Acasă, în cealaltă Românie

Cu ceva timp în urmă, aflam de la colege care tocmai ce se întorseseră dintr-o excursie făcută dincolo de Prut, că nici nu merită să mai visăm la România de acolo,pentru că nu mai e Românie, pentru că sunt sufocaţi de ruşi, pentru că nu vor să audă de noi, pentru că nu vor, pentru că...pentru că...M-au durut atunci vorbele acelea care au pângărit florile podurilor de acum 20 de ani. M-au făcut să îmi doresc şi mai mult să văd, să adulmec, să simt eu ce şi cum.
Şi ocazia mi s-a ivit de curând. Am fost la Chişinău! Da, am fost acolo, în cealaltă casă a mea, în "casa cea mare" a inimii mele, în "casa dinspre Răsărit", acolo unde ţin cele mai valoroase comori ale sufletului ce mai păstrează poveştile bunicului despre război şi biruinţe şi retragere şi refugiu şi palme de ţărani basarabeni şi vedre de vin golite în faptul înserării şi flăcări roşii şi ţipete şi suferinţă....
A fost puţin timp, dar baierile înlăuntrului meu au fost să dea pe dinafară de bucurie, de vorbă spusă agale, de accent slav ce înmoaie vorbele dar care susură doina de dor, de verdeaţă inundând oraşul milionar, de Ştefan cel Mare prezent ca niciunde în altă parte, de oameni cu ochi limpezi şi deschişi către lumea în care trăiesc, de naţionalism mai vădit ori mai potolit, de câmpuri izvoditoare de pâine bună, de nuci şi de vii, de soare şi de macarale...
Sunt, acolo, oameni săraci, dar şi oameni bogaţi. Ca şi la noi. Unii bogaţi la minte, mai puţini, alţii bogaţi la portofele(profesorii,ca şi la noi, şi pe colo, dar nu şi pe dincolo). Sunt acolo oameni deznădăjduiţi dar şi oameni încrezători. Poate mai mulţi încrezători decât la noi. Sau poate doar mai puţin plângăcioşi. Sunt acolo tineri şi vârstnici. Ca şi la noi. Sau poate mai mulţi tineri. Sunt acolo de stânga şi de dreapta. Ca şi la noi. Poate mai drepţi. Mai sunt acolo oameni care aşteaptă. La noi...nu prea. La noi doar Sfântu-aşteptă, şi pentru noi, şi pentru ei.
Am înţeles, încă o dată, de parcă mai era nevoie! că ne merităm soarta. N-am făcut nimic pentru ei nici în perioada interbelică(ba da, zice-vor unii, cu gândul la pseudointelectualii pe care i-au trimis autorităţile acolo la reeducare, ca într-un uriaş şi perpetuu batalion disciplinar, şi nu pentru a  ajuta la dezvoltarea reală a societăţii româneşti de acolo!), nu facem nici acum mai nimic...Podurile de flori s-au ofilit şi au fost îngropate în mâlul Prutului, pe trubadurii Aldea Teodorovici i-a "năşit" pentru veşnicie KGBul, de versurile lui Mateevici ai noştri tineri nici n-au auzit, nici n-au chef să audă, vorbele neaoşe româneşti sunt înlocuite de şortcuturi englezeşti în orice spici pe mesenger, nasuri fine se oripilează la mirosul de sudoare muncitorească iar mâinile cremuite şi cu manichiura colorată sunt de-a dreptul îngrozite de perspectiva vreunui fus ori a vreunei greble, slovele ce alcătuiesc cuvintele Patrie, Popor, unitate, cultură, respect provoacă rictusuri de nemulţumire ori de desconsiderare...
Hotel curat, nu luxos(că nu mi-aş fi permis), personal mai mult decât drăguţ şi foarte serviabil, posibilitatea de a mânca excelent pe bani puţini, berea Chişinău-o minune, bomboanele Bucuria cred că vor fi excelent apreciate de elevii mei, sumedenie de gherete de schimb valutar(Dumnezeu să îi ţină sănătoşi pe cei ce trudesc prin ograda Coanei Mari, Europa vreau să zic!), bazar şi firme de renume, limba română vorbită de foarte mulţi(mi s-a răspuns frumos şi politicos şi de cei pe care, cu secunde înainte i-am auzit vorbind ruseşte şi de la care m-aş fi aşteptat la cine ştie ce grimase), culori tari, miros de verde crud încă, langoşi cu brânză, amestec de construcţii de epocă imperială cu hidoase blocuri comuniste, aleea clasicilor cu flori proaspete la bustul lui Vieru şi buchet de mireasă la picioarele lui Ştefan Vodă......o lume minunată pe care deja îmi doresc s-o văd din nou.

O fi ajuns Robin Gibb în raiul care-i părea, cândva, prea larg?

Adolescenţa din sufletul meu a mai pierdut o frântură....E o frântură sensibilă, purtată către raiul pe care îl creionau, cândva, trei băieţi din cealaltă parte a Pământului: Bee Gees. Brothers Gibb. M-am şi îndrăgostit, cu toată forţa primei iubiri, pe ritmurile lor. Nu i-am mai ascultat de multă vreme...se duc unul câte unul...ca şi dragostea mea de tinereţe...dar nici dragostea aceea vulcanică şi nici tripleta australiană nu se şterge din memoria mea afectivă. Fie-i ţărâna uşoară lui Robin Gibb!

Rămas bun, Florin Constantiniu!

Aprilie e primăvară, e lumină, e frunză verde... Sunt flori de liliac şi mâţişori de salcie. Sunt Floriile. E, de cele mai multe ori, Învierea. Sunt atâtea motive de bucurie!

            Aprilie trecut a fost unul trist însă. Pentru Români, pentru Istorie, pentru Adevăr: s-a stins Florin Constantiniu! A luat cu el verbul săltăreţ, abordarea molcomă a faptelor, şfichiuiala fină a ironiei, sinceritatea celui ce nu are nimic de pierdut, sfătoşenia bunicului ce spune snoave nepoţilor. Mi-a luat bucuria cu care aşteptam un nou volum al său, o nouă abordare a unei probleme, o nouă poveste despre şi cu ai mei. Lumea mea şi a elevilor mei(nu-i aşa, Emi?) e acum mai săracă. 

Pregătirea pentru Paşti şi alte multe şi neînsemnate mărunţişuri a făcut ca trecerea lui să treacă parcă pe nesimţite, cu decenţa şi modestia de care dădea dovadă, asemeni tuturor seniorilor culturii româneşti.

Fie-i ţărâna uşoară şi veşnicia să-l treacă pe răbojul neuitaţilor!

Şi, pentru cei care au urechi de auzit, ar trebui să luăm aminte la vorbele acestui om pentru care a fi roman a fost un privilegiu şi nu o pricină de ruşine: "Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi ruşii"