O seară se suflet

Să scriu acum, la cald, cât impresiile sunt proaspete și încă neatenuate de mizeria cotidianului. Să mă grăbesc să împărtășesc și altora, poate, trăirile mele din această seară. Căci a fost una foarte frumoasă, foarte aproape de suflet, de inimă, de umanul din noi!Asociația Culturală "Sfântul Mitropolit Dosoftei" a organizat în această seară, în sala de la Dom Polski,o activitate superbă,îmbrăcată în straie ce vestesc zile de sărbătoare.Devenită tradițională de acum, manifestarea la care au participat copii și maturi, clerici și mireni, s-a dovedit a fi o strașnică redescoperire a căii către sine și către alțîî, o minunată predoslovie la sfintele sărbători de iarnă ce stau să ne inunde viața și, dacă le-om da voie, sufletele. S-a lansat o nouă carte avându-l ca autor pe preotul Iustinian Remus Cojocar, carte închinată unui slujitor al altarului bucovinean, preotul Nicolae Pentelescu. Purtand numele fostului slujitor de la biserica Sf. Dumitru- "Nicolae Pentelescu. O viață închinată slujirii lui Dumnezeu și oamenilor"- cartea a fost un minunat prilej de a reconstitui viața și activitatea unui preot cu har,blând și așezat, care toată viața a adunat cântecele oamenilor din Bucovina lui dragă. Autorul prefeței, profesorul universitar dr. Mihai Iacobescu, a făcut o sensibilă prezentare atât a cărții, pe care o găsește bine documentată,a autorului său, căruia îi apreciază răbdarea, perseverența și rigoarea benedictină, cât și a eroului cărții, un preot model, care l-a avut cu adevărat în ființa sa pe Hristos.În prezența unor membri ai familiei preotului omagiat-fiica, Despina Codreanu, nepoata Anca Petcu și nepotul Radu Cătălin Codreanu- universitarul sucevean evocă dragostea de semeni, atașamentul față de Țară, față de ființa națională care, aici, în nord de România, și-a avut și încă își mai are Golgota sa. Sunt evocate momentele dramatice ale verii 1940 când a fost nevoit să-și părăsească satul părinților și al copilăriei sale Voloca pe Derelui,rănile cumplite provocate de moartea celor doi fii, Marcel și Ovidiu,felul în care a știut să ascundă suferința și să cânte, tocmai pentru a o uita, și să îi îndemne și pe alții să cânte, să-și întărească astfel spiritul. Sufletul sensibil al profesorului iremediabil îndrăgostit de Bucovina se simte și în apelul la versurile eminesciene ce consideră păcat să fie lăsate să treacă, nefolosite, clipele, apreciind că autorul cărții nu poate fi, din acest punct de vedere, păcătos, pentru că n-a lăsat nici o clipă să treacă fără să fie folosită. Au intrat apoi în scenă minunații copii de la grupul "Mugurașul", al școlii nr.1 din Suceava, ai corului bisericii Sf. Dumitru, ai Ansamblului "Balada Bucovinei", la cârma căruia încă este inimosul George Sârbu, colindători de la Pătrăuți și două corale preoțești care au lăsat fără grai sala plină cu armonia vocilor lor- Corala protopopiatului Suceava I și Corala "Sf.Ierarh Leontie de la Rădăuți". Momente de liniște, de armonie, de comuniune cu Divinitatea, de încredere în șansa reconstrucției noastre prin cultură, de reflecție asupra stării noastre sufletești, de iubire împărtășită cu obștea.Mulțumesc, părinte Iustinian Cojocar, pentru șansa de a mă întoarce către mine și către obligațiile pe care le am!