sâmbătă, 24 septembrie 2011

Mi-e dor, azi, de Queen!

Şi am găsit o trupă super şi un muzician cu o voce formidabilă. Şi chiar seamănă cu Freddie Mercury! Enjoy!!!!

luni, 19 septembrie 2011

Până când vom suporta infamiile unei găşti de analfabeţi?

Zice o vorbă bătrână că cine n-are bătrâni, să-şi cumpere! Or fi ştiut ei ce zic,bătrânii. Şi, dacă suntem sinceri cu noi înşine, ştim şi noi de ce umblă vorba pe plaiurile acestea. Au fost vremi când bătrânii erau preţuiţi pentru înţelepciunea lor, calitate câştigate după vieţi de lupte cu sine şi cu alţii. Au fost vremi când, în arhiva celor şapte ani de acasă, se puneau la loc de cinste respectul pentru viaţa lor, pentru părul lor alb, pentru tezaurul de pilde pe care-l reprezentau. Vorba lor era lege în comunităţile săteşti. Privirea lor străbătea spaţii şi timp ca şi cum ar fi fost demiurgi. Existenţa lor era model pentru ţâncii care, nepăsători la furtunile lumii, abia învăţau să facă primii paşi în lumea reală, de dincolo de colbul drumului, de imaşul nesfârşit şi de coada vacii. Nu mai e nimic din ce-a fost. Nimeni nu mai are răbdare pentru bătrâni. Nimeni nu mai vrea sfaturile lor. Nici măcar poveştile lor nu mai sunt ascultate. Şi dacă unor oameni obişnuiţi, veşnic în căutare de un ban în plus pentru pâinea cea de toate zilele, parcă eşti tentat să le mai treci cu vederea că n-au timp pentru poveştile şi poveţele seniorilor, unor troglodiţi care s-au trezit peste noapte, graţie găleţilor şi pixurilor şi cârnaţilor împărţiţi naţiei ameţite, flămânde şi minţite, în fruntea ţării acestea nu trebuie să le fie trecute cu vederea. Este inadmisibil ca o primadonă de carton, flancată de ţipuritori de ocazie, să interzică Măriei Sale, Regelui Mihai, să ia cuvântul în Parlamentul Ţării pe care a condus-o cândva. Este o infamie să nu permiţi tu, o miss nu-ştiu-care, singurului şef de stat din timpul celui de-al doilea război mondial în viaţă, să-şi exprime gândurile pentru ai lui la ceas aniversar. Este o mitocănie fără margini, care urmează mitocăniei prezidenţiale, să interzici unei voci a istoriei să vorbească istoriei. Nu ştiu ce ar spune ultimul dintre regii noştri. Poate că, în înţelepciunea pe care a acumulat-o în cei 90 de ani de viaţă, ar înşira cuvinte neutre, să nu supere pe mai marii vremii, pe miss-ele de mucava care vor fi trecut pe la orele de istorie doar ca să-şi fluture pletele blonde,ori pe beizadelele noi ale ciocoilor vechi. Poate că, de la înălţimea staturii sale,atât de frumoase la o asemenea vărstă, ar privi cu condescendenţă la adunătura de burtoşi ce nu-şi mai încap în straie, şi s-ar preface că nu ştie cum sunt dincolo de spoiala de intelectuali care le curge, asemeni unor zoaie, la cea mai mică adiere de interviu. Poate că, sătul de clevetelile de budoar de la Cotroceni şi Victoriei, ar vrea să spună doar un cuvânt de îmbărbătare poporului care, nu ştiu de îşi mai aduce aminte,îi asculta, la Europa liberă, mesajele de sărbători. Nu ştiu ce va fi vrând a spune unei naţii care se prosteşte pe zi ce trece. Ştiu însă că nici Palatul Parlamentului, nici palatele mai înainte menţionate nu sunt imaşurile hoardelor de neisprăviţi care le populează şi, ca urmare, nici un neica sau o tanti-nimeni n-are voie să oprească o VOCE A ISTORIEI!

Cardul plin de urări de bine...

