Alergând prin oraşul sultanilor

Istanbul. Constantinopol. Bizanţ. Împreună. Bosforul vălurat uşor sub briză, strălucind de lumini noaptea, respirând aburi de ceaţă dimineaţa. Vapoare.Maşini. Milioane de oameni. Covoare. Narghilele. Moschei. Kebap. Şaluri şi eşarfe. Pielărie. Munţi de baclavale. Palmieri. Sirene. Flori multicolore. Geamii. Muzee. Hoteluri de lux. Topkapî. Ataturk. Ritm. Comerţ. Minarete. Blue Mosque. Sarailii. Peşte. Verdeaţă. Şi, mai presus de toate, Sfânta Sofia.
Nu m-am dezmeticit încă de tot după fugara vizită în cosmopolitul oraş unde, deşi e mereu o aglomeraţie teribilă, n-am auzit gălăgie(o fi din cauză că nu mai percep vacarmul?) şi, mai ales, n-am văzut gunoi-o hârtiuţă măcar, o frunză căzută din palmieri, un scaiete pe marginea drumului....Poate pentru că am văzut doar zona centrală? Poate pentru că n-am avut prea mult timp pentru plimbare, programul infernal al gazdelor ţinându-ne departe de periferii ori zone periculoase? Poate. Din avion şi periferiile se vedeau superb.
Am văzut oraşul dintre două continente. Dintre două lumi. Cu un relief foarte accidentat(nu aşa mi-l imaginam!), cu străzi impecabile, puternic colorat, capitala sultanilor respiră un aer oriental şi occidental în acelaşi timp.Femei şi bărbaţi, tineri şi bătrâni, creştini şi musulmani, negustori şi vaporeni, turişti şi localnici, cu toţii formează un vârtej care te absoarbe parcă spre a te conduce în lumea povestirilor orientale. Păcat că activitatea pentru care m-am aventurat în acest vârtej, un seminar eTwinning, mi-a lăsat prea puţin timp pentru aventură...Dar şi acesta a fost organizat impecabil şi rog pe cei interesaţi să mai citească şi ceea ce am scris aici.
Am întâlnit oameni extraordinari, curtenitori, politicoşi, atenţi la detalii, gata să rezolve orice mică imperfecţiune. Mereu zâmbitori, m-au făcut să mă simt excelent în lumea despre care, la istorie, nu pot să vorbesc în termeni laudativi. Despre istoria prezentă o voi face însă, pentru că merită din plin!