Un pic te-am iertat, domnule preşedinte.

Da, dar numai un pic. Şi picătura aceea vine din faptul că ai spus direct, aşa cum faci de fiecare dată, ceea ce aş fi făcut şi eu în 22 iunie 1941. Şi ca mine şi ca mata ar fi făcut tare mulţi români. Nu ştiu câţi dintre cei "de sus", dar din ăştia "de jos" tare mulţi ar fi făcut-o. Pentru vatra lor. Pentru familiile lor. Pentru dreptatea lor. Şi, de ce nu, pentru onoarea lor. Pentru că gardurile de sârmă ghimpată au sfâşiat ogrăzi şi grădini şi oameni şi suflete. Pentru că EI s-au crezut stăpânii lumii şi au minţit şi au înşelat şi au furat.
Şi acum tot ei sunt, vezi Doamne,ofuscaţi. Şi arată cu degetul. Şi dau cu gura. Ba fac şi spume la gură. Se fac că au uitat de "davai cias, davai palton"...Le e lesne să uite aşa, selectiv. Şi să-şi amintească selectiv. Doar ce/când/cât le convine. Noi,nu. Noi ar trebui, după a lor părere, să facem în continuare sluj. Şi să tacem. Şi să înghiţim umilinţa şi batjocura şi neruşinarea aruncate cu dispreţ unei naţii de-atâtea ori răstignită pe o Golgotă de pe care nu ştie să cum coboare. Doar ei au voie sa aiba o zi de “doliu profund” pentru “ pierderile suferite cu 70 de ani in urma, “la inceputul Marelui Razboi pentru Apararea Patriei”! Noi n-avem voie. Pentru ei a fost Marele Război...cum îi mai zic. Pentru noi n-avea cum să fie un aşa mare război. Pentru că suntem mici. Şi azvârliţi de bunul Dumnezeu în calea tuturor copitelor de patru-sau bipede. Ei au voie să vorbească în termeni laudativi despre stalinul lor mare conducător militar. Noi nu avem voie să vorbim despre Mareşalul care, convins că-şi face datoria, le-a spus oştenilor săi, tot cu 70 de ani in urmă: “ OSTASI,Vă ordon: treceţi Prutul! Sdrobiţi vrajmaşii din răsărit şi miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbuna a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre. “
Ei pot să murdărească existenţa noastră când şi cum au chef. Noi ar trebui doar să acceptăm. Şi să ne conformăm. Şi să nu mai scoatem la iveală hărţi pe care EI le-au ferfeniţit, le-au mutilat, le-au călcat cu ciubotele pline de glodurile Asiei şi cu trufia nemăsurată a băutorilor de vodkă. Pentru ei n-a contat vreodată forţa dreptului ci doar dreptul forţei. Şi s-au crezut veşnici. Şi imbatabili. Şi,ca omul needucat, ca să-şi ascundă furia că le-au fost puse pe gard gândurile pe care le credeau ascunse, împroaşcă cu venin şi arată paiul din ochiul vecinului...

"Este absolut evident că o asemenea sfidare obraznică, ce îndreptăţeşte agresiunea fascistă şi profanează memoria a milioane de victime ale fascismului, este inadmisibilă"

zice, isterizându-se, ministerul lor de externe.Hai, mă leşi?(vorba elevilor mei) Dar cu memoria celor pe care i-aţi furat/minţit/asasinat/deportat în Siberia voastră îngheţată cum rămâne? Sau asta nu se pune?
Neruşinată atitudine. Şi mai neruşinată însă mi se pare atitudinea alor noştri- politicieni, politruci, presari,...mă rog. N-au fost în stare să-şi depăşească frustrările, mai mult ori mai puţin reale, legate de relaţia cu Băse şi au năvălit, în haită, să muşte, când, în mod normal, partea dorsală care trebuia muşcată e în altă direcţie...
De la Chişinău o timidă încercare:

"În acest caz, a-l apăra pe Băsescu înseamnă a apăra onoarea României. Băsescu este primul preşedinte român care a avut curajul să le spună ruşilor un adevăr pe care nimeni nu a îndrăznit să-l rostească. România de azi nu mai e România de ieri. Românii de azi nu mai vor să treacă Prutul, să-şi recupereze "moşia pierdută astă-vară", indiferent de cine ar fi semnat ordinul - de Ion Antonescu, Traian Băsescu. Sau de Mihai Eminescu"

consideră jurnalistul Constantin Tănase.