M-am uitat peste ultima postare. Nostimă povestioara, dar nu-mi mai place titlul. De fapt nu mi-a plăcut niciodată acest "trebuie". Nici atunci când, sau mai ales atunci când, tovarăşu ne îndemna "să facem totu"...Nu mai vreau să aud că trebuie să fac ceva, că trebuie să predau ceva, că trebuie să dau ceva, că trebuie să renunţ la ceva...M-am săturat de acest trebuie pe care-l aud mai mereu: trebuie să fac "n"şpe planificări pe hartie, pe care trebuie să le predau la direcţiune şi la catedră şi trebuie să am şi eu una la portofoliu.Oamenii ăştia nu trăiesc în acelaşi timp cu mine? Nu au auzit de stick? Nu li s-a spus câţi copaci se taie pentru câtă hârtie? Trebuia să li se fi spus! Trebuia să li se spună că în era digitală ar trebui să consumăm mai puţină hârtie de-amboulea(aşa s-o fi scriind?)! Trebuia, mai ales, să li se aducă aminte că mai sunt profesori care chiar muncesc la clasă, nu se îngroapă cu hârtii.
Deci, voi face ce voi crede eu că e bine, nu ceea ce mi se va cere sub imperativul "trebuie"!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu