: să văd eu pe părintele 1 cum explică copilului său cum vine el pe lume, şi de ce unii sunt fetiţe iar alţii băieţei. Sau poate că nu vor mai fi fetiţe şi băieţei ci copii 1 şi copii 2 sau copii 5 şi copii 6, sau...Dumnezeule, până când?????????? Circulă pe net tot soiul de studii care încercă să facă lumină în domeniu. Şi fără asemenea studii, recunosc că, de când am aflat despre existenta lor(cu destuuuul timp în urmă), am avut un sentiment neplăcut în legătură cu homosexualii. Nu-l pot defini. Sau, mă rog, nu-mi găsesc cuvintele pentru a-l defini şi asta nu pentru că aş vrea să fiu politically correct, ci pentru că chiar nu ştiu cum să definesc sentimentul acesta care mă face să mă ţin deoparte de ei(cel puţin nu ştiu pe cineva din anturajul meu să aibă asemenea preocupări). Am învăţat ca roşu e roşu şi verde nu e albastru, că ziua e zi şi noaptea e noapte, că femeia e femeie şi bărbatul e bărbat. Mi-e greu să schimb asta. Şi nici nu vreau s-o fac. Pentru că am convingerea că, daca n-ar fi contat diferenţele, Dumnezeu sau mama natură ne-ar fi făcut aşişderea, sau doar bărbati sau doar femei...Aşaaaaa....Nu-i vorbesc de rău dar prefer să nu-i am în preajmă, nu ştiu cum m-aş comporta cu persoanele despre care aş afla ca aparţin acestei minorităţi(care devine tot mai mare!) şi mi-aş dori nici să nu aflu vreodata că voi fi fost la nunta/petrecere/pe stadion/la coadă la vreun magazin...etc nas in nas cu vreo asemenea persoana. Nu de alta, dar am o imaginaţie bogată şi cred că instantaneu mi-ar fi rău. Schimbarea paşapoartelor britanice,care va avea loc în câteva săptămâni, doreşte-se zice- să elimine orice discriminare care poate apărea pentru copiii ai căror părinţi sunt de acelaşi sex!!!!!!!!! Că parcă poate cineva să oprească comentariile copiilor ale căror mămici chiar sunt mămici!!! Da chiar, rămâne o întrebare: cât va mai trece până când cuvântul "mama" va fi uitat/negat/anulat/condamnat prin cele dicţionare academice?

duminică, 2 octombrie 2011

Aşa nu se mai poate!

Aţi auzit, aleşi ai naţiei? Că voi sunteţi, de obicei, surzi şi orbi la vrerile naţiei. Dar naţia nu mai poate. Nu mai are cum să suporte.
Vezi mai multe video din animale
">Nu mai vrea să suporte. Şi nici să vă suporte. Ar fi bine să deschideţi urechea!

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Mi-e dor, azi, de Queen!

Şi am găsit o trupă super şi un muzician cu o voce formidabilă. Şi chiar seamănă cu Freddie Mercury! Enjoy!!!!

luni, 19 septembrie 2011

Până când vom suporta infamiile unei găşti de analfabeţi?

Zice o vorbă bătrână că cine n-are bătrâni, să-şi cumpere! Or fi ştiut ei ce zic,bătrânii. Şi, dacă suntem sinceri cu noi înşine, ştim şi noi de ce umblă vorba pe plaiurile acestea. Au fost vremi când bătrânii erau preţuiţi pentru înţelepciunea lor, calitate câştigate după vieţi de lupte cu sine şi cu alţii. Au fost vremi când, în arhiva celor şapte ani de acasă, se puneau la loc de cinste respectul pentru viaţa lor, pentru părul lor alb, pentru tezaurul de pilde pe care-l reprezentau. Vorba lor era lege în comunităţile săteşti. Privirea lor străbătea spaţii şi timp ca şi cum ar fi fost demiurgi. Existenţa lor era model pentru ţâncii care, nepăsători la furtunile lumii, abia învăţau să facă primii paşi în lumea reală, de dincolo de colbul drumului, de imaşul nesfârşit şi de coada vacii. Nu mai e nimic din ce-a fost. Nimeni nu mai are răbdare pentru bătrâni. Nimeni nu mai vrea sfaturile lor. Nici măcar poveştile lor nu mai sunt ascultate. Şi dacă unor oameni obişnuiţi, veşnic în căutare de un ban în plus pentru pâinea cea de toate zilele, parcă eşti tentat să le mai treci cu vederea că n-au timp pentru poveştile şi poveţele seniorilor, unor troglodiţi care s-au trezit peste noapte, graţie găleţilor şi pixurilor şi cârnaţilor împărţiţi naţiei ameţite, flămânde şi minţite, în fruntea ţării acestea nu trebuie să le fie trecute cu vederea. Este inadmisibil ca o primadonă de carton, flancată de ţipuritori de ocazie, să interzică Măriei Sale, Regelui Mihai, să ia cuvântul în Parlamentul Ţării pe care a condus-o cândva. Este o infamie să nu permiţi tu, o miss nu-ştiu-care, singurului şef de stat din timpul celui de-al doilea război mondial în viaţă, să-şi exprime gândurile pentru ai lui la ceas aniversar. Este o mitocănie fără margini, care urmează mitocăniei prezidenţiale, să interzici unei voci a istoriei să vorbească istoriei. Nu ştiu ce ar spune ultimul dintre regii noştri. Poate că, în înţelepciunea pe care a acumulat-o în cei 90 de ani de viaţă, ar înşira cuvinte neutre, să nu supere pe mai marii vremii, pe miss-ele de mucava care vor fi trecut pe la orele de istorie doar ca să-şi fluture pletele blonde,ori pe beizadelele noi ale ciocoilor vechi. Poate că, de la înălţimea staturii sale,atât de frumoase la o asemenea vărstă, ar privi cu condescendenţă la adunătura de burtoşi ce nu-şi mai încap în straie, şi s-ar preface că nu ştie cum sunt dincolo de spoiala de intelectuali care le curge, asemeni unor zoaie, la cea mai mică adiere de interviu. Poate că, sătul de clevetelile de budoar de la Cotroceni şi Victoriei, ar vrea să spună doar un cuvânt de îmbărbătare poporului care, nu ştiu de îşi mai aduce aminte,îi asculta, la Europa liberă, mesajele de sărbători. Nu ştiu ce va fi vrând a spune unei naţii care se prosteşte pe zi ce trece. Ştiu însă că nici Palatul Parlamentului, nici palatele mai înainte menţionate nu sunt imaşurile hoardelor de neisprăviţi care le populează şi, ca urmare, nici un neica sau o tanti-nimeni n-are voie să oprească o VOCE A ISTORIEI!

Cardul plin de urări de bine...

Azi mi-am reînnoit cardul de credit. S-a distrat copios Adrian, fostul meu elev şi actual funcţionar la banca cu pricina(hait! am făcut o cacufonie, dar nu mai am chef să revin) când i-am spus că poate să nu se grăbească prea tare cu realizarea dosarului meu, că oricum nu mai am ce scoate de pe card, că am golit tot de muuuuuultă vreme şi nu ştiu când o fi să mai revină suma cu pricina în buzunaru' lu' nenea ăla cu perciuni mari şi suri. "Păi parcă spuneaţi că vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât!" zice Adrian. "Ehei, băiete, te uiţi tu la ce spunea o femeie fără minte acu mulţi ani în urmă..." îi replic eu, cu gândul la vară, la relaxare, la neisprăvitul ăsta de Guvern care iar ne-a luat de fraieri,că mi-a tăiat iar din salariu(că gradaţia veche se termină la 30 iunie, iar cea nouă intră "pe pâine" de-abia la 1 septembrie), la neputinţa pe care o afişăm tot mai evident noi, cei care suportăm mizeria fără să ne revoltăm serios, şi de care profită din plin mediocrii care s-au aburcat pe posturi pe spinarea unor oameni muncitori şi de bunăcredinţă... Mdaaaaa....peste ceva vreme vom plăti şi bilet de intrare în şcoală. Ca să vadă guvernocu' care "ie" cei mai devotaţi oameni ai patriei.Până atunci, numa urări di cieli mai cierbinţ', dragi tovarăş' şî şăfi, ardî-v-ar focu Gheenii!

duminică, 18 septembrie 2011

Despre gropi...

A mai apărut una în Bucureşti! Ca şi cum nu ar fi fost destule. Acolo ori în orice colţ de Românie. Doar că asta e una simpatică, care va fi traversată cu plăcere de mii de trecători. Dar ce mii de trecători...sute de mii...milioane...locuitori ai capitalei ori veniţi de aiurea. Căci groapa e undeva prin centru Bucureştilor care, altfel, se îneacă în gropi şi băltoace... Auzi, nene Stader, o modalitate de a acoperi, repede, definitiv şi sigur gropile veritabile nu ştii mata????????????????

luni, 5 septembrie 2011

Un nou trofeu pentru cântecul popular bucovinean

Din căuşul de palmă divină al Bucovinei a mai ieşit la lumină un strop de lumină sufletească: Andreea Cristina Haisan. Cu bucuria de a asista la afirmarea unei pleiade tot mai consistente de tineri cu har, care se apleacă spre sufletul simplu, în aparenţă, al ţăranului bucovinean, îmi doresc să ni-i ţină bunul Dumnezeu sănătoşi şi harnici în culegerea şi prezentarea giuvaierelor folclorice din lumea noastră, a nordului de Ţară!

vineri, 2 septembrie 2011

Înainte să închid calculatorul...

...l-am privit pe Mircea Albulescu. A fost invitat la emisiunea lui Ciutacu. Nu-mi place Ciutacu; e...aspru....acru...taie si nu mai apucă să coase...e arogant....se crede buricul pământului, da nu e, bietul, decât un guraliv în plus...Prea plin de sine...In fine, treaba lui, da când o să pice, o să-l doară backul rău...Dar Albulescu a fost minunat! Plin de viaţa, vesel, mereu pus pe şotii...Debordează de optimism omul ăsta. A dovedit atâta încredere în ceea ce urmează, în generaţia de azi, în capacitatea de a ne autodepăşi, în posibilitatea de a renaşte...Am uitat, pentru o vreme, de tot ceea ce nu e cum trebuie, de neajunsuri, de motivele de furie, de permanenta nemulţumire... A fost ceaiul de tei dinaintea coborârii somnului în gene...porţia de râs aducătoare de linişte...desertul dulce şterpelit din frigider la ore târzii...a fost pastila de bunădispoziţie şi încredere de care aveam atâta nevoie...Mulţumesc, Mircea Albulescu, pentru că, pentru o clipă, m-ai făcut să-l văd pe Dumnezeu! Parcă nici n-au fost versurile acelea, spuse cândva, pentru.....

joi, 1 septembrie 2011

Nu treceţi nepăsători peste rădăcinile voastre!

Imi doresc ca şi nepoţii mei să cunoască frumusetea încă nespoită a Apusenilor şi vechimea rădăcinilor noastre ca neam. Nu cred că proiectul GC va aduce raiul pe pământ, aşa cum se trâmbiţeaza. Sunt convinsă că, dacă s-ar dori, statul român ar găsi alte soluţii pentru ca oamenii locului să trăiasca mai bine fără să îşi bată joc de mediu, gândind în perspectivă îndelungată. Şi sunt convinsă că se găsesc resurse şi pentru refacerea/consolidarea patrimoniului cultural de acolo fără să ne lăsăm otrăviţi şi jecmăniţi. Cunosc rănile naturii din Călimani şi mă doare sufletul să ştiu că greşelile de aici au toate şansele să se repete în spaţiul mirific care e Ţara Moţilor. Doamne-ajută! Iată mesajul unui voluntar al campaniei "Salvaţi Roşia Montană"
Daca v-ati mentinut spiritul verde si nu v-ati lasat corupti de reclamele inselatoare ale RMGC sigur constientizati ca Rosia Montana si Romania se afla in acest moment sub amenintarea unui nou dezastru ecologic de proportii asemanatoare accidentului de la Cernobil. Conform proiectului RMGC, la Rosia Montana ar urma sa se foloseasca aproximativ 1.561.000 tone substante periculoase, dintre care 84.000 tone de cianura in cea mai mare cariera cu crater deschis din Europa si cel mai mare baraj, inalt de 185 m. Acest baraj ar trebui sa sustina un lac cu o suprafata de 600 ha. O singura lingurita de solutie cu 2% concentratie de cianura este fatala. Sa nu uitam ca in anul 2000 cand a avut loc la Baia Mare unul dintre cele mai grave accidente de mediu din istoria europeana. Ungaria l-a considerat cea mai mare catastrofa dupa Cernobal. Statul roman are de platit circa 200 de milioane de dolari despagubiri. Din raurile afectate de deversare au fost adunate 1240 tone de peste mort. Alte motive pentru care suntem impotriva proiectului le puteti afla pe: http://www.facebook.com/rosia.montana.in.unesco?sk=app_4949752878 Avem nevoie de ajutorul vostru pentru a opri proiectul RMGC! Alaturati-va si semnati petitia pe http://www.rosiamontana.net/ - Acesta este primul pas pentru toti sustinatorii cauzei, mai multe detalii pentru implicarea in campanii veti primi in email-ul de confirmare a semnaturii. Promovati aceasta petitie prin toate mijloacele posibile, pe retele sociale, bloguri sau site-uri personale! Nu suntem singuri! Avem de partea noastra Academia Romana, Biserica Ortodoxa, Catolica, Unitariana si multe alte institutii si personalitati! Va multumim! Ionut Parausanu, Fondator EcoSapiens, ProtectiaMediului.org si voluntar al campaniei "Salvati Rosia Montana"

Specii de bogătaşi

"Măcar noi bogaţii să dăm semnal de bogaţie"
zice unul dintre fanfaronii postdecembrişti. De la altitudinea lui speciala, lumea se vede diferit, miroase diferit, se atinge diferit. Că altitudinea asta a fost obţinută prin fentarea legii, prin înşelătorie, prin tupeu ori cumetrie, puţin contează. Că din preaplinul său putea să acorde sprijin unor oameni a căror singură bogăţie este mintea lor strălucită iarăşi nu contează. Va fi făcut destule acte aparent caritabile individul(spun aparent, pentru că presa a scos la iveală tot soiul de inginerii imobiliare care demonstrează că pezevenghiul a ieşit chiar în câştig după puseele de bunăvoinţă). Va mai face, poate. Dar tot un necioplit o să rămână, un parvenit misogin şi gălăgios ce va umple ecranele tv-urilor dornice de rating pe seama proştilor. Asta în timp ce minţi luminate, inimi cu adevărat generoase, profesionişti de calibru mor neştiuţi de nimeni, flăcări arzând de pasiunile lor mistuitoare stinse în unghere pe care nici nu le bănuie omul de pe stradă. Profesorul academician Alexandru Pesamosca este un asemenea exemplu de infinită bogăţie, a minţii şi a sufletului.Chirurg pediatru de largă recunoaştere internaţională, salvator al câtorva zeci de mii de copii ameninţaţi de moarte ori infirmitate, profesorul Pesamosca a fost un uriaş suflet de copil închis într-un trup răpus de vreme şi de vremuri. A avut şansa de a trăi o viaţă în şi pentru spitalul de copii. În ultimii ani, spitalul i-a fost singurul spaţiu care l-a primit(şi nu a fost uşor să i se găsească o cămăruţă!) şi în care asigura, vorba cronicarului, sfat şi ajutor mai tinerilor săi colegi. N-ar fi meritat acest om, atât de bun şi atât de modest, un alt mediu în care să-şi trăiască bătrâneţea frumoasă şi înţeleaptă? N-ar fi putut face ciocoii ăştia noi, cocoţaţi pe spinările prostimii ca pe o scară a avuţiei, un gest de recunoştinţă pentru omul acesta şi să-i fi asigurat un altfel de final al vieţii? Am mai pierdut un OM! Dumnezeu să-l odihnească pe profesorul Pesamosca! Cine rămâne? Şi. mai ales, cine vine din urmă?

duminică, 28 august 2011

20 de ani

20 de ani. La vârsta asta se trece de la adolescenţă la tinereţe. Se intră în forţă în viaţă. Începe Drumul. Spre Bine. Spre Frumos. Spre Adevăr. Pentru marea majoritate, e adevărat. Căci mai sunt şi cei care aleg răul şi urâtul şi minciuna. 20 de ani. Vârsta la care, copt la minte, iei viaţa în piept şi eşti în stare să răstorni lumea. Nu toate generaţiile o simt. Şi mai puţine o fac. Şi şi mai puţine se bucură de schimbările pe care le fac. Nu ştiu cărei generaţii consideră românii basarabeni că aparţin. Nu ştiu care le sunt cele mai măreţe idealuri în momentul de faţă. Nu ştiu nici dacă au idealuri măreţe, ori doar grija supravieţuirii. Ştiu însă că noi, românii de dincoace de Prut, am cam lăsat baltă ideea unităţii culturale româneşti de dragul integrării europene. Podurile de flori se şterg şi din amintire de acum, 27 martie nu se sărbătoreşte pe niciunde, bursierii basarabeni vin şi pleacă, mentalitatea lui Stati e la locul ei... 20 de ani. Atât a împlinit ieri Republica Moldova. În mod normal, ar trebui să îi spun "La mulţi ani!" Nu pot s-o fac. Nu pentru că nu-mi pasă, ori că nu ştiu cine e. Nu o fac pentru că nu e firesc ca, dintr-un trup ce va avea acuşi 93 de ani, să consider că un braţ are 20 şi să îi mai spun să şi trăiască aşa, separat, mulţi ani. Eu vreau braţul acesta înapoi acolo unde se cuvine!!!

sâmbătă, 27 august 2011

Într-un august de altădată

În 1871, la Sântămăria Mare, când Putna voievodală îşi are hramul, o mână de tineri a coordonat o acţiune a cărei organizare păruse, multă vreme, imposibilă; o întâlnire a românilor de pretutindeni la mormântul marelui Ştefan. Ar fi vrut tinerii aceia să marcheze 400 de ani de la sfinţirea lăcaşului ce avea să devină un focar de lumină, dar stăpânii vremii s-au opus, căci entuziasmului lor i-ar fi trebuit doar o scânteie spre a arunca în flăcări o construcţie şubredă, cum era statul dualist. Ar fi vrut tinerii aceia să reînvie sufletul românesc ce zăcea într-o letargie vinovată şi condamnabilă, să pună temelia unei construcţii naţionale ce avea nevoie de toate minţile luminate şi de toate braţele puternice ale neamului spre a se scutura de minciună, umilinţă şi furtişag. Era, atunci, nevoie de o acţiune care să dovedească lumii că neamul românesc, de atâtea ori sacrificat şi batjocorit, nu pierise. N-au putut s-o facă la sorocul cuvenit. Au realizat-o atunci când stăpânii mincinoşi şi hrăpăreţi, triumfători în războiul împotriva unei Franţe gălăgioase, trufaşe şi impotente(ca de destule alte dăţi, de altfel), le-au permis şi supuşilor din Bucovina, să se bucure de victorie. Şi au venit. De peste tot. Şi au cântat. Şi au recitat. Şi au jucat. Şi s-au bucurat. Şi au fluturat drapele tricolore pe cerul Putnei. Şi au jurat credinţă Patriei. Au pus la cale planuri de acţiune viitoare. Au legat prietenii. Au analizat starea de lucruri prezentă. Au propus soluţii de perspectivă. Şi au slăvit Patria şi Poporul ei.
„Se va ridica simţul naţional, aproape adormit până acuma, şi va lua alt avânt, iar studenţii ce-au sosit din toate părţile şi-au făcut cunoştinţă şi legături de prietenie între dânşii… vor fi propagatorii cei mai zeloşi ai ideii că, lucrând uniţi şi conduşi de acelaşi ideal, vor contribui la deşteptarea şi mărirea neamului lor Această convingere va mări puterea lor de rezistenţă şi îi va oţeli în lupta pentru lege şi ţară…”
spera Mihai Eminescu, unul dintre cei mai zeloşi susţinători ai ideii de unitate culturală ca premisă a unităţii politico-naţionale.
„Să deie ceriul ca să ajungem asemine momente mai adeseori, să ne întâlnim la mormintele strămoşilor noştri plini de virtute, şi să ne legăm de suvenirea lor cu credinţa şi aspiraţiile vieţii noastre. Numai cu chipul acesta – sublinia el apăsat – vom putea conserva patria ce avem; numai cu chipul acesta neamul românesc poate spera slavă şi pomenire în viitor!”
mai gândea acelaşi suflet generos al poetului naţionalist român. Altă generaţie....altă viziune...altă educaţie! O generaţie pentru care era clar că lupta pentru lege şi Ţară reprezintă misiunea lor în lume, scopul existenţei lor, Calea, Adevărul şi Viaţa! Azi?............................Cine mai ştie defini Ţara? Ce a mai rămas din ceea ce a fost, cândva, Poporul?Cine mai are alte idealuri decât banii cu care să-şi sfideze duşmanii, vorba maneliştilor? Biată Ţară! Ai ajuns cerşetoarea lumii, cu toate că bunul Dumnezeu ţi-a dat tot ce ai nevoie! Sărman Popor! Te-ai ticăloşit pupând papucii tuturor pentru un blid de lături şi astăzi nu mai ştii nici cine eşti, nici ce vrei şi îţi faci singur rău mai mare decât ţi l-ar face vreun străin! Pe când Reînvierea?

vineri, 12 august 2011

Amu îs tari curioasî....

În dulcea noastrî Românie, tăt îi numa'o cumetrie şi bietul Brucan o fost un stupid prophet în ţara lui(da o fost a lui!???) când zâcea... ce zâcea, că doar ştie tăt românu' cât de nervos o fo' atunci cân' o zâs-o!
Ca urmare, ni ci tărăboi: cumătru' lu' dom' prezident o fraudat statu' cu o gramadă de bani di cii mari(cî di işti nici nu trebi nimarui!) şî cî amu parchetu'(io i-aş spuni linoleu, câ-i moaliiiiii! şî sî unduieştiiii!) vrea sâ-l bagi la racoari. Şî românaşu' nost' cascî iar gura la tilivizor, doar-doar o videa aşa taman aspect.
Punem pariu cî nenea ista, care nici impozâti nu plateşti, nici carti di muncî n'ari, nici di la sh nu s'îmbracî, a işî din pozna asta mai curat şî mai uscat?

P.S. Aşa, di curiozîtati numa', cu banii iştia şcoala mea ari  di salarii pi vr'o doi ani. Ni mai împuşti, dom prezident?

După dumneavoastră, Domnule preşedinte!

Era, într-o poveste a copilăriei, momentul acela în care soacra, ca să scape de noră, o îndeamnă: "Sui, fată. pe lopată!", ca să o arunce în cuptor. Şi fata, făcându-se că nu pricepe, că nu ştie ce şi cum, îi replică:"Sui, babă, şi mi-arată!" Şi povestea se sfârşi cu hapy end(mă rog, privit din perspectiva nurorii).
În ultima vreme, dom prezident face ce face şi se tot leagă de bugetari; că-s leneşi, că nu produc nimic, că-s prea mulţi...mă rog, arată că munceşte(chiar cu mult mai mult decât profesorii, vedea-l-aş la catedră la VIII A numa pentru un sfert de ceas!!!, nu, Vasile???) Şi constată. Şi nu poate dormi de grija noastră. Şi a ţărişoarei. Şi a tutulor.
"Bugetarilor pot să le transmit un singur lucru: că sunt prea mulţi, avem 1,2 milioane de bugetari, şi trebuie redus numărul bugetarilor! Trebuie să reducem cheltuielile de funcţionare a statului dacă vrem să fim un stat viabil care să nu înghită resursele pe care le produce economia românească"
Aşa cujetat'a dumnealui cu câteva zile în urmă când, muncind de zor la malul mării, pe banii lui personali şi stând cu chirie într-o cameră luată din gară, nu-i aşa, ca tot ghiorlanu' nerecunoscător faţă de eforturili făcute de preşedenţia sa, a constatat că aşa nu se mai poate. Că e musai să ne împuţineze. Că îndrăznim să mâncăm, să ne trebuiască papuci, să vrem să ne spălăm din când în când, să ne reparăm dantura....Ce mai, ne batem joc, măi dragilor, de bietu' stat şi e musai să nu mai fim aşa mulţi. No, dragă domnule preşedinte, aşa va fi fiind, cum spui mata. Împuşcă-ne, dară!
Dar ce-ar fi după exemplul din poveste, să ne arăţi mata întâi ce şi cum, că tot eşti mai bugetar decât mine???

joi, 11 august 2011

„Perspective asupra sistemului financiar mondial ”

Răsfoitul de dimineaţă a ceea ce se mai spune prin târg m-a pus în situaţia să aflu un material interesant despre criză(mulţumesc, domnule Nicula!). Deşi iniţial am vrut să trec peste, în cele din urmă m-am lăsat prinsă. Nu sunt economist, nu pot aprecia în ce măsură autorul are dreptate, dar e un punct de vedere care merită luat în calcul. Măcar pentru spargerea monotoniei cu care tratează subiectul dezonor guvernul nostru.
„Perspective asupra sistemului financiar mondial ” Eugen Andreescu

I. “CRIZA MONDIALA” NU ESTE MONDIALA…

În anii de criză 2008-2009, peste 20 de ţări din întreaga lume (însumând aproape jumătate din populaţia planetei) au înregistrat creşteri specifice perioadelor de “boom” economic. Mai mult, 10 dintre acestea au avut ritmuri de creştere cuprinse între 6 şi 14%. În aceste condiţii, se mai poate vorbi argumentat şi onest că avem de-a face cu o criză mondială sau cu o criză a capitalismului, mai corect precizat, a celui anglo-saxon şi a ţărilor care depind vital de acest sistem?

Cu toate acestea, guvernele corupte şi incompetente au preluat cu entuziasm această sintagmă deoarece “criza mondială” a servit drept paravan perfect pentru proasta guvernare a ţărilor lor. Dacă criza din ‘29-’33 afost una de supraproducţie, pe cea din 2008-2009 eu aş defini-o drept una de supraconsum.

Realitatea contemporană ne arată că omenirea cheltuieşte resurse uriaşe, multe neregenerabile, pentru a crea nevoi cel puţin îndoielnice pentru a stimula consumul cu orice preţ.


II. DE CE CRIZELE MONDIALE IZBUCNESC DIN SUA?

Deşi după cel de-al doilea război mondial în lume au avut loc zeci de crize, din care cele mai importante au fost: “criza asiatică”, “criza rusească”, “criza mexicană”, “criza argentiniană”, “criza braziliană”, “criza japoneză” etc, niciuna nu s-a transformat în criză mondială. Cum ne explicăm că cele mai grave crize din lume, cea din ’29-33 (în condiţii de protecţionism) dar şi cea din 2008-2009 (în condiţiile unei economii globale) au izbucnit exact în aceeaşi ţară, întâmplător cea mai importantă putere a lumii şi atunci dar şi acum.

SITUATIA FINANCIARA A SUA IN 2008:

- DATORIA PUBLICA: 13.000 MRD. $ (43.000 $/LOC);

- CREDITE IPOTECARE: 11.000 MRD. $;

- CREDITE DE CONSUM: 2.577 MRD. $;

- CREDITE ACORDATE PRIN CARTI DE CREDIT; 900 MRD. $ (DIN CARE 425 MRD. $ ACORDATE DE NUMAI 3 BANCI: J.P.MORGAN CHASE; BANK OF AMERICA SI CITIGROUP CARE AU RAPORTAT PIERDERI DE 37 MRD. $ IN 2008 SI 88 MRD. $ IN 2009).

TOTAL: 27.477 MRD. $ (91.590 $/LOC)
“Motorul” economiei americane este consumul privat care determină creşterea PIB în proporţie de cca 75%;
Ca să consumi încontinuu ai nevoie de bani pe care populaţia americană în majoritatea ei, nu-i are datorită faptului că în 2008 rata economisirii coborâse sub 1% fată de 14% în Zona euro;
Familiile americane au datorii cumulate care reprezintă 136% din venitul lor brut disponibil (de ex. în Franţa, acest procent este de doar 59%);
Fiecare familie are, în medie, veniturile amanetate pentru creditele luate pentru următorii 2 ani;
Pentru a stimula consumul, băncile le acordă credite. Dar nici băncile americane nu au aceşti bani. Ele îi atrag din alte părţi ale globului, în special din Asia şi Orientul Mijlociu;
În acest fel, se explică enormele deficite publice şi externe ale SUA care, din principalul creditor al planetei în anii ’50-’80, au ajuns cel mai mare datornic.
După criza financiară din 2007-2008 ca urmare a “bulei speculative” de pe piaţa locuinţelor, piaţa imobiliară este singura care s-a deteriorat continuu de peste 3 ani şi lucrurile nu s-au oprit aici. Statele “însorite” sunt cel mai grav afectate (Florida, Nevada, Arizona, California etc) dar şi cele din Midwest atinse de pierderea multor joburi, în special, în sectorul auto.
Reşedinţa principală constituie elementul central pentru patrimoniul unei familii americane. Obişnuite să se împrumute pe baza valorii ipotecare a locuinţei, ei constată că peste 3 ani această valoare este în continuă scădere iar ratele scadente sunt tot mai greu de achitat, deoarece s-au împrumutat fără a avea mijloace financiare, dar şi datorită şomajului de lungă durată, absolut neobişnuit pentru SUA: 16 milioane de şomeri (în special, minorităţi, tineri şi oameni fără diplome). Rata proprietarilor a coborât la nivelul anului 1998, respectiv 66,4%. Conform estimărilor, între 1,8-2,2 milioane de locuinţe sunt în procedură judiciară iar alte 3,5 milioane nu-şi găsesc cumpărători. Prea multe oferte şi prea puţine credite disponibile. După 2005, anul de vârf pentru piaţa imobiliară, imobilele americane au pierdut 1/3 din valoare;
Piaţa se va stabiliza atunci când băncile îşi vor curăţa creditele neperformante şi se vor întoarce către creditarea populaţiei. Sectorul imobiliar reprezintă indicatorul cel mai preocupant pentru autorităţi deoarece “frânează redresarea economiei”, după cum declara recent preşedintele băncii centrale. În plus, imobilele în procedură judiciară au devenit un pericol pentru coeziunea socială;
Retragerea aproape totală a guvernului din jocul economic la sfârşitul anilor 2000 a lăsat câmp liber de acţiune celei mai periculoase activităţi economice, şi anume, speculaţia financiar-bursieră. Ea s-a extins rapid atât la bănci, cât şi la bursele de mărfuri şi valori, afectând grav rolul de barometru al acestor instituţii. Fondurile speculative au ajuns la valori uriaşe, de ordinul a 10.000-12.000 miliarde de dolari localizaţi în mare parte în paradisuri fiscale, la adăpostul cărora pot destabiliza orice piaţă sau orice ţară din lume. Deja piaţa valutară, cea mai importantă piaţă din lume, unde se schimbă zilnic cca 5000 mrd. dolari, a scăpat total de sub influenţa ţărilor şi a băncilor centrale occidentale. Prăbuţirea lirei sterline din anii ’90 dar şi atacarea unor ţări din Zona euro, pe fondul crizei datoriilor, este doar un exemplu în acest sens;
Pornind de la sintagma că “statul este cel mai prost administrator”, guvernul american s-a retras din ecuaţia administrării, altfel spus, s-a derobat de la obligaţiile pe care în mod tradiţional un stat le are. Locul lui a fost luat de bănci, bursele de mărfuri şi de valori care trebuiau să reprezinte locul cel mai eficient de alocare a resurselor la scară planetară şi regională. Din nefericire, acestea ua devenit un paradis ideal pentru activităţile speculative, numai în acest fel putându-se explica explozia preţurilor şi cotaţiilor la cele mai importante resurse ale planetei, inclusiv la produsele alimentare.
Caracteristica companiilor americane care se finanţează în proporţie de 2/3 de pe bursele de valori (prin emisiuni de obligaţiuni şi acţiuni) şi nu prin bănci (în Europa occidentală raportul este exact invers) dar şi faptul că zeci de milioane de americani speculează la burse a condus la umflarea artificială a cursurilor care în ultimele 2 decenii au crescut de 2 ori mai repede decât rata profitului. Nu întâmplător, în primele zile ale crizei, cursul acțiunilor a scăzut cu peste 25%, pierderile din capitalizarea bursieră depăşind 25.000 de mrd. dolari la scară planetară.
În concluzie, Fondurile speculative, investitorii şi băncile formează un cartel mult mai puternic şi mai eficient decât toate guvernele occidentale luate la un loc. Acestea sunt totdeauna cu un pas înaintea pieţelor care dictează trendurile majore din economia mondială. Deşi ei sunt principalii responsabili de actuala criză, nici măcar un singur bancher nu a răspuns pentru modul cum a gestionat către faliment sistemul bancar, lăsând guvernul american să scoată” castanele încinse din foc”.
Prima lecţie, cea mai dură a crizei din 2008-2009 este aceea că a mai căzut un mit al ultimilor 200 de ani, acela al autoputerniciei pieţei, cel mai bun administrator care nu greşeşte niciodată.
A doua lecţie este aceea că statul trebuie să redobândească pârghiile de reglementare, control şi supraveghere deoarece “bomba socială” explodează întotdeauna în curtea guvernului şi nu a băncilor care au produs dezastrul. Atfel spus, este nevoie de o nouă abordare macroeconomică care să resatbilească justul echilibru dintre profit şi responsabilitatea publică.

Reacţia dură a autorităţilor SUA
Eşecul major al pieţelor de a se autoreglementa a forţat Legislativul american să adopte rapid “cea mai vastă reformă a sistemului financiar” din ultimii 80 de ani, de la “New Deal-ul” preşedintelui Roosevelt. Având aproape 2000 de pagini, documentul intitulat “Reforma Wall Street şi legea protecţiei consumatorului” vizează toate societăţile, băncile de afaceri şi de depozit, organismele de credit şi hedge funds care, pentru prima oară sunt obligate să se înscrie la SEC (organismul de control al pieţelor).

Adresându-se actorilor de pe Wall Street, Nanci Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, a sintetizat: “Distracţia a luat sfârşit. S-a creat o Agenţie de protecţie a consumatorilor care să reglementeze produsele financiare considerate prea riscante”. De asemenea, Consiliul de Supraveghere a serviciilor financiare are sarcina de a coordona acţiunea diverselor agenţii de control a sistemului financiar.

FED-ul american făcut resoponsabil că nu a fost în stare să anticipeze criza a fost deposedat de o parte din prerogativele sale. Reglementarea interzice băncilor să mai utilizeze fondurile proprii în scopuri speculative.

Prin crearea Consiliului de supraveghere cu puteri depline stabilirea de reguli stricte pentru toţi actorii financiari din SUA se pune capăt unei perioade de peste 200 de ani de dominaţie a pieţelor libere care au produs prosperitate dar şi cele mai grave crize din istoria omenirii.

Concluzionând, mâna invizibilă (celebra teorie a economistului englez Adam Smith, promotor al liberalismului începând cu sec. al XVIII –lea) s-a transformat peste noapte, datorită crizei, în mâna vizibilă pe care ne-o arată guvernul american ultimii 2 ani şi, probabil, decenii de acum înainte.

III. CONSECINTELE MAJORE ALE CRIZEI FINANCIAR-ECONOMICE
“Momentul unipolar” instaurat în lume după căderea zidului Berlin a durat 20 de ani, perioadă în care SUA şi-a impus voinşa în mod discreţionar;
Utilizarea intempestivă a grupului “G20” pentru stăvilirea crizei a fost un semn clar că ordinea mondială instituită după cel de-al doilea război mondial a apus;
Încheierea războiului rece şi deschiderea globală au netezit calea pentru ascensiunea unor noi puteri (China, India, Brazilia) şi a redus la minim importanţa ideologiilor;
Viitoarea ordine mondială va fi multipolară;
Caracteristica vremurilor noastre este aceea că “”mai multe ajustări fundamentale au loc în acelaşi timp”, fapt care face impredictibilă orice concluzie definitivă;
Sistemul internaţional la orizontul anilor 2025-2030 va fi de nerecunoscut datorită globalizării şi a creşterii ponderii ţărilor emergente care va conduce la un transfer istoric de bogăţie şi putere dintre Vest şi Est;
Crearea unui sistem monetar internaţional mai puţin dependent de dolar în care euro şi yuanul chinezesc vor juca roluri comparabile;
În următorii 20 de ani de tranziţie, rivalităţile strategice se vor concentra pe inovaţiile tehnologice, comerţ şi investiţii, în timp ce în secolul XX rivalităţile au vizat expansiunile teritoriale, armele şi alianţele militare strategice;
Masiva reajustare a dezechilibrelor comerciale şi a balanţelor de plăţi trebuie să înceapă deoarece deficitele americane au devenit nesustenabile. La fel şi excedentele Chinei, Germaniei, Japoniei, ţărilor asiatice şi ţărilor exportatoare de petrol din Golful Piersic. Consumatorii americani nu mai pot susţine mult timp exporturile chinezeţti dar nici China nu mai poate finanţa pe termen lung împrumuturile.
Aceste reajustări vor necesita decenii şi se vor finaliza cu un transfer de putere dinspre Vest către Est. principalii beneficiari vor fi China şi India. Puterea SUA şi a UE se va diminua;
Reuniunile “G-20” din ultimii ani reprezintă de fapt o recunoaştere clară a influenţei tot mai mari a Chinei, Indiei şi Braziliei pe scena internaţională;
Rusia este unul din marii perdanţi ai noii oridini mondiale, ea având un rol secundar în cadrul grupului “G-20”. Puterea sa energetică şi militară se dovedeşte ineficientă în organismele financiare. În plus, problemele grave demografice şi un sistem judiciar corupt se vor actualiza în următoarele decenii;
Intenetul a facilitat explozia speculaţiilor financiare în întreaga lume, fapt care a dus inevitabil la criză;
“Paradisurile fiscale” care adăpostesc fonduri speculative colosale (peste 10.000 miliarde de dolari, care nu sunt supuse niciunui control) sunt o sursă majoră de dezordini şi incertitudini financiar-economice la scară planetară;
FMI va deţine rolul de coordonator al economiei mondiale.

AXA G-2 “CHIMERICA” VA FACE JOCURILE PE PLAN MONDIAL

Cu ocazia vizitei preşedintelui chinez Hu Jintao (ianuarie 2011), preşedintele american Barack Obama a declarat:

“Relaţiile dintre SUA și China vor fi determinate pentru întreaga lume a secolului XXI. Problema cea mai importantă a celor 2 ţări este aceea de a asigura o tranziţie către o relaţie de la egal la egal”.

DEPENDENŢA DE CHINA

China controlează în proporţie de 9,8% datoria publică americană (907 miliarde $), şi de 7,3% datoria publică a Zonei euro.

Condiţiile puse de China sunt:

¾ Să nu încurajeze protecţionismul vamal;

¾ Să permită achiziţionarea de active strategice în UE, cum ar fi elemente de infrastructură (ex. portul Pireu în Grecia şi aeroportul Chateauroux în Franţa);

¾ Să nu ceară o reevaluare a yuanului chinezesc;

¾ Cu cele 3500 mrd $ (constituite din 2650 mrd. $ la Banca centrală şi 850 mrd. $ deţinuţi de cele două fonduri suverane) China deţine 40% din totalul rezervelor mondiale (9025 mrd. $). Compoziţia probabilă: 65% în dolari şi 26% în euro.

¾ Cu aceste resurse, China controlează aproape perfect cursul celor mai importante 2 valute ale lumii;

¾ China a devenit a 2-a putere a lumii;

¾ La adăpostul acestor resurse uriaşe, China dezvoltă la scară planetară o strategie similară cu Planul Marshall, chiar dacă acest plan nu are un nume explicit;

¾ În perioada 2009-2010, China a împrumutat prin cele 3 mari bănci de stat 110 mrd. $ devansând chiar şi Banca Mondială (100,3 mrd. $). În acest fel, China a devenit al doilea creditor mondial, după FMI.

¾ În sens invers, randamentul investiţiilor din UE în China a fost în perioada 2004-2008 de 10,1% faţă de 6,0% în țările OCDE. În acest fel, China a devenit principalul sprijin al multinaţionalelor din UE pentru a rămâne pe “verde” sau pur şi simplu a supravieţui. De exemplu, compania Volkswagen realizează 14% din vânzări în China dar realizează aici 80% din profit;

¾ Cea mai puternică bancă din lume dar şi cea mai mare companie petrolieră sunt chineze.

IV. CE NE ASTEAPTA?

¾ O nouă criză financiară la orizontul anului 2015. Opinia provine de la grupul american OLIVER WYMAN (specializat în managementul riscurilor industriale) care va avea drept cauză “bula materiilor prime”. Exemple: numai ultimii 5 ani, preţul aurului a crescut de la 546 $/uncie (ianuarie 2006) la peste 1500$/uncie în prezent.

¾ Preţul petrolului a crescut de la 63 $/baril în 2006 la 105 $/baril în februarie 2011;

¾ Preţul grâului s-a majorat de la 123$/t în 2006 la 305 $/t în februarie 2011.

¾ Aceste creşteri fără precedent într-un interval atât de scurt au atras ca un magnet şi băncile care au intrat în acest joc periculos, finanţând pe cei care speculează pe piaţa materiilor prime (hedge funds) dar şi proiecte de exploatare a resurselor care devin tot mai costisitoare.

¾ Conform companiei americane, criza va debuta atunci când tensiunile inflaţioniste vor obliga China să majoreze dobânzile sau va lăsa yuanul să se aprecieze. Atunci, va avea loc o prăbuşire bruscă a cererii de materii prime şi, implicit, o scădere dramatică a preţurilor.

¾ ţările slăbite după criza datoriilor suverane nu vor mai avea forţa să susţină băncile cu probleme datorită expunerii prea mari pe piaţa materiilor prime. De data aceasta, ţările emergente vor fi direct afectate.

¾ Este bine cunoscut faptul că actuala explozie a preţurilor materiilor prime se datorează în bună parte Chinei, Indiei şi altor ţări emergente care au creat o presiune foarte tare pe partea de cerere. Pe piaţa materiilor prime “legea junglei” prevalează, deoarece Fondurile speculative atrase de câştigurile facile s-au implicat profund. Dar, aceste preţuri “nu pot urca până la cer” şi va veni o zi în care “bula materiilor prime” se va sparge iar ţara care a umflat acest balon tot ea îl va sparge.

¾ În concluzie, dacă anul 2015 poate fi discutat, soliditatea argumentelor este imbatabilă, având în vedere că mecanismul economic mondial s-ar gripa într-o zi dacă preţul materiilor prime şi a alimentelor va mai continua câţiva ani.

¾ Conform unui sondaj Bloomberg din decembrie 2010 realizat printre 1000 de investitori foarte importanţi, 45% consideră că în următorii 5 ani China se va confrunta cu prima criză serioasă din ultimele decenii pe fondul “bulei speculative a creditului” si a riscului de supraîncălzire a economiei. Criza din China va afecta întreaga economie mondială.
I. FACTORII CARE VOR DETERMINA SCHIMBAREA DE PUTERE LA NIVELUL ANULUI 2050
Până în 2020, producţia industrială a celor 7 ţări emergente (China, India, Rusia, Brazilia, Mexic, Indonezia şi Turcia) va fi mai mare decât a grupului “G7” (SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Canada);
Până în 2032, PIB-ul celor 7 ţări emergente va depăşi PIB-ul ţărilor dezvoltate;
ţările mici foarte bogate din prezent (Elveţia, Olanda, Suedia) confruntate cu îmbătrânirea accelerată a populaţiei îşi vor pierde poziţiile;
Factorii determinanţi ai schimbării:

ü Explozia demografică combinată cu o educaţie foarte solidă;

ü Democratizarea ţărilor emergente
Deşi Rusia are cele mai importante resurse ale planetei, ea va cădea pe locul 15 în 2050;
Clasamentul “Pisa” pentru educaţie:
i. China 533 de puncte;
ii. Coreea de Sud;
iii. Finlanda ”

joi, 4 august 2011

Demisia- între onoare şi iresponsabilitate

Mda. A demisionat ministrul sănătăţii. "Ura!" se bucură unii.(unii îi vor locul, alţii nici măcar asta, dar, nu-i aşa, e o chestie, e un prilej bun de mers la cârciumă când se mai schimbă ceva!?). "Vai de capul nostru, cine-o mai veni şi ce-o mai face?" simt fiori prin toate ţesuturile şi organele (care, brusc, au început să-i doară) bolnavii şi medicii şi asistentele şi infirmierele...până şi portarii de spitale. "Eh, cine vine, nu poa să facă mai rău" afirmă cu tărie cei concediaţi, desfiinţaţi, reevaluaţi, bolnavi închipuiţi ori reali ameninţaţi direct de proiectul de reformă a sistemului. "Fugi de-aici, că iar vine vreun agronom ori vreun brigadier la împărţit seringi, şi mililitri de ceai" zic alţii, care n-au uitat că am avut ginecolog ministru la agricultură. ....C-o fi, c-o păţi, că e de onoare, că e de clenci, ....mă rog, fiecare îşi dă cu părerea.
Nu ştiu pete pe/de onoare ar evidenţia radiografia/ecografia/tomografia domnului Cseke(personal, nu prea cred in chestiuni de onoare pe plaiurile noastre!), cert e că sănătatea e bolnavă rău şi că nimeni n-aere chef să o consulte şi să-i facă o cură injectabilă. Se pun diagnostice după ureche, se scriu reţete pe genunchi, înainte de a pleca în vacanţă, se schimbă faianţa şi gresia din spitale ca să se arate că se munceşte acolo, ... se spoieşte peste mucegai şi se pun perdele cu papagali la geamurile ce dau spre morgă...
Pleacă medicii? Ei, şi ce? Ducă-se! Aducem alţii din Kiribati.Cad spitalele pe bolnavi? N-are-a face! Scăpăm de o problemă. Creşte mortalitatea infantilă mai ceva ca-n Somalia? Cu-atât mai bine. N-o să mai aibă cine vedea că nu e bine.
A renunţat un ministru. Poate e bine. Poate e rău. Poate n-are nici o importanţă. Miniştrii vin şi pleacă. Dacă nu mai devreme(că şi electoratul e bolnav!), măcar la 4 ani. Problemele rămân. Ba chiar se înmulţesc. Şi asta pentru că nici un ministru n-a dat socoteală vreodată pentru greşelile făcute cu voia sau din nepriceperea lui.
Aşa că eu nu cred în demisii. Nici măcar în cele de onoare.

miercuri, 3 august 2011

"Prostii" la ceaiul de dimineaţă

SUA se intinde mai mult decat poate, taxand economia globala cu problemele sale si traind ca un parazit pe spatele economiei globale, precum si datorita monopolului dolarului"
Aşa grăit-a Vladimir Putin. E, carevasăzică, cu ochii pe americani şi spune deschis ce crede despre tot ce se întâmplă acolo. Şi, fireşte, apar comentarii. Pro sau contra. În termeni civilizaţi sau mai puţin. Cu sau fără argumente. Cu tot soiul de conotaţii.
Sunt curioasă cum l-or fi taxând americanii pentru aşa vorbe lipsite de diplomaţie. Nu de alta, dar măcar pentru a face comparaţie cu modul în care au reacţionat ei, dragitovarăşiişipretinii, faţă de afirmaţia deloc înghiţită de Rogozin &comp. despre trecerea de altădată a Prutului de la vest la est. Mi-ar plăcea să ştiu ce gândesc(mai mult decât ce spun)americanii despre ruşi în aceste zile.
Nu ştiu cât de vehement ori dur va vorbi presa americană despre foştii noştri stăpâni, dar ştiu că ruşii îşi permit să spună oricând şi orice despre oricine. Pentru că, în ciuda problemelor lor interne, de orice natură, reprezintă o forţă. Din toate punctele de vedere. Plecând de la resursele naturale, până la hochei, ori de la forţa militară la mentalitate. N-or fi ruşii sfinţi de pus la icoane(ar fi cumplit să uităm invaziile sovietice din timpul şi de după război!), dar nici cu naţia înstelată nu mi-i ruşine. Cel puţin în ultima vreme. Doar noi, ca de obicei, pupăm papucul. Al oricui se bate cu pumnul în piept. Şi, dacă purtătorul respectivului papuc se bate cu pumnul în piept, orgoliul nostru ne împinge să facem la fel, lăsându-ne fundul neprotejat. Şi taman acolo o luăm, de fiecare dată, de la oricare purtător de papuc pupat. Istoria nopastră e plină de asemenea exemple.Doar că iluştrii noştri conducători de partide şi de stat, cu doctorate caraghioase pe ştiinţe militare, nu ştiu lucrul ăsta, ori se fac că nu-l ştiu. Şi ne-au lăsat cu partea aceea mai puţin cântată de poeţi descoperită în calea ciubotei mujicilor. Şi vai! ce-o să ne doară!

A propos: dacă Africa moare de sărăcie, dacă Europa e răsdatoare şi nu ştie pe unde să mai scoată cămeşa, dacă şi economiile statelor asiatice se îngălbenesc din pricină de datorii externe, dacă America Latină e un veşnic scandal financiar, dacă SUA sunt datoare vândute...cui e toată lumea datoare? ...
Am eu o bănuială...da nu vreau s-o spun. Aştept confirmări.

vineri, 29 iulie 2011

Reflecţii după Oslo

Când eram copil, am învăţat să fiu cuminte. Să nu vorbesc urât, să nu lovesc, să nu mint, să nu fur. Mai târziu aveam să aflu că acestea sunt unele dintre legile lui Moise devenite porunci creştine, porunci care au reprezentat codul moral al omenirii pentru multă vreme.
Tot când eram copil am învăţat să nu îmi fie frică de întuneric pentru că nu este decât o altă faţă a luminii, că numai cu ajutorul întunericului pot înţelege lumina, numai cu ajutorul răului pot înţelege binele.
Şi tot atunci am învăţat să am grijă de cuibul meu, de casa mea, de ograda mea, pentru că aici îmi voi găsi liniştea, că numai aici îi am pe ai mei, gata oricând să mă ajute, să mă protejeze, să mă iubească.
Au trecut anii. Am crescut, am devenit matur şi m-am străduit să-mi cresc copiii pe aceleaşi principii.I-am învăţat să iubească adevărul şi oamenii, să iubească lumina, dar să nu fugă de întuneric, ci să-l atenueze,  să-i caute   sâmburele de lumină ascuns prin cine ştie ce cotloane şi să-l lumineze. I-am învăţat să păstreze în străfundul inimii lor ograda părintească curată, gata să ofere adăpost, gata să ofere refugiu pentru clipele în care răul ar putea părea că învinge.
Şi? Ce valoare mai au principiile mele acum, în volbura vremilor pe care le trăim? Adevăr? Cinste? Corectitudine? Nu fac doi bani astăzi, când cei fideli acestor valori se zbat în sărăcie, sunt înfrânţi de neputinţă, sunt batjocoriţi de lichele, mincinoşi, şpăgari, mafioţi? Să iubească oamenii? Ca să fie minţiţi, umiliţi, călcaţi în picioare chiar de cei în care se încred cel mai mult? Ca să plătească vini închipuite? Ca să-şi frângă sufletele nemaiştiind în cine să se încreadă? Ca să ajungă să regrete tot ceea ce au învăţat şi, eventual, să blesteme pe cei ce i-au învăţat?
Minciuna e tot mai mare şi, din varii motive, o extindem mereu. Băgăm gunoiul sub preş, în speranţa că nu va fi văzut şi că vom fi mângâiaţi pe creştet şi, eventual, premiaţi. Doar că, alimentat în permanenţă cu gunoaie, spaţiul de sub preş devine, la un moment dat, neîncăpător, şi dă pe dinafară, inundă şi preşul şi spaţiul din jur. Şi atunci nu mai ştim pe unde să scoatem cămaşa şi să ne spălăm obrazul. Şi ajungem să nu mai stăpânim nici preşul, nici casa, nici ograda proprie, că-s pline de gunoaie şi de şobolani. Ne rămâne să alegem între a fi mâncaţi de şobolani, ori a fugi din ogradă. A treia cale nu ne este permisă. De unii. Şi de alţii. Şi nici noi nu prea ne pricepem. Ori suntem orbi. Şi surzi. Şi muţi.
În fond, Iulian Urban are perfectă dreptate. Şi ştim că are dreptate. Dar ne dăm democraţi şi populari şi internaţionalişti mai dihai decât Tătucul de altădată. Că aşa dă bine. Că aşa este frumos. Că aşa e posibil să se uite unii ceva mai frumos la noi. Ce contează că gândim altfel?
Suntem, în fond, nişte ipocriţi. N-avem curajul să protestăm faţă de discriminarea la care suntem supuşi noi, românii, faţă de oricine şi oriunde: faţă de ţigani- care au locuri rezervate în licee şi universităţi, de exemplu; faţă de maghiari, cărora li se permite să-şi bată joc de simbolurile noastre naţionale şi nimeni nu ia nici o măsură, ...şi exemple mai sunt destule, din nefericire. Înghiţim mizeriile tuturor, aşa cum o facem de multă vreme, ne spunem oful prin cârciumi ori pe la te miri ce cuconade, dar nu facem nimic concret şi vizibil pentru a ne apăra interesele. Şi atunci? Ne merităm soarta întrutotul.
Mă doare sufletul să ştiu însă că ograda casei mele e mânjită, că se dărâmă, că nu va mai fi refugiu pentru copiii mei atunci când vor vrea să-şi lingă rănile...

joi, 28 iulie 2011

Bieber, ia seama!

Un alt puşti face ravagii pe youtube. Mâine-poimâine va face ravagii printre adolescenţi.




miercuri, 20 iulie 2011

A mai plecat un Român!



Cu ani în urmă, mergeam des la Techirghiol. Nu pentru că aş fi avut probleme deosebite de sănătate, ci pentru că acolo ne permiteam să mergem, cu biletele părinţilor mei pensionari, cu fetele la mare. Erau mici, aveau nevoie de cure heliomarine, iar banii noştri, din salarii, atât ne lăsau să facem.
Acolo am fost, de câteva ori chiar la 15 august, la bisericuţa de lemn(o bisericuţă călătoare din Ardeal) în jurul căreia s-a format o obşte monahală. Acolo, într-un 15 august, l-am zărit, greu deosebindu-i chipul dintre sfinţii icoanelor, pe părintele Arsenie. I-am ascultat cuvintele care îndemnau la iubirea aproapelui, chiar duşman fie el(ba chiar acesta iubit să fie mai cu râvnă), i-am admirat voinţa cu care depăşea încercările vieţii(tocmai fusese operat), m-am simţit ruşinată pentru lipsa mea de credinţă şi de cultură, mi-am propus să-mi schimb mentalitatea dobândită în educaţia comunistă de care am avut parte, dar, graţie aceleiaşi educaţii, care-ţi cerea să promiţi câte-n lună şi stele, să-ţi faci autocritica, fără să mai verifice cineva de te ţii de cuvânt, am ignorat ideea nu mult după ieşirea din gura de rai de la malul mării.
Am aflat deunăzi că părintele, aflat la o vârstă patriarhală, a închis ochii pentru totdeauna. Dumnezeu să-l odihnească pe acest mare Om şi, mai ales, pe acest mare Român! Căci viaţa lui dovedeşte că a fost un mare Român,  legionarismul de tinereţe al părintelui Papacioc nefiind un calcul politic, un gest oportunist ori o dovadă a urii de rasă, ci o formă de manifestare a dimensiunii pozitivă a mesajului legionar, care îi chema pe tineri să ridice, prin munca lor, o Românie mai bună şi mai dreaptă. Harnic, sârguincios, corect, responsabil, cinstit, bun organizator, dovedind spirit jertfelnic întru împlinirea visurilor unei generaţii cum, probabil, nu vom mai vedea, tânărul Papacioc a devenit, în timp, înţeleptul pustnic de la malul mării, duhovnicul poporului în devenirea căruia a crezut întreaga-i viaţă.
Dumnezeu să-l odihnească şi pe noi să ne ocrotească!

Să iubeşti,să iubeşti mult,să iubeşti frumos!Să iubeşti rana,şi pe cel ce ţi-a făcut rana!
Arh. ARSENIE PAPACIOC

marți, 19 iulie 2011

Nimic de spus în plus

Circulă, pe reţelele de socializare, următoarea scrisoare:

"Generaţia rataţilor! Generaţia etnobotanistilor! Generaţia idioţilor! Generaţia facebook! - aşa ne cataloghează mass media şi opinia publică din întreaga ţară în zilele acestea pe toţi care am dat Bacalaureatul - eu le spun doar atât - RUSINE! Ruşine tuturor!

Ruşine pentru că aţi ajuns să daţi vina pe o generaţie crescută de voi, arătată cu degetul acum tot de către voi! Ruşine sistemului care ne-a crescut! Ruşine modelelor care ne sunt promovate de mai bine de 20 de ani încoace! Ruşine nouă, vouă, profesorilor, elevilor, politicienilor, mass-mediei, ROMÂNIEI!

Am ajuns după 20 de ani de şpagă, de modele gen Becali, Tălmăcean şi Bianca Drăguşanu, de învăţământ prost manageriat, de legi prost făcute să profite cei puternici, de facultăţi pe pile şi pe bani din care au ieşit generaţii întregi de dascăli care ne-au educat pe noi, cei idioţi şi fraieri cei care ne aflam acum în aceeaşi oală, indiferent dacă ne-am luat sau nu BAC-ul, am ajuns la o limită!

Nu mai suportam! Refuzam sa credem că suntem o generaţie pierdută! Suntem defapt prima generaţie care va fi sacrificat cu folos, şi asta deoarece ne-am saturat de ce se întâmplă în ţara asta! Totul trebuie să înceteze! Pentru asta vom ieşi în strada şi vom cere dreptate! Cerem ajutorul oamenilor corecţi, ajutorul moral de care avem nevoie pentru a progresa! Toată lumea este acum şocată de rezultatul Bacalaureatului şi implicit de învăţământul romanesc. Ohh, dar ce surpriză! Cât de neaşteptat! Ce şoc! INCREDIBIL! SENZAŢIONAL!

Adică din aceşti copii care din `99 până acuma li s-a schimbat programa de n`spe ori, care au intrat la liceu să dea bac din geografie şi s-au trezit în a 12-a că dau din fizica, aceşti copii care au văzut zi de zi la televizor cum este încurajată prostia şi incultura alături de băieţi cu bani făcuţi fraudulos înconjuraţi de curve semi-îmbrăcate în direct la televizor, aceşti copii bătuţi de soartă că s-au născut într-o ţară ca asta, o ţară în care e mai important ce chiloţi are Crudu decât rezultatele sportive şi intelectuale ale tarii, aceşti copii nu au devenit nişte genii eminesciene??? Serios??? Aceşti copii nu au intelect nici măcar cât Einstein??? DOAMNE! CE NERUŞINARE!! Mai nemernici etnobotanisti!!! Cum puteţi mai gunoaielor, mai loazelor să nu învăţaţi şi să intraţi fără pile şi copiat la facultăţi când aveţi atâtea modele demne de urmat??? CUM E POSIBIL O ASEMENEA DEPRAVARE? Adică mai bine staţi pe facebook si pe messenger decât sa urmăriţi modelele oferite la tv???

Adevărul e că de 20 de ani ne aşteptam sa iasă nişte flori de nufăr în locuri în care nu am aruncat nici măcar seminţe de urzica! Asta e realitatea! Va uimeşte promovabilitatea de la BAC? Dar de cea de la titularizări de ce nu ziceţi nimic? Ei nu-s loaze, etnobotanisti? E posibil sa iei 1.20 la titularizare şi sa te mai consideri profesor? E posibil sa iei diploma frauduloasa la Spiru Haret si sa educi apoi generaţii întregi? Ştiaţi ca 25% din toţi profesorii actuali au studiile făcute la Spiru Haret? Sau asta nu e important pentru voi? Ştiaţi că suntem pe penultimul loc din Europa şi la egalitate cu Congo la nivelul învăţământului? Şi asta nu de acuma, de un an-doi ci de aproape două decenii!!! Aşadar, de ce va miraţi? De ce sunteţi indignaţi? aaaa... aveaţi impresia ca dacă le oferiţi părinţilor şi bunicilor noştrii spectacole tv ieftine şi barbare, adevărate sugative de rating, sau dacă le cumpăraţi votul şi ii minţiţi în campanii electorale infinite, noi odraslele lor o sa fim dintr-o dată altfel?

Ei bine, suntem altfel, dar nu asa cum credeţi voi! Suntem diferiţi! Suntem diferiţi prin faptul că ştim sa spunem GATA!Gata cu adevăratele gunoaie din ţara asta! Nu va mai merge! Noi avem onoare şi demnitate, nu mai suntem nişte slugi în fata voastră, iar dacă nu vom reuşi să vă schimbam, vom pleca din ţară, şi atunci sa rămâneţi voi să vă plângeţi de milă! Noi, generaţia etnobotanistilor cum ne spuneţi voi o să vă arătam ca avem mai mult curaj decât toate generaţiile voastre de comunişti la un loc! Reprezentam adevărata forţă deoarece noi suntem VIITORUL iar voi sunteţi doar nişte amărâţi care vor muri şi vor fi uitaţi de istorie! Voi aţi fost PERIOADA NEAGRĂ din istoria acestei tari şi asa veţi fi ţinuţi minte, iar noi, noi suntem PRIMII! PRIMII care se revolta împotriva voastră!"

Aşa suntem şi nu intenţionăm să schimbăm ceva!

Intervenţia unui forumist edu:
Eram pe Lipscani, intr-un pub, cu 3-4 colegi/amici, iar dupa ce ne-am plans de bac cam o ora ca nu il trecem, ca "ce ne facem, ca la ce dam, dar lasa bacu'? la ce facultate dam? dar se baga admitere? ba, la ase se baga sigur. sigur, ma? de unde stii? pai, mama e prietena cu nu-stiu-cine... ba, da' lasa facultatea, ce facem cu bacu'? dam la bio? nu dau, ba, la bio. dam la info? da, dar 3 ani am avut media 5, cum dam la info? hai cu fizica. du-te, ba, d'aici, ai baut gaz? hai, frate, mecanica merge, termodinamica merge, chiar si optica merge. merge, merge, chiar alearga, dar fara mine. chimie? du-te, frate, d'aici, deja faci caterinca, nu mai stii cand X intreba ce e o catena si credea ca e rigla, asa ca o cauta in penar? ba, tre' sa ne apucam de invatat. da, frate, ne apucam, dar de prin toamna. iar la toamna zicem la iarna, iar la iarna la primvara, iar la primvara la vara, iar la vara picam. haaha".
Adica doar ne plangeam, fara sa facem nimic concret, tipic romanesc. Deci am schimbat si noi frumusel subiectu' ca sa nu intram in depresie, tot e vacanta, nu?

Asa am ajuns la o colega care ne spunea ca in sambata ce urma avea sa se duca la o nunta de familie sau ceva asemanator, nu eram foarte atenta la detalii, dar ceva mi-a atras atentia. "Da, pai, stii cum e. Buchetul de flori o sa-i fie aruncat "nu-stiu-cui", pentru ca tipa are vreo 34-35 de ani si e inca singura."
Initial m-a bufnit rasul: "da, daca ii da buchetu', gata, a doua zi isi gaseste dragostea vietii, daca se poate, ala o sa aiba si o avere abia mostenita, asa se casatoresc, fac 3 plozi si viata-i frumoasa, totul de la un buchet aruncat, ce naiba".
Dar dupa am avut o alta reactie:
"Frate, in Romania, pana si buchetu' miresei, adica elementul surpriza - ceva, cica, imprevizibil, se stie cu mult inainte la cine ajunge."
Şi se spune că tinerii ăştia nu ştiu pe ce lume trăiesc. nici vorbă. Ştiu ei prea bine. Şi încearcă să se adapteze. Că de schimbat....slabe şanse, în condiţiile în care încrengăturile mincinoase/mafiote sunt atât de bine închegate încât cred că italienii din Camorra vor veni să ia lecţii. Doar că cine ştie de vor prinde...buchetul miresei.

duminică, 17 iulie 2011

Cui prodest?

Am ajuns s-o văd şi pe asta:
Senatul Universităţii Apollonia din Iaşi a găsit o modalitate de a înscrie şi tinerii care nu au promovat examenul. Tot ce trebuie să facă aceştia este să să-şi depună dosarul, să plătească taxa şi să se angajeze că în termen de doi ani vor lua notă de trecere la „examenul maturităţii". 
 Decizia a fost adoptată de Senatul instituţiei de învăţământ particulare cu puţin timp înainte de perioada de înscrieri care a început vineri. Tinerii care vor să urmeze cursurile unei facultăţi, dar nu au avut noroc la Bac se pot înscrie „pe datorie".„La înscriere vom face anul acesta două genuri de dosare, unul definitiv şi unul de preînscriere. La acestea din urmă, studenţii se angajează să aducă diploma de Bac în maxim doi ani. Dacă nu reuşesc să promoveze examenul în această perioadă, vor fi nevoiţi să renunţe la studii. Doi ani cred că sunt suficienţi pentru ca un tânăr să-şi ia Bac-ul", este de părere Vasile Burlui, preşedintele Universităţii Apollonia.
Ce mai urmează? Nu de alta, dar să ştiu din timp. Mai am ceva ani până la pensie şi aş avea, încă, ceva timp pentru a mă reorienta profesional, nu? Că parcă văd că cei ce vor face facultatea pe datorie îşi vor încheia studiile cu datoria uitată/anulată/convertită...etc, precum elevii fără capacitate au încheiat şi promovat!(nu-şi facă griji cei ce încă nu, sa va face să le fie bine!) bacalaureatul, precum studenţi care nu dau cu anii pe la examene(că pe la cursuri n-are rost să se încurce), dar promovează SF şi îşi iau şi licenţa, şi masterul ş.a.m.d., precum se întâmplă peste tot în România postmodernă.
Nu de alta, dar n-aş vrea să se mai împiedice de mine(care încă mai scriu corect româneşte, care încă mai pot să fac o ecuaţie de gradul I, care mai ştiu să salut şi să spun "mulţumesc", care mai ştiu să redactez o cerere şi să mă orientez în orice aeroport) mulţimea de postmoderni din ăştia care au un singur avantaj(că nu e o calitate): tinereţea.
N-aş vrea să stau în calea afirmării lor, cale presărată cu minciună şi cumetrie şi curvăsăreală de unii pe care n-ar trebui să-i ierte Dumnezeu, pentru că ştiu ce fac.

marți, 12 iulie 2011

Că tot e sezonul la analizat noua generaţie

A fost bacul mai adineaurea şi naţia a ripostat vehement: tragedie naţională, eşec fulminant, ruşine generală, sistem delirant....etc.S-au căutat explicaţii. Şi au venit. Unele pertinente, argumentate, altele de domeniul absurdului. S-au căutat vinovaţi. Şi s-au găsit. De la şcolarul cu nota cea mai mică până la ministru, preşedinţie şi, eventual, niscai conjuncţii cosmice. se caută soluţii. Astea vin mai greu. nu pentru că nu s-ar pricepe oarecine la idei, ci pentru că soluţiile implică şi investiţii masive şi tăieri în carne vie. şi dacă în ceea ce priveşte investiţiile s-ar putea să meargă balcanicul nostru "las-o, bă, că merge-aşa", în privinţa operaţiei de eliminare a cangrenei care macină sistemul va mai fi nevoie de secole până să se realizeze o schimbare sănătoasă. Pentru că, în momentul de faţă, NU SE VREA SCHIMBAREA. Prea multe interese sunt la mijloc, prea mulţi au de pierdut pentru ca şcoala să se facă pe bune. Admiterea la liceu mai înainte finalizată o demonstrează cu vârf şi îndesat: mulţime de elevi care, la evaluarea naţională(unde au fost subiecte mai mult decât mediocre), au luat note cuprinse între 1 şi 4, au devenit liceeni şi vor continua să mănânce bani de la buget de pomană, pentru că nu vor/nu pot/nu merită să înveţe. Şi mulţime de profesori vor continua să mintă şi să se mintă, ca să nu piardă elevii şi să nu-şi piardă amărâtul loc de muncă. Şi mulţime de directori vor raporta cifre lipsite de relevanţă şi dincolo de realitate, şi mulţime de inspectori vor sugera relaxare în sălile de examen, şi se va mai face ceva tărăboi anual pe vremea asta cu privire la inconsecvenţa şi netransparenţa şi nizeria din sistem şi pe urmă se vor linişti apele, că vor obosi cu toţii, şi lucrurile vor evolua ca şi anul acesta, ca şi anul trecut şi ca şi când de când ne ştim. Şi alte promoţii vor avea diplomă de liceu şi vor fi incapabili să formuleze o propoziţie. Şi vor avea medii de promovare la mate, şi nu vor şti să calculeze banii pe care trebuie să-i dea pe un televizor ieftinit cu 10%. Şi nu vor şti cât este valabil cârnaţul din galantar ori aspirina de la spiţerie. Şi nu vor şti ce e carotenul şi nici că laptele nu este fabricat la metro. Şi vor consuma tot ce li se îndeasă sub ochi...şi nu vor mai cultiva usturoi...şi vor deveni păpuşi de plastic... şi...şi....
Mdaaaa....straşnic a meritat evoluţia noastră de mii de ani!

luni, 11 iulie 2011

Curat murdar, naţie!

Zice presa de diminecioară: Coaliţia propune relaxarea sesiunii de toamnă a bacalaureatului
Membri ai Coaliţei de guvernare au propus la şedinţa de luni relaxarea condiţiilor sesiunii din toamnă a bacalaureatului prin eliminarea camerelor de supraveghere în sălile de examen în liceele cu rezultate slabe, însă ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a respins această variantă, au declarat pentru AGERPRES surse guvernamentale.Linia directoare a mers spre o relaxare a condiţiilor bacalaureatului ca şi implicaţii politice şi anume problema camerelor, a supravegherii, implicaţiilor electorale şi a impactului electoral şi de-o parte şi de alta a Coaliţiei. Ministrul (n.r. Daniel Funeriu) a rămas foarte ferm pe poziţie (...). Are suportul premierului şi a colegilor din PDL, care de la început l-au îndemnat să ia aceste măsuri, dar multe voci din Coaliţie au mers pe ideea unei relaxări a bacalaureatului", au afirmat sursele citate. Potrivit aceloraşi surse, unele voci din Coaliţie au propus ca în liceele cu rezultate slabe camerele de supraveghere să fie eliminate din sălile de examen la sesiunea din toamnă a bacalaureatului."S-a făcut o analiză matematică de bază între judeţele în care existau camere şi cele în care nu existau şi diferenţa de promovabilitate este undeva la 20% şi atunci unele voci au propus ca în judeţele în care au existat rezultate dezastruoase în prima sesiune să eliminăm camerele sau să avem grijă în care din licee le montăm", au menţionat sursele citate.
Auzi: analiză matematică de bază între judeţe...relaxarea bacalaureatului...
Coaliţia spune lucruri trăsnite! AdiCĂ CUm, domnule: vezi că ghiorlanii îşi/îţi fură căciula şi tu le mai aduci una şi încă una şi încă una? Ce-i bacul ăsta, iarmaroc? Unde s-a mai pomenit o asemenea mizerie? Până acum ne arătau cu degetul că minţim, că furăm, că luăm şpăgi, că-i trecem de pomană, că...că...Acum ne îndeamnă să facem astfel? Adică să mă duc în toamnă la supravegheat şi să-i spun eu lichelei un sinonim pentru patimă, ori să-l dau pe idiot cu capul de bancă să vadă că Eliade nu e printre dramaturgii canonici(ptiu, ce titulatură, de parcă ar trebui să vorbesc despre IPS Nuştiucare)?  Ori noi, supraveghetorii, să merem la piaţă cât ei, drăguţii, îşi scriu teza?
Doamne, unde am ajuns! Te pomeneşti că mă şi sancţionează dacă nu-i las să fure! N-ar fi de mirare.
Coaliţie, îţi cântă cucuveaua!
USL, şi tu vorbeşti în dodii. Şi l-ai mai trântit şi pe bietul Vanghelie de pereţi.

duminică, 10 iulie 2011

Cum se face că nu s-a promovat bacul 2011?

Foarte simplu: nu s-a învăţat, nu s-a muncit, nu s-a considerat că merită efortul.
De ce? Iarăşi simplu: pentru că de ani de zile ne-am complăcut să ne afundăm în mocirla minciunii cu încântarea celui înfrigurat care, când face în pantaloni, se bucură că îi este cald.
Care este explicaţia? Nici aici nu e greu de aflat răspunsul: lipsa oricărei motivaţii.
Cine sunt vinovaţii? Eh, aici se complică puţintel situaţia, toată lumea arătând cu degetul către celălalt, către oricine, către orice, refuzând cu obstinaţie să se uite în propria oglindă(că tot fu subiectul cu oglinda la română!). În fapt, vinovaţi sunt cu toţii.
Elevii, pentru că majoritatea vin la şcoală pentru că trebuie, nu pentru că merită, că au ceva de învăţat, că pot înţelege, pune întrebări, afla răspunsuri( de la sau împreună cu profesorul), că-şi pot descoperi talentul, vocaţia, calea. Pentru mulţi dintre ei(pentru că, din fericire, mai există şi copiii pe care şi i-ar dori orice şcoală) şcoala e doar un spaţiu pentru socializare(din nefericire, şi aici avem tot mai multe şi mai delicate probleme), unde să-şi etaleze hainele de firmă, maşinile, freza, piercingurile, telefoanele, iubiţii, manelele, limbajul din ce în ce mai "beton", etc. Dar, pentru că există şi un dar aici, cine aruncă primul piatra? Pentru ce să înveţe? Ce perspective au? Că posturile de preşedinte de stat(ocupat acum de un elev cu rezultate mediocre), de şefi de partide(unele ocupate de repetenţi şi chiulăi sadea), de miniştri(cu bacul obţinut târziu şi în condiţii de exigenţă îndoielnică, ori cu studii făcute în facultăţi obscure, cu sedii prin cine ştie ce apartamente de bloc) sunt limitate, domnilor, limitate. Alte perspective? Mai e ceva productiv în ţara asta? Mai interesează pe cineva ce va fi? De ce i-ar interesa pe ei, adolescenţii de până în 18 ani, dacă maturii sunt perfect paraleli? Pentru ce să înveţe, dacă şi diplomele pe care şcoala le oferă, chipurile, pentru rezultatele şcolare de la sfârşitul de an trebuie să şi le plătească singuri?
Şi profesorii sunt vinovaţi, foarte vinovaţi. Pentru că, din varii motive, au tot lăsat ştacheta tot mai jos, elvii alegând mai mereu să treacă pe sub ea. Arătaţi mereu cu degetul ca fiind cel mai mare rău din societate, umiliţi, batjocoriţi, neglijaţi, minţiţi, obligaţi să facă sumedenie de corvoade pentru tot soiul de alte instituţii(recensăminte, liste de beneficiari de alocaţie, campanii de vaccinare, etc), obligaţi să găsească explicaţii idioate la întrebările propriilor copii în legătură cu locul şi rolul muncii lor, profesorii de azi nu mai sunt nici pe departe disciploii Domnului Trandafir, pentru că nu pot şi nici nu mai vor să fie la război înainte şi la plăcinte înapoi, tot mai înapoi. Nici nu au cu ce să lucreze(elevii sunt dezinteresaţi iar materialele didactice insuficiente ori perimate), nici nu pot să se perfecţioneze(cursurile existente pe piaţa formării continue au taxe foarte mari, care trebuie suportate din buzunarul personal, ca şi cum perfecţionarea ar fi pentru îmbunătăţirea vieţii de cuplu, nu în interesul şcolii), nici nu au de ce să se sacrifice(legile ţării nefiind valabile şi pentru ei, precum în relaţia dintre Samson şi Samurache). Ca urmare,  fac şi ei ce pot. Şi, din nefericire, vor putea tot mai puţin, în condiţiile în care elevii sârguincioşi, serioşi, capabili de performanţă şi de realizarea schimbării fug de catedră ca **** de tămâie.
Părinţii, deşi sunt puţini, tot mai puţini cei ce acceptă această idee, sunt la fel de vinovaţi ca şi profesorii, dacă nu chiar şi mai mult. Vina lor constă atât în lipsa de implicare în viaţa şcolară a copiilor lor(motivată, invariabil, prin lipsa de timp, că ei trebuie să muncească pentru a-şi întreţine familia,...bla, bla, bla...), cât şi, mai ales, printr-o incorectă educaţie de-a lungul celor "şapte ani de acasă", perioadă în care copilul este supraevaluat de părinţi fără competenţă în domeniu, este lăsat, ba chiar stimulat, să devină egoist, superficial, mincinos, profitor, indolent trimis apoi la şcoala de la care se aşteaptă să-i îndeplinească toate mofturile şi să-i confirme statutul de vedetă. Dacă în clasele primare aceşti părinţi vin la şcoală, măcar pentru a cere socoteală învăţătorului pentru te miri ce atingere adusă orgoliului micului tiran, în anii următori o fac tot mai rar, convinşi fiind că ajunşi mari, nu mai e nevoie de control, pentru că, nu-i aşa, copilul este responsabil şi, mai ales, "copilul meu nu minte". Copilul acesta primeşte tot ce cere, face tot ce vrea, cum vrea şi cât vrea, nu i se cere socoteală, n-are obligaţii, părintele nu acceptă că greşeşte lăsându-l de frunza frăsinelului pentru că, nu-i aşa, copilul trebuie să aibă tot ce el n-a avut, copilul trebuie să-şi dezvolte personalitatea, copilul lui este precum puii ciorii dintr-o poveste pe care cine-o mai ştie?
Sistemul educaţional e vinovat?Daaaa, are vini numeroase, unele mai grele decât altele, dar cea mai mare este cea legată de finanţare, mă rog, de subfinanţare. Şi dacă până acum mai era cum mai era, odată cu finanţarea per capita(Doamne, de ce fiecare dată când aud acest cuvânt, mă gândesc la vite?!) educaţia se va duce şi mai rău naibii. Că nimeni nu va mai nota corect, pentru că, nu-i aşa, copilul trebuie să se simtă bine aici la noi, pentru ca părintele să nu-l ducă aiurea şi noi să pierdem per capitele alea. Că toată lumea va avea 10 pe linie pentru că, nu-i aşa, trebuie să atragem elevii către şcoala noastră, ca să ne aducă noi capite de alea. Că vom minţi? Că vom înşela pe toată lumea? Că vom îndeplini cincinalu'n patru ani şi jumătate cu cifre care nu au nici o relevanţă pentru că nu reflectă realitatea? Cui pasă? Sistemul se vrea minţit. Să-l minţim atunci! Societatea te vrea prost. Să-i dăm ce vrea! A, să nu uităm, societatea vrea să fie proşti frumoşi. Bun. Le dăm diplome de bacalureat şi de facultate şi de masterat şi de doctorat! Frumoase, cu margini aurii şi panglici colorate.
Programe? Încărcate, inutile, lipsite de pragmatism. Şi ce dacă? las-o, bă, că merge-aşa!
Manuale? Multe, cu greşeli, depăşite, vechi, rufoase de acum, ca nişte boarfe de ţăran colectivist rupte prin mărăcinii patriei. Lasă-le, bă, că merg aşa!
Curriculum la decizia şcolii? Fugi de-aici! O oră săptămânal, şi aceea "opţional obligatoriu" cu toată clasa...Las-o, bă, că merge-aşa!
Activitate extraşcolară? Extracurriculară? Cor? Orientare şcolară şi profesională? Cusături? Şotron? Tabere şcolare cu scop educativ? Concursuri fără taxă?
Las-o, bă, că merge-aşa!
Societatea are vreo vină?  Păi, să vedem: oferă ea modele de carieră clădită onest, exclusiv prin muncă şi pe merite? oferă ea modele de personalităţi remarcabile care să fi ajuns importante ca urmare a studiilor? sau care să cunoască măcar limba română cum trebuie? oferă ea indivizilor capabili şansa să muncească aici, pentru binele comun? e vreun loc din ţara asta în care să se poată pătrunde altfel decât prin cumetrie, încuscrire, legături mafiote, căşunisme, cocoşisme, sechelarisme, etc? raportat la societate, furtul la bac nu este altceva decât o demonstraţie că tânăra generaţie se raliază perfect lecţiei de civism pe care o învaţă zilnic de la cei mari: reprezentanţa naţională, reprezentanţa locală, mass media aservită multicolor, etc. Într-o societate coruptă şi mafiotă, cine vrea să trăiască, devine corupt şi mafiot. Sistemul educaţional face parte din această societate, aşa încât restul se subînţelege.
 

amintiri din primavară

amintiri din primavară

Se anunţă an bogat în Bucovina

Se anunţă an bogat în Bucovina

Iarna la Suceava

Iarna la Suceava