Ce s-o fi întâmplând cu mine, Doamne? Nimic nu-mi iese în ultima vreme, nimic nu reuşesc să finalizez, nimic nu e cum ar trebui. Am obosit? Nu ştiu; ştiu doar că am o grămadă de idei, încă pot construi diverse scenarii dar... nu mai am putere să le duc la bun sfârşit. Poate e vârsta? Neeeeh, că doar n-am ajuns la centenar! O fi vremea? Nu cred; n-am fost niciodată meteodependentă şi nu-mi schimb tabieturile la bătrâneţe. Poate e chestia aia de i se spune "rezonanţa Schumann"? Cred că ceva-ceva tot e adevărat, că prea trec zilele în goană şi nu mă lasă să fac nimic. O fi ştiut bunica mea Minodora(ori, cum îi stâlcisem noi numele, Mirodona) ce-o fi ştiut(de rezonanţa asta sigur nu!) de ne tot spunea că "ooooooffff, timpu' ista'i tot mai scurt, tari ma tem cî bunu Dumnezău ni scurteazî dzâlili cî s-o saturat sî ni mai rabdi."
Hmmmmm...mai degrabă or fi fiind vinovate vremurile astea de mişelie şi nevrednicie pe care le trăim, obligaţi de pitecantropi urlători, degrabă vărsători de lături brânzoveneşti,mincinoşi şi farsori, cărora, asemeni hienelor, le place să joace pe cadavre.
Şi noi răbdăm...şi înghiţim...şi ne resemnăm...
Credeam că vremurile când eram un popor vegetal au apus. M-am înşelat! Blandiana a avut dreptate.
Eu cred ca suntem un popor vegetal.
De unde liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De a ne lăsa pe toboganul somnului
Pâna aproape de moarte
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal –
Cine-a văzut vreodata
Un copac revoltându-se?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu