O femeie şi-a încheiat socotelile cu viaţa. A făcut-o când şi cum a vrut ea. A hotărât că nimic din lumea în care trăia nu merita efortul. Sau suferinţa. Sau străduinţa cotidiană.
Pâlcuri de analişti, cete de prieteni ori de pretinşi,grupuri de vecini, hoarde de jurnalişti, o avalanşă de nechemaţi, nepricepuţi şi neaveniţi s-au repezit, asemeni hienelor, asupra familiei cu întrebări, păreri, bănuieli, suspiciuni, scenarii, judecăţi, degete întinse acuzator. Ce neruşinare e să trânteşti unui om zăpăcit de descoperirea,de ultim moment, a nevestei moarte în holul locuinţei întrebarea "Ce credeţi că s-a întâmplat?" Ce să spună omul? Ce cuvinte ar putea exprima cel mai bine sentimentele şi, mai ales, ar mulţumi pe domnişoara ziarist? Cât de cinic poţi să fii să tropoteşti cu pantofii tăi cu tocuri cui în sufletele cernite ale părinţilor doborâţi de durere, de neputinţă şi, mai ales, de incapacitatea de a înţelege?
O femeie n-a mai avut putere să continue. N-a mai suportat lanţurile vieţii. N-a mai vrut să lupte. Bine ar fi să n-o judecăm ci, în măsura în care e posibil, să găsim soluţii ca să împiedicăm alte asemenea dezertări de la rosturile umane. Să ne întoarcem, măcar uneori, privirea către lume, către cei de lângă noi, către cei între care trăim şi să ne amintim că nimic nu trebuie să fie mai presus decât triada viaţă-credinţă-iubire. Iubire de oameni, nu de arginţi. Iubire cu linişte şi încredere, nu simulacre demne de telenovelă. Iubire şi pentru sine, caldă şi blândă, nu egoistă şi dominatoare. Şi, mai presus de toate, încrederea în sine şi în faptul că ceea ce ţi se cuvine îţi va reveni. Poate nu azi, poate nici mâine, dar cu siguranţă îţi va reveni.
O femeie a hotărât să renunţe la viaţă. S-o lăsăm să aibă liniştea pe care, poate, n-a avut-o aici.Să n-o etichetăm, căci nici unul dintre noi nu poate spune sigur că a fost prea slabă sau prea curajoasă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
amintiri din primavară
Se anunţă an bogat în Bucovina
Iarna la Suceava
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu