În dealul Leahului

Trecut-au anii...
Şi mi-e dor, în miez de vară, de strânsura de la Voitinel, din vârful dealului Leahului. Un deal pleşuv, verde, pe care-l vedeam mereu pe fereastră, de dincolo de valea Sucevei. Bordat, pe poale,cu păduri amestecate, de un verde mai intens decât păşunea din vârf, dealul acesta era, în copilăria mea, un loc magic, un spaţiu în care se făceau şi se desfăceau destine. Un fel de târg social, căci aici, de Sf.Ilie, se adunau săteni din toate satele din jur să se bucure de cântec şi joc, să mai schimbe impresii despre mersul preţurilor şi crugul vremii, să afle cine cu cine s-a mai măritat/însurat, care şi cum şi-a mai rânduit casa, să primească un sfat de la un bătrân înţelept, să afle un leac de la o babă descântătoare, să se vadă cu drăguţa/drăguţul, să se pună la cale nunţi şi să se ostoiască doruri...Erau aici, pe lângă voitineni, sumedenie de vicoveni şi bilcani, frătăuceni şi horodniceni, gălăneşteni şi străjeni, ba chiar destui veniţi de la Putna, Suceviţa ori Sadău.
O lume extraordinar de frumoasă, în straiele albe cusute cu bumbac bun, macii şi albăstrelele de pe câmâşi şi ii amestecându-se cu cele din iarbă...Căruţe cu cuverturi de lână, cai lipiţani cu canafi roşii la urechi, muzică românească cântată de fanfare populare, straie împodobite, cusute tocmai noi pentru hramul din satul de la poalele Leahului, hore şi sârbe ale căror ecouri se auzeau până în pădurile rămase dincolo de gardul de sârmă ghimpată ce doar se ghicea departe, dincolo de valea Sucevii, închizând orizontul către nordul furat, îngheţată în bidoane de aluminiu, caruselul mare cu lanţuri vopsite cu roşu, căluşei cu vopseaua scorojită, vată de zahăr şi jucării colorate de plastic, ţoale de lână întinse pe iarbă pentru hrămenii veniţi de peste sate, miros de poale-n brâu şi rachiu fiert...
Ce lume frumoasă! Ce prietenii temeinice! Ce spirit de solidaritate!
Strânsura de la Voitinel era un fel de Târg al Găinii în variantă bucovineană, o extraordinară manifestare a rostului comunităţii, a psihologiei populare care regla viaţa, cu suişurile şi coborâşurile ei. Strânsura aceasta nu era doar un altfel de joc de duminică; pentru umanitatea de pe valea Sucevei era unul dintre momentele importante ale calendarului popular după care, secole în şir, îşi rostuia existenţa.
Nu mai e ce-a fost. Sf. Ilie e doar un prilej de chef, de băut,de manele urlate cu sute de decibeli... Azi e mercantilism, marketing, maşini tunate, căşti care împiedică urechea să surprindă ritmul dobaşului, rufe chinezeşti, cămăşi cu aplicaţii de dantelă turcească, gogoşi cu Euri, ...
Unde eşti, copilărie, cu strânsura ta cu tot?...