Fâsâială europeană

Asta a visat Schumann? Asta şi-au dorit adepţii comunitarismului?(Na, aproape că am zis "comunismului") Pentru asta ne-am strofocat atât? Pentru a ne sfâşia mai clar şi în cadru organizat? Pentru a ne spăla rufele continentale în palate de cristal? Pentru a constata că un vis este extraordinar...cât rămâne vis? Că nu se poate transforma în realitate? Weeeellllllll! Aşa o fi! Că bătrânii noştri nu de pomană vorbesc despre omul gospodar care-şi dă gardul cu var, ca să nu-l urce omizile!

A rămas un măr...

"Love is like a puzzle, hard to piece together, but beautiful when all the right pieces are put together”

"Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, însă minunat atunci când toate piesele sunt aşezate cum trebuie".

Pentru momente romantice...

Draguţă lumea în care trăim. Păcat că, din varii motive, nu avem timp să ne bucurăm de ea.

Eliminarea mamelor şi taţilor din actele de stare civilă

Trăim într-o lume tot mai nebună, tot mai sucită, tot mai anormală. Şi nici nu ne mai sinchisim de anormalitate. Ori ni se pare că e bine. Sau e firesc. Sau e trendy. Sau,nu ne pasă. Sau, mai degrabă, ne e teamă să reacţionăm. Teamă de tot soiul de ong uri şi asociaţii şi cluburi şi foruri şi ce-or mai fi. Că ne ia de urechi coana ue. Ori ne pune la colţ unchiul sam. Ori vărul moses nu ne mai dă din turta lui. Ori se supără ţiganii că le zicem ţigani. Ori ne trânteşte sarco uşa peste degete. Ori...mulţi de ori şi de dacă şi de poate şi de mai aşteptaţi şi de altădată, acum nu... Mdaaaaa....suntem slabi...şi nepăsători...şi leneşi....şi laşi....Şi când o să ne trezim, s-ar putea să fie cu totul şi cu totul prea târziu. Căci ofensiva anormalităţii a luat avânt şi obţine victorii, în timp ce normalitatea doarme pe ea şi valorile familiei tradiţionale sunt călcate în picioare de hoarde gălăgioase, intens colorate şi şi mai intens mediatizate de ....oameni împotriva firii. Minorităţile sexuale fac vocalize tot mai des pe la poarta drepturilor omului şi se vede că, din varii motive, unele dintre ele fistichii chiar, li se aruncă prin deschizătura porţii, câte o ciosvârtă de drepturi noi. Ba, cred că unii au sărit gardul şi s-au strecurat prin cele comitete şi comiţii şi acum li se pare că nu-s destui. Aşa se face că, într-un timp extrem de scurt, documentele de identitate nu vor mai înregistra titlurile de mamă şi tată, ci pe acelea de părinte 1 şi părinte 2. Iată până unde s-a ajuns ca urmare a cerinţelor repetate ale unor grupuri de homosexuali şi LGBT care au invocat drepturile omului. Ce dacă de la introducerea în circuitul legislativ a actelor de stare civilă s-au completat mereu date despre mama şi tatăl titularului cu pricina_ Ce dacă de la deschiderea ochilor către lume copilul făcea distincţia între mamă şi tată, femeie şi bărbat? Ce dacă încă se mai ruşinează unii când se vorbeşte despre împerechere şi perpetuarea speciei? Cum în ultima vreme copiii învaţă ca vaca este mov şi dă ciocolată, aşa vor învăţa mâine poimâine că părintele 1 şi părintele 2 l-au cumpărat pe bebe de la dispensar, ori de la mall, ori de la aprozar...Că părintele 1 şi părintele 2 nu pot avea altfel un bebe pentru că au o defecţiune tehnică... Mă rog, am acum un excedent la capitolul imaginaţie, dar nu cred că toată lumea ar vrea să ştie ce gândesc eu vis-a vis de "mămica" Elton John.Zice presa british că Norman Wells, directorul Family Education Trust, a explicat: "Chiar deacă denumirea de mamă şi tată vor fi schimbate rolurile acestora vor rămâne echilibrate în creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor". Nu zău: să văd eu pe părintele 1 cum explică copilului său cum vine el pe lume, şi de ce unii sunt fetiţe iar alţii băieţei. Sau poate că nu vor mai fi fetiţe şi băieţei ci copii 1 şi copii 2 sau copii 5 şi copii 6, sau...Dumnezeule, până când?????????? Circulă pe net tot soiul de studii care încercă să facă lumină în domeniu. Şi fără asemenea studii, recunosc că, de când am aflat despre existenta lor(cu destuuuul timp în urmă), am avut un sentiment neplăcut în legătură cu homosexualii. Nu-l pot defini. Sau, mă rog, nu-mi găsesc cuvintele pentru a-l defini şi asta nu pentru că aş vrea să fiu politically correct, ci pentru că chiar nu ştiu cum să definesc sentimentul acesta care mă face să mă ţin deoparte de ei(cel puţin nu ştiu pe cineva din anturajul meu să aibă asemenea preocupări). Am învăţat ca roşu e roşu şi verde nu e albastru, că ziua e zi şi noaptea e noapte, că femeia e femeie şi bărbatul e bărbat. Mi-e greu să schimb asta. Şi nici nu vreau s-o fac. Pentru că am convingerea că, daca n-ar fi contat diferenţele, Dumnezeu sau mama natură ne-ar fi făcut aşişderea, sau doar bărbati sau doar femei...Aşaaaaa....Nu-i vorbesc de rău dar prefer să nu-i am în preajmă, nu ştiu cum m-aş comporta cu persoanele despre care aş afla ca aparţin acestei minorităţi(care devine tot mai mare!) şi mi-aş dori nici să nu aflu vreodata că voi fi fost la nunta/petrecere/pe stadion/la coadă la vreun magazin...etc nas in nas cu vreo asemenea persoana. Nu de alta, dar am o imaginaţie bogată şi cred că instantaneu mi-ar fi rău. Schimbarea paşapoartelor britanice,care va avea loc în câteva săptămâni, doreşte-se zice- să elimine orice discriminare care poate apărea pentru copiii ai căror părinţi sunt de acelaşi sex!!!!!!!!! Că parcă poate cineva să oprească comentariile copiilor ale căror mămici chiar sunt mămici!!! Da chiar, rămâne o întrebare: cât va mai trece până când cuvântul "mama" va fi uitat/negat/anulat/condamnat prin cele dicţionare academice?

Aşa nu se mai poate!

Aţi auzit, aleşi ai naţiei? Că voi sunteţi, de obicei, surzi şi orbi la vrerile naţiei. Dar naţia nu mai poate. Nu mai are cum să suporte.
Vezi mai multe video din animale
">Nu mai vrea să suporte. Şi nici să vă suporte. Ar fi bine să deschideţi urechea!

Mi-e dor, azi, de Queen!

Şi am găsit o trupă super şi un muzician cu o voce formidabilă. Şi chiar seamănă cu Freddie Mercury! Enjoy!!!!

Până când vom suporta infamiile unei găşti de analfabeţi?

Zice o vorbă bătrână că cine n-are bătrâni, să-şi cumpere! Or fi ştiut ei ce zic,bătrânii. Şi, dacă suntem sinceri cu noi înşine, ştim şi noi de ce umblă vorba pe plaiurile acestea. Au fost vremi când bătrânii erau preţuiţi pentru înţelepciunea lor, calitate câştigate după vieţi de lupte cu sine şi cu alţii. Au fost vremi când, în arhiva celor şapte ani de acasă, se puneau la loc de cinste respectul pentru viaţa lor, pentru părul lor alb, pentru tezaurul de pilde pe care-l reprezentau. Vorba lor era lege în comunităţile săteşti. Privirea lor străbătea spaţii şi timp ca şi cum ar fi fost demiurgi. Existenţa lor era model pentru ţâncii care, nepăsători la furtunile lumii, abia învăţau să facă primii paşi în lumea reală, de dincolo de colbul drumului, de imaşul nesfârşit şi de coada vacii. Nu mai e nimic din ce-a fost. Nimeni nu mai are răbdare pentru bătrâni. Nimeni nu mai vrea sfaturile lor. Nici măcar poveştile lor nu mai sunt ascultate. Şi dacă unor oameni obişnuiţi, veşnic în căutare de un ban în plus pentru pâinea cea de toate zilele, parcă eşti tentat să le mai treci cu vederea că n-au timp pentru poveştile şi poveţele seniorilor, unor troglodiţi care s-au trezit peste noapte, graţie găleţilor şi pixurilor şi cârnaţilor împărţiţi naţiei ameţite, flămânde şi minţite, în fruntea ţării acestea nu trebuie să le fie trecute cu vederea. Este inadmisibil ca o primadonă de carton, flancată de ţipuritori de ocazie, să interzică Măriei Sale, Regelui Mihai, să ia cuvântul în Parlamentul Ţării pe care a condus-o cândva. Este o infamie să nu permiţi tu, o miss nu-ştiu-care, singurului şef de stat din timpul celui de-al doilea război mondial în viaţă, să-şi exprime gândurile pentru ai lui la ceas aniversar. Este o mitocănie fără margini, care urmează mitocăniei prezidenţiale, să interzici unei voci a istoriei să vorbească istoriei. Nu ştiu ce ar spune ultimul dintre regii noştri. Poate că, în înţelepciunea pe care a acumulat-o în cei 90 de ani de viaţă, ar înşira cuvinte neutre, să nu supere pe mai marii vremii, pe miss-ele de mucava care vor fi trecut pe la orele de istorie doar ca să-şi fluture pletele blonde,ori pe beizadelele noi ale ciocoilor vechi. Poate că, de la înălţimea staturii sale,atât de frumoase la o asemenea vărstă, ar privi cu condescendenţă la adunătura de burtoşi ce nu-şi mai încap în straie, şi s-ar preface că nu ştie cum sunt dincolo de spoiala de intelectuali care le curge, asemeni unor zoaie, la cea mai mică adiere de interviu. Poate că, sătul de clevetelile de budoar de la Cotroceni şi Victoriei, ar vrea să spună doar un cuvânt de îmbărbătare poporului care, nu ştiu de îşi mai aduce aminte,îi asculta, la Europa liberă, mesajele de sărbători. Nu ştiu ce va fi vrând a spune unei naţii care se prosteşte pe zi ce trece. Ştiu însă că nici Palatul Parlamentului, nici palatele mai înainte menţionate nu sunt imaşurile hoardelor de neisprăviţi care le populează şi, ca urmare, nici un neica sau o tanti-nimeni n-are voie să oprească o VOCE A ISTORIEI!

Cardul plin de urări de bine...

Azi mi-am reînnoit cardul de credit. S-a distrat copios Adrian, fostul meu elev şi actual funcţionar la banca cu pricina(hait! am făcut o cacufonie, dar nu mai am chef să revin) când i-am spus că poate să nu se grăbească prea tare cu realizarea dosarului meu, că oricum nu mai am ce scoate de pe card, că am golit tot de muuuuuultă vreme şi nu ştiu când o fi să mai revină suma cu pricina în buzunaru' lu' nenea ăla cu perciuni mari şi suri. "Păi parcă spuneaţi că vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât!" zice Adrian. "Ehei, băiete, te uiţi tu la ce spunea o femeie fără minte acu mulţi ani în urmă..." îi replic eu, cu gândul la vară, la relaxare, la neisprăvitul ăsta de Guvern care iar ne-a luat de fraieri,că mi-a tăiat iar din salariu(că gradaţia veche se termină la 30 iunie, iar cea nouă intră "pe pâine" de-abia la 1 septembrie), la neputinţa pe care o afişăm tot mai evident noi, cei care suportăm mizeria fără să ne revoltăm serios, şi de care profită din plin mediocrii care s-au aburcat pe posturi pe spinarea unor oameni muncitori şi de bunăcredinţă... Mdaaaaa....peste ceva vreme vom plăti şi bilet de intrare în şcoală. Ca să vadă guvernocu' care "ie" cei mai devotaţi oameni ai patriei.Până atunci, numa urări di cieli mai cierbinţ', dragi tovarăş' şî şăfi, ardî-v-ar focu Gheenii!

Despre gropi...

A mai apărut una în Bucureşti! Ca şi cum nu ar fi fost destule. Acolo ori în orice colţ de Românie. Doar că asta e una simpatică, care va fi traversată cu plăcere de mii de trecători. Dar ce mii de trecători...sute de mii...milioane...locuitori ai capitalei ori veniţi de aiurea. Căci groapa e undeva prin centru Bucureştilor care, altfel, se îneacă în gropi şi băltoace... Auzi, nene Stader, o modalitate de a acoperi, repede, definitiv şi sigur gropile veritabile nu ştii mata????????????????

Un nou trofeu pentru cântecul popular bucovinean

Din căuşul de palmă divină al Bucovinei a mai ieşit la lumină un strop de lumină sufletească: Andreea Cristina Haisan. Cu bucuria de a asista la afirmarea unei pleiade tot mai consistente de tineri cu har, care se apleacă spre sufletul simplu, în aparenţă, al ţăranului bucovinean, îmi doresc să ni-i ţină bunul Dumnezeu sănătoşi şi harnici în culegerea şi prezentarea giuvaierelor folclorice din lumea noastră, a nordului de Ţară!

Înainte să închid calculatorul...

...l-am privit pe Mircea Albulescu. A fost invitat la emisiunea lui Ciutacu. Nu-mi place Ciutacu; e...aspru....acru...taie si nu mai apucă să coase...e arogant....se crede buricul pământului, da nu e, bietul, decât un guraliv în plus...Prea plin de sine...In fine, treaba lui, da când o să pice, o să-l doară backul rău...Dar Albulescu a fost minunat! Plin de viaţa, vesel, mereu pus pe şotii...Debordează de optimism omul ăsta. A dovedit atâta încredere în ceea ce urmează, în generaţia de azi, în capacitatea de a ne autodepăşi, în posibilitatea de a renaşte...Am uitat, pentru o vreme, de tot ceea ce nu e cum trebuie, de neajunsuri, de motivele de furie, de permanenta nemulţumire... A fost ceaiul de tei dinaintea coborârii somnului în gene...porţia de râs aducătoare de linişte...desertul dulce şterpelit din frigider la ore târzii...a fost pastila de bunădispoziţie şi încredere de care aveam atâta nevoie...Mulţumesc, Mircea Albulescu, pentru că, pentru o clipă, m-ai făcut să-l văd pe Dumnezeu! Parcă nici n-au fost versurile acelea, spuse cândva, pentru.....

Nu treceţi nepăsători peste rădăcinile voastre!

Imi doresc ca şi nepoţii mei să cunoască frumusetea încă nespoită a Apusenilor şi vechimea rădăcinilor noastre ca neam. Nu cred că proiectul GC va aduce raiul pe pământ, aşa cum se trâmbiţeaza. Sunt convinsă că, dacă s-ar dori, statul român ar găsi alte soluţii pentru ca oamenii locului să trăiasca mai bine fără să îşi bată joc de mediu, gândind în perspectivă îndelungată. Şi sunt convinsă că se găsesc resurse şi pentru refacerea/consolidarea patrimoniului cultural de acolo fără să ne lăsăm otrăviţi şi jecmăniţi. Cunosc rănile naturii din Călimani şi mă doare sufletul să ştiu că greşelile de aici au toate şansele să se repete în spaţiul mirific care e Ţara Moţilor. Doamne-ajută! Iată mesajul unui voluntar al campaniei "Salvaţi Roşia Montană"

Daca v-ati mentinut spiritul verde si nu v-ati lasat corupti de reclamele inselatoare ale RMGC sigur constientizati ca Rosia Montana si Romania se afla in acest moment sub amenintarea unui nou dezastru ecologic de proportii asemanatoare accidentului de la Cernobil. Conform proiectului RMGC, la Rosia Montana ar urma sa se foloseasca aproximativ 1.561.000 tone substante periculoase, dintre care 84.000 tone de cianura in cea mai mare cariera cu crater deschis din Europa si cel mai mare baraj, inalt de 185 m. Acest baraj ar trebui sa sustina un lac cu o suprafata de 600 ha. O singura lingurita de solutie cu 2% concentratie de cianura este fatala. Sa nu uitam ca in anul 2000 cand a avut loc la Baia Mare unul dintre cele mai grave accidente de mediu din istoria europeana. Ungaria l-a considerat cea mai mare catastrofa dupa Cernobal. Statul roman are de platit circa 200 de milioane de dolari despagubiri. Din raurile afectate de deversare au fost adunate 1240 tone de peste mort. Alte motive pentru care suntem impotriva proiectului le puteti afla pe: http://www.facebook.com/rosia.montana.in.unesco?sk=app_4949752878 Avem nevoie de ajutorul vostru pentru a opri proiectul RMGC! Alaturati-va si semnati petitia pe http://www.rosiamontana.net/ - Acesta este primul pas pentru toti sustinatorii cauzei, mai multe detalii pentru implicarea in campanii veti primi in email-ul de confirmare a semnaturii. Promovati aceasta petitie prin toate mijloacele posibile, pe retele sociale, bloguri sau site-uri personale! Nu suntem singuri! Avem de partea noastra Academia Romana, Biserica Ortodoxa, Catolica, Unitariana si multe alte institutii si personalitati! Va multumim! Ionut Parausanu, Fondator EcoSapiens, ProtectiaMediului.org si voluntar al campaniei "Salvati Rosia Montana"

Specii de bogătaşi

"Măcar noi bogaţii să dăm semnal de bogaţie"

zice unul dintre fanfaronii postdecembrişti. De la altitudinea lui speciala, lumea se vede diferit, miroase diferit, se atinge diferit. Că altitudinea asta a fost obţinută prin fentarea legii, prin înşelătorie, prin tupeu ori cumetrie, puţin contează. Că din preaplinul său putea să acorde sprijin unor oameni a căror singură bogăţie este mintea lor strălucită iarăşi nu contează. Va fi făcut destule acte aparent caritabile individul(spun aparent, pentru că presa a scos la iveală tot soiul de inginerii imobiliare care demonstrează că pezevenghiul a ieşit chiar în câştig după puseele de bunăvoinţă). Va mai face, poate. Dar tot un necioplit o să rămână, un parvenit misogin şi gălăgios ce va umple ecranele tv-urilor dornice de rating pe seama proştilor. Asta în timp ce minţi luminate, inimi cu adevărat generoase, profesionişti de calibru mor neştiuţi de nimeni, flăcări arzând de pasiunile lor mistuitoare stinse în unghere pe care nici nu le bănuie omul de pe stradă. Profesorul academician Alexandru Pesamosca este un asemenea exemplu de infinită bogăţie, a minţii şi a sufletului.Chirurg pediatru de largă recunoaştere internaţională, salvator al câtorva zeci de mii de copii ameninţaţi de moarte ori infirmitate, profesorul Pesamosca a fost un uriaş suflet de copil închis într-un trup răpus de vreme şi de vremuri. A avut şansa de a trăi o viaţă în şi pentru spitalul de copii. În ultimii ani, spitalul i-a fost singurul spaţiu care l-a primit(şi nu a fost uşor să i se găsească o cămăruţă!) şi în care asigura, vorba cronicarului, sfat şi ajutor mai tinerilor săi colegi. N-ar fi meritat acest om, atât de bun şi atât de modest, un alt mediu în care să-şi trăiască bătrâneţea frumoasă şi înţeleaptă? N-ar fi putut face ciocoii ăştia noi, cocoţaţi pe spinările prostimii ca pe o scară a avuţiei, un gest de recunoştinţă pentru omul acesta şi să-i fi asigurat un altfel de final al vieţii? Am mai pierdut un OM! Dumnezeu să-l odihnească pe profesorul Pesamosca! Cine rămâne? Şi. mai ales, cine vine din urmă?

20 de ani

20 de ani. La vârsta asta se trece de la adolescenţă la tinereţe. Se intră în forţă în viaţă. Începe Drumul. Spre Bine. Spre Frumos. Spre Adevăr. Pentru marea majoritate, e adevărat. Căci mai sunt şi cei care aleg răul şi urâtul şi minciuna. 20 de ani. Vârsta la care, copt la minte, iei viaţa în piept şi eşti în stare să răstorni lumea. Nu toate generaţiile o simt. Şi mai puţine o fac. Şi şi mai puţine se bucură de schimbările pe care le fac. Nu ştiu cărei generaţii consideră românii basarabeni că aparţin. Nu ştiu care le sunt cele mai măreţe idealuri în momentul de faţă. Nu ştiu nici dacă au idealuri măreţe, ori doar grija supravieţuirii. Ştiu însă că noi, românii de dincoace de Prut, am cam lăsat baltă ideea unităţii culturale româneşti de dragul integrării europene. Podurile de flori se şterg şi din amintire de acum, 27 martie nu se sărbătoreşte pe niciunde, bursierii basarabeni vin şi pleacă, mentalitatea lui Stati e la locul ei... 20 de ani. Atât a împlinit ieri Republica Moldova. În mod normal, ar trebui să îi spun "La mulţi ani!" Nu pot s-o fac. Nu pentru că nu-mi pasă, ori că nu ştiu cine e. Nu o fac pentru că nu e firesc ca, dintr-un trup ce va avea acuşi 93 de ani, să consider că un braţ are 20 şi să îi mai spun să şi trăiască aşa, separat, mulţi ani. Eu vreau braţul acesta înapoi acolo unde se cuvine!!!

Într-un august de altădată

În 1871, la Sântămăria Mare, când Putna voievodală îşi are hramul, o mână de tineri a coordonat o acţiune a cărei organizare păruse, multă vreme, imposibilă; o întâlnire a românilor de pretutindeni la mormântul marelui Ştefan. Ar fi vrut tinerii aceia să marcheze 400 de ani de la sfinţirea lăcaşului ce avea să devină un focar de lumină, dar stăpânii vremii s-au opus, căci entuziasmului lor i-ar fi trebuit doar o scânteie spre a arunca în flăcări o construcţie şubredă, cum era statul dualist. Ar fi vrut tinerii aceia să reînvie sufletul românesc ce zăcea într-o letargie vinovată şi condamnabilă, să pună temelia unei construcţii naţionale ce avea nevoie de toate minţile luminate şi de toate braţele puternice ale neamului spre a se scutura de minciună, umilinţă şi furtişag. Era, atunci, nevoie de o acţiune care să dovedească lumii că neamul românesc, de atâtea ori sacrificat şi batjocorit, nu pierise. N-au putut s-o facă la sorocul cuvenit. Au realizat-o atunci când stăpânii mincinoşi şi hrăpăreţi, triumfători în războiul împotriva unei Franţe gălăgioase, trufaşe şi impotente(ca de destule alte dăţi, de altfel), le-au permis şi supuşilor din Bucovina, să se bucure de victorie. Şi au venit. De peste tot. Şi au cântat. Şi au recitat. Şi au jucat. Şi s-au bucurat. Şi au fluturat drapele tricolore pe cerul Putnei. Şi au jurat credinţă Patriei. Au pus la cale planuri de acţiune viitoare. Au legat prietenii. Au analizat starea de lucruri prezentă. Au propus soluţii de perspectivă. Şi au slăvit Patria şi Poporul ei.

„Se va ridica simţul naţional, aproape adormit până acuma, şi va lua alt avânt, iar studenţii ce-au sosit din toate părţile şi-au făcut cunoştinţă şi legături de prietenie între dânşii… vor fi propagatorii cei mai zeloşi ai ideii că, lucrând uniţi şi conduşi de acelaşi ideal, vor contribui la deşteptarea şi mărirea neamului lor Această convingere va mări puterea lor de rezistenţă şi îi va oţeli în lupta pentru lege şi ţară…”

spera Mihai Eminescu, unul dintre cei mai zeloşi susţinători ai ideii de unitate culturală ca premisă a unităţii politico-naţionale.

„Să deie ceriul ca să ajungem asemine momente mai adeseori, să ne întâlnim la mormintele strămoşilor noştri plini de virtute, şi să ne legăm de suvenirea lor cu credinţa şi aspiraţiile vieţii noastre. Numai cu chipul acesta – sublinia el apăsat – vom putea conserva patria ce avem; numai cu chipul acesta neamul românesc poate spera slavă şi pomenire în viitor!”

mai gândea acelaşi suflet generos al poetului naţionalist român. Altă generaţie....altă viziune...altă educaţie! O generaţie pentru care era clar că lupta pentru lege şi Ţară reprezintă misiunea lor în lume, scopul existenţei lor, Calea, Adevărul şi Viaţa! Azi?............................Cine mai ştie defini Ţara? Ce a mai rămas din ceea ce a fost, cândva, Poporul?Cine mai are alte idealuri decât banii cu care să-şi sfideze duşmanii, vorba maneliştilor? Biată Ţară! Ai ajuns cerşetoarea lumii, cu toate că bunul Dumnezeu ţi-a dat tot ce ai nevoie! Sărman Popor! Te-ai ticăloşit pupând papucii tuturor pentru un blid de lături şi astăzi nu mai ştii nici cine eşti, nici ce vrei şi îţi faci singur rău mai mare decât ţi l-ar face vreun străin! Pe când Reînvierea?

Amu îs tari curioasî....

În dulcea noastrî Românie, tăt îi numa'o cumetrie şi bietul Brucan o fost un stupid prophet în ţara lui(da o fost a lui!???) când zâcea... ce zâcea, că doar ştie tăt românu' cât de nervos o fo' atunci cân' o zâs-o!
Ca urmare, ni ci tărăboi: cumătru' lu' dom' prezident o fraudat statu' cu o gramadă de bani di cii mari(cî di işti nici nu trebi nimarui!) şî cî amu parchetu'(io i-aş spuni linoleu, câ-i moaliiiiii! şî sî unduieştiiii!) vrea sâ-l bagi la racoari. Şî românaşu' nost' cascî iar gura la tilivizor, doar-doar o videa aşa taman aspect.
Punem pariu cî nenea ista, care nici impozâti nu plateşti, nici carti di muncî n'ari, nici di la sh nu s'îmbracî, a işî din pozna asta mai curat şî mai uscat?

P.S. Aşa, di curiozîtati numa', cu banii iştia şcoala mea ari  di salarii pi vr'o doi ani. Ni mai împuşti, dom prezident?

După dumneavoastră, Domnule preşedinte!

Era, într-o poveste a copilăriei, momentul acela în care soacra, ca să scape de noră, o îndeamnă: "Sui, fată. pe lopată!", ca să o arunce în cuptor. Şi fata, făcându-se că nu pricepe, că nu ştie ce şi cum, îi replică:"Sui, babă, şi mi-arată!" Şi povestea se sfârşi cu hapy end(mă rog, privit din perspectiva nurorii).
În ultima vreme, dom prezident face ce face şi se tot leagă de bugetari; că-s leneşi, că nu produc nimic, că-s prea mulţi...mă rog, arată că munceşte(chiar cu mult mai mult decât profesorii, vedea-l-aş la catedră la VIII A numa pentru un sfert de ceas!!!, nu, Vasile???) Şi constată. Şi nu poate dormi de grija noastră. Şi a ţărişoarei. Şi a tutulor.

"Bugetarilor pot să le transmit un singur lucru: că sunt prea mulţi, avem 1,2 milioane de bugetari, şi trebuie redus numărul bugetarilor! Trebuie să reducem cheltuielile de funcţionare a statului dacă vrem să fim un stat viabil care să nu înghită resursele pe care le produce economia românească"

Aşa cujetat'a dumnealui cu câteva zile în urmă când, muncind de zor la malul mării, pe banii lui personali şi stând cu chirie într-o cameră luată din gară, nu-i aşa, ca tot ghiorlanu' nerecunoscător faţă de eforturili făcute de preşedenţia sa, a constatat că aşa nu se mai poate. Că e musai să ne împuţineze. Că îndrăznim să mâncăm, să ne trebuiască papuci, să vrem să ne spălăm din când în când, să ne reparăm dantura....Ce mai, ne batem joc, măi dragilor, de bietu' stat şi e musai să nu mai fim aşa mulţi. No, dragă domnule preşedinte, aşa va fi fiind, cum spui mata. Împuşcă-ne, dară!
Dar ce-ar fi după exemplul din poveste, să ne arăţi mata întâi ce şi cum, că tot eşti mai bugetar decât mine???

„Perspective asupra sistemului financiar mondial ”

Răsfoitul de dimineaţă a ceea ce se mai spune prin târg m-a pus în situaţia să aflu un material interesant despre criză(mulţumesc, domnule Nicula!). Deşi iniţial am vrut să trec peste, în cele din urmă m-am lăsat prinsă. Nu sunt economist, nu pot aprecia în ce măsură autorul are dreptate, dar e un punct de vedere care merită luat în calcul. Măcar pentru spargerea monotoniei cu care tratează subiectul dezonor guvernul nostru.

„Perspective asupra sistemului financiar mondial ” Eugen Andreescu

I. “CRIZA MONDIALA” NU ESTE MONDIALA…

În anii de criză 2008-2009, peste 20 de ţări din întreaga lume (însumând aproape jumătate din populaţia planetei) au înregistrat creşteri specifice perioadelor de “boom” economic. Mai mult, 10 dintre acestea au avut ritmuri de creştere cuprinse între 6 şi 14%. În aceste condiţii, se mai poate vorbi argumentat şi onest că avem de-a face cu o criză mondială sau cu o criză a capitalismului, mai corect precizat, a celui anglo-saxon şi a ţărilor care depind vital de acest sistem?

Cu toate acestea, guvernele corupte şi incompetente au preluat cu entuziasm această sintagmă deoarece “criza mondială” a servit drept paravan perfect pentru proasta guvernare a ţărilor lor. Dacă criza din ‘29-’33 afost una de supraproducţie, pe cea din 2008-2009 eu aş defini-o drept una de supraconsum.

Realitatea contemporană ne arată că omenirea cheltuieşte resurse uriaşe, multe neregenerabile, pentru a crea nevoi cel puţin îndoielnice pentru a stimula consumul cu orice preţ.


II. DE CE CRIZELE MONDIALE IZBUCNESC DIN SUA?

Deşi după cel de-al doilea război mondial în lume au avut loc zeci de crize, din care cele mai importante au fost: “criza asiatică”, “criza rusească”, “criza mexicană”, “criza argentiniană”, “criza braziliană”, “criza japoneză” etc, niciuna nu s-a transformat în criză mondială. Cum ne explicăm că cele mai grave crize din lume, cea din ’29-33 (în condiţii de protecţionism) dar şi cea din 2008-2009 (în condiţiile unei economii globale) au izbucnit exact în aceeaşi ţară, întâmplător cea mai importantă putere a lumii şi atunci dar şi acum.

SITUATIA FINANCIARA A SUA IN 2008:

- DATORIA PUBLICA: 13.000 MRD. $ (43.000 $/LOC);

- CREDITE IPOTECARE: 11.000 MRD. $;

- CREDITE DE CONSUM: 2.577 MRD. $;

- CREDITE ACORDATE PRIN CARTI DE CREDIT; 900 MRD. $ (DIN CARE 425 MRD. $ ACORDATE DE NUMAI 3 BANCI: J.P.MORGAN CHASE; BANK OF AMERICA SI CITIGROUP CARE AU RAPORTAT PIERDERI DE 37 MRD. $ IN 2008 SI 88 MRD. $ IN 2009).

