20 de ani

20 de ani. La vârsta asta se trece de la adolescenţă la tinereţe. Se intră în forţă în viaţă. Începe Drumul. Spre Bine. Spre Frumos. Spre Adevăr. Pentru marea majoritate, e adevărat. Căci mai sunt şi cei care aleg răul şi urâtul şi minciuna. 20 de ani. Vârsta la care, copt la minte, iei viaţa în piept şi eşti în stare să răstorni lumea. Nu toate generaţiile o simt. Şi mai puţine o fac. Şi şi mai puţine se bucură de schimbările pe care le fac. Nu ştiu cărei generaţii consideră românii basarabeni că aparţin. Nu ştiu care le sunt cele mai măreţe idealuri în momentul de faţă. Nu ştiu nici dacă au idealuri măreţe, ori doar grija supravieţuirii. Ştiu însă că noi, românii de dincoace de Prut, am cam lăsat baltă ideea unităţii culturale româneşti de dragul integrării europene. Podurile de flori se şterg şi din amintire de acum, 27 martie nu se sărbătoreşte pe niciunde, bursierii basarabeni vin şi pleacă, mentalitatea lui Stati e la locul ei... 20 de ani. Atât a împlinit ieri Republica Moldova. În mod normal, ar trebui să îi spun "La mulţi ani!" Nu pot s-o fac. Nu pentru că nu-mi pasă, ori că nu ştiu cine e. Nu o fac pentru că nu e firesc ca, dintr-un trup ce va avea acuşi 93 de ani, să consider că un braţ are 20 şi să îi mai spun să şi trăiască aşa, separat, mulţi ani. Eu vreau braţul acesta înapoi acolo unde se cuvine!!!

Într-un august de altădată

În 1871, la Sântămăria Mare, când Putna voievodală îşi are hramul, o mână de tineri a coordonat o acţiune a cărei organizare păruse, multă vreme, imposibilă; o întâlnire a românilor de pretutindeni la mormântul marelui Ştefan. Ar fi vrut tinerii aceia să marcheze 400 de ani de la sfinţirea lăcaşului ce avea să devină un focar de lumină, dar stăpânii vremii s-au opus, căci entuziasmului lor i-ar fi trebuit doar o scânteie spre a arunca în flăcări o construcţie şubredă, cum era statul dualist. Ar fi vrut tinerii aceia să reînvie sufletul românesc ce zăcea într-o letargie vinovată şi condamnabilă, să pună temelia unei construcţii naţionale ce avea nevoie de toate minţile luminate şi de toate braţele puternice ale neamului spre a se scutura de minciună, umilinţă şi furtişag. Era, atunci, nevoie de o acţiune care să dovedească lumii că neamul românesc, de atâtea ori sacrificat şi batjocorit, nu pierise. N-au putut s-o facă la sorocul cuvenit. Au realizat-o atunci când stăpânii mincinoşi şi hrăpăreţi, triumfători în războiul împotriva unei Franţe gălăgioase, trufaşe şi impotente(ca de destule alte dăţi, de altfel), le-au permis şi supuşilor din Bucovina, să se bucure de victorie. Şi au venit. De peste tot. Şi au cântat. Şi au recitat. Şi au jucat. Şi s-au bucurat. Şi au fluturat drapele tricolore pe cerul Putnei. Şi au jurat credinţă Patriei. Au pus la cale planuri de acţiune viitoare. Au legat prietenii. Au analizat starea de lucruri prezentă. Au propus soluţii de perspectivă. Şi au slăvit Patria şi Poporul ei.

„Se va ridica simţul naţional, aproape adormit până acuma, şi va lua alt avânt, iar studenţii ce-au sosit din toate părţile şi-au făcut cunoştinţă şi legături de prietenie între dânşii… vor fi propagatorii cei mai zeloşi ai ideii că, lucrând uniţi şi conduşi de acelaşi ideal, vor contribui la deşteptarea şi mărirea neamului lor Această convingere va mări puterea lor de rezistenţă şi îi va oţeli în lupta pentru lege şi ţară…”

spera Mihai Eminescu, unul dintre cei mai zeloşi susţinători ai ideii de unitate culturală ca premisă a unităţii politico-naţionale.

„Să deie ceriul ca să ajungem asemine momente mai adeseori, să ne întâlnim la mormintele strămoşilor noştri plini de virtute, şi să ne legăm de suvenirea lor cu credinţa şi aspiraţiile vieţii noastre. Numai cu chipul acesta – sublinia el apăsat – vom putea conserva patria ce avem; numai cu chipul acesta neamul românesc poate spera slavă şi pomenire în viitor!”

mai gândea acelaşi suflet generos al poetului naţionalist român. Altă generaţie....altă viziune...altă educaţie! O generaţie pentru care era clar că lupta pentru lege şi Ţară reprezintă misiunea lor în lume, scopul existenţei lor, Calea, Adevărul şi Viaţa! Azi?............................Cine mai ştie defini Ţara? Ce a mai rămas din ceea ce a fost, cândva, Poporul?Cine mai are alte idealuri decât banii cu care să-şi sfideze duşmanii, vorba maneliştilor? Biată Ţară! Ai ajuns cerşetoarea lumii, cu toate că bunul Dumnezeu ţi-a dat tot ce ai nevoie! Sărman Popor! Te-ai ticăloşit pupând papucii tuturor pentru un blid de lături şi astăzi nu mai ştii nici cine eşti, nici ce vrei şi îţi faci singur rău mai mare decât ţi l-ar face vreun străin! Pe când Reînvierea?

Amu îs tari curioasî....

În dulcea noastrî Românie, tăt îi numa'o cumetrie şi bietul Brucan o fost un stupid prophet în ţara lui(da o fost a lui!???) când zâcea... ce zâcea, că doar ştie tăt românu' cât de nervos o fo' atunci cân' o zâs-o!
Ca urmare, ni ci tărăboi: cumătru' lu' dom' prezident o fraudat statu' cu o gramadă de bani di cii mari(cî di işti nici nu trebi nimarui!) şî cî amu parchetu'(io i-aş spuni linoleu, câ-i moaliiiiii! şî sî unduieştiiii!) vrea sâ-l bagi la racoari. Şî românaşu' nost' cascî iar gura la tilivizor, doar-doar o videa aşa taman aspect.
Punem pariu cî nenea ista, care nici impozâti nu plateşti, nici carti di muncî n'ari, nici di la sh nu s'îmbracî, a işî din pozna asta mai curat şî mai uscat?

P.S. Aşa, di curiozîtati numa', cu banii iştia şcoala mea ari  di salarii pi vr'o doi ani. Ni mai împuşti, dom prezident?

După dumneavoastră, Domnule preşedinte!

Era, într-o poveste a copilăriei, momentul acela în care soacra, ca să scape de noră, o îndeamnă: "Sui, fată. pe lopată!", ca să o arunce în cuptor. Şi fata, făcându-se că nu pricepe, că nu ştie ce şi cum, îi replică:"Sui, babă, şi mi-arată!" Şi povestea se sfârşi cu hapy end(mă rog, privit din perspectiva nurorii).
În ultima vreme, dom prezident face ce face şi se tot leagă de bugetari; că-s leneşi, că nu produc nimic, că-s prea mulţi...mă rog, arată că munceşte(chiar cu mult mai mult decât profesorii, vedea-l-aş la catedră la VIII A numa pentru un sfert de ceas!!!, nu, Vasile???) Şi constată. Şi nu poate dormi de grija noastră. Şi a ţărişoarei. Şi a tutulor.

"Bugetarilor pot să le transmit un singur lucru: că sunt prea mulţi, avem 1,2 milioane de bugetari, şi trebuie redus numărul bugetarilor! Trebuie să reducem cheltuielile de funcţionare a statului dacă vrem să fim un stat viabil care să nu înghită resursele pe care le produce economia românească"

Aşa cujetat'a dumnealui cu câteva zile în urmă când, muncind de zor la malul mării, pe banii lui personali şi stând cu chirie într-o cameră luată din gară, nu-i aşa, ca tot ghiorlanu' nerecunoscător faţă de eforturili făcute de preşedenţia sa, a constatat că aşa nu se mai poate. Că e musai să ne împuţineze. Că îndrăznim să mâncăm, să ne trebuiască papuci, să vrem să ne spălăm din când în când, să ne reparăm dantura....Ce mai, ne batem joc, măi dragilor, de bietu' stat şi e musai să nu mai fim aşa mulţi. No, dragă domnule preşedinte, aşa va fi fiind, cum spui mata. Împuşcă-ne, dară!
Dar ce-ar fi după exemplul din poveste, să ne arăţi mata întâi ce şi cum, că tot eşti mai bugetar decât mine???

„Perspective asupra sistemului financiar mondial ”

Răsfoitul de dimineaţă a ceea ce se mai spune prin târg m-a pus în situaţia să aflu un material interesant despre criză(mulţumesc, domnule Nicula!). Deşi iniţial am vrut să trec peste, în cele din urmă m-am lăsat prinsă. Nu sunt economist, nu pot aprecia în ce măsură autorul are dreptate, dar e un punct de vedere care merită luat în calcul. Măcar pentru spargerea monotoniei cu care tratează subiectul dezonor guvernul nostru.

„Perspective asupra sistemului financiar mondial ” Eugen Andreescu

I. “CRIZA MONDIALA” NU ESTE MONDIALA…

În anii de criză 2008-2009, peste 20 de ţări din întreaga lume (însumând aproape jumătate din populaţia planetei) au înregistrat creşteri specifice perioadelor de “boom” economic. Mai mult, 10 dintre acestea au avut ritmuri de creştere cuprinse între 6 şi 14%. În aceste condiţii, se mai poate vorbi argumentat şi onest că avem de-a face cu o criză mondială sau cu o criză a capitalismului, mai corect precizat, a celui anglo-saxon şi a ţărilor care depind vital de acest sistem?

Cu toate acestea, guvernele corupte şi incompetente au preluat cu entuziasm această sintagmă deoarece “criza mondială” a servit drept paravan perfect pentru proasta guvernare a ţărilor lor. Dacă criza din ‘29-’33 afost una de supraproducţie, pe cea din 2008-2009 eu aş defini-o drept una de supraconsum.

Realitatea contemporană ne arată că omenirea cheltuieşte resurse uriaşe, multe neregenerabile, pentru a crea nevoi cel puţin îndoielnice pentru a stimula consumul cu orice preţ.


II. DE CE CRIZELE MONDIALE IZBUCNESC DIN SUA?

Deşi după cel de-al doilea război mondial în lume au avut loc zeci de crize, din care cele mai importante au fost: “criza asiatică”, “criza rusească”, “criza mexicană”, “criza argentiniană”, “criza braziliană”, “criza japoneză” etc, niciuna nu s-a transformat în criză mondială. Cum ne explicăm că cele mai grave crize din lume, cea din ’29-33 (în condiţii de protecţionism) dar şi cea din 2008-2009 (în condiţiile unei economii globale) au izbucnit exact în aceeaşi ţară, întâmplător cea mai importantă putere a lumii şi atunci dar şi acum.

SITUATIA FINANCIARA A SUA IN 2008:

- DATORIA PUBLICA: 13.000 MRD. $ (43.000 $/LOC);

- CREDITE IPOTECARE: 11.000 MRD. $;

- CREDITE DE CONSUM: 2.577 MRD. $;

- CREDITE ACORDATE PRIN CARTI DE CREDIT; 900 MRD. $ (DIN CARE 425 MRD. $ ACORDATE DE NUMAI 3 BANCI: J.P.MORGAN CHASE; BANK OF AMERICA SI CITIGROUP CARE AU RAPORTAT PIERDERI DE 37 MRD. $ IN 2008 SI 88 MRD. $ IN 2009).

TOTAL: 27.477 MRD. $ (91.590 $/LOC)
“Motorul” economiei americane este consumul privat care determină creşterea PIB în proporţie de cca 75%;
Ca să consumi încontinuu ai nevoie de bani pe care populaţia americană în majoritatea ei, nu-i are datorită faptului că în 2008 rata economisirii coborâse sub 1% fată de 14% în Zona euro;
Familiile americane au datorii cumulate care reprezintă 136% din venitul lor brut disponibil (de ex. în Franţa, acest procent este de doar 59%);
Fiecare familie are, în medie, veniturile amanetate pentru creditele luate pentru următorii 2 ani;
Pentru a stimula consumul, băncile le acordă credite. Dar nici băncile americane nu au aceşti bani. Ele îi atrag din alte părţi ale globului, în special din Asia şi Orientul Mijlociu;
În acest fel, se explică enormele deficite publice şi externe ale SUA care, din principalul creditor al planetei în anii ’50-’80, au ajuns cel mai mare datornic.
După criza financiară din 2007-2008 ca urmare a “bulei speculative” de pe piaţa locuinţelor, piaţa imobiliară este singura care s-a deteriorat continuu de peste 3 ani şi lucrurile nu s-au oprit aici. Statele “însorite” sunt cel mai grav afectate (Florida, Nevada, Arizona, California etc) dar şi cele din Midwest atinse de pierderea multor joburi, în special, în sectorul auto.
Reşedinţa principală constituie elementul central pentru patrimoniul unei familii americane. Obişnuite să se împrumute pe baza valorii ipotecare a locuinţei, ei constată că peste 3 ani această valoare este în continuă scădere iar ratele scadente sunt tot mai greu de achitat, deoarece s-au împrumutat fără a avea mijloace financiare, dar şi datorită şomajului de lungă durată, absolut neobişnuit pentru SUA: 16 milioane de şomeri (în special, minorităţi, tineri şi oameni fără diplome). Rata proprietarilor a coborât la nivelul anului 1998, respectiv 66,4%. Conform estimărilor, între 1,8-2,2 milioane de locuinţe sunt în procedură judiciară iar alte 3,5 milioane nu-şi găsesc cumpărători. Prea multe oferte şi prea puţine credite disponibile. După 2005, anul de vârf pentru piaţa imobiliară, imobilele americane au pierdut 1/3 din valoare;
Piaţa se va stabiliza atunci când băncile îşi vor curăţa creditele neperformante şi se vor întoarce către creditarea populaţiei. Sectorul imobiliar reprezintă indicatorul cel mai preocupant pentru autorităţi deoarece “frânează redresarea economiei”, după cum declara recent preşedintele băncii centrale. În plus, imobilele în procedură judiciară au devenit un pericol pentru coeziunea socială;
Retragerea aproape totală a guvernului din jocul economic la sfârşitul anilor 2000 a lăsat câmp liber de acţiune celei mai periculoase activităţi economice, şi anume, speculaţia financiar-bursieră. Ea s-a extins rapid atât la bănci, cât şi la bursele de mărfuri şi valori, afectând grav rolul de barometru al acestor instituţii. Fondurile speculative au ajuns la valori uriaşe, de ordinul a 10.000-12.000 miliarde de dolari localizaţi în mare parte în paradisuri fiscale, la adăpostul cărora pot destabiliza orice piaţă sau orice ţară din lume. Deja piaţa valutară, cea mai importantă piaţă din lume, unde se schimbă zilnic cca 5000 mrd. dolari, a scăpat total de sub influenţa ţărilor şi a băncilor centrale occidentale. Prăbuţirea lirei sterline din anii ’90 dar şi atacarea unor ţări din Zona euro, pe fondul crizei datoriilor, este doar un exemplu în acest sens;
Pornind de la sintagma că “statul este cel mai prost administrator”, guvernul american s-a retras din ecuaţia administrării, altfel spus, s-a derobat de la obligaţiile pe care în mod tradiţional un stat le are. Locul lui a fost luat de bănci, bursele de mărfuri şi de valori care trebuiau să reprezinte locul cel mai eficient de alocare a resurselor la scară planetară şi regională. Din nefericire, acestea ua devenit un paradis ideal pentru activităţile speculative, numai în acest fel putându-se explica explozia preţurilor şi cotaţiilor la cele mai importante resurse ale planetei, inclusiv la produsele alimentare.
Caracteristica companiilor americane care se finanţează în proporţie de 2/3 de pe bursele de valori (prin emisiuni de obligaţiuni şi acţiuni) şi nu prin bănci (în Europa occidentală raportul este exact invers) dar şi faptul că zeci de milioane de americani speculează la burse a condus la umflarea artificială a cursurilor care în ultimele 2 decenii au crescut de 2 ori mai repede decât rata profitului. Nu întâmplător, în primele zile ale crizei, cursul acțiunilor a scăzut cu peste 25%, pierderile din capitalizarea bursieră depăşind 25.000 de mrd. dolari la scară planetară.
În concluzie, Fondurile speculative, investitorii şi băncile formează un cartel mult mai puternic şi mai eficient decât toate guvernele occidentale luate la un loc. Acestea sunt totdeauna cu un pas înaintea pieţelor care dictează trendurile majore din economia mondială. Deşi ei sunt principalii responsabili de actuala criză, nici măcar un singur bancher nu a răspuns pentru modul cum a gestionat către faliment sistemul bancar, lăsând guvernul american să scoată” castanele încinse din foc”.
Prima lecţie, cea mai dură a crizei din 2008-2009 este aceea că a mai căzut un mit al ultimilor 200 de ani, acela al autoputerniciei pieţei, cel mai bun administrator care nu greşeşte niciodată.
A doua lecţie este aceea că statul trebuie să redobândească pârghiile de reglementare, control şi supraveghere deoarece “bomba socială” explodează întotdeauna în curtea guvernului şi nu a băncilor care au produs dezastrul. Atfel spus, este nevoie de o nouă abordare macroeconomică care să resatbilească justul echilibru dintre profit şi responsabilitatea publică.

Reacţia dură a autorităţilor SUA
Eşecul major al pieţelor de a se autoreglementa a forţat Legislativul american să adopte rapid “cea mai vastă reformă a sistemului financiar” din ultimii 80 de ani, de la “New Deal-ul” preşedintelui Roosevelt. Având aproape 2000 de pagini, documentul intitulat “Reforma Wall Street şi legea protecţiei consumatorului” vizează toate societăţile, băncile de afaceri şi de depozit, organismele de credit şi hedge funds care, pentru prima oară sunt obligate să se înscrie la SEC (organismul de control al pieţelor).

Adresându-se actorilor de pe Wall Street, Nanci Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, a sintetizat: “Distracţia a luat sfârşit. S-a creat o Agenţie de protecţie a consumatorilor care să reglementeze produsele financiare considerate prea riscante”. De asemenea, Consiliul de Supraveghere a serviciilor financiare are sarcina de a coordona acţiunea diverselor agenţii de control a sistemului financiar.

FED-ul american făcut resoponsabil că nu a fost în stare să anticipeze criza a fost deposedat de o parte din prerogativele sale. Reglementarea interzice băncilor să mai utilizeze fondurile proprii în scopuri speculative.

Prin crearea Consiliului de supraveghere cu puteri depline stabilirea de reguli stricte pentru toţi actorii financiari din SUA se pune capăt unei perioade de peste 200 de ani de dominaţie a pieţelor libere care au produs prosperitate dar şi cele mai grave crize din istoria omenirii.

Concluzionând, mâna invizibilă (celebra teorie a economistului englez Adam Smith, promotor al liberalismului începând cu sec. al XVIII –lea) s-a transformat peste noapte, datorită crizei, în mâna vizibilă pe care ne-o arată guvernul american ultimii 2 ani şi, probabil, decenii de acum înainte.

III. CONSECINTELE MAJORE ALE CRIZEI FINANCIAR-ECONOMICE
“Momentul unipolar” instaurat în lume după căderea zidului Berlin a durat 20 de ani, perioadă în care SUA şi-a impus voinşa în mod discreţionar;
Utilizarea intempestivă a grupului “G20” pentru stăvilirea crizei a fost un semn clar că ordinea mondială instituită după cel de-al doilea război mondial a apus;
Încheierea războiului rece şi deschiderea globală au netezit calea pentru ascensiunea unor noi puteri (China, India, Brazilia) şi a redus la minim importanţa ideologiilor;
Viitoarea ordine mondială va fi multipolară;
Caracteristica vremurilor noastre este aceea că “”mai multe ajustări fundamentale au loc în acelaşi timp”, fapt care face impredictibilă orice concluzie definitivă;
Sistemul internaţional la orizontul anilor 2025-2030 va fi de nerecunoscut datorită globalizării şi a creşterii ponderii ţărilor emergente care va conduce la un transfer istoric de bogăţie şi putere dintre Vest şi Est;
Crearea unui sistem monetar internaţional mai puţin dependent de dolar în care euro şi yuanul chinezesc vor juca roluri comparabile;
În următorii 20 de ani de tranziţie, rivalităţile strategice se vor concentra pe inovaţiile tehnologice, comerţ şi investiţii, în timp ce în secolul XX rivalităţile au vizat expansiunile teritoriale, armele şi alianţele militare strategice;
Masiva reajustare a dezechilibrelor comerciale şi a balanţelor de plăţi trebuie să înceapă deoarece deficitele americane au devenit nesustenabile. La fel şi excedentele Chinei, Germaniei, Japoniei, ţărilor asiatice şi ţărilor exportatoare de petrol din Golful Piersic. Consumatorii americani nu mai pot susţine mult timp exporturile chinezeţti dar nici China nu mai poate finanţa pe termen lung împrumuturile.
Aceste reajustări vor necesita decenii şi se vor finaliza cu un transfer de putere dinspre Vest către Est. principalii beneficiari vor fi China şi India. Puterea SUA şi a UE se va diminua;
Reuniunile “G-20” din ultimii ani reprezintă de fapt o recunoaştere clară a influenţei tot mai mari a Chinei, Indiei şi Braziliei pe scena internaţională;
Rusia este unul din marii perdanţi ai noii oridini mondiale, ea având un rol secundar în cadrul grupului “G-20”. Puterea sa energetică şi militară se dovedeşte ineficientă în organismele financiare. În plus, problemele grave demografice şi un sistem judiciar corupt se vor actualiza în următoarele decenii;
Intenetul a facilitat explozia speculaţiilor financiare în întreaga lume, fapt care a dus inevitabil la criză;
“Paradisurile fiscale” care adăpostesc fonduri speculative colosale (peste 10.000 miliarde de dolari, care nu sunt supuse niciunui control) sunt o sursă majoră de dezordini şi incertitudini financiar-economice la scară planetară;
FMI va deţine rolul de coordonator al economiei mondiale.

AXA G-2 “CHIMERICA” VA FACE JOCURILE PE PLAN MONDIAL

Cu ocazia vizitei preşedintelui chinez Hu Jintao (ianuarie 2011), preşedintele american Barack Obama a declarat:

“Relaţiile dintre SUA și China vor fi determinate pentru întreaga lume a secolului XXI. Problema cea mai importantă a celor 2 ţări este aceea de a asigura o tranziţie către o relaţie de la egal la egal”.

DEPENDENŢA DE CHINA

China controlează în proporţie de 9,8% datoria publică americană (907 miliarde $), şi de 7,3% datoria publică a Zonei euro.

Condiţiile puse de China sunt:

¾ Să nu încurajeze protecţionismul vamal;

¾ Să permită achiziţionarea de active strategice în UE, cum ar fi elemente de infrastructură (ex. portul Pireu în Grecia şi aeroportul Chateauroux în Franţa);

¾ Să nu ceară o reevaluare a yuanului chinezesc;

¾ Cu cele 3500 mrd $ (constituite din 2650 mrd. $ la Banca centrală şi 850 mrd. $ deţinuţi de cele două fonduri suverane) China deţine 40% din totalul rezervelor mondiale (9025 mrd. $). Compoziţia probabilă: 65% în dolari şi 26% în euro.

¾ Cu aceste resurse, China controlează aproape perfect cursul celor mai importante 2 valute ale lumii;

¾ China a devenit a 2-a putere a lumii;

¾ La adăpostul acestor resurse uriaşe, China dezvoltă la scară planetară o strategie similară cu Planul Marshall, chiar dacă acest plan nu are un nume explicit;

¾ În perioada 2009-2010, China a împrumutat prin cele 3 mari bănci de stat 110 mrd. $ devansând chiar şi Banca Mondială (100,3 mrd. $). În acest fel, China a devenit al doilea creditor mondial, după FMI.

¾ În sens invers, randamentul investiţiilor din UE în China a fost în perioada 2004-2008 de 10,1% faţă de 6,0% în țările OCDE. În acest fel, China a devenit principalul sprijin al multinaţionalelor din UE pentru a rămâne pe “verde” sau pur şi simplu a supravieţui. De exemplu, compania Volkswagen realizează 14% din vânzări în China dar realizează aici 80% din profit;

¾ Cea mai puternică bancă din lume dar şi cea mai mare companie petrolieră sunt chineze.

IV. CE NE ASTEAPTA?

¾ O nouă criză financiară la orizontul anului 2015. Opinia provine de la grupul american OLIVER WYMAN (specializat în managementul riscurilor industriale) care va avea drept cauză “bula materiilor prime”. Exemple: numai ultimii 5 ani, preţul aurului a crescut de la 546 $/uncie (ianuarie 2006) la peste 1500$/uncie în prezent.

¾ Preţul petrolului a crescut de la 63 $/baril în 2006 la 105 $/baril în februarie 2011;

¾ Preţul grâului s-a majorat de la 123$/t în 2006 la 305 $/t în februarie 2011.

¾ Aceste creşteri fără precedent într-un interval atât de scurt au atras ca un magnet şi băncile care au intrat în acest joc periculos, finanţând pe cei care speculează pe piaţa materiilor prime (hedge funds) dar şi proiecte de exploatare a resurselor care devin tot mai costisitoare.

¾ Conform companiei americane, criza va debuta atunci când tensiunile inflaţioniste vor obliga China să majoreze dobânzile sau va lăsa yuanul să se aprecieze. Atunci, va avea loc o prăbuşire bruscă a cererii de materii prime şi, implicit, o scădere dramatică a preţurilor.

¾ ţările slăbite după criza datoriilor suverane nu vor mai avea forţa să susţină băncile cu probleme datorită expunerii prea mari pe piaţa materiilor prime. De data aceasta, ţările emergente vor fi direct afectate.

¾ Este bine cunoscut faptul că actuala explozie a preţurilor materiilor prime se datorează în bună parte Chinei, Indiei şi altor ţări emergente care au creat o presiune foarte tare pe partea de cerere. Pe piaţa materiilor prime “legea junglei” prevalează, deoarece Fondurile speculative atrase de câştigurile facile s-au implicat profund. Dar, aceste preţuri “nu pot urca până la cer” şi va veni o zi în care “bula materiilor prime” se va sparge iar ţara care a umflat acest balon tot ea îl va sparge.

¾ În concluzie, dacă anul 2015 poate fi discutat, soliditatea argumentelor este imbatabilă, având în vedere că mecanismul economic mondial s-ar gripa într-o zi dacă preţul materiilor prime şi a alimentelor va mai continua câţiva ani.

¾ Conform unui sondaj Bloomberg din decembrie 2010 realizat printre 1000 de investitori foarte importanţi, 45% consideră că în următorii 5 ani China se va confrunta cu prima criză serioasă din ultimele decenii pe fondul “bulei speculative a creditului” si a riscului de supraîncălzire a economiei. Criza din China va afecta întreaga economie mondială.
I. FACTORII CARE VOR DETERMINA SCHIMBAREA DE PUTERE LA NIVELUL ANULUI 2050
Până în 2020, producţia industrială a celor 7 ţări emergente (China, India, Rusia, Brazilia, Mexic, Indonezia şi Turcia) va fi mai mare decât a grupului “G7” (SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Canada);
Până în 2032, PIB-ul celor 7 ţări emergente va depăşi PIB-ul ţărilor dezvoltate;
ţările mici foarte bogate din prezent (Elveţia, Olanda, Suedia) confruntate cu îmbătrânirea accelerată a populaţiei îşi vor pierde poziţiile;
Factorii determinanţi ai schimbării:

ü Explozia demografică combinată cu o educaţie foarte solidă;

ü Democratizarea ţărilor emergente
Deşi Rusia are cele mai importante resurse ale planetei, ea va cădea pe locul 15 în 2050;
Clasamentul “Pisa” pentru educaţie:
i. China 533 de puncte;
ii. Coreea de Sud;
iii. Finlanda ”

Demisia- între onoare şi iresponsabilitate

Mda. A demisionat ministrul sănătăţii. "Ura!" se bucură unii.(unii îi vor locul, alţii nici măcar asta, dar, nu-i aşa, e o chestie, e un prilej bun de mers la cârciumă când se mai schimbă ceva!?). "Vai de capul nostru, cine-o mai veni şi ce-o mai face?" simt fiori prin toate ţesuturile şi organele (care, brusc, au început să-i doară) bolnavii şi medicii şi asistentele şi infirmierele...până şi portarii de spitale. "Eh, cine vine, nu poa să facă mai rău" afirmă cu tărie cei concediaţi, desfiinţaţi, reevaluaţi, bolnavi închipuiţi ori reali ameninţaţi direct de proiectul de reformă a sistemului. "Fugi de-aici, că iar vine vreun agronom ori vreun brigadier la împărţit seringi, şi mililitri de ceai" zic alţii, care n-au uitat că am avut ginecolog ministru la agricultură. ....C-o fi, c-o păţi, că e de onoare, că e de clenci, ....mă rog, fiecare îşi dă cu părerea.
Nu ştiu pete pe/de onoare ar evidenţia radiografia/ecografia/tomografia domnului Cseke(personal, nu prea cred in chestiuni de onoare pe plaiurile noastre!), cert e că sănătatea e bolnavă rău şi că nimeni n-aere chef să o consulte şi să-i facă o cură injectabilă. Se pun diagnostice după ureche, se scriu reţete pe genunchi, înainte de a pleca în vacanţă, se schimbă faianţa şi gresia din spitale ca să se arate că se munceşte acolo, ... se spoieşte peste mucegai şi se pun perdele cu papagali la geamurile ce dau spre morgă...
Pleacă medicii? Ei, şi ce? Ducă-se! Aducem alţii din Kiribati.Cad spitalele pe bolnavi? N-are-a face! Scăpăm de o problemă. Creşte mortalitatea infantilă mai ceva ca-n Somalia? Cu-atât mai bine. N-o să mai aibă cine vedea că nu e bine.
A renunţat un ministru. Poate e bine. Poate e rău. Poate n-are nici o importanţă. Miniştrii vin şi pleacă. Dacă nu mai devreme(că şi electoratul e bolnav!), măcar la 4 ani. Problemele rămân. Ba chiar se înmulţesc. Şi asta pentru că nici un ministru n-a dat socoteală vreodată pentru greşelile făcute cu voia sau din nepriceperea lui.
Aşa că eu nu cred în demisii. Nici măcar în cele de onoare.

"Prostii" la ceaiul de dimineaţă

SUA se intinde mai mult decat poate, taxand economia globala cu problemele sale si traind ca un parazit pe spatele economiei globale, precum si datorita monopolului dolarului"

Aşa grăit-a Vladimir Putin. E, carevasăzică, cu ochii pe americani şi spune deschis ce crede despre tot ce se întâmplă acolo. Şi, fireşte, apar comentarii. Pro sau contra. În termeni civilizaţi sau mai puţin. Cu sau fără argumente. Cu tot soiul de conotaţii.
Sunt curioasă cum l-or fi taxând americanii pentru aşa vorbe lipsite de diplomaţie. Nu de alta, dar măcar pentru a face comparaţie cu modul în care au reacţionat ei, dragitovarăşiişipretinii, faţă de afirmaţia deloc înghiţită de Rogozin &comp. despre trecerea de altădată a Prutului de la vest la est. Mi-ar plăcea să ştiu ce gândesc(mai mult decât ce spun)americanii despre ruşi în aceste zile.
Nu ştiu cât de vehement ori dur va vorbi presa americană despre foştii noştri stăpâni, dar ştiu că ruşii îşi permit să spună oricând şi orice despre oricine. Pentru că, în ciuda problemelor lor interne, de orice natură, reprezintă o forţă. Din toate punctele de vedere. Plecând de la resursele naturale, până la hochei, ori de la forţa militară la mentalitate. N-or fi ruşii sfinţi de pus la icoane(ar fi cumplit să uităm invaziile sovietice din timpul şi de după război!), dar nici cu naţia înstelată nu mi-i ruşine. Cel puţin în ultima vreme. Doar noi, ca de obicei, pupăm papucul. Al oricui se bate cu pumnul în piept. Şi, dacă purtătorul respectivului papuc se bate cu pumnul în piept, orgoliul nostru ne împinge să facem la fel, lăsându-ne fundul neprotejat. Şi taman acolo o luăm, de fiecare dată, de la oricare purtător de papuc pupat. Istoria nopastră e plină de asemenea exemple.Doar că iluştrii noştri conducători de partide şi de stat, cu doctorate caraghioase pe ştiinţe militare, nu ştiu lucrul ăsta, ori se fac că nu-l ştiu. Şi ne-au lăsat cu partea aceea mai puţin cântată de poeţi descoperită în calea ciubotei mujicilor. Şi vai! ce-o să ne doară!

A propos: dacă Africa moare de sărăcie, dacă Europa e răsdatoare şi nu ştie pe unde să mai scoată cămeşa, dacă şi economiile statelor asiatice se îngălbenesc din pricină de datorii externe, dacă America Latină e un veşnic scandal financiar, dacă SUA sunt datoare vândute...cui e toată lumea datoare? ...
Am eu o bănuială...da nu vreau s-o spun. Aştept confirmări.

Reflecţii după Oslo

Când eram copil, am învăţat să fiu cuminte. Să nu vorbesc urât, să nu lovesc, să nu mint, să nu fur. Mai târziu aveam să aflu că acestea sunt unele dintre legile lui Moise devenite porunci creştine, porunci care au reprezentat codul moral al omenirii pentru multă vreme.
Tot când eram copil am învăţat să nu îmi fie frică de întuneric pentru că nu este decât o altă faţă a luminii, că numai cu ajutorul întunericului pot înţelege lumina, numai cu ajutorul răului pot înţelege binele.
Şi tot atunci am învăţat să am grijă de cuibul meu, de casa mea, de ograda mea, pentru că aici îmi voi găsi liniştea, că numai aici îi am pe ai mei, gata oricând să mă ajute, să mă protejeze, să mă iubească.
Au trecut anii. Am crescut, am devenit matur şi m-am străduit să-mi cresc copiii pe aceleaşi principii.I-am învăţat să iubească adevărul şi oamenii, să iubească lumina, dar să nu fugă de întuneric, ci să-l atenueze,  să-i caute   sâmburele de lumină ascuns prin cine ştie ce cotloane şi să-l lumineze. I-am învăţat să păstreze în străfundul inimii lor ograda părintească curată, gata să ofere adăpost, gata să ofere refugiu pentru clipele în care răul ar putea părea că învinge.
Şi? Ce valoare mai au principiile mele acum, în volbura vremilor pe care le trăim? Adevăr? Cinste? Corectitudine? Nu fac doi bani astăzi, când cei fideli acestor valori se zbat în sărăcie, sunt înfrânţi de neputinţă, sunt batjocoriţi de lichele, mincinoşi, şpăgari, mafioţi? Să iubească oamenii? Ca să fie minţiţi, umiliţi, călcaţi în picioare chiar de cei în care se încred cel mai mult? Ca să plătească vini închipuite? Ca să-şi frângă sufletele nemaiştiind în cine să se încreadă? Ca să ajungă să regrete tot ceea ce au învăţat şi, eventual, să blesteme pe cei ce i-au învăţat?
Minciuna e tot mai mare şi, din varii motive, o extindem mereu. Băgăm gunoiul sub preş, în speranţa că nu va fi văzut şi că vom fi mângâiaţi pe creştet şi, eventual, premiaţi. Doar că, alimentat în permanenţă cu gunoaie, spaţiul de sub preş devine, la un moment dat, neîncăpător, şi dă pe dinafară, inundă şi preşul şi spaţiul din jur. Şi atunci nu mai ştim pe unde să scoatem cămaşa şi să ne spălăm obrazul. Şi ajungem să nu mai stăpânim nici preşul, nici casa, nici ograda proprie, că-s pline de gunoaie şi de şobolani. Ne rămâne să alegem între a fi mâncaţi de şobolani, ori a fugi din ogradă. A treia cale nu ne este permisă. De unii. Şi de alţii. Şi nici noi nu prea ne pricepem. Ori suntem orbi. Şi surzi. Şi muţi.
În fond, Iulian Urban are perfectă dreptate. Şi ştim că are dreptate. Dar ne dăm democraţi şi populari şi internaţionalişti mai dihai decât Tătucul de altădată. Că aşa dă bine. Că aşa este frumos. Că aşa e posibil să se uite unii ceva mai frumos la noi. Ce contează că gândim altfel?
Suntem, în fond, nişte ipocriţi. N-avem curajul să protestăm faţă de discriminarea la care suntem supuşi noi, românii, faţă de oricine şi oriunde: faţă de ţigani- care au locuri rezervate în licee şi universităţi, de exemplu; faţă de maghiari, cărora li se permite să-şi bată joc de simbolurile noastre naţionale şi nimeni nu ia nici o măsură, ...şi exemple mai sunt destule, din nefericire. Înghiţim mizeriile tuturor, aşa cum o facem de multă vreme, ne spunem oful prin cârciumi ori pe la te miri ce cuconade, dar nu facem nimic concret şi vizibil pentru a ne apăra interesele. Şi atunci? Ne merităm soarta întrutotul.
Mă doare sufletul să ştiu însă că ograda casei mele e mânjită, că se dărâmă, că nu va mai fi refugiu pentru copiii mei atunci când vor vrea să-şi lingă rănile...

Bieber, ia seama!

Un alt puşti face ravagii pe youtube. Mâine-poimâine va face ravagii printre adolescenţi.

A mai plecat un Român!

Cu ani în urmă, mergeam des la Techirghiol. Nu pentru că aş fi avut probleme deosebite de sănătate, ci pentru că acolo ne permiteam să mergem, cu biletele părinţilor mei pensionari, cu fetele la mare. Erau mici, aveau nevoie de cure heliomarine, iar banii noştri, din salarii, atât ne lăsau să facem.
Acolo am fost, de câteva ori chiar la 15 august, la bisericuţa de lemn(o bisericuţă călătoare din Ardeal) în jurul căreia s-a format o obşte monahală. Acolo, într-un 15 august, l-am zărit, greu deosebindu-i chipul dintre sfinţii icoanelor, pe părintele Arsenie. I-am ascultat cuvintele care îndemnau la iubirea aproapelui, chiar duşman fie el(ba chiar acesta iubit să fie mai cu râvnă), i-am admirat voinţa cu care depăşea încercările vieţii(tocmai fusese operat), m-am simţit ruşinată pentru lipsa mea de credinţă şi de cultură, mi-am propus să-mi schimb mentalitatea dobândită în educaţia comunistă de care am avut parte, dar, graţie aceleiaşi educaţii, care-ţi cerea să promiţi câte-n lună şi stele, să-ţi faci autocritica, fără să mai verifice cineva de te ţii de cuvânt, am ignorat ideea nu mult după ieşirea din gura de rai de la malul mării.
Am aflat deunăzi că părintele, aflat la o vârstă patriarhală, a închis ochii pentru totdeauna. Dumnezeu să-l odihnească pe acest mare Om şi, mai ales, pe acest mare Român! Căci viaţa lui dovedeşte că a fost un mare Român,  legionarismul de tinereţe al părintelui Papacioc nefiind un calcul politic, un gest oportunist ori o dovadă a urii de rasă, ci o formă de manifestare a dimensiunii pozitivă a mesajului legionar, care îi chema pe tineri să ridice, prin munca lor, o Românie mai bună şi mai dreaptă. Harnic, sârguincios, corect, responsabil, cinstit, bun organizator, dovedind spirit jertfelnic întru împlinirea visurilor unei generaţii cum, probabil, nu vom mai vedea, tânărul Papacioc a devenit, în timp, înţeleptul pustnic de la malul mării, duhovnicul poporului în devenirea căruia a crezut întreaga-i viaţă.
Dumnezeu să-l odihnească şi pe noi să ne ocrotească!

Să iubeşti,să iubeşti mult,să iubeşti frumos!Să iubeşti rana,şi pe cel ce ţi-a făcut rana!
Arh. ARSENIE PAPACIOC

Nimic de spus în plus

Circulă, pe reţelele de socializare, următoarea scrisoare:

"Generaţia rataţilor! Generaţia etnobotanistilor! Generaţia idioţilor! Generaţia facebook! - aşa ne cataloghează mass media şi opinia publică din întreaga ţară în zilele acestea pe toţi care am dat Bacalaureatul - eu le spun doar atât - RUSINE! Ruşine tuturor!

Ruşine pentru că aţi ajuns să daţi vina pe o generaţie crescută de voi, arătată cu degetul acum tot de către voi! Ruşine sistemului care ne-a crescut! Ruşine modelelor care ne sunt promovate de mai bine de 20 de ani încoace! Ruşine nouă, vouă, profesorilor, elevilor, politicienilor, mass-mediei, ROMÂNIEI!

Am ajuns după 20 de ani de şpagă, de modele gen Becali, Tălmăcean şi Bianca Drăguşanu, de învăţământ prost manageriat, de legi prost făcute să profite cei puternici, de facultăţi pe pile şi pe bani din care au ieşit generaţii întregi de dascăli care ne-au educat pe noi, cei idioţi şi fraieri cei care ne aflam acum în aceeaşi oală, indiferent dacă ne-am luat sau nu BAC-ul, am ajuns la o limită!

Nu mai suportam! Refuzam sa credem că suntem o generaţie pierdută! Suntem defapt prima generaţie care va fi sacrificat cu folos, şi asta deoarece ne-am saturat de ce se întâmplă în ţara asta! Totul trebuie să înceteze! Pentru asta vom ieşi în strada şi vom cere dreptate! Cerem ajutorul oamenilor corecţi, ajutorul moral de care avem nevoie pentru a progresa! Toată lumea este acum şocată de rezultatul Bacalaureatului şi implicit de învăţământul romanesc. Ohh, dar ce surpriză! Cât de neaşteptat! Ce şoc! INCREDIBIL! SENZAŢIONAL!

Adică din aceşti copii care din `99 până acuma li s-a schimbat programa de n`spe ori, care au intrat la liceu să dea bac din geografie şi s-au trezit în a 12-a că dau din fizica, aceşti copii care au văzut zi de zi la televizor cum este încurajată prostia şi incultura alături de băieţi cu bani făcuţi fraudulos înconjuraţi de curve semi-îmbrăcate în direct la televizor, aceşti copii bătuţi de soartă că s-au născut într-o ţară ca asta, o ţară în care e mai important ce chiloţi are Crudu decât rezultatele sportive şi intelectuale ale tarii, aceşti copii nu au devenit nişte genii eminesciene??? Serios??? Aceşti copii nu au intelect nici măcar cât Einstein??? DOAMNE! CE NERUŞINARE!! Mai nemernici etnobotanisti!!! Cum puteţi mai gunoaielor, mai loazelor să nu învăţaţi şi să intraţi fără pile şi copiat la facultăţi când aveţi atâtea modele demne de urmat??? CUM E POSIBIL O ASEMENEA DEPRAVARE? Adică mai bine staţi pe facebook si pe messenger decât sa urmăriţi modelele oferite la tv???

Adevărul e că de 20 de ani ne aşteptam sa iasă nişte flori de nufăr în locuri în care nu am aruncat nici măcar seminţe de urzica! Asta e realitatea! Va uimeşte promovabilitatea de la BAC? Dar de cea de la titularizări de ce nu ziceţi nimic? Ei nu-s loaze, etnobotanisti? E posibil sa iei 1.20 la titularizare şi sa te mai consideri profesor? E posibil sa iei diploma frauduloasa la Spiru Haret si sa educi apoi generaţii întregi? Ştiaţi ca 25% din toţi profesorii actuali au studiile făcute la Spiru Haret? Sau asta nu e important pentru voi? Ştiaţi că suntem pe penultimul loc din Europa şi la egalitate cu Congo la nivelul învăţământului? Şi asta nu de acuma, de un an-doi ci de aproape două decenii!!! Aşadar, de ce va miraţi? De ce sunteţi indignaţi? aaaa... aveaţi impresia ca dacă le oferiţi părinţilor şi bunicilor noştrii spectacole tv ieftine şi barbare, adevărate sugative de rating, sau dacă le cumpăraţi votul şi ii minţiţi în campanii electorale infinite, noi odraslele lor o sa fim dintr-o dată altfel?

Ei bine, suntem altfel, dar nu asa cum credeţi voi! Suntem diferiţi! Suntem diferiţi prin faptul că ştim sa spunem GATA!Gata cu adevăratele gunoaie din ţara asta! Nu va mai merge! Noi avem onoare şi demnitate, nu mai suntem nişte slugi în fata voastră, iar dacă nu vom reuşi să vă schimbam, vom pleca din ţară, şi atunci sa rămâneţi voi să vă plângeţi de milă! Noi, generaţia etnobotanistilor cum ne spuneţi voi o să vă arătam ca avem mai mult curaj decât toate generaţiile voastre de comunişti la un loc! Reprezentam adevărata forţă deoarece noi suntem VIITORUL iar voi sunteţi doar nişte amărâţi care vor muri şi vor fi uitaţi de istorie! Voi aţi fost PERIOADA NEAGRĂ din istoria acestei tari şi asa veţi fi ţinuţi minte, iar noi, noi suntem PRIMII! PRIMII care se revolta împotriva voastră!"

Aşa suntem şi nu intenţionăm să schimbăm ceva!

Intervenţia unui forumist edu:

Eram pe Lipscani, intr-un pub, cu 3-4 colegi/amici, iar dupa ce ne-am plans de bac cam o ora ca nu il trecem, ca "ce ne facem, ca la ce dam, dar lasa bacu'? la ce facultate dam? dar se baga admitere? ba, la ase se baga sigur. sigur, ma? de unde stii? pai, mama e prietena cu nu-stiu-cine... ba, da' lasa facultatea, ce facem cu bacu'? dam la bio? nu dau, ba, la bio. dam la info? da, dar 3 ani am avut media 5, cum dam la info? hai cu fizica. du-te, ba, d'aici, ai baut gaz? hai, frate, mecanica merge, termodinamica merge, chiar si optica merge. merge, merge, chiar alearga, dar fara mine. chimie? du-te, frate, d'aici, deja faci caterinca, nu mai stii cand X intreba ce e o catena si credea ca e rigla, asa ca o cauta in penar? ba, tre' sa ne apucam de invatat. da, frate, ne apucam, dar de prin toamna. iar la toamna zicem la iarna, iar la iarna la primvara, iar la primvara la vara, iar la vara picam. haaha".
Adica doar ne plangeam, fara sa facem nimic concret, tipic romanesc. Deci am schimbat si noi frumusel subiectu' ca sa nu intram in depresie, tot e vacanta, nu?

Asa am ajuns la o colega care ne spunea ca in sambata ce urma avea sa se duca la o nunta de familie sau ceva asemanator, nu eram foarte atenta la detalii, dar ceva mi-a atras atentia. "Da, pai, stii cum e. Buchetul de flori o sa-i fie aruncat "nu-stiu-cui", pentru ca tipa are vreo 34-35 de ani si e inca singura."
Initial m-a bufnit rasul: "da, daca ii da buchetu', gata, a doua zi isi gaseste dragostea vietii, daca se poate, ala o sa aiba si o avere abia mostenita, asa se casatoresc, fac 3 plozi si viata-i frumoasa, totul de la un buchet aruncat, ce naiba".
Dar dupa am avut o alta reactie:
"Frate, in Romania, pana si buchetu' miresei, adica elementul surpriza - ceva, cica, imprevizibil, se stie cu mult inainte la cine ajunge."

Şi se spune că tinerii ăştia nu ştiu pe ce lume trăiesc. nici vorbă. Ştiu ei prea bine. Şi încearcă să se adapteze. Că de schimbat....slabe şanse, în condiţiile în care încrengăturile mincinoase/mafiote sunt atât de bine închegate încât cred că italienii din Camorra vor veni să ia lecţii. Doar că cine ştie de vor prinde...buchetul miresei.

Cui prodest?

Am ajuns s-o văd şi pe asta:

Senatul Universităţii Apollonia din Iaşi a găsit o modalitate de a înscrie şi tinerii care nu au promovat examenul. Tot ce trebuie să facă aceştia este să să-şi depună dosarul, să plătească taxa şi să se angajeze că în termen de doi ani vor lua notă de trecere la „examenul maturităţii". 

 Decizia a fost adoptată de Senatul instituţiei de învăţământ particulare cu puţin timp înainte de perioada de înscrieri care a început vineri. Tinerii care vor să urmeze cursurile unei facultăţi, dar nu au avut noroc la Bac se pot înscrie „pe datorie".„La înscriere vom face anul acesta două genuri de dosare, unul definitiv şi unul de preînscriere. La acestea din urmă, studenţii se angajează să aducă diploma de Bac în maxim doi ani. Dacă nu reuşesc să promoveze examenul în această perioadă, vor fi nevoiţi să renunţe la studii. Doi ani cred că sunt suficienţi pentru ca un tânăr să-şi ia Bac-ul", este de părere Vasile Burlui, preşedintele Universităţii Apollonia.

Ce mai urmează? Nu de alta, dar să ştiu din timp. Mai am ceva ani până la pensie şi aş avea, încă, ceva timp pentru a mă reorienta profesional, nu? Că parcă văd că cei ce vor face facultatea pe datorie îşi vor încheia studiile cu datoria uitată/anulată/convertită...etc, precum elevii fără capacitate au încheiat şi promovat!(nu-şi facă griji cei ce încă nu, sa va face să le fie bine!) bacalaureatul, precum studenţi care nu dau cu anii pe la examene(că pe la cursuri n-are rost să se încurce), dar promovează SF şi îşi iau şi licenţa, şi masterul ş.a.m.d., precum se întâmplă peste tot în România postmodernă.
Nu de alta, dar n-aş vrea să se mai împiedice de mine(care încă mai scriu corect româneşte, care încă mai pot să fac o ecuaţie de gradul I, care mai ştiu să salut şi să spun "mulţumesc", care mai ştiu să redactez o cerere şi să mă orientez în orice aeroport) mulţimea de postmoderni din ăştia care au un singur avantaj(că nu e o calitate): tinereţea.
N-aş vrea să stau în calea afirmării lor, cale presărată cu minciună şi cumetrie şi curvăsăreală de unii pe care n-ar trebui să-i ierte Dumnezeu, pentru că ştiu ce fac.

Că tot e sezonul la analizat noua generaţie

A fost bacul mai adineaurea şi naţia a ripostat vehement: tragedie naţională, eşec fulminant, ruşine generală, sistem delirant....etc.S-au căutat explicaţii. Şi au venit. Unele pertinente, argumentate, altele de domeniul absurdului. S-au căutat vinovaţi. Şi s-au găsit. De la şcolarul cu nota cea mai mică până la ministru, preşedinţie şi, eventual, niscai conjuncţii cosmice. se caută soluţii. Astea vin mai greu. nu pentru că nu s-ar pricepe oarecine la idei, ci pentru că soluţiile implică şi investiţii masive şi tăieri în carne vie. şi dacă în ceea ce priveşte investiţiile s-ar putea să meargă balcanicul nostru "las-o, bă, că merge-aşa", în privinţa operaţiei de eliminare a cangrenei care macină sistemul va mai fi nevoie de secole până să se realizeze o schimbare sănătoasă. Pentru că, în momentul de faţă, NU SE VREA SCHIMBAREA. Prea multe interese sunt la mijloc, prea mulţi au de pierdut pentru ca şcoala să se facă pe bune. Admiterea la liceu mai înainte finalizată o demonstrează cu vârf şi îndesat: mulţime de elevi care, la evaluarea naţională(unde au fost subiecte mai mult decât mediocre), au luat note cuprinse între 1 şi 4, au devenit liceeni şi vor continua să mănânce bani de la buget de pomană, pentru că nu vor/nu pot/nu merită să înveţe. Şi mulţime de profesori vor continua să mintă şi să se mintă, ca să nu piardă elevii şi să nu-şi piardă amărâtul loc de muncă. Şi mulţime de directori vor raporta cifre lipsite de relevanţă şi dincolo de realitate, şi mulţime de inspectori vor sugera relaxare în sălile de examen, şi se va mai face ceva tărăboi anual pe vremea asta cu privire la inconsecvenţa şi netransparenţa şi nizeria din sistem şi pe urmă se vor linişti apele, că vor obosi cu toţii, şi lucrurile vor evolua ca şi anul acesta, ca şi anul trecut şi ca şi când de când ne ştim. Şi alte promoţii vor avea diplomă de liceu şi vor fi incapabili să formuleze o propoziţie. Şi vor avea medii de promovare la mate, şi nu vor şti să calculeze banii pe care trebuie să-i dea pe un televizor ieftinit cu 10%. Şi nu vor şti cât este valabil cârnaţul din galantar ori aspirina de la spiţerie. Şi nu vor şti ce e carotenul şi nici că laptele nu este fabricat la metro. Şi vor consuma tot ce li se îndeasă sub ochi...şi nu vor mai cultiva usturoi...şi vor deveni păpuşi de plastic... şi...şi....
Mdaaaa....straşnic a meritat evoluţia noastră de mii de ani!

Curat murdar, naţie!

Zice presa de diminecioară: Coaliţia propune relaxarea sesiunii de toamnă a bacalaureatului

Membri ai Coaliţei de guvernare au propus la şedinţa de luni relaxarea condiţiilor sesiunii din toamnă a bacalaureatului prin eliminarea camerelor de supraveghere în sălile de examen în liceele cu rezultate slabe, însă ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a respins această variantă, au declarat pentru AGERPRES surse guvernamentale.Linia directoare a mers spre o relaxare a condiţiilor bacalaureatului ca şi implicaţii politice şi anume problema camerelor, a supravegherii, implicaţiilor electorale şi a impactului electoral şi de-o parte şi de alta a Coaliţiei. Ministrul (n.r. Daniel Funeriu) a rămas foarte ferm pe poziţie (...). Are suportul premierului şi a colegilor din PDL, care de la început l-au îndemnat să ia aceste măsuri, dar multe voci din Coaliţie au mers pe ideea unei relaxări a bacalaureatului", au afirmat sursele citate. Potrivit aceloraşi surse, unele voci din Coaliţie au propus ca în liceele cu rezultate slabe camerele de supraveghere să fie eliminate din sălile de examen la sesiunea din toamnă a bacalaureatului."S-a făcut o analiză matematică de bază între judeţele în care existau camere şi cele în care nu existau şi diferenţa de promovabilitate este undeva la 20% şi atunci unele voci au propus ca în judeţele în care au existat rezultate dezastruoase în prima sesiune să eliminăm camerele sau să avem grijă în care din licee le montăm", au menţionat sursele citate.

Auzi: analiză matematică de bază între judeţe...relaxarea bacalaureatului...
Coaliţia spune lucruri trăsnite! AdiCĂ CUm, domnule: vezi că ghiorlanii îşi/îţi fură căciula şi tu le mai aduci una şi încă una şi încă una? Ce-i bacul ăsta, iarmaroc? Unde s-a mai pomenit o asemenea mizerie? Până acum ne arătau cu degetul că minţim, că furăm, că luăm şpăgi, că-i trecem de pomană, că...că...Acum ne îndeamnă să facem astfel? Adică să mă duc în toamnă la supravegheat şi să-i spun eu lichelei un sinonim pentru patimă, ori să-l dau pe idiot cu capul de bancă să vadă că Eliade nu e printre dramaturgii canonici(ptiu, ce titulatură, de parcă ar trebui să vorbesc despre IPS Nuştiucare)?  Ori noi, supraveghetorii, să merem la piaţă cât ei, drăguţii, îşi scriu teza?
Doamne, unde am ajuns! Te pomeneşti că mă şi sancţionează dacă nu-i las să fure! N-ar fi de mirare.
Coaliţie, îţi cântă cucuveaua!
USL, şi tu vorbeşti în dodii. Şi l-ai mai trântit şi pe bietul Vanghelie de pereţi.

Cum se face că nu s-a promovat bacul 2011?

Foarte simplu: nu s-a învăţat, nu s-a muncit, nu s-a considerat că merită efortul.
De ce? Iarăşi simplu: pentru că de ani de zile ne-am complăcut să ne afundăm în mocirla minciunii cu încântarea celui înfrigurat care, când face în pantaloni, se bucură că îi este cald.
Care este explicaţia? Nici aici nu e greu de aflat răspunsul: lipsa oricărei motivaţii.
Cine sunt vinovaţii? Eh, aici se complică puţintel situaţia, toată lumea arătând cu degetul către celălalt, către oricine, către orice, refuzând cu obstinaţie să se uite în propria oglindă(că tot fu subiectul cu oglinda la română!). În fapt, vinovaţi sunt cu toţii.
Elevii, pentru că majoritatea vin la şcoală pentru că trebuie, nu pentru că merită, că au ceva de învăţat, că pot înţelege, pune întrebări, afla răspunsuri( de la sau împreună cu profesorul), că-şi pot descoperi talentul, vocaţia, calea. Pentru mulţi dintre ei(pentru că, din fericire, mai există şi copiii pe care şi i-ar dori orice şcoală) şcoala e doar un spaţiu pentru socializare(din nefericire, şi aici avem tot mai multe şi mai delicate probleme), unde să-şi etaleze hainele de firmă, maşinile, freza, piercingurile, telefoanele, iubiţii, manelele, limbajul din ce în ce mai "beton", etc. Dar, pentru că există şi un dar aici, cine aruncă primul piatra? Pentru ce să înveţe? Ce perspective au? Că posturile de preşedinte de stat(ocupat acum de un elev cu rezultate mediocre), de şefi de partide(unele ocupate de repetenţi şi chiulăi sadea), de miniştri(cu bacul obţinut târziu şi în condiţii de exigenţă îndoielnică, ori cu studii făcute în facultăţi obscure, cu sedii prin cine ştie ce apartamente de bloc) sunt limitate, domnilor, limitate. Alte perspective? Mai e ceva productiv în ţara asta? Mai interesează pe cineva ce va fi? De ce i-ar interesa pe ei, adolescenţii de până în 18 ani, dacă maturii sunt perfect paraleli? Pentru ce să înveţe, dacă şi diplomele pe care şcoala le oferă, chipurile, pentru rezultatele şcolare de la sfârşitul de an trebuie să şi le plătească singuri?
Şi profesorii sunt vinovaţi, foarte vinovaţi. Pentru că, din varii motive, au tot lăsat ştacheta tot mai jos, elvii alegând mai mereu să treacă pe sub ea. Arătaţi mereu cu degetul ca fiind cel mai mare rău din societate, umiliţi, batjocoriţi, neglijaţi, minţiţi, obligaţi să facă sumedenie de corvoade pentru tot soiul de alte instituţii(recensăminte, liste de beneficiari de alocaţie, campanii de vaccinare, etc), obligaţi să găsească explicaţii idioate la întrebările propriilor copii în legătură cu locul şi rolul muncii lor, profesorii de azi nu mai sunt nici pe departe disciploii Domnului Trandafir, pentru că nu pot şi nici nu mai vor să fie la război înainte şi la plăcinte înapoi, tot mai înapoi. Nici nu au cu ce să lucreze(elevii sunt dezinteresaţi iar materialele didactice insuficiente ori perimate), nici nu pot să se perfecţioneze(cursurile existente pe piaţa formării continue au taxe foarte mari, care trebuie suportate din buzunarul personal, ca şi cum perfecţionarea ar fi pentru îmbunătăţirea vieţii de cuplu, nu în interesul şcolii), nici nu au de ce să se sacrifice(legile ţării nefiind valabile şi pentru ei, precum în relaţia dintre Samson şi Samurache). Ca urmare,  fac şi ei ce pot. Şi, din nefericire, vor putea tot mai puţin, în condiţiile în care elevii sârguincioşi, serioşi, capabili de performanţă şi de realizarea schimbării fug de catedră ca **** de tămâie.
Părinţii, deşi sunt puţini, tot mai puţini cei ce acceptă această idee, sunt la fel de vinovaţi ca şi profesorii, dacă nu chiar şi mai mult. Vina lor constă atât în lipsa de implicare în viaţa şcolară a copiilor lor(motivată, invariabil, prin lipsa de timp, că ei trebuie să muncească pentru a-şi întreţine familia,...bla, bla, bla...), cât şi, mai ales, printr-o incorectă educaţie de-a lungul celor "şapte ani de acasă", perioadă în care copilul este supraevaluat de părinţi fără competenţă în domeniu, este lăsat, ba chiar stimulat, să devină egoist, superficial, mincinos, profitor, indolent trimis apoi la şcoala de la care se aşteaptă să-i îndeplinească toate mofturile şi să-i confirme statutul de vedetă. Dacă în clasele primare aceşti părinţi vin la şcoală, măcar pentru a cere socoteală învăţătorului pentru te miri ce atingere adusă orgoliului micului tiran, în anii următori o fac tot mai rar, convinşi fiind că ajunşi mari, nu mai e nevoie de control, pentru că, nu-i aşa, copilul este responsabil şi, mai ales, "copilul meu nu minte". Copilul acesta primeşte tot ce cere, face tot ce vrea, cum vrea şi cât vrea, nu i se cere socoteală, n-are obligaţii, părintele nu acceptă că greşeşte lăsându-l de frunza frăsinelului pentru că, nu-i aşa, copilul trebuie să aibă tot ce el n-a avut, copilul trebuie să-şi dezvolte personalitatea, copilul lui este precum puii ciorii dintr-o poveste pe care cine-o mai ştie?
Sistemul educaţional e vinovat?Daaaa, are vini numeroase, unele mai grele decât altele, dar cea mai mare este cea legată de finanţare, mă rog, de subfinanţare. Şi dacă până acum mai era cum mai era, odată cu finanţarea per capita(Doamne, de ce fiecare dată când aud acest cuvânt, mă gândesc la vite?!) educaţia se va duce şi mai rău naibii. Că nimeni nu va mai nota corect, pentru că, nu-i aşa, copilul trebuie să se simtă bine aici la noi, pentru ca părintele să nu-l ducă aiurea şi noi să pierdem per capitele alea. Că toată lumea va avea 10 pe linie pentru că, nu-i aşa, trebuie să atragem elevii către şcoala noastră, ca să ne aducă noi capite de alea. Că vom minţi? Că vom înşela pe toată lumea? Că vom îndeplini cincinalu'n patru ani şi jumătate cu cifre care nu au nici o relevanţă pentru că nu reflectă realitatea? Cui pasă? Sistemul se vrea minţit. Să-l minţim atunci! Societatea te vrea prost. Să-i dăm ce vrea! A, să nu uităm, societatea vrea să fie proşti frumoşi. Bun. Le dăm diplome de bacalureat şi de facultate şi de masterat şi de doctorat! Frumoase, cu margini aurii şi panglici colorate.
Programe? Încărcate, inutile, lipsite de pragmatism. Şi ce dacă? las-o, bă, că merge-aşa!
Manuale? Multe, cu greşeli, depăşite, vechi, rufoase de acum, ca nişte boarfe de ţăran colectivist rupte prin mărăcinii patriei. Lasă-le, bă, că merg aşa!
Curriculum la decizia şcolii? Fugi de-aici! O oră săptămânal, şi aceea "opţional obligatoriu" cu toată clasa...Las-o, bă, că merge-aşa!
Activitate extraşcolară? Extracurriculară? Cor? Orientare şcolară şi profesională? Cusături? Şotron? Tabere şcolare cu scop educativ? Concursuri fără taxă?
Las-o, bă, că merge-aşa!
Societatea are vreo vină?  Păi, să vedem: oferă ea modele de carieră clădită onest, exclusiv prin muncă şi pe merite? oferă ea modele de personalităţi remarcabile care să fi ajuns importante ca urmare a studiilor? sau care să cunoască măcar limba română cum trebuie? oferă ea indivizilor capabili şansa să muncească aici, pentru binele comun? e vreun loc din ţara asta în care să se poată pătrunde altfel decât prin cumetrie, încuscrire, legături mafiote, căşunisme, cocoşisme, sechelarisme, etc? raportat la societate, furtul la bac nu este altceva decât o demonstraţie că tânăra generaţie se raliază perfect lecţiei de civism pe care o învaţă zilnic de la cei mari: reprezentanţa naţională, reprezentanţa locală, mass media aservită multicolor, etc. Într-o societate coruptă şi mafiotă, cine vrea să trăiască, devine corupt şi mafiot. Sistemul educaţional face parte din această societate, aşa încât restul se subînţelege.
 

O fi de la caniculă?

Bac, minciună, sinucideri, bac, scandal FRF, vacanţă, bac, contestaţii, înjurături, medii,bac, asasinate, răpiri de copii, bac, bătăi, bac, boc, funeriu, reforma, bac, şcoala, incompetenţă, bac, şmecheri, merţane, bac, disponibilizări, caşchete, miniştri, boc, bac.....................nu se mai poate....eu nu mai pot........dacă aş deschide robineţii de la calorifere cred că tot despre bac ar vorbi înainte de toate. Că s-a procedat corect. Că nu s-a procedat corect. Că trebuiau camere. Că nu trebuiau camere. Că s-a copiat. Că nu s-a copiat. Că s-a dat şpagă. Că nu s-a dat. Că au ieşit alţi tâmpiţi pe piaţa muncii. Ba că n-au ieşit, că să vedem de-acum încolo. Că-s deştepţi, dar timoraţi. Ba că nu-s timoraţi, da-s proşti. Că-s  aşa şi pe dincolo profii...Ba că-s nu ştiu cum părinţii...ori elevii...ori şcoala...ori că...sau probabil....
Şi, ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, na, poftim! berea cu marijuana!
Cred că nu mai avem scăpare!

Încă nu e totul pierdut!

M-au impresionat cuvintele unui tânăr român. Le-am găsit cu totul întâmplător în revista electronică Catedra, a FSLI, si nu m-am putut abţine să nu le împărtăşesc şi altora.

Vocea elitelor romanesti de peste hotare: „Primiti-ne inapoi acasa!”

O treime din tinerii romani plecati peste granite la studii nu vor sa revina in tara si tot la fel de multi spun ca s-ar intoarce in Romania daca li se asigura perspective profesionale solide. In tot acest timp statul roman nu face mai nimic, desi profesori...straini spun despre studentii nostri ca: “a fi roman este sinonim cu a fi inteligent”.

Interviu cu Sebastian I. Burduja, presedintele Ligii Studentilor Romani din Strainatate
Marilena Gheorghita

1. Invatamantul romanesc trece, de cativa ani, printr-o serie de schimbari, unele necesare, altele impuse pe linie politica de fiecare guvernare. Cum se vede de peste hotare “scoala romaneasca”?

In general, scoala romaneasca este inca vazuta pozitiv peste hotare. Profesorii mei de la Stanford, dar si de la Harvard, mi-au marturisit nu o singura data ca sunt impresionati placut de nivelul de pregatire al tinerilor romani. Desi nici macar autoritatile statului nu dispun de statistici exacte, se poate estima ca mai mult de 50.000 de romani studiaza astazi peste hotare, iar numarul lor este in crestere. Acest fenomen este interpretat ca o dovada vie a decaderii scolii romanesti, dar de prea multe ori uitam ca aceeasi scoala romaneasca faciliteaza reusita acestor tineri in cadrul unor procese de admitere extrem de competitive la universitati straine de top.

Personal, am un respect imens pentru educatia pe care am primit-o in Romania si pentru profesorii mei. Fara sprijinul si dedicarea lor, fara pasiunea lor pentru elevi si procesul de invatare, nimic din ceea ce am realizat in plan academic nu ar fi fost posibil. De aceea, cred ca se impun evaluari extrem de atente ale sistemului educational din Romania pentru a ne asigura ca pastram lucrurile bune si intervenim numai acolo unde este nevoie.

2. Daca ar fi sa realizezi portretul tanarului din Romania, fie el absolvent de liceu, fie student, cum ar arata?

Corina Tarnita, desemnata de Liga noastra drept Studentul Roman din Strainatate al Anului 2009, povestea despre prima ei intalnire cu un renumit profesor de la Universitatea Harvard. Acesta i-a spus ca, in opinia lui, “a fi roman este sinonim cu a fi inteligent”. Cred foarte mult in capacitatea intelectuala a tinerilor romani, dar si in puterea lor de lupta si in dorinta lor de afirmare. Cunosc zeci de exemple de colegi care studiaza peste hotare la scoli de top, au rezultate exceptionale si, in paralel, muncesc din greu pentru a se intretine, facand sacrificii materiale si personale in fiecare zi.

Noi romanii trebuie sa ne cunoastem mai bine valoarea, la nivel individual, dar mai ales la nivel colectiv. Prin promovarea acestor exemple de excelenta putem sa-i motivam pe tinerii din Romania sa indrazneasca sa viseze si sa accepte faptul ca intr-o lume globala, competitiva, numai munca onesta si de calitate le poate garanta succesul profesional in viata. Am convingerea ca mijloacele tehnologiei moderne si canalele sociale (Facebook, Twitter etc.) pot deschide noi perspective pentru toti tinerii romani, spargand acele tipare nocive ale societatii romanesti care i-au transformat pe cei smecheri si corupti in adevarate “modele” de succes.

3. Mai are Romania elite? Ce face aceasta tara cu ele?

As defini elitele ca fiind acei lideri care demonstreaza integritate, capacitate si ambitie, mobilizand prin exemplul lor importante resurse umane si materiale, pentru o cauza demna, altruista si pozitiva. Asadar, elitele nu pot exista decat in raport cu altii si, in sensul cel mai larg, in relatie cu societatea in care s-au format.

Cu siguranta ca Romania a avut si are elite. La nivelul generatiei din care fac parte, aceste elite formate la cele mai bune scoli din tara si din strainatate reprezinta o adevarata resursa strategica, vitala pentru dezvoltarea tarii noastre, insa din pacate prea putin exploatata si, mai grav, subestimata. Am lansat oficial in repetate randuri acest apel: „Primiti-ne inapoi acasa!”

Programul Bursierilor Speciali ai Guvernului Romaniei este probabil cel mai rasunator exemplu care ne-a convins ca sistemul nu ne primeste cu bratele deschise. Mai mult, sunt persoane mediocre, dar bine pozitionate, care fac si vor face tot posibilul sa ne descurajeze. Și totusi, continuu sa cred ca exista oameni extrem de bine intentionati in pozitii de decizie si in Romania. Acestia pot intr-adevar crea conditiile prin care romanii educati la cele mai bune scoli din lume ar putea contribui in mod semnificativ la progresul tarii noastre. Pastrez speranta ca Romania isi va valorifica mult mai bine imensul potential uman, probabil cea mai importanta resursa pe care tara noastra inca o are.

4. Din ce in ce mai multi tineri aleg sa plece la studii in strainatate. Cu cat a crescut numarul acestora, in ultimii ani si care sunt diferentele intre universitatile si colegiile din strainatate si cele din Romania?

Nu exista statistici oficiale ale numarului de tineri romani plecati la studii peste hotare. Cand am fost admis la Stanford in 2004, am plecat din tara fara sa fiu intrebat de nici o institutie din Romania unde ma duc, pentru cat timp, ce specializare voi urma etc. Nimeni nu avea aceste informatii pana la infiintarea Ligii Studentilor Romani din Strainatate (LSRS) in ianuarie 2009. Astazi Liga noastra aduna peste 5.500 de membri si pastram ca obiectiv finalizarea primei baze de date electronice a studentilor si absolventilor romani de peste hotare.

Nu sunt in masura sa comentez diferentele dintre universitatile din strainatate si cele din Romania, pentru ca dupa liceu am urmat numai cursuri academice peste hotare. Totusi, un sondaj recent realizat de LSRS arata principalele motive pentru care tinerii romani aleg sa studieze afara: oferta educationala a universitarilor straine, prestigiul lor, dar si dorinta de a cunoaste o alta cultura.

5. Care sunt universitatile si specializarile spre care se indreapta, in mod special, tinerii romani?

Pe baza sondajului LSRS, distributia specializarilor este dupa cum urmeaza: 37% in domeniul afacerilor sau a economiei, 18% informatica (IT), 14% relatii internationale, 8% sociologie-psihologie, 8% comunicare/marketing, 6% medicina/biologie, 4% dreptul, 3% arhitectura/arta si 3% limbi straine. 49% dintre respondenti au mai urmat un program de studiu in strainatate inaintea programului actual, iar 54% au urmat si in Romania cursuri universitare (49% licenta, 5% masterat).

Marea majoritate a tinerilor romani care pleaca la studii peste hotare aleg Europa (77%), iar 18% iau drumul Americii de Nord. Din totalul respondentilor la sondajul nostru, 16% studiaza in Marea Britanie, 15% in SUA, 12% in Franta, 8% in Olanda si respectiv Danemarca, 7,2%, in Italia si 6% in Germania.

6. Cum vad acesti studenti invatamantul din Romania? Se poate vorbi despre calitate? Cum sunt perceputi profesorii?

Am intalnit pareri foarte diferite printre colegii mei romani din strainatate in legatura cu invatamantul din tara. Exista persoane care au plecat din Romania dezamagiti de calitatea scazuta a unor programe academice, de lipsa oportunitatilor de cercetare la nivel inalt si de programa invechita. In acelasi timp, cunosc multi tineri care lauda scoala romaneasca, inclusiv la nivelul invatamantului superior, aratand ca exista cateva centre universitare importante, cu profesori extrem de bine pregatiti si dotari pe masura.


7. Reprezentantii studentilor din tara se plang de lipsa parteneriatului cu Ministerul Educatiei, de faptul ca nu sunt consultati cand se iau decizii sau cand se schimba legislatia. Ce trebuie facut pentru a indreptate situatia? Cum se procedeaza in strainatate?

In Statele Unite sistemul educational este aproape in totalitate descentralizat, mai intai la nivelul fiecarui Stat si apoi la nivelul fiecarei institutii de invatamant. Nu exista reforme impuse “de la centru”, iar deciziile majore se iau numai in urma unor procese consultative complexe dar transparente. Elevii si studentii sunt implicati prin organizatiile lor specifice, de exemplu prin Senatul Studentesc, care are in mod normal un buget propriu si opereaza independent de aparatul administrativ sau de corpul profesoral al universitatii. Cel putin la Stanford si Harvard studentii au un rol important, dar ultimul cuvant apartine intotdeauna consiliilor de administratie si academice (asa numitele “Boards”) formate in marea lor majoritate din profesori. De altfel, mi se pare firesc ca rolul principal in conceperea si implementarea diverselor sisteme educationale sa apartina corpului didactic, dar trebuie sa existe si la noi, ca in Occident, mecanisme formale si informale de consultare a elevilor sau studentilor. Altfel, riscam ca sistemul educational sa nu mai corespunda nevoilor celor pe care doreste sa-i formeze.


8. Care este tara cu cel mai bun sistem de invatamant din strainatate? S-ar putea aplica si in Romania?

Am beneficiat de oportunitatea unica de a studia la doua dintre cele mai bune universitati din lume – Stanford si Harvard. Poate sunt subiectiv, dar sistemul american – cel putin la nivel de invatamant superior – mi se pare de departe cel mai competitiv din lume, ceea ce explica atat performantele constant bune ale acestor institutii in topurile mondiale cat si faptul ca pot atrage anual cele mai bune creiere din lume.

Pe langa grija permanenta pentru student, universitatile americane au pus la punct un sistem academic complet prin care exploateaza la maxim abilitatile unice ale fiecarui individ. As remarca mai ales: (1) flexibilitatea care ofera studentilor posibilitatea de a-si alege specializarea abia sfarsitul celui de-al doilea an de studiu; (2) programele de consiliere academica, prin care fiecare student are acces permanent la un profesor-mentor, care joaca de multe ori rolul unui adevarat parinte departe de casa; (3) dotarile de ultima generatie si permanenta preocupare de a imbunatati materialele si modalitatile de predare, pe baza “feedback-ului” studentilor; (4) centrele de cariera care fac legatura cu angajatorii. In opinia mea, toate aceste elemente se pot aplica cu succes si in Romania, insa simpla lor imitatie nu va da roade in tara noastra. Este nevoie de un proces constient de adaptare la particularitatile contextului local, insa ideile in sine raman valoroase si merita puse in practica.


9. Daca ai fi ministrul Educatiei ce ai schimba in sistem?

Este probabil unul dintre cele mai grele portofolii ale oricarui guvern pentru ca poarta responsabilitatea formarii noilor generatii de care depinde viitorul intregii tari. Cred ca sunt cativa specialisti adevarati in Romania – l-as nominaliza pe Marian Stas, de asemenea absolvent de Harvard – care cunosc sistemul in profunzime si pot emite pareri avizate asupra reformelor necesare si prioritizarea lor.

Mi-as permite numai o observatie generala cu privire la importanta cercetarii in Romania. Economia noastra nu poate creste sustenabil fara aceasta dimensiune esentiala. Nu ne putem permite sa importam tehnologii la nesfarsit, unele dintre ele create probabil chiar de profesori romani care activeaza astazi in cadrul unor universitati straine. Ar merita formate de urgenta cateva centre regionale de excelenta in intreaga tara, cu cele mai bune dotari, cei mai mari profesori – atat romani cat si eventual straini, adevarati experti la nivel mondial – platiti extrem de bine si motivati sa isi desfasoare munca de cercetare in Romania si pentru Romania. Aceste institutii ar putea initia parteneriate cu cele mai bune scoli din lume pentru schimburi de experienta la nivel de studenti si profesori.



Nu intamplator castigam an de an medalii pentru inventii originale. Avem datoria sa exploatam mai bine acest talent al cercetatorilor nostri, permitandu-le sa lucreze cu cele mai performante tehnologii dar avand si stiinta de a comercializa produsul muncii lor la nivel mondial. Romania nu mai poate ignora aceste nevoi impuse de evolutiile pietelor globale. Țara noastra trebuie sa-si propuna sa devina un punct de referinta pe harta mondiala a cercetarii, iar aceste centre cu statut special si bugete consistente ar putea fi un prim pas in aceasta directie.

10. Dupa absolvirea studiilor, cei mai multi raman in strainatate. Ce ar trebui sa faca atoritatile statului pentru a-si chema acasa valorile, in conditiile in care rata somajului „cu licenta” este destul de mare?

Ideea centrelor de excelenta este o solutie. La fel si programele care finanteaza studiul la universitati de prestigiu mondial in schimbul angajamentului studentilor de a lucra in Romania, eventual in sectorul de stat, cu conditia ca acestia sa aiba garantate locurile de munca la intoarcerea in tara. Altfel, s-ar putea reedita nefericita situatie a bursierilor Guvernului Romaniei.



In acelasi timp, stim ca exista multi angajatori din mediul privat care ar dori sa aiba acces la expertiza tinerilor educati la cel mai inalt nivel. Autoritatile statului, alaturi de societatea civila, ar putea crea o punte intre studentii si absolventii romani din intreaga lume si companiile din tara, cu beneficii de ambele parti. Pe termen lung, acesti oameni cu abilitati speciale si mentalitati noi, formati in cadrul unor sisteme competitive si meritocratice, ar putea fi liderii unor schimbari pozitive in intreaga societate romaneasca.


11. Care este rolul Ligii Studentilor Romani din Strainatate? Cum va pot gasi studentii peste hotare?

Liga Studentilor Romani din Strainatate (LSRS) are trei obiective secundare, imediate, si unul principal, de cursa lunga. Ne propunem: reprezentarea intereselor si drepturilor studentilor si absolventilor romani, o comunitate in crestere care numara zeci de mii de membri; promovarea identitatii colective si a legaturilor formale si informale intre tinerii romani educati peste hotare, prin evenimente locale si nationale; sprijinirea elevilor si studentilor romani care vizeaza admiterea la programe academice in strainatate, prin punerea lor in contact cu cei care deja studiaza la universitati de top si s-au adaptat la un nou mediu academic, social si cultural.
In fine, misiunea principala a Ligii ramane promovarea intoarcerii spre casa prin informarea tinerilor romani despre oportunitatile profesionale existente in Romania si crearea unui cadru legal, social si cultural care sa faciliteze acest proces de “brain regain”.

12. Ce proiecte aveti in desfasurare si ce va propuneti sa faceti in viitor?

La doi ani si jumatate de la lansarea oficiala a LSRS, suntem mandri ca am facut mai multi pasi concreti, cu rezultate pe masura, pentru coagularea comunitatii tinerilor romani de peste hotare. Cele mai cunoscute proiecte ale Ligii sunt: Gala LSRS, care premiaza pe cei mai buni studenti romani de peste hotare in fiecare an, promovandu-i ca modele autentice de succes in fata opiniei publice din tara si mai ales in randul tinerilor; Caravana LSRS, prin care echipe de voluntari merg in liceele si facultatile din intreaga tara si prezinta modalitatile de admitere si finantare a programelor academice de peste hotare; si wiki.lsrs.ro, portalul online care a devenit cea mai completa sursa de informare pentru tinerii romani care doresc sa studieze in strainatate. Lista proiectelor si initiativelor poate continua pe multe randuri, insa as remarca mai ales activitatea celor 25 de Filiale LSRS din intreaga lume – de la Washington la Londra, Aarhus, Istanbul, si pana la Beijing si Sydney. Colegii mei organizeaza intalniri locale, expozitii, conferinte, evenimente culturale, promovand imaginea Romaniei si traditiile noastre nationale.



Pentru lista proiectelor curente si viitoare, invit cititorii sa acceseze si sa se inscrie pe www.lsrs.ro. De asemenea, pot sa ne adreseze intrebari la contact@lsrs.ro si vom incerca sa ii sprijinim de oriunde am fi in lume.

In general, suntem multumiti ca la mai putin de trei ani de la lansare, LSRS reprezinta deja un punct major de referinta pentru mii de tineri romani. Am reusit asta pentru ca proiectele noastre au avut rezultate concrete, benefice pentru membrii nostri, respectand in acelasi timp valorile pe care ni le-am asumat inca de la lansarea LSRS: valoare, initiativa, profesionalism, solidaritate si echi-distanta politica.

13. Sloganul vostru transmite mult: „Mergem inainte cu gandul spre casa!” Cat de realist este in actualul context socio-economic? In cati ani isi va reveni Romania, astfel incat gandul la acasa sa nu fie legat doar de familie sau prieteni, ci de ceea ce ofera aceasta tara?

Ati intuit corect – gandurile celor mai multi tineri romani legate de casa se indreapta spre cei dragi, spre familie si prieteni. Nu fac exceptie de la aceasta regula. Este trist ca mai bine de o treime din respondentii sondajului LSRS, studenti romani in strainatate, exclud intoarcerea acasa. Aproape inca pe-atat declara ca nu vor reveni in lipsa unor perspective profesionale solide.

Si totusi credem ca este important sa nu uitam de unde am plecat. Poate ca pentru multi dintre noi intoarcerea acasa este imposibila in acest moment, din diverse motive. Dar intoarcerea spre casa este intotdeauna posibila, de oriunde. Putem fi ambasadorii Romaniei acolo unde am studiat sau ne-am construit o cariera. Putem promova interesele noastre nationale prin munca pe care o desfasuram. Putem pastra legaturile cu tara si optiunea de a reveni acasa pe termen mediu si lung.

Mai mult, Romania nu-si poate reveni singura. Romania inseamna in primul rand poporul roman. Ca parte a acestei natiuni, avem la randul nostru responsabilitatea de a pune umarul la redresarea situatiei actuale si la gasirea acelor solutii care vor insemna rezolvarea crizelor multiple cu care ne confruntam. Nu dorim sa impunem intoarcerea acasa ca pe o datorie, desi unii dintre noi o percepem si astfel. Insa putem afirma ca tinerii care simt ca pot si vor sa schimbe ceva in bine pentru tara – din Romania sau de peste hotare – vor gasi mereu in Liga noastra un sprijin real si onest.



14. Te-ai intoarce in tara? In ce conditii?

Intoarcerea acasa este singura mea optiune pe termen lung. Mi-am incheiat pe 26 mai cariera academica in Statele Unite. As fi tentat sa revin imediat in Romania, dar imi dau seama ca mai am inca de invatat si ma pot dezvolta in continuare pe plan profesional aici sau in Europa de Vest. Peste cativa ani, insa, sunt decis sa-mi pun toate cunostintele si experientele acumulate in serviciul tarii mele, fie prin mediul corporatist din Romania, fie prin societatea civila, fie in sectorul public.

Mi-as dori ca peste cativa ani sa existe un efort constient din partea autoritatilor de a atrage spre casa absolventii universitatilor straine de top, fie si numai prin simplificarea proceselor de echivalare a diplomelor. Totusi, nu mi s-ar parea corect sa pun conditii pentru intoarcerea in Romania. Sunt constient ca nu as fi avut niciodata sansa de a studia la cele mai bune scoli din lume fara sprijinul si indrumarea parintilor, prietenilor si profesorilor mei. Am reusit in strainatate pentru ca sunt roman, nu in ciuda acestui fapt.

Acum consider ca am responsabilitatea ca, inarmat cu acele cunostinte pe care le-am dobandit peste hotare, sa fac tot posibilul ca si alti tineri romani sa aiba acces la oportunitatile pe care eu le-am avut.

Un pic te-am iertat, domnule preşedinte.

Da, dar numai un pic. Şi picătura aceea vine din faptul că ai spus direct, aşa cum faci de fiecare dată, ceea ce aş fi făcut şi eu în 22 iunie 1941. Şi ca mine şi ca mata ar fi făcut tare mulţi români. Nu ştiu câţi dintre cei "de sus", dar din ăştia "de jos" tare mulţi ar fi făcut-o. Pentru vatra lor. Pentru familiile lor. Pentru dreptatea lor. Şi, de ce nu, pentru onoarea lor. Pentru că gardurile de sârmă ghimpată au sfâşiat ogrăzi şi grădini şi oameni şi suflete. Pentru că EI s-au crezut stăpânii lumii şi au minţit şi au înşelat şi au furat.
Şi acum tot ei sunt, vezi Doamne,ofuscaţi. Şi arată cu degetul. Şi dau cu gura. Ba fac şi spume la gură. Se fac că au uitat de "davai cias, davai palton"...Le e lesne să uite aşa, selectiv. Şi să-şi amintească selectiv. Doar ce/când/cât le convine. Noi,nu. Noi ar trebui, după a lor părere, să facem în continuare sluj. Şi să tacem. Şi să înghiţim umilinţa şi batjocura şi neruşinarea aruncate cu dispreţ unei naţii de-atâtea ori răstignită pe o Golgotă de pe care nu ştie să cum coboare. Doar ei au voie sa aiba o zi de “doliu profund” pentru “ pierderile suferite cu 70 de ani in urma, “la inceputul Marelui Razboi pentru Apararea Patriei”! Noi n-avem voie. Pentru ei a fost Marele Război...cum îi mai zic. Pentru noi n-avea cum să fie un aşa mare război. Pentru că suntem mici. Şi azvârliţi de bunul Dumnezeu în calea tuturor copitelor de patru-sau bipede. Ei au voie să vorbească în termeni laudativi despre stalinul lor mare conducător militar. Noi nu avem voie să vorbim despre Mareşalul care, convins că-şi face datoria, le-a spus oştenilor săi, tot cu 70 de ani in urmă: “ OSTASI,Vă ordon: treceţi Prutul! Sdrobiţi vrajmaşii din răsărit şi miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbuna a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre. “
Ei pot să murdărească existenţa noastră când şi cum au chef. Noi ar trebui doar să acceptăm. Şi să ne conformăm. Şi să nu mai scoatem la iveală hărţi pe care EI le-au ferfeniţit, le-au mutilat, le-au călcat cu ciubotele pline de glodurile Asiei şi cu trufia nemăsurată a băutorilor de vodkă. Pentru ei n-a contat vreodată forţa dreptului ci doar dreptul forţei. Şi s-au crezut veşnici. Şi imbatabili. Şi,ca omul needucat, ca să-şi ascundă furia că le-au fost puse pe gard gândurile pe care le credeau ascunse, împroaşcă cu venin şi arată paiul din ochiul vecinului...

"Este absolut evident că o asemenea sfidare obraznică, ce îndreptăţeşte agresiunea fascistă şi profanează memoria a milioane de victime ale fascismului, este inadmisibilă"

zice, isterizându-se, ministerul lor de externe.Hai, mă leşi?(vorba elevilor mei) Dar cu memoria celor pe care i-aţi furat/minţit/asasinat/deportat în Siberia voastră îngheţată cum rămâne? Sau asta nu se pune?
Neruşinată atitudine. Şi mai neruşinată însă mi se pare atitudinea alor noştri- politicieni, politruci, presari,...mă rog. N-au fost în stare să-şi depăşească frustrările, mai mult ori mai puţin reale, legate de relaţia cu Băse şi au năvălit, în haită, să muşte, când, în mod normal, partea dorsală care trebuia muşcată e în altă direcţie...
De la Chişinău o timidă încercare:

"În acest caz, a-l apăra pe Băsescu înseamnă a apăra onoarea României. Băsescu este primul preşedinte român care a avut curajul să le spună ruşilor un adevăr pe care nimeni nu a îndrăznit să-l rostească. România de azi nu mai e România de ieri. Românii de azi nu mai vor să treacă Prutul, să-şi recupereze "moşia pierdută astă-vară", indiferent de cine ar fi semnat ordinul - de Ion Antonescu, Traian Băsescu. Sau de Mihai Eminescu"

consideră jurnalistul Constantin Tănase.

Dă-o dracului, domnule preşedinte!

Mi-am amintit, cu toata isteria asta a propos de Băsescu şi atacul său prostesc şi gratuit la adresa M.S.Mihai, de cântecele învăţate la cor, în copilarie. "Republică, măreaţă vatră" era unul dintre ele şi, dacă stau bine să mă gândesc, cred că aş putea să-l cânt fără probleme şi acum. Cu el începeam serbările de 30 decembrie, atunci când, fiindcă eram copii cuminţi, la sfârşit venea Moş Gerilă.
Nu ştiu dacă am simpatii republicane din pricina educaţiei primite în copilărie, în şcoala comunistă, sau pentru că aşa imi cere adâncul meu sufletesc, cert este însă că în spaţiul republican mă simt în largul meu. Asta nu înseamnă că sunt antimonarhist, că dispreţuiesc ori, Doamne fereşte, urăsc monarhia ori dinastia de Hohenzolern, mai nou, de Romania. Îmi pare rău că, studentă la istorie cândva, n-am avut ocazia să învăţ cum se cuvine despre Casa Regală, dat fiind faptul că aceasta aparţinea "trecutului burghezo-moşieresc muribind şi în putrefacţie, dragi tovarăşi" şi, carevasăzică, nu se cădea să ni se spună nouă adevărul gol-goluţ. În ciuda temerilor epocii cu pricina, am avut şansa să ascult vorbe frumoase despre regii care le-au meritat, de la unii dintre profesorii mei, pentru care datoria faţă de adevăr era mai presus decât cea ideologică. Am aflat, cu alte cuvinte, mai mult decât trebuia, dar nu îndeajuns ca să înţeleg ceea ce fusese cu adevărat.
Îmi amintesc că, într-una din expediţiile mele prin podul bunicilor, am descoperit nişte scrisori vechi, timbrate, şi, pe petecelele acelea de hârtie colorată, chipul regelui Mihai. Era o descoperire importantă, nu atât pentru textul scrisorilor(cred că era vorba de cuvinte ale bunicului prin care îşi înştiinţa nevasta că îi este bine pe şantier, etc), cât pentru chipul tânăr, frumos, fascinant, al regelui despre care auzisem în cântecele pe care le îngâna mama câteodată. Cred că, într-un fel, mă şi îndrăgostisem de chipul acela ce transmitea blândeţe, răbdare, o doză de seninatate şi încredere.
Dupa 90 am citit mult despre familia regala, cu bunele şi relele lor, şi cred că M.S.Mihai a fost o victimă a împrejurărilor, a fost nevoit să ia decizii pe care nu şi le-a dorit, dar care i-au fost impuse. A făcut, în ciuda vârstei sale tinere(la vârsta lui de atunci, mulţi dintre tinerii noştri de azi sunt încă dependenţi de fusta mamei!) eforturi uriaşe să găsească soluţii pentru ca poporul său să fie ferit de rău, dar s-a lovit de interese ce depăşeau cu mult buna sa credinţă, de ziduri de nepăsare, de ignoranţă, de suficienţă imperială şi superficialitate vinovată.
Trădare, domnule preşedinte? Despre trădare vorbiţi Dvs., care aţi trădat încrederea unui popor care, la un moment dat, a văzut în Dvs. o rezolvare a problemelor grave de credibilitate a guvernării în ochii guvernaţilor? Ce aţi făcut cu încrederea aceasta? Aţi batjocorit poporul, aţi umilit pensionarii, aţi desconsiderat intelectualitatea, aţi ignorat cu dispreţ glasurile ţăranilor, aţi afişat o grandomanie demnă de vremile de care credeam că am scăpat, aţi făcut să fim arătaţi cu degetul de toate naţiile pământului, ne-aţi asmuţit din nou pe unii împotriva altora din indiferent ce pricini, v-aţi creat o camarilă căreia îi cântaţi în strună pentru ca, la rândul ei, să vă cânte cântece de leagăn...aţi ruinat tot dramul de speranţă pe care-l mai aveau tinerii acestei ţări...Şi vorbiţi de trădare în speţa 30 decembrie 1947?
Pentru mine, mizeria lansată ieri la adresa unei personalităţi care, cu discreţie şi demnitate, a trăit într-un exil autoasumat pentru ca şi unii ca Dvs. să puteţi trăi bine, a fost picătura care a umplut paharul răbdării, care m-a convins că suntem din nou în pragul marii fraude din noiembrie 1946 şi că nu mai meritaţi, Dvs. şi camarila portocalie, nici un fel de atenţie din partea oricărui cetăţean onest. Nu aveţi nimic demn în fiinţa Dvs. Nu vă daţi în lături de la nici un matrapazlâc pentru a intra pe uşa din dos în istoria neamului cu care, cred tot mai mult, nu aveţi nimic în comun.
Ca urmare, dă-o dracului, domnule preşedinte! M-ai pierdut de muşteriu!