Dă-o dracului, domnule preşedinte!

Mi-am amintit, cu toata isteria asta a propos de Băsescu şi atacul său prostesc şi gratuit la adresa M.S.Mihai, de cântecele învăţate la cor, în copilarie. "Republică, măreaţă vatră" era unul dintre ele şi, dacă stau bine să mă gândesc, cred că aş putea să-l cânt fără probleme şi acum. Cu el începeam serbările de 30 decembrie, atunci când, fiindcă eram copii cuminţi, la sfârşit venea Moş Gerilă.
Nu ştiu dacă am simpatii republicane din pricina educaţiei primite în copilărie, în şcoala comunistă, sau pentru că aşa imi cere adâncul meu sufletesc, cert este însă că în spaţiul republican mă simt în largul meu. Asta nu înseamnă că sunt antimonarhist, că dispreţuiesc ori, Doamne fereşte, urăsc monarhia ori dinastia de Hohenzolern, mai nou, de Romania. Îmi pare rău că, studentă la istorie cândva, n-am avut ocazia să învăţ cum se cuvine despre Casa Regală, dat fiind faptul că aceasta aparţinea "trecutului burghezo-moşieresc muribind şi în putrefacţie, dragi tovarăşi" şi, carevasăzică, nu se cădea să ni se spună nouă adevărul gol-goluţ. În ciuda temerilor epocii cu pricina, am avut şansa să ascult vorbe frumoase despre regii care le-au meritat, de la unii dintre profesorii mei, pentru care datoria faţă de adevăr era mai presus decât cea ideologică. Am aflat, cu alte cuvinte, mai mult decât trebuia, dar nu îndeajuns ca să înţeleg ceea ce fusese cu adevărat.
Îmi amintesc că, într-una din expediţiile mele prin podul bunicilor, am descoperit nişte scrisori vechi, timbrate, şi, pe petecelele acelea de hârtie colorată, chipul regelui Mihai. Era o descoperire importantă, nu atât pentru textul scrisorilor(cred că era vorba de cuvinte ale bunicului prin care îşi înştiinţa nevasta că îi este bine pe şantier, etc), cât pentru chipul tânăr, frumos, fascinant, al regelui despre care auzisem în cântecele pe care le îngâna mama câteodată. Cred că, într-un fel, mă şi îndrăgostisem de chipul acela ce transmitea blândeţe, răbdare, o doză de seninatate şi încredere.
Dupa 90 am citit mult despre familia regala, cu bunele şi relele lor, şi cred că M.S.Mihai a fost o victimă a împrejurărilor, a fost nevoit să ia decizii pe care nu şi le-a dorit, dar care i-au fost impuse. A făcut, în ciuda vârstei sale tinere(la vârsta lui de atunci, mulţi dintre tinerii noştri de azi sunt încă dependenţi de fusta mamei!) eforturi uriaşe să găsească soluţii pentru ca poporul său să fie ferit de rău, dar s-a lovit de interese ce depăşeau cu mult buna sa credinţă, de ziduri de nepăsare, de ignoranţă, de suficienţă imperială şi superficialitate vinovată.
Trădare, domnule preşedinte? Despre trădare vorbiţi Dvs., care aţi trădat încrederea unui popor care, la un moment dat, a văzut în Dvs. o rezolvare a problemelor grave de credibilitate a guvernării în ochii guvernaţilor? Ce aţi făcut cu încrederea aceasta? Aţi batjocorit poporul, aţi umilit pensionarii, aţi desconsiderat intelectualitatea, aţi ignorat cu dispreţ glasurile ţăranilor, aţi afişat o grandomanie demnă de vremile de care credeam că am scăpat, aţi făcut să fim arătaţi cu degetul de toate naţiile pământului, ne-aţi asmuţit din nou pe unii împotriva altora din indiferent ce pricini, v-aţi creat o camarilă căreia îi cântaţi în strună pentru ca, la rândul ei, să vă cânte cântece de leagăn...aţi ruinat tot dramul de speranţă pe care-l mai aveau tinerii acestei ţări...Şi vorbiţi de trădare în speţa 30 decembrie 1947?
Pentru mine, mizeria lansată ieri la adresa unei personalităţi care, cu discreţie şi demnitate, a trăit într-un exil autoasumat pentru ca şi unii ca Dvs. să puteţi trăi bine, a fost picătura care a umplut paharul răbdării, care m-a convins că suntem din nou în pragul marii fraude din noiembrie 1946 şi că nu mai meritaţi, Dvs. şi camarila portocalie, nici un fel de atenţie din partea oricărui cetăţean onest. Nu aveţi nimic demn în fiinţa Dvs. Nu vă daţi în lături de la nici un matrapazlâc pentru a intra pe uşa din dos în istoria neamului cu care, cred tot mai mult, nu aveţi nimic în comun.
Ca urmare, dă-o dracului, domnule preşedinte! M-ai pierdut de muşteriu!