TOTAL: 27.477 MRD. $ (91.590 $/LOC)
“Motorul” economiei americane este consumul privat care determină creşterea PIB în proporţie de cca 75%;
Ca să consumi încontinuu ai nevoie de bani pe care populaţia americană în majoritatea ei, nu-i are datorită faptului că în 2008 rata economisirii coborâse sub 1% fată de 14% în Zona euro;
Familiile americane au datorii cumulate care reprezintă 136% din venitul lor brut disponibil (de ex. în Franţa, acest procent este de doar 59%);
Fiecare familie are, în medie, veniturile amanetate pentru creditele luate pentru următorii 2 ani;
Pentru a stimula consumul, băncile le acordă credite. Dar nici băncile americane nu au aceşti bani. Ele îi atrag din alte părţi ale globului, în special din Asia şi Orientul Mijlociu;
În acest fel, se explică enormele deficite publice şi externe ale SUA care, din principalul creditor al planetei în anii ’50-’80, au ajuns cel mai mare datornic.
După criza financiară din 2007-2008 ca urmare a “bulei speculative” de pe piaţa locuinţelor, piaţa imobiliară este singura care s-a deteriorat continuu de peste 3 ani şi lucrurile nu s-au oprit aici. Statele “însorite” sunt cel mai grav afectate (Florida, Nevada, Arizona, California etc) dar şi cele din Midwest atinse de pierderea multor joburi, în special, în sectorul auto.
Reşedinţa principală constituie elementul central pentru patrimoniul unei familii americane. Obişnuite să se împrumute pe baza valorii ipotecare a locuinţei, ei constată că peste 3 ani această valoare este în continuă scădere iar ratele scadente sunt tot mai greu de achitat, deoarece s-au împrumutat fără a avea mijloace financiare, dar şi datorită şomajului de lungă durată, absolut neobişnuit pentru SUA: 16 milioane de şomeri (în special, minorităţi, tineri şi oameni fără diplome). Rata proprietarilor a coborât la nivelul anului 1998, respectiv 66,4%. Conform estimărilor, între 1,8-2,2 milioane de locuinţe sunt în procedură judiciară iar alte 3,5 milioane nu-şi găsesc cumpărători. Prea multe oferte şi prea puţine credite disponibile. După 2005, anul de vârf pentru piaţa imobiliară, imobilele americane au pierdut 1/3 din valoare;
Piaţa se va stabiliza atunci când băncile îşi vor curăţa creditele neperformante şi se vor întoarce către creditarea populaţiei. Sectorul imobiliar reprezintă indicatorul cel mai preocupant pentru autorităţi deoarece “frânează redresarea economiei”, după cum declara recent preşedintele băncii centrale. În plus, imobilele în procedură judiciară au devenit un pericol pentru coeziunea socială;
Retragerea aproape totală a guvernului din jocul economic la sfârşitul anilor 2000 a lăsat câmp liber de acţiune celei mai periculoase activităţi economice, şi anume, speculaţia financiar-bursieră. Ea s-a extins rapid atât la bănci, cât şi la bursele de mărfuri şi valori, afectând grav rolul de barometru al acestor instituţii. Fondurile speculative au ajuns la valori uriaşe, de ordinul a 10.000-12.000 miliarde de dolari localizaţi în mare parte în paradisuri fiscale, la adăpostul cărora pot destabiliza orice piaţă sau orice ţară din lume. Deja piaţa valutară, cea mai importantă piaţă din lume, unde se schimbă zilnic cca 5000 mrd. dolari, a scăpat total de sub influenţa ţărilor şi a băncilor centrale occidentale. Prăbuţirea lirei sterline din anii ’90 dar şi atacarea unor ţări din Zona euro, pe fondul crizei datoriilor, este doar un exemplu în acest sens;
Pornind de la sintagma că “statul este cel mai prost administrator”, guvernul american s-a retras din ecuaţia administrării, altfel spus, s-a derobat de la obligaţiile pe care în mod tradiţional un stat le are. Locul lui a fost luat de bănci, bursele de mărfuri şi de valori care trebuiau să reprezinte locul cel mai eficient de alocare a resurselor la scară planetară şi regională. Din nefericire, acestea ua devenit un paradis ideal pentru activităţile speculative, numai în acest fel putându-se explica explozia preţurilor şi cotaţiilor la cele mai importante resurse ale planetei, inclusiv la produsele alimentare.
Caracteristica companiilor americane care se finanţează în proporţie de 2/3 de pe bursele de valori (prin emisiuni de obligaţiuni şi acţiuni) şi nu prin bănci (în Europa occidentală raportul este exact invers) dar şi faptul că zeci de milioane de americani speculează la burse a condus la umflarea artificială a cursurilor care în ultimele 2 decenii au crescut de 2 ori mai repede decât rata profitului. Nu întâmplător, în primele zile ale crizei, cursul acțiunilor a scăzut cu peste 25%, pierderile din capitalizarea bursieră depăşind 25.000 de mrd. dolari la scară planetară.
În concluzie, Fondurile speculative, investitorii şi băncile formează un cartel mult mai puternic şi mai eficient decât toate guvernele occidentale luate la un loc. Acestea sunt totdeauna cu un pas înaintea pieţelor care dictează trendurile majore din economia mondială. Deşi ei sunt principalii responsabili de actuala criză, nici măcar un singur bancher nu a răspuns pentru modul cum a gestionat către faliment sistemul bancar, lăsând guvernul american să scoată” castanele încinse din foc”.
Prima lecţie, cea mai dură a crizei din 2008-2009 este aceea că a mai căzut un mit al ultimilor 200 de ani, acela al autoputerniciei pieţei, cel mai bun administrator care nu greşeşte niciodată.
A doua lecţie este aceea că statul trebuie să redobândească pârghiile de reglementare, control şi supraveghere deoarece “bomba socială” explodează întotdeauna în curtea guvernului şi nu a băncilor care au produs dezastrul. Atfel spus, este nevoie de o nouă abordare macroeconomică care să resatbilească justul echilibru dintre profit şi responsabilitatea publică.

Reacţia dură a autorităţilor SUA
Eşecul major al pieţelor de a se autoreglementa a forţat Legislativul american să adopte rapid “cea mai vastă reformă a sistemului financiar” din ultimii 80 de ani, de la “New Deal-ul” preşedintelui Roosevelt. Având aproape 2000 de pagini, documentul intitulat “Reforma Wall Street şi legea protecţiei consumatorului” vizează toate societăţile, băncile de afaceri şi de depozit, organismele de credit şi hedge funds care, pentru prima oară sunt obligate să se înscrie la SEC (organismul de control al pieţelor).

Adresându-se actorilor de pe Wall Street, Nanci Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, a sintetizat: “Distracţia a luat sfârşit. S-a creat o Agenţie de protecţie a consumatorilor care să reglementeze produsele financiare considerate prea riscante”. De asemenea, Consiliul de Supraveghere a serviciilor financiare are sarcina de a coordona acţiunea diverselor agenţii de control a sistemului financiar.

FED-ul american făcut resoponsabil că nu a fost în stare să anticipeze criza a fost deposedat de o parte din prerogativele sale. Reglementarea interzice băncilor să mai utilizeze fondurile proprii în scopuri speculative.

Prin crearea Consiliului de supraveghere cu puteri depline stabilirea de reguli stricte pentru toţi actorii financiari din SUA se pune capăt unei perioade de peste 200 de ani de dominaţie a pieţelor libere care au produs prosperitate dar şi cele mai grave crize din istoria omenirii.

Concluzionând, mâna invizibilă (celebra teorie a economistului englez Adam Smith, promotor al liberalismului începând cu sec. al XVIII –lea) s-a transformat peste noapte, datorită crizei, în mâna vizibilă pe care ne-o arată guvernul american ultimii 2 ani şi, probabil, decenii de acum înainte.

III. CONSECINTELE MAJORE ALE CRIZEI FINANCIAR-ECONOMICE
“Momentul unipolar” instaurat în lume după căderea zidului Berlin a durat 20 de ani, perioadă în care SUA şi-a impus voinşa în mod discreţionar;
Utilizarea intempestivă a grupului “G20” pentru stăvilirea crizei a fost un semn clar că ordinea mondială instituită după cel de-al doilea război mondial a apus;
Încheierea războiului rece şi deschiderea globală au netezit calea pentru ascensiunea unor noi puteri (China, India, Brazilia) şi a redus la minim importanţa ideologiilor;
Viitoarea ordine mondială va fi multipolară;
Caracteristica vremurilor noastre este aceea că “”mai multe ajustări fundamentale au loc în acelaşi timp”, fapt care face impredictibilă orice concluzie definitivă;
Sistemul internaţional la orizontul anilor 2025-2030 va fi de nerecunoscut datorită globalizării şi a creşterii ponderii ţărilor emergente care va conduce la un transfer istoric de bogăţie şi putere dintre Vest şi Est;
Crearea unui sistem monetar internaţional mai puţin dependent de dolar în care euro şi yuanul chinezesc vor juca roluri comparabile;
În următorii 20 de ani de tranziţie, rivalităţile strategice se vor concentra pe inovaţiile tehnologice, comerţ şi investiţii, în timp ce în secolul XX rivalităţile au vizat expansiunile teritoriale, armele şi alianţele militare strategice;
Masiva reajustare a dezechilibrelor comerciale şi a balanţelor de plăţi trebuie să înceapă deoarece deficitele americane au devenit nesustenabile. La fel şi excedentele Chinei, Germaniei, Japoniei, ţărilor asiatice şi ţărilor exportatoare de petrol din Golful Piersic. Consumatorii americani nu mai pot susţine mult timp exporturile chinezeţti dar nici China nu mai poate finanţa pe termen lung împrumuturile.
Aceste reajustări vor necesita decenii şi se vor finaliza cu un transfer de putere dinspre Vest către Est. principalii beneficiari vor fi China şi India. Puterea SUA şi a UE se va diminua;
Reuniunile “G-20” din ultimii ani reprezintă de fapt o recunoaştere clară a influenţei tot mai mari a Chinei, Indiei şi Braziliei pe scena internaţională;
Rusia este unul din marii perdanţi ai noii oridini mondiale, ea având un rol secundar în cadrul grupului “G-20”. Puterea sa energetică şi militară se dovedeşte ineficientă în organismele financiare. În plus, problemele grave demografice şi un sistem judiciar corupt se vor actualiza în următoarele decenii;
Intenetul a facilitat explozia speculaţiilor financiare în întreaga lume, fapt care a dus inevitabil la criză;
“Paradisurile fiscale” care adăpostesc fonduri speculative colosale (peste 10.000 miliarde de dolari, care nu sunt supuse niciunui control) sunt o sursă majoră de dezordini şi incertitudini financiar-economice la scară planetară;
FMI va deţine rolul de coordonator al economiei mondiale.

AXA G-2 “CHIMERICA” VA FACE JOCURILE PE PLAN MONDIAL

Cu ocazia vizitei preşedintelui chinez Hu Jintao (ianuarie 2011), preşedintele american Barack Obama a declarat:

“Relaţiile dintre SUA și China vor fi determinate pentru întreaga lume a secolului XXI. Problema cea mai importantă a celor 2 ţări este aceea de a asigura o tranziţie către o relaţie de la egal la egal”.

DEPENDENŢA DE CHINA

China controlează în proporţie de 9,8% datoria publică americană (907 miliarde $), şi de 7,3% datoria publică a Zonei euro.

Condiţiile puse de China sunt:

¾ Să nu încurajeze protecţionismul vamal;

¾ Să permită achiziţionarea de active strategice în UE, cum ar fi elemente de infrastructură (ex. portul Pireu în Grecia şi aeroportul Chateauroux în Franţa);

¾ Să nu ceară o reevaluare a yuanului chinezesc;

¾ Cu cele 3500 mrd $ (constituite din 2650 mrd. $ la Banca centrală şi 850 mrd. $ deţinuţi de cele două fonduri suverane) China deţine 40% din totalul rezervelor mondiale (9025 mrd. $). Compoziţia probabilă: 65% în dolari şi 26% în euro.

¾ Cu aceste resurse, China controlează aproape perfect cursul celor mai importante 2 valute ale lumii;

¾ China a devenit a 2-a putere a lumii;

¾ La adăpostul acestor resurse uriaşe, China dezvoltă la scară planetară o strategie similară cu Planul Marshall, chiar dacă acest plan nu are un nume explicit;

¾ În perioada 2009-2010, China a împrumutat prin cele 3 mari bănci de stat 110 mrd. $ devansând chiar şi Banca Mondială (100,3 mrd. $). În acest fel, China a devenit al doilea creditor mondial, după FMI.

¾ În sens invers, randamentul investiţiilor din UE în China a fost în perioada 2004-2008 de 10,1% faţă de 6,0% în țările OCDE. În acest fel, China a devenit principalul sprijin al multinaţionalelor din UE pentru a rămâne pe “verde” sau pur şi simplu a supravieţui. De exemplu, compania Volkswagen realizează 14% din vânzări în China dar realizează aici 80% din profit;

¾ Cea mai puternică bancă din lume dar şi cea mai mare companie petrolieră sunt chineze.

IV. CE NE ASTEAPTA?

¾ O nouă criză financiară la orizontul anului 2015. Opinia provine de la grupul american OLIVER WYMAN (specializat în managementul riscurilor industriale) care va avea drept cauză “bula materiilor prime”. Exemple: numai ultimii 5 ani, preţul aurului a crescut de la 546 $/uncie (ianuarie 2006) la peste 1500$/uncie în prezent.

¾ Preţul petrolului a crescut de la 63 $/baril în 2006 la 105 $/baril în februarie 2011;

¾ Preţul grâului s-a majorat de la 123$/t în 2006 la 305 $/t în februarie 2011.

¾ Aceste creşteri fără precedent într-un interval atât de scurt au atras ca un magnet şi băncile care au intrat în acest joc periculos, finanţând pe cei care speculează pe piaţa materiilor prime (hedge funds) dar şi proiecte de exploatare a resurselor care devin tot mai costisitoare.

¾ Conform companiei americane, criza va debuta atunci când tensiunile inflaţioniste vor obliga China să majoreze dobânzile sau va lăsa yuanul să se aprecieze. Atunci, va avea loc o prăbuşire bruscă a cererii de materii prime şi, implicit, o scădere dramatică a preţurilor.

¾ ţările slăbite după criza datoriilor suverane nu vor mai avea forţa să susţină băncile cu probleme datorită expunerii prea mari pe piaţa materiilor prime. De data aceasta, ţările emergente vor fi direct afectate.

¾ Este bine cunoscut faptul că actuala explozie a preţurilor materiilor prime se datorează în bună parte Chinei, Indiei şi altor ţări emergente care au creat o presiune foarte tare pe partea de cerere. Pe piaţa materiilor prime “legea junglei” prevalează, deoarece Fondurile speculative atrase de câştigurile facile s-au implicat profund. Dar, aceste preţuri “nu pot urca până la cer” şi va veni o zi în care “bula materiilor prime” se va sparge iar ţara care a umflat acest balon tot ea îl va sparge.

¾ În concluzie, dacă anul 2015 poate fi discutat, soliditatea argumentelor este imbatabilă, având în vedere că mecanismul economic mondial s-ar gripa într-o zi dacă preţul materiilor prime şi a alimentelor va mai continua câţiva ani.

¾ Conform unui sondaj Bloomberg din decembrie 2010 realizat printre 1000 de investitori foarte importanţi, 45% consideră că în următorii 5 ani China se va confrunta cu prima criză serioasă din ultimele decenii pe fondul “bulei speculative a creditului” si a riscului de supraîncălzire a economiei. Criza din China va afecta întreaga economie mondială.
I. FACTORII CARE VOR DETERMINA SCHIMBAREA DE PUTERE LA NIVELUL ANULUI 2050
Până în 2020, producţia industrială a celor 7 ţări emergente (China, India, Rusia, Brazilia, Mexic, Indonezia şi Turcia) va fi mai mare decât a grupului “G7” (SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Canada);
Până în 2032, PIB-ul celor 7 ţări emergente va depăşi PIB-ul ţărilor dezvoltate;
ţările mici foarte bogate din prezent (Elveţia, Olanda, Suedia) confruntate cu îmbătrânirea accelerată a populaţiei îşi vor pierde poziţiile;
Factorii determinanţi ai schimbării:

ü Explozia demografică combinată cu o educaţie foarte solidă;

ü Democratizarea ţărilor emergente
Deşi Rusia are cele mai importante resurse ale planetei, ea va cădea pe locul 15 în 2050;
Clasamentul “Pisa” pentru educaţie:
i. China 533 de puncte;
ii. Coreea de Sud;
iii. Finlanda ”

Demisia- între onoare şi iresponsabilitate

Mda. A demisionat ministrul sănătăţii. "Ura!" se bucură unii.(unii îi vor locul, alţii nici măcar asta, dar, nu-i aşa, e o chestie, e un prilej bun de mers la cârciumă când se mai schimbă ceva!?). "Vai de capul nostru, cine-o mai veni şi ce-o mai face?" simt fiori prin toate ţesuturile şi organele (care, brusc, au început să-i doară) bolnavii şi medicii şi asistentele şi infirmierele...până şi portarii de spitale. "Eh, cine vine, nu poa să facă mai rău" afirmă cu tărie cei concediaţi, desfiinţaţi, reevaluaţi, bolnavi închipuiţi ori reali ameninţaţi direct de proiectul de reformă a sistemului. "Fugi de-aici, că iar vine vreun agronom ori vreun brigadier la împărţit seringi, şi mililitri de ceai" zic alţii, care n-au uitat că am avut ginecolog ministru la agricultură. ....C-o fi, c-o păţi, că e de onoare, că e de clenci, ....mă rog, fiecare îşi dă cu părerea.
Nu ştiu pete pe/de onoare ar evidenţia radiografia/ecografia/tomografia domnului Cseke(personal, nu prea cred in chestiuni de onoare pe plaiurile noastre!), cert e că sănătatea e bolnavă rău şi că nimeni n-aere chef să o consulte şi să-i facă o cură injectabilă. Se pun diagnostice după ureche, se scriu reţete pe genunchi, înainte de a pleca în vacanţă, se schimbă faianţa şi gresia din spitale ca să se arate că se munceşte acolo, ... se spoieşte peste mucegai şi se pun perdele cu papagali la geamurile ce dau spre morgă...
Pleacă medicii? Ei, şi ce? Ducă-se! Aducem alţii din Kiribati.Cad spitalele pe bolnavi? N-are-a face! Scăpăm de o problemă. Creşte mortalitatea infantilă mai ceva ca-n Somalia? Cu-atât mai bine. N-o să mai aibă cine vedea că nu e bine.
A renunţat un ministru. Poate e bine. Poate e rău. Poate n-are nici o importanţă. Miniştrii vin şi pleacă. Dacă nu mai devreme(că şi electoratul e bolnav!), măcar la 4 ani. Problemele rămân. Ba chiar se înmulţesc. Şi asta pentru că nici un ministru n-a dat socoteală vreodată pentru greşelile făcute cu voia sau din nepriceperea lui.
Aşa că eu nu cred în demisii. Nici măcar în cele de onoare.

"Prostii" la ceaiul de dimineaţă

SUA se intinde mai mult decat poate, taxand economia globala cu problemele sale si traind ca un parazit pe spatele economiei globale, precum si datorita monopolului dolarului"

Aşa grăit-a Vladimir Putin. E, carevasăzică, cu ochii pe americani şi spune deschis ce crede despre tot ce se întâmplă acolo. Şi, fireşte, apar comentarii. Pro sau contra. În termeni civilizaţi sau mai puţin. Cu sau fără argumente. Cu tot soiul de conotaţii.
Sunt curioasă cum l-or fi taxând americanii pentru aşa vorbe lipsite de diplomaţie. Nu de alta, dar măcar pentru a face comparaţie cu modul în care au reacţionat ei, dragitovarăşiişipretinii, faţă de afirmaţia deloc înghiţită de Rogozin &comp. despre trecerea de altădată a Prutului de la vest la est. Mi-ar plăcea să ştiu ce gândesc(mai mult decât ce spun)americanii despre ruşi în aceste zile.
Nu ştiu cât de vehement ori dur va vorbi presa americană despre foştii noştri stăpâni, dar ştiu că ruşii îşi permit să spună oricând şi orice despre oricine. Pentru că, în ciuda problemelor lor interne, de orice natură, reprezintă o forţă. Din toate punctele de vedere. Plecând de la resursele naturale, până la hochei, ori de la forţa militară la mentalitate. N-or fi ruşii sfinţi de pus la icoane(ar fi cumplit să uităm invaziile sovietice din timpul şi de după război!), dar nici cu naţia înstelată nu mi-i ruşine. Cel puţin în ultima vreme. Doar noi, ca de obicei, pupăm papucul. Al oricui se bate cu pumnul în piept. Şi, dacă purtătorul respectivului papuc se bate cu pumnul în piept, orgoliul nostru ne împinge să facem la fel, lăsându-ne fundul neprotejat. Şi taman acolo o luăm, de fiecare dată, de la oricare purtător de papuc pupat. Istoria nopastră e plină de asemenea exemple.Doar că iluştrii noştri conducători de partide şi de stat, cu doctorate caraghioase pe ştiinţe militare, nu ştiu lucrul ăsta, ori se fac că nu-l ştiu. Şi ne-au lăsat cu partea aceea mai puţin cântată de poeţi descoperită în calea ciubotei mujicilor. Şi vai! ce-o să ne doară!

A propos: dacă Africa moare de sărăcie, dacă Europa e răsdatoare şi nu ştie pe unde să mai scoată cămeşa, dacă şi economiile statelor asiatice se îngălbenesc din pricină de datorii externe, dacă America Latină e un veşnic scandal financiar, dacă SUA sunt datoare vândute...cui e toată lumea datoare? ...
Am eu o bănuială...da nu vreau s-o spun. Aştept confirmări.