În ultima vreme, dom prezident face ce face şi se tot leagă de bugetari; că-s leneşi, că nu produc nimic, că-s prea mulţi...mă rog, arată că munceşte(chiar cu mult mai mult decât profesorii, vedea-l-aş la catedră la VIII A numa pentru un sfert de ceas!!!, nu, Vasile???) Şi constată. Şi nu poate dormi de grija noastră. Şi a ţărişoarei. Şi a tutulor.
"Bugetarilor pot să le transmit un singur lucru: că sunt prea mulţi, avem 1,2 milioane de bugetari, şi trebuie redus numărul bugetarilor! Trebuie să reducem cheltuielile de funcţionare a statului dacă vrem să fim un stat viabil care să nu înghită resursele pe care le produce economia românească"Aşa cujetat'a dumnealui cu câteva zile în urmă când, muncind de zor la malul mării, pe banii lui personali şi stând cu chirie într-o cameră luată din gară, nu-i aşa, ca tot ghiorlanu' nerecunoscător faţă de eforturili făcute de preşedenţia sa, a constatat că aşa nu se mai poate. Că e musai să ne împuţineze. Că îndrăznim să mâncăm, să ne trebuiască papuci, să vrem să ne spălăm din când în când, să ne reparăm dantura....Ce mai, ne batem joc, măi dragilor, de bietu' stat şi e musai să nu mai fim aşa mulţi. No, dragă domnule preşedinte, aşa va fi fiind, cum spui mata. Împuşcă-ne, dară!
Dar ce-ar fi după exemplul din poveste, să ne arăţi mata întâi ce şi cum, că tot eşti mai bugetar decât mine???
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu