Rusalii 2010

N-am fost educată în spirit religios. Cei şapte ani de acasă şi apoi cei ai şcolarităţii mele s-au petrecut în vremea în care Dumnezeu fusese izgonit din ţara asta şi oricât de mult s-au străduit bunicii să ne crească în spiritul fricii de divinitate, n-au reuşit. Ceea ce îmi spuneau ei erau vorbele unor ţărani simpli. Ceea ce mi se spunea la şcoală era important şi nu se putea să nu ascult, căci cine erau bunicii mei faţă de "domnii" de la şcoală? Doi bătrânei ce nu puteau şti adevărul, precum susnumiţii domni şcoliţi şi puşi să ne şcolească.

Aveam să descopăr religia târziu, când libertatea a năvălit peste noi şi când n-a mai existat teama. Mi-a fost ruşine de mine atunci. Am înţeles întunericul abia în momentul dezvăluirii luminii. Am văzut nimicnicia umană abia atunci când, exersând suferinţa, mi s-au dezvăluit firimituri de taine şi căi ce nu sunt oricui destinate. Şi am înţeles că, oricâte minunăţii ar crea omenirea, rămân mereu necunoscute căile lui Dumnezeu.

Îmi pare rău că, neexersând rugăciunea în anii formării mele ca om, găsesc mereu tot soiul de lucruri de făcut uitând adesea de acest exerciţiu de interiorizare a divinităţii. Şi mai regret că nu ştiu prea multe rugăciuni şi că nu mi-am făcut un obicei din a merge la biserică. Mai am, cu alte cuvinte, enorm de mult de recuperat în relaţia mea cu milostivul Dumnezeu! 

Lumina zilei de azi, după o săptămână întunecată şi ploioasă, m-a îngenuncheat cu faţa către răsărit şi vorbele învăţate cândva prin imitaţie au năvălit mulţumind pentru ceea ce sunt eu şi ai mei.

Mi-e dor de zile lungi, din vremi de altă dată,

De fir de busuioc ieşit din brazda nouă,

De merii din livadă, de iarba grea de rouă,

De ziua de Rusalii, de pâine coaptă-n vatră