"Măcar noi bogaţii să dăm semnal de bogaţie"zice unul dintre fanfaronii postdecembrişti. De la altitudinea lui speciala, lumea se vede diferit, miroase diferit, se atinge diferit. Că altitudinea asta a fost obţinută prin fentarea legii, prin înşelătorie, prin tupeu ori cumetrie, puţin contează. Că din preaplinul său putea să acorde sprijin unor oameni a căror singură bogăţie este mintea lor strălucită iarăşi nu contează. Va fi făcut destule acte aparent caritabile individul(spun aparent, pentru că presa a scos la iveală tot soiul de inginerii imobiliare care demonstrează că pezevenghiul a ieşit chiar în câştig după puseele de bunăvoinţă). Va mai face, poate. Dar tot un necioplit o să rămână, un parvenit misogin şi gălăgios ce va umple ecranele tv-urilor dornice de rating pe seama proştilor. Asta în timp ce minţi luminate, inimi cu adevărat generoase, profesionişti de calibru mor neştiuţi de nimeni, flăcări arzând de pasiunile lor mistuitoare stinse în unghere pe care nici nu le bănuie omul de pe stradă. Profesorul academician Alexandru Pesamosca este un asemenea exemplu de infinită bogăţie, a minţii şi a sufletului.Chirurg pediatru de largă recunoaştere internaţională, salvator al câtorva zeci de mii de copii ameninţaţi de moarte ori infirmitate, profesorul Pesamosca a fost un uriaş suflet de copil închis într-un trup răpus de vreme şi de vremuri. A avut şansa de a trăi o viaţă în şi pentru spitalul de copii. În ultimii ani, spitalul i-a fost singurul spaţiu care l-a primit(şi nu a fost uşor să i se găsească o cămăruţă!) şi în care asigura, vorba cronicarului, sfat şi ajutor mai tinerilor săi colegi. N-ar fi meritat acest om, atât de bun şi atât de modest, un alt mediu în care să-şi trăiască bătrâneţea frumoasă şi înţeleaptă? N-ar fi putut face ciocoii ăştia noi, cocoţaţi pe spinările prostimii ca pe o scară a avuţiei, un gest de recunoştinţă pentru omul acesta şi să-i fi asigurat un altfel de final al vieţii? Am mai pierdut un OM! Dumnezeu să-l odihnească pe profesorul Pesamosca! Cine rămâne? Şi. mai ales, cine vine din urmă?
joi, 1 septembrie 2011
Specii de bogătaşi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu