Reflecţii despre un deceniu....

Azi a fost o zi superbă, o zi de vară care mi-a amintit de copilăria desculţă, alergând după fluturi prin iarba de pe malul Gârlei Morii, de ciocârliile zvâcnind către soare din lanurile de grâu cu spicele grele, de nesfârşitele bălăceli în valurile Sucevei, de doritele vacanţe...
Şi mi-am mai amintit de adolescenţa trăită ca o zi de vară, ascunsă acum într-un cotlon din care elevii mei mi-o scot veşnic la lumină, nepermiţându-i să ia vacanţe prea lungi. M-au ajutat şi astăzi să mă întorc în lumea cu codiţe şi ghiozdan un grup de tineri frumoşi şi entuziaşti, elevii noştri din ultimii ani ai mileniului trecut:Roxana, Alina, Ancuţa, două Raluci,Georgiana, Mihaela, Cristina, Loredana, Manuela,Dana, Laura,Gabriela, Bogdan,Cătălin, Ariad, Ionel, Cristian,Iulian...Un stol de vrăbii gureşe, vioaie şi vesele, care ne-au aruncat, profesori şi diriginte, cu un deceniu înapoi. Şi, Doamne, cât de bine ne-am simţit: noi-mai tineri, ei-copii lipsiţi de griji...noi încercând să oprim clipele, ei grăbiţi să se desprindă şi să zboare...
S-au depănat amintiri, s-au recreat ipostaze hazlii, s-au văzut dintr-o altă perspectivă momente care atunci păreau să fie coşmaruri...s-au spus cuvinte, s-au întâlnit priviri, s-au împletit vise şi visuri, s-au înşirat poveşti de viaţă...s-au împletit existenţe de un deceniu...
Am simţit adevărul vorbelor lui Gandhi: Trăieşte ca şi cum ai muri mâine. Învaţă ca şi cum ai trăi veşnic.
Şi cred că fiecare dintre cei ce au fost astăzi musafirii lui Ariad, inginerul silvic ce aşteaptă limpezirea situaţiei pădurilor Bucovinei spre a-şi intra în pâinea oferită de codrul verde, au simţit, asemeni lui Radu Gyr, antiteza din existenţa noastră cotidiană. Dacă nu l-au citit pe Gyr, îi invit acum s-o facă.

N-ai dezmierda, de n-ai şti să blestemi;
Zâmbesc numai acei care suspină.
De n-ai fi râs, n-ai fi ştiut să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
Cu mâna ta n-ai unge răni străine,
N-ai jindui după un colţ de rai,
De n-ai purta un ciob de iad în tine.

Nu te ridici spre slăvi până nu cazi
Cu fruntea grea în pulberea amară.
Şi dacă-nvii în zâmbetul de azi
E c-ai murit în lacrima de-aseară.

Mulţumesc, dragii mei, pentru valul de lumină cu care ne-aţi învăluit!