A trecut timpul ca o pală de vânt peste zile speciale. Şi alte zile din alţi ani vor trece în neuitare, dacă nu vom fi atenţi,ştergând un dor şi un buchet de inimi.
Cine(de la noi, din România) mai dă doi bani pe 27 august? Câţi mai ştiu semnificaţia acestei zile? Cine îşi mai aminteşte că, în 1991, RSS Moldovenească se proclama independentă? Se destrăma atunci,în vara aceea incredibilă, poate chiar în neîncrederea popoarelor, blestematul imperiu clădit prin minciună, teroare, tâlhărie, violenţă şi suferinţă.Se scuturau lanţuri, se înseninau priviri, se cuteza să se viseze frumos şi să se facă primii paşi către vis...Au fost podurile de flori, au fost Doina şi Ion Aldea Teodorovici, a ajuns Grigore Vieru să pună piciorul pe Luna lui-pământul Patriei Mamă la care a visat o viaţă...Am ratat momentul. Înceţi, nepricepuţi, lipsiţi de voinţă, poate şi de caracter, speriaţi de alţii dar şi de măreţia clipei, ne-am împiedicat în propriile poale şi momentul a trecut pe lângă noi fără să fi apucat a ne dezmetici şi fără să-l valorificăm.
Acum....Acum aşteptăm. Şi pentru ca aşteptarea să fie mai puţin monotonă, ştampilăm acte de cetăţenie, oferim burse,oferim, chiar din sărăcia noastră,sprijin şcolii şi sfintei limbi române de acolo 100 de milioane de euro...Şi aşteptăm. Cât? Până când? Cine ştie? Dar sigur va merita!