Azi mi-am reînnoit cardul de credit. S-a distrat copios Adrian, fostul meu elev şi actual funcţionar la banca cu pricina(hait! am făcut o cacufonie, dar nu mai am chef să revin) când i-am spus că poate să nu se grăbească prea tare cu realizarea dosarului meu, că oricum nu mai am ce scoate de pe card, că am golit tot de muuuuuultă vreme şi nu ştiu când o fi să mai revină suma cu pricina în buzunaru' lu' nenea ăla cu perciuni mari şi suri. "Păi parcă spuneaţi că vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât!" zice Adrian. "Ehei, băiete, te uiţi tu la ce spunea o femeie fără minte acu mulţi ani în urmă..." îi replic eu, cu gândul la vară, la relaxare, la neisprăvitul ăsta de Guvern care iar ne-a luat de fraieri,că mi-a tăiat iar din salariu(că gradaţia veche se termină la 30 iunie, iar cea nouă intră "pe pâine" de-abia la 1 septembrie), la neputinţa pe care o afişăm tot mai evident noi, cei care suportăm mizeria fără să ne revoltăm serios, şi de care profită din plin mediocrii care s-au aburcat pe posturi pe spinarea unor oameni muncitori şi de bunăcredinţă... Mdaaaaa....peste ceva vreme vom plăti şi bilet de intrare în şcoală. Ca să vadă guvernocu' care "ie" cei mai devotaţi oameni ai patriei.Până atunci, numa urări di cieli mai cierbinţ', dragi tovarăş' şî şăfi, ardî-v-ar focu Gheenii!

duminică, 18 septembrie 2011

Despre gropi...

A mai apărut una în Bucureşti! Ca şi cum nu ar fi fost destule. Acolo ori în orice colţ de Românie. Doar că asta e una simpatică, care va fi traversată cu plăcere de mii de trecători. Dar ce mii de trecători...sute de mii...milioane...locuitori ai capitalei ori veniţi de aiurea. Căci groapa e undeva prin centru Bucureştilor care, altfel, se îneacă în gropi şi băltoace... Auzi, nene Stader, o modalitate de a acoperi, repede, definitiv şi sigur gropile veritabile nu ştii mata????????????????

luni, 5 septembrie 2011

Un nou trofeu pentru cântecul popular bucovinean

Din căuşul de palmă divină al Bucovinei a mai ieşit la lumină un strop de lumină sufletească: Andreea Cristina Haisan. Cu bucuria de a asista la afirmarea unei pleiade tot mai consistente de tineri cu har, care se apleacă spre sufletul simplu, în aparenţă, al ţăranului bucovinean, îmi doresc să ni-i ţină bunul Dumnezeu sănătoşi şi harnici în culegerea şi prezentarea giuvaierelor folclorice din lumea noastră, a nordului de Ţară!

vineri, 2 septembrie 2011

Înainte să închid calculatorul...

...l-am privit pe Mircea Albulescu. A fost invitat la emisiunea lui Ciutacu. Nu-mi place Ciutacu; e...aspru....acru...taie si nu mai apucă să coase...e arogant....se crede buricul pământului, da nu e, bietul, decât un guraliv în plus...Prea plin de sine...In fine, treaba lui, da când o să pice, o să-l doară backul rău...Dar Albulescu a fost minunat! Plin de viaţa, vesel, mereu pus pe şotii...Debordează de optimism omul ăsta. A dovedit atâta încredere în ceea ce urmează, în generaţia de azi, în capacitatea de a ne autodepăşi, în posibilitatea de a renaşte...Am uitat, pentru o vreme, de tot ceea ce nu e cum trebuie, de neajunsuri, de motivele de furie, de permanenta nemulţumire... A fost ceaiul de tei dinaintea coborârii somnului în gene...porţia de râs aducătoare de linişte...desertul dulce şterpelit din frigider la ore târzii...a fost pastila de bunădispoziţie şi încredere de care aveam atâta nevoie...Mulţumesc, Mircea Albulescu, pentru că, pentru o clipă, m-ai făcut să-l văd pe Dumnezeu! Parcă nici n-au fost versurile acelea, spuse cândva, pentru.....

joi, 1 septembrie 2011

Nu treceţi nepăsători peste rădăcinile voastre!

Imi doresc ca şi nepoţii mei să cunoască frumusetea încă nespoită a Apusenilor şi vechimea rădăcinilor noastre ca neam. Nu cred că proiectul GC va aduce raiul pe pământ, aşa cum se trâmbiţeaza. Sunt convinsă că, dacă s-ar dori, statul român ar găsi alte soluţii pentru ca oamenii locului să trăiasca mai bine fără să îşi bată joc de mediu, gândind în perspectivă îndelungată. Şi sunt convinsă că se găsesc resurse şi pentru refacerea/consolidarea patrimoniului cultural de acolo fără să ne lăsăm otrăviţi şi jecmăniţi. Cunosc rănile naturii din Călimani şi mă doare sufletul să ştiu că greşelile de aici au toate şansele să se repete în spaţiul mirific care e Ţara Moţilor. Doamne-ajută! Iată mesajul unui voluntar al campaniei "Salvaţi Roşia Montană"
Daca v-ati mentinut spiritul verde si nu v-ati lasat corupti de reclamele inselatoare ale RMGC sigur constientizati ca Rosia Montana si Romania se afla in acest moment sub amenintarea unui nou dezastru ecologic de proportii asemanatoare accidentului de la Cernobil. Conform proiectului RMGC, la Rosia Montana ar urma sa se foloseasca aproximativ 1.561.000 tone substante periculoase, dintre care 84.000 tone de cianura in cea mai mare cariera cu crater deschis din Europa si cel mai mare baraj, inalt de 185 m. Acest baraj ar trebui sa sustina un lac cu o suprafata de 600 ha. O singura lingurita de solutie cu 2% concentratie de cianura este fatala. Sa nu uitam ca in anul 2000 cand a avut loc la Baia Mare unul dintre cele mai grave accidente de mediu din istoria europeana. Ungaria l-a considerat cea mai mare catastrofa dupa Cernobal. Statul roman are de platit circa 200 de milioane de dolari despagubiri. Din raurile afectate de deversare au fost adunate 1240 tone de peste mort. Alte motive pentru care suntem impotriva proiectului le puteti afla pe: http://www.facebook.com/rosia.montana.in.unesco?sk=app_4949752878 Avem nevoie de ajutorul vostru pentru a opri proiectul RMGC! Alaturati-va si semnati petitia pe http://www.rosiamontana.net/ - Acesta este primul pas pentru toti sustinatorii cauzei, mai multe detalii pentru implicarea in campanii veti primi in email-ul de confirmare a semnaturii. Promovati aceasta petitie prin toate mijloacele posibile, pe retele sociale, bloguri sau site-uri personale! Nu suntem singuri! Avem de partea noastra Academia Romana, Biserica Ortodoxa, Catolica, Unitariana si multe alte institutii si personalitati! Va multumim! Ionut Parausanu, Fondator EcoSapiens, ProtectiaMediului.org si voluntar al campaniei "Salvati Rosia Montana"

Specii de bogătaşi

"Măcar noi bogaţii să dăm semnal de bogaţie"
zice unul dintre fanfaronii postdecembrişti. De la altitudinea lui speciala, lumea se vede diferit, miroase diferit, se atinge diferit. Că altitudinea asta a fost obţinută prin fentarea legii, prin înşelătorie, prin tupeu ori cumetrie, puţin contează. Că din preaplinul său putea să acorde sprijin unor oameni a căror singură bogăţie este mintea lor strălucită iarăşi nu contează. Va fi făcut destule acte aparent caritabile individul(spun aparent, pentru că presa a scos la iveală tot soiul de inginerii imobiliare care demonstrează că pezevenghiul a ieşit chiar în câştig după puseele de bunăvoinţă). Va mai face, poate. Dar tot un necioplit o să rămână, un parvenit misogin şi gălăgios ce va umple ecranele tv-urilor dornice de rating pe seama proştilor. Asta în timp ce minţi luminate, inimi cu adevărat generoase, profesionişti de calibru mor neştiuţi de nimeni, flăcări arzând de pasiunile lor mistuitoare stinse în unghere pe care nici nu le bănuie omul de pe stradă. Profesorul academician Alexandru Pesamosca este un asemenea exemplu de infinită bogăţie, a minţii şi a sufletului.Chirurg pediatru de largă recunoaştere internaţională, salvator al câtorva zeci de mii de copii ameninţaţi de moarte ori infirmitate, profesorul Pesamosca a fost un uriaş suflet de copil închis într-un trup răpus de vreme şi de vremuri. A avut şansa de a trăi o viaţă în şi pentru spitalul de copii. În ultimii ani, spitalul i-a fost singurul spaţiu care l-a primit(şi nu a fost uşor să i se găsească o cămăruţă!) şi în care asigura, vorba cronicarului, sfat şi ajutor mai tinerilor săi colegi. N-ar fi meritat acest om, atât de bun şi atât de modest, un alt mediu în care să-şi trăiască bătrâneţea frumoasă şi înţeleaptă? N-ar fi putut face ciocoii ăştia noi, cocoţaţi pe spinările prostimii ca pe o scară a avuţiei, un gest de recunoştinţă pentru omul acesta şi să-i fi asigurat un altfel de final al vieţii? Am mai pierdut un OM! Dumnezeu să-l odihnească pe profesorul Pesamosca! Cine rămâne? Şi. mai ales, cine vine din urmă?

amintiri din primavară

amintiri din primavară

Se anunţă an bogat în Bucovina

Se anunţă an bogat în Bucovina

Iarna la Suceava

Iarna la Suceava