sâmbătă, 25 septembrie 2010

Pentru viitorii mei "gemeni"



până realizăm îngemănarea, le voi trimite invitaţia la joc, să ne dezmorţim, să spargem gheaţa.Mă întreb ce-o mai rămâne din papucii lor atunci când îi vom fi lăsat din joc!?

Despre eTwinning



Am mai scris despre ceea ce înseamnă acest portal pe care nu de multă vreme l-am descoperit.Colaborare, cunoaştere, muncă,prietenie,responsabilitate, îndemânare, imaginaţie, acceptare, toleranţă, pozitivism, sprijin, autodepăşire, competenţă, deschidere, comunicare, înţelegere, .... valori promovate de comunitatea şcolilor europene care vă aşteaptă.

vineri, 24 septembrie 2010

Alergând prin oraşul sultanilor

Istanbul. Constantinopol. Bizanţ. Împreună. Bosforul vălurat uşor sub briză, strălucind de lumini noaptea, respirând aburi de ceaţă dimineaţa. Vapoare.Maşini. Milioane de oameni. Covoare. Narghilele. Moschei. Kebap. Şaluri şi eşarfe. Pielărie. Munţi de baclavale. Palmieri. Sirene. Flori multicolore. Geamii. Muzee. Hoteluri de lux. Topkapî. Ataturk. Ritm. Comerţ. Minarete. Blue Mosque. Sarailii. Peşte. Verdeaţă. Şi, mai presus de toate, Sfânta Sofia.
Nu m-am dezmeticit încă de tot după fugara vizită în cosmopolitul oraş unde, deşi e mereu o aglomeraţie teribilă, n-am auzit gălăgie(o fi din cauză că nu mai percep vacarmul?) şi, mai ales, n-am văzut gunoi-o hârtiuţă măcar, o frunză căzută din palmieri, un scaiete pe marginea drumului....Poate pentru că am văzut doar zona centrală? Poate pentru că n-am avut prea mult timp pentru plimbare, programul infernal al gazdelor ţinându-ne departe de periferii ori zone periculoase? Poate. Din avion şi periferiile se vedeau superb.
Am văzut oraşul dintre două continente. Dintre două lumi. Cu un relief foarte accidentat(nu aşa mi-l imaginam!), cu străzi impecabile, puternic colorat, capitala sultanilor respiră un aer oriental şi occidental în acelaşi timp.Femei şi bărbaţi, tineri şi bătrâni, creştini şi musulmani, negustori şi vaporeni, turişti şi localnici, cu toţii formează un vârtej care te absoarbe parcă spre a te conduce în lumea povestirilor orientale. Păcat că activitatea pentru care m-am aventurat în acest vârtej, un seminar eTwinning, mi-a lăsat prea puţin timp pentru aventură...Dar şi acesta a fost organizat impecabil şi rog pe cei interesaţi să mai citească şi ceea ce am scris aici.
Am întâlnit oameni extraordinari, curtenitori, politicoşi, atenţi la detalii, gata să rezolve orice mică imperfecţiune. Mereu zâmbitori, m-au făcut să mă simt excelent în lumea despre care, la istorie, nu pot să vorbesc în termeni laudativi. Despre istoria prezentă o voi face însă, pentru că merită din plin!

joi, 23 septembrie 2010

Şi încă...pentru toţi romanticii



Eeeeeiiiii?
Ştiu că mai sunteţi pe undeva, spirite romantice ale anilor ce s-au dus. Ştiu că v-am adus aminte de minunăţia tinereţii şi de bucuriile unei muzici de calitate. Cu drag....

Toamnă iar...



O altfel de viziune asupra toamnei, veştejirii, îmbătrânirii...
Bucuraţi-vă, oameni, de fiecare clipă pe care v-o oferă viaţa, natura, bunul Dumnezeu!
Bucură-te, generaţie a mea, de minunile adolescenţei şi tinereţii noastre!

Eu teach, tu teach....hai pe iteach.ro.

Hai! Nu va scriu mai multe. Eşti îndrumat, găseşti colegi, îţi faci prieteni, afli noutăţi, poţi găsi idei de proiecte, poţi cere ajutor, înveţi, împărtăşeşti, comunici! Merită! Hai!!!

luni, 13 septembrie 2010

Reflecţii amare într-o zi cu soare...

D'apoi! Fu un nou început de an şcolar. N-a mai fost preotul să-i binecuvânteze pe copii şi pe dascălii lor. A fost însă primarele nost'(era să zic "cel cu vino'ncoa" da' m-am oprit devreme, pen'că n-are!) care, fireşte, a zis( ca de atâţia ani încoa') că va face şi va drege, va încerca şi se va strădui, va căuta şi va ...mă rog, va face totul. şi tot ce va ţine de primărie....şi el e aproape de noi...şi el preţuieşte şcoala şi pe oamenii ei...blablablaaaa....Nimic concret. Nimic de substanţă. Nimic...Nici nu mă aşteptam, de altfel. E portocaliu şi ştie că e evaluat în raport cu fidelitatea faţă de actul guvernării(că aşa zise şi ministrelul nostru mai dăunăzi!) şi fidelitatea asta înseamnă pupat tot şi peste tot, coane mitică...Mai bine nu venea. Mi-a stricat ziua care trebuia să fie una frumoasă şi sinceră. Mi-a amintit că am salariul diminuat, că fac mult mai multe decât ceea ce ar trebui să fac, că sunt o fraieră că încă mai cred că lucrurile se vor schimba curând în bine, că nu las ******şcoala asta de *****să plec încotro oi vedea cu ochii, că îmi pasă mai mult de copiii cartierului decât de ai mei, că am rămas cu tare din vechiul regim(nu pot să adorm dacă nu judec ce am făcut bine şi ce rău în ziua ce urmează să se încheie, unde şi de ce am greşit, ce aş putea face mai bine, etc. Idioată. Mai bine aş urmări telenovele indiene. Ori happy ala al lui Măruţă. Ori ...slavă domnului că mai toate e oteveuri...
Mi-aş fi dorit să aud trei idei dintr-o strategie managerială de perspectivă: asta vrem anul ăsta, asta pentru următorii cinci ani, asta pentru anul 2020, aşa am vrea să lucrăm cu copiii, aşa cu părinţii lor şi aşa împreună cu comunitatea în care trăim. Aş fi vrut să văd şi să aud măcar un reprezentant al părinţilor(că tot sunt cot la cot cu noi în CA) să exprime opinii în legătură cu starea de fapt din şcoală- condiţii, performanţă, aşteptări,cu felul în care vede comunitatea beneficiarilor noştri indirecţi parteneriatul educaţional şcoală-familie, cu modul în care putem face front comun în schimbarea esenţei vieţii şcolii şi a atitudinii lor faţă de noi; ar fi fost bine să cunoaştem măcar cine reprezintă Consiliul Local în CA şi cum şi-ar dori să se implice în activitatea unităţii noastre şcolare. Ar fi fost bine să...Eh, multe ar fi fost bune altfel. N-a fost să fie. Şi nici nu va fi prea curând. Ne-am întors, ca în jocul acela copilăresc, şarpele îşi prinde coada, de unde am plecat: cuvinte sforăitoare, limbaj de lemn, raportări mincinoase, însuşirea muncii celuilalt(sau măcar diluarea meritelor celor care mă depăşesc).
Am un gust amar după ziua de azi. Nimic nu mai e cum trebuie. Totul este o minciună. Şi, ce e mai grav, se pare că e o minciună care ne place. Şi, cum salariile sunt cum sunt şi se anunţă şi cele 5 zile fără salariu,ajungem noi asemeni cărţilor din bibliotecă: atunci când scoţi una, se răstoarnp toate celelalte(cei care nu mai suntem tineri ştim că aşa erau vacile CAPurilor pe vremuri.)

joi, 9 septembrie 2010

Pe marginea Congresului cadrelor didactice

S-au dus repede zilele acelea de sfârşit de august, cu lumina aurie semănând cu mierea şi cu prieteni noi. Ca tot ce e frumos, a trecut repede şi a generat dorinţa de a participa la următoarea întâlnire a dascălilor români de pretutindeni. Au fost şi stângăcii, şi poticneli, şi vorbe urâcioase, aşa cum au remarcat cu toţii, mai ales în ultima zi începută ca o vendetă...Nu s-a văzut nuntă ori înmormântare fără vorbe şi lăutari cu capul spart,spune o vorbă românească. Ca urmare, aşa a fost şi aici, mai ales că nu suntem deloc străini nici de povestea cu capra vecinului şi nici de politica arătatului cu degetul. Când spiritele se încing, e nevoie de un duş rece care să dezmeticească. Şi am primit duşul acesta de la colegii harghiteni, care ne-au amintit de condiţiile vitrege în care sunt nevoiţi să munceacă ei, minoritari în propria lor ţară, marginalizaţi şi discriminaţi pentru că nu cunosc limba coloniştilor. Şi noi...noi găsim pricină de gâlceavă pentru o sticlă de apă minerală, ori pentru nu ştiu ce probleme de la duşul camerei de hotel. Excelentă a fost intervenţa delegaţiei harghitene: versuri scrise şi spuse din suflet, îndemnuri către unitate de suflet şi acţiune, chemare la păstrarea spiritului românesc viu în ţară şi, mai ales, în spaţiul călcat şi stăpânit de străini, cântecele neamului românesc capabile să răscolească suflete şi să coaguleze voinţe...
Excelentă prestaţia colegilor români timoceni, colegi care, neavând dreptul conferit de legislaţia internaţională ca urmare a recunoaşterii ca minoritate, nu pot ţine pasul cu evoluţia literară a limbii române, dar vorbesc cu sufletul şi cu vorbele învăţate, în graiul bănăţenesc, de la muma. În vorbe puţine, dar teribil de grele de adevăr, Ivica Glisic a prezentat situatia vlahilor timoceni, eforturile făcute pentru păstrarea identităţii lor româneşti în ciuda politicilor de asimilare la care sunt supuşi de veacuri, pentru păstrarea limbii sfinte a mumelor lor. "De ce vă plângeţi că cei de la conducere vă umilesc? Voi îi formaţi, deci voi aveţi puterea în ţara asta" au sunat, dureros, cuvintele arhitectului român din Serbia.
Noi avem puterea? Teoretic, are dreptate. Practic însă este tare departe de adevăr. Noi nu avem puterea să trecem peste micile noastre orgolii care se inflamează prea repede, peste răutăţile cotidiene care ne aruncă pe baricadele adverse ale unui război al punctelor, peste aerele de fiinţe superioare cu care privim pe toată lumea, uitând că, de la Domnu" Trandafir ori Popa Tanda, poziţia intelectualului în societate a evoluat. Cum am putea, prin urmare, să avem puterea, să fim în stare s-o influenţăm cumva?
Cred cu tărie că ei, românii timoceni, bucovineni ori cei din atât de clamatul ţinut secuiesc, sunt cu mult mai buni români decât noi, cei care, fără probleme de natură identitară, scormonim şi ne creem singuri probleme care, din nefericire, ne dezbină şi ne aruncă în tot soiul de conflicte şi contradicţii ridicole, făcându-ne să uităm care ne e adevărata menire. Din exemplele trecutului nu învăţăm, pentru că declarăm ritos că trăim alte vremuri, iar ceea ce se întâmplă în prezent este ignorat, pentru că tindem să condiţionăm realizarea menirii noastre strict de condiţiile materiale.
Aşa încât, din nefericire, conducerea ţării pe care o creştem noi, educatorii, va fi şi în continuare una departe de imperativele societăţii româneşti.

marți, 7 septembrie 2010

Lacrima limbii noastre



Amintiţi-vă, fraţi români de oriunde veţi fi fiind, de pământul românesc al Basarabiei şi de sfânta noastră limbă română a tuturor! Faceţi, în 31 august, o plecăciune în faţa divinităţii şi mulţumiţi pentru ceea ce vă aparţine:Cuvântul! Gândiţi-vă atunci, o clipă, la cei pentru care a vorbi româneşte a fost atâta amar de vreme pricină de temniţă şi pomeniţi-i în rugăciunile voastre alături de părinţi, bunici şi fraţi. Măcar atât putem face şi nu ne costă nimic!

Prea lenevim, prea ne fofilăm, prea uităm



Curge Prutul între ţări române,
I se-aude plângerea-n Carpaţi.
Olt şi Mureş sar ca să-l îngâne.
Jiu şi Nistru- voi ce aşteptaţi?


A trecut timpul ca o pală de vânt peste zile speciale. Şi alte zile din alţi ani vor trece în neuitare, dacă nu vom fi atenţi,ştergând un dor şi un buchet de inimi.
Cine(de la noi, din România) mai dă doi bani pe 27 august? Câţi mai ştiu semnificaţia acestei zile? Cine îşi mai aminteşte că, în 1991, RSS Moldovenească se proclama independentă? Se destrăma atunci,în vara aceea incredibilă, poate chiar în neîncrederea popoarelor, blestematul imperiu clădit prin minciună, teroare, tâlhărie, violenţă şi suferinţă.Se scuturau lanţuri, se înseninau priviri, se cuteza să se viseze frumos şi să se facă primii paşi către vis...Au fost podurile de flori, au fost Doina şi Ion Aldea Teodorovici, a ajuns Grigore Vieru să pună piciorul pe Luna lui-pământul Patriei Mamă la care a visat o viaţă...Am ratat momentul. Înceţi, nepricepuţi, lipsiţi de voinţă, poate şi de caracter, speriaţi de alţii dar şi de măreţia clipei, ne-am împiedicat în propriile poale şi momentul a trecut pe lângă noi fără să fi apucat a ne dezmetici şi fără să-l valorificăm.
Acum....Acum aşteptăm. Şi pentru ca aşteptarea să fie mai puţin monotonă, ştampilăm acte de cetăţenie, oferim burse,oferim, chiar din sărăcia noastră,sprijin şcolii şi sfintei limbi române de acolo 100 de milioane de euro...Şi aşteptăm. Cât? Până când? Cine ştie? Dar sigur va merita!

amintiri din primavară

amintiri din primavară

Se anunţă an bogat în Bucovina

Se anunţă an bogat în Bucovina

Iarna la Suceava

Iarna la Suceava