Cât o fi ONU de mare/Alt'opţiune nu mai are?

Că nu cred că războiul este cea mai umană soluţie pentru ceea ce se întâmplă acum în Libia. Războiul, declanşat în asemenea condiţii mai ales, pare a fi soluţia cea mai facilă pentru hoarda de cruciaţi care s-a năpustit asupra nordului Africii, într-o mult clamată acţiune de eliberare a poporului din sclavia lui Gaddafi. Dacă îmi amintesc bine, şi împotriva lui Saddam Husein au utilizat aceleaşi sloganuri şi s-a dovedit cu totul altceva apoi, iraqienii fiind deja sătui de câtă "libertate" li s-a oferit.
Că Gaddafi este un cretin ce se crede mâna lui Allah pentru arabii lui e adevărat; că o fi paranoic, precum ştim noi cine, o fi şi asta adevărat, că doar discursurile îi sunt aidoma; că o fi adunat, profitând de frica indusă supuşilor, averi fabuloase nu mă îndoiesc. Dar să dai drumul la haita care pare să nu se fi săturat de sângele celor din Bosnia, Afganistan şi Iraq să lovească la discreţie mi se pare prea mult. Iar vor fi distrugeri imense, iar vor plânge copii, iar vor fi mii de victime colaterale,de care se vor spăla pe mâini, fiinţe care nici nu vor conta pentru statisticile oficiale.
Nu e bine ceea ce se întâmplă acolo; era firesc, în condiţiile de azi, ca diplomaţii ONU, crema diplomaţiei mondiale, care mănâncă bani grei din sudoarea naţiunilor pe care le reprezintă, să găsească alte soluţii. Aşa, războiul declanşat acolo nu va face decât să alimenteze şi mai mult opinia unui om simplu care a urmărit demararea ostilităţilor stând la coadă să-şi plătească dările: trebuie să trăiască şi producătorii de arme, trebuie să aibă şi firmele occidentale front de lucru, trebuie să mai experimenteze cei mari arme noi.
Mă întreb câţi papuci au pregătiţi libienii pentru atunci când se vor fi dezmeticit?



Să sperăm că nu se va prelungi(deşi interesele LOR o cer!) şi că pacea va reveni acolo. De dragul oamenilor simpli, care, de obicei, nu contează.