Privind înapoi cu mâhnire

A fost...A trecut...Am uitat?!
Când eram copil, 23 august părea să fie o cu totul altfel de zi. Avea ceva special, chiar dacă ai mei nu vroiau să audă de o aşa sărbătoare. Pentru ei 23 august a fost legat întotdeauna de ruşi, de hotărnicirea unui gard de sârmă ghimpată care a sfârtecat satul, luându-i marea de frunze verzi ale codrilor ce se întind până departe. Sunt codri bătrâni, codri de şes, uşor de străbătut şi de exploatat. De la bunicii mei, cu care veri în şir mergeam la făcut fân chiar sub poala pădurii, am deschis ochii către istorie. De la ei am învăţat ce însemnau stâlpii aceia coloraţi, unul tricolor şi unul roşu(acum e galben-albastru) ce se iţeau din iarba proaspăt cosită, şi de care nu aveam voie să trecem; cu ajutorul lor am descoperit bisericile de la Fântâna Albă şi în ochii lor am văzut lacrimi când mi-au vorbit despre primăvara înroşită în sânge a anului 1941; tot ei mi-au istorisit evenimente de pe front, şi tragedii ale sătenilor în vreme de război; cu ei am refăcut drumul Voievodului de Alba Iulia, viitorul rege Mihai în inspecţie pe graniţă; de la ei am aflat modul în care s-au comportat, asemeni barbarilor de la început de Ev mediu, cei ce aveau să ni se delare fraţi apoi...
Totuşi, 23 august era altfel pentru copilul care eram. Ni se vorbea de eroism, de glorie, de sacrificiu, cântam, spuneam poezii pe scena căminului cultural...Era forfotă în ziua aceea. Veneau artiştii de la oraş cu spectacole. Veneau filme noi la Cămin...
Am crescut apoi şi...nu mi s-a mai părut la fel de frumos, ba dimpotrivă. Amintirile urâte s-au acumulat şi, deşi 364 de zile stau cuminţi în sertarul lor, în ziua asta mă năpădesc. Acum m-au copleşit cele legate de:
1. groaza cu care am defilat într-un an- eram elevă la liceul pedagogic- prin tot târgul îmbrăcate în maieu şi chiloţi tetra negri; pentru mine, copil de la ţară abia venită în oraş, ziua aceea a fost una oribilă;
2.săptămânile de repetiţii pe stadion pentru spectacolul omagial; foamea şi setea şi transpiraţia şi, mai ales, răcnetele activiştilor nu se pot uita;
3. leşinul unor copiluţi(eram profesor de-acum) care stăteau ore în şir în soare la aceste repetiţii;
4. un stol de porumbei, leşinaţi şi ei de căldură, care ar fi trebuit să fie lansaţi şi să zboare în momentul crucial al unei asemenea orori de spectacol; de lansat au fost ei lansaţi numai că, dogorâţi de căldura din cuşca în care fuseseră ţinuţi, n-au mai avut puterea să zboare şi au căzut laţi pe caldarâm; şi atunci un tovarăş responsabil cu momentul dădu buzna printre bietele păsări urlând cât îl ţineau puterile:"hai, păsărelele tatii, zburaţi, că altfel zbor eu!"
... şi multe altele