Azi am lenevit mult mai mult decât ar fi trebuit să-mi permit...M-a îngrozit gândul că se duce vacanţa şi mai nimic din ce mi-am propus n-am realizat.... Că am irosit o grămadă de timp.... Că o să-mi pară rău...
M-am reîntors, în gând, în timp şi mi-am amintit de un 8 august vechi, din 83. O zi în care s-a stins unul dintre cei mai dragi mie actori: Emanoil Petruţ. Mi-am amintit privirea dură, vocea profundă, rolurile lui serioase...Şi, mai ales, mi l-am amintit jucând pe Iraclie Porumbescu în filmul consacrat naţionalistului compozitor bucovinean. Am retrăit sentimente trăite într-o copilărie petrecută în satul în care îndureratul părinte a fost preot după moartea lui Ciprian, într-o lume care se stinge odată cu bătrânii săi, o lume înghiţită cu repeziciune de un modernism vulgar, străin, care alienează şi ucide.
Dacă azi sunt omul care sunt, asta se datorează şi lui Emanoil Petruţ, cel care m-a făcut să pun întrebări şi să aflu răspunsuri despre lumea căreia îi aparţin. A plecat cu mult prea repede şi a lăsat un gol pe care nu văd cine ar putea, azi, să îl umple. Mulţumesc, Domnule Petruţ!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu