Într-un august de altădată

În 1871, la Sântămăria Mare, când Putna voievodală îşi are hramul, o mână de tineri a coordonat o acţiune a cărei organizare păruse, multă vreme, imposibilă; o întâlnire a românilor de pretutindeni la mormântul marelui Ştefan. Ar fi vrut tinerii aceia să marcheze 400 de ani de la sfinţirea lăcaşului ce avea să devină un focar de lumină, dar stăpânii vremii s-au opus, căci entuziasmului lor i-ar fi trebuit doar o scânteie spre a arunca în flăcări o construcţie şubredă, cum era statul dualist. Ar fi vrut tinerii aceia să reînvie sufletul românesc ce zăcea într-o letargie vinovată şi condamnabilă, să pună temelia unei construcţii naţionale ce avea nevoie de toate minţile luminate şi de toate braţele puternice ale neamului spre a se scutura de minciună, umilinţă şi furtişag. Era, atunci, nevoie de o acţiune care să dovedească lumii că neamul românesc, de atâtea ori sacrificat şi batjocorit, nu pierise. N-au putut s-o facă la sorocul cuvenit. Au realizat-o atunci când stăpânii mincinoşi şi hrăpăreţi, triumfători în războiul împotriva unei Franţe gălăgioase, trufaşe şi impotente(ca de destule alte dăţi, de altfel), le-au permis şi supuşilor din Bucovina, să se bucure de victorie. Şi au venit. De peste tot. Şi au cântat. Şi au recitat. Şi au jucat. Şi s-au bucurat. Şi au fluturat drapele tricolore pe cerul Putnei. Şi au jurat credinţă Patriei. Au pus la cale planuri de acţiune viitoare. Au legat prietenii. Au analizat starea de lucruri prezentă. Au propus soluţii de perspectivă. Şi au slăvit Patria şi Poporul ei.

„Se va ridica simţul naţional, aproape adormit până acuma, şi va lua alt avânt, iar studenţii ce-au sosit din toate părţile şi-au făcut cunoştinţă şi legături de prietenie între dânşii… vor fi propagatorii cei mai zeloşi ai ideii că, lucrând uniţi şi conduşi de acelaşi ideal, vor contribui la deşteptarea şi mărirea neamului lor Această convingere va mări puterea lor de rezistenţă şi îi va oţeli în lupta pentru lege şi ţară…”

spera Mihai Eminescu, unul dintre cei mai zeloşi susţinători ai ideii de unitate culturală ca premisă a unităţii politico-naţionale.

„Să deie ceriul ca să ajungem asemine momente mai adeseori, să ne întâlnim la mormintele strămoşilor noştri plini de virtute, şi să ne legăm de suvenirea lor cu credinţa şi aspiraţiile vieţii noastre. Numai cu chipul acesta – sublinia el apăsat – vom putea conserva patria ce avem; numai cu chipul acesta neamul românesc poate spera slavă şi pomenire în viitor!”

mai gândea acelaşi suflet generos al poetului naţionalist român. Altă generaţie....altă viziune...altă educaţie! O generaţie pentru care era clar că lupta pentru lege şi Ţară reprezintă misiunea lor în lume, scopul existenţei lor, Calea, Adevărul şi Viaţa! Azi?............................Cine mai ştie defini Ţara? Ce a mai rămas din ceea ce a fost, cândva, Poporul?Cine mai are alte idealuri decât banii cu care să-şi sfideze duşmanii, vorba maneliştilor? Biată Ţară! Ai ajuns cerşetoarea lumii, cu toate că bunul Dumnezeu ţi-a dat tot ce ai nevoie! Sărman Popor! Te-ai ticăloşit pupând papucii tuturor pentru un blid de lături şi astăzi nu mai ştii nici cine eşti, nici ce vrei şi îţi faci singur rău mai mare decât ţi l-ar face vreun străin! Pe când Reînvierea?