joi, 31 martie 2011

Am greşit visând frumos şi, mai ales, făcând şi fetiţele să viseze...

Da. Am greşit enorm. Impardonabil la un om matur, care pretinde că ştie şi înţelege în ce lume trăieşte. Ştiu că e criză. Ştiu că e sărăcie. Ştiu că oamenii sunt răi, mincinoşi, ipocriţi... Mă gândeam însă că, măcar o dată în viaţă, aş putea primi un ajutor de la oamenii printre care trăiesc, de la oamenii care pretind că mă reprezintă, de la oamenii care afirmă, de câte ori dau pe sticla televizorului, că nu mai pot de grija noastră, că se luptă pentru noi, pentru binele poporului....Vorbe...ifose...minciuni...înşelătorie...Nu pentru mine vroiam ajutorul acesta, ci fentru fetiţele din grupul folcloric, care au muncit enorm pentru a face înregistrări de bună calitate, cu care să poată ieşi în lume, cu care să arate cât de mult ţin la ceea ce înseamnă cultura populară românească. Meritau să fie prezente la festivalul din Italia, unde au promovat în finală pe meritul lor, pe sudoarea şi bătăturile palmelor şi tălpilor lor...N-a fost să fie....Pentru noi nu s-au găsit bani....Niciunde. Nimeni n-a răspuns pozitiv solicitării noastre de sprijin financiar, deşi am apelat la Consiliul Judeţean, la Primărie, la deputaţii şi senatorii de Suceava...N-au catadicsit măcar să îmi răspundă în scris la solicitările pe care le-am lăsat cu număr de înregistrare la secretariatele Preaîndestulaţilor şi Preamincinoşilor lor...
Păcat. De generaţiile care vin şi care mai speră într-o schimbare pozitivă în atitudinea autorităţii faţă de cetăţean. Speranţa nu costă nimic. Şi se spune că moare ultima. A mea agonizează,muri-i-ar cei care au adus-o în halul ăsta înainte!

duminică, 27 martie 2011

Suflet românesc din Basarabia



Ai nevoie de traducere, Vasile Stati?





Întâi la spovedanie, apoi la vorbă despre Basarabia



Cine, cum, când îşi mai aminteşte cineva de Ion Inculeţ? De Pan Halippa? De Daniel Ciugureanu? De cumplita iarnă a primei conflagraţii mondiale din care avea să se nască Europa contemporană? Cine să îşi mai amintească, dacă istoria naţiei este exilată tot mai mult din cărţile de şcoală şi dacă guvernanţii de azi ne fac să ne fie tot mai ruşine de apartenenţa identitară? Cine să mai plângă pe neştiutele morminte de la Sighet, ori Aiud, ori Gherla ale făuritorilor de Românie Mare? Cine să mai aibă răbdare, în lumea asta turbată, pentru care banul a devenit ţelul suprem, să asculte poveşti din alte vremi despre altfel de oameni şi altfel de ţeluri? Cine să mai istorisească întâmplări cu eroi? Ce vor mai fi fiind şi eroii? Ce va mai fi fiind Ţara? Ce va mai fi fiind povestaşul?
Nu mai e foc la gura sobei, să încălzească odaia şi sufletele ce adăpostesc în ea. Nu mai e povestaşul; adăposteşte azi sub glia pentru care a răbdat ger şi foame şi umilinţi.
Nu mai sunt ascultătorii, că vremea poveştilor a trecu, spun ei, nu mai e timp pentru prostii...
Şi cu firimitura de suflet îngropată în adâncul fiecăruia dintre noi cum rămâne? Cine, când o ascultă? Câţi o mai scot la iveală, să se desfete la soare, asemeni celor mai meşteşugit lucrate straie pe care gospodina le scoate la aerisit înainte de Paşti? Câţi mai ştiu ce e Nistrul? Câţi mai pot privi spre Răsărit împăcaţi cu ei şi cu lumea?
Trezeşte-te, tu, Patrie drogată,
Că, dacă-n focul calculelor reci,
Mai pierdem Basarabia o dată
Şi noi suntem pierduţi în veci de veci!


In memoriam: Iuri Alexeevici Gagarin

Dacă la 27 martie 1968 a fost o mârşăvie pusă la cale de serviciile secrete sovietice, ceea ce e cu totul verosimil, e dovada clară a modului în care regimul ştia să scape de incomozii care, conştient ori nu, atentau la poziţia şefilor.
Dacă a fost accident(puţin probabil la piloţi cu experienţa maiorului Gagarin)s-ar putea spune că a fost voia cerului care, la 50 de ani de la actul Marii Uniri, lua astfel mândria ruşilor cotropitori.
Indiferent de cauzele evenimentului care a pus capăt vieţii unui tânăr visător, rămâne poarta deschisă către alte lumi, rămâne visul icarian al înălţării către soare, rămâne flacăra arzândă a pasiunii şi efortului şi curajului a fiului ce ridică ochii către Creator.
Şi mai rămâne urma fracturii suportate de un pui de om din nordul românesc ca urmare a zborului făcut, cu ceaunul din care beau apă găinile în cap, pe post de cască de astronaut, de pe vârful clăii de paie ridicate într-o dogorâtoare zi de vară a lui '68. Este, din punctul meu de vedere, cel mai frumos omagiu adus lui Iuri Gagarin.

sâmbătă, 26 martie 2011

26.03.2011, de la 8 jumate fix...



Ca iniţiativă, e una deosebită. Ca modalitate de a atrage atenţia către ceea ce facem/putem face cu Mama Gea e iarăşi remarcabil. Ca platformă de socializare, pare să prindă foarte bine. Rămâne întrebarea: cât din ceea ce se face e exteriorizarea unei convingeri şi cât e spectacol?

luni, 21 martie 2011

Nu credeam a ajunge vreodată să laud spărgătorii(mă rog, numai pe cei de nuci)

O fac astăzi, şi chiar cu mândrie, chiar dacă pentru mulţi acest gen de mândrie e cel puţin desuetă. E o mândrie pe care n-o disimulez, n-o ascund, n-o neg: mândria aceea ţinută în cel mai cald colţ al sufletului, în cel mai bine protejat ungher al inimii oricărui individ sănătos- mândria apartenenţei la un neam. Căci despre o astfel de mândrie e vorba aici; despre sentimentul acela că nu eşti singur, că, buni sau răi, ai cui să te raportezi atunci când vorbeşti despre ai tăi; despre siguranţa pe care ţi-o dă fie şi o colibă în care se vorbeşte limba mamei tale şi se fac rugăciuni Dumnezeului către care bunicii ţi-au lipit palmele a rugă;despre dorinţa aceea ascunsă, existentă în fiecare dintre noi, de a ne întoarce, fie şi pentru frânturi de timp, la vatra în care am deschis ochii şi am făcut primii paşi. Nu am altfel de orgolii, nu m-a ros niciodată mândria prostească a afişării propriei persoane ca pe una specială, n-am făcut niciodată(deşi de multe ori am regretat!)gesturi în acest scop, dar, când e vorba de ai mei, în general, mă doare mojicia şi nedreptatea şi minciuna şi umilinţa şi exacerbarea. Şi asta chiar dacă, de puţină vreme, am descoperit că toţi strămoşii mei sunt altceva decât români. Ajunşi în colţul acesta de lume românească, în vremuri grele şi tulburi pentru ei, au mulţumit, uneori şi fără cuvinte, comunităţilor care i-au acceptat şi şi-au crescut urmaşii în spiritul devotamentului faţă de noua lor patrie, al credinţei în Dumnezeu şi al loialităţii faţă de pământul care hrăneşte şi apără şi bucură pe cei ce îl respectă.
Despre hackerii români e vorba în gândurile mele recunoscătoare, acei spărgători care, ieri, au dovedit că, aşa neputincioasă cum pare la prima vedere, noua generaţie e capabilă de gesturi ferme, de atitudini extraordinare, care mă fac să cred că nu totul e pierdut. Şi, în acelaşi timp, ar trebui să dea de gândit autorităţilor române care, zilele trecute, când a avut loc un atac identitar murdar, cu rădăcini oficiale chiar, ministrul nostru de externe zâmbea tâmp pe sticla televizoarelor, minimalizând acte de denigrare făţişă a românilor şi istoriei lor. Ba, mai mult, mai marele şpăgilor din ANAF, instituţie oficială a statului român, găseşte de cuviinţă să ducă mârşăvia mai departe, mutându-l pe asasinul lui Iancu la Abrud, murdărind astfel sufletele moţilor. Dacă s-a vrut a-l da pe neisprăvit pe mâna oştenilor lui Iancu, a fost iarăşi o greşeală, pentru că nu rezolvi o situaţie tensionată adâncind-o, contagiind şi alte zone.
Dar, asta e; atâta ştiu, atâta fac!
Bravo,deci, celor ce, cu vorbe puţine şi fără injurii, au arătat că spiritul lui Iancu n-a murit! Să trăiţi, că ne trebuiţi! Să vegheaţi şi mai departe şi să faceţi dreptate neamului acestuia în locul celor ce,deşi sunt plătiţi s-o facă, uită care le e datoria!
Pentru cei care nu le-au citit mesajul cu care au blocat presa maghiară, iată-l mai jos. Doamne-ajută!

„V-aţi înşelat crezând că la o palmă dată istoriei şi poporului Român (15.03.2011) noi vom întoarce şi celălalt obraz. Conştiinţa naţională ne obligă să luăm măsurile morale pentru ca Eroii Neamului Român să se odihnească în continuare în linişte. I-ati inviat din somnul lor cel vesnic pentru a-i defaima, le-ati profanat mormantul prin dezinformare, si i-ati “spanzurat” crezand in falsa razbunare.
Acesta este raspunsul dat celor care au uitat ca maghiarii reprezinta o minoritate in Romania, celor care inca nu au realizat ca Mihai Eminescu este pretuit la rangul de simbol national, si celor care mai au curaj sa ne tina in propria tara prelegeri de pedeapsa si onoare cand noi inca nu ne-am vinedecat durerea sufleteasca de la pierderea unui campion: Marian Cozma. Odihneasca-se in pace.
Nu vom uita şi nu vom ierta. Puneţi-ne răbdarea la încercare!
Dumnezeu sa fie milostiv cu sufletele voastre. Asa patesc toti cei care gresesc impotriva natiunii romane“.

duminică, 20 martie 2011

Cât o fi ONU de mare/Alt'opţiune nu mai are?

Că nu cred că războiul este cea mai umană soluţie pentru ceea ce se întâmplă acum în Libia. Războiul, declanşat în asemenea condiţii mai ales, pare a fi soluţia cea mai facilă pentru hoarda de cruciaţi care s-a năpustit asupra nordului Africii, într-o mult clamată acţiune de eliberare a poporului din sclavia lui Gaddafi. Dacă îmi amintesc bine, şi împotriva lui Saddam Husein au utilizat aceleaşi sloganuri şi s-a dovedit cu totul altceva apoi, iraqienii fiind deja sătui de câtă "libertate" li s-a oferit.
Că Gaddafi este un cretin ce se crede mâna lui Allah pentru arabii lui e adevărat; că o fi paranoic, precum ştim noi cine, o fi şi asta adevărat, că doar discursurile îi sunt aidoma; că o fi adunat, profitând de frica indusă supuşilor, averi fabuloase nu mă îndoiesc. Dar să dai drumul la haita care pare să nu se fi săturat de sângele celor din Bosnia, Afganistan şi Iraq să lovească la discreţie mi se pare prea mult. Iar vor fi distrugeri imense, iar vor plânge copii, iar vor fi mii de victime colaterale,de care se vor spăla pe mâini, fiinţe care nici nu vor conta pentru statisticile oficiale.
Nu e bine ceea ce se întâmplă acolo; era firesc, în condiţiile de azi, ca diplomaţii ONU, crema diplomaţiei mondiale, care mănâncă bani grei din sudoarea naţiunilor pe care le reprezintă, să găsească alte soluţii. Aşa, războiul declanşat acolo nu va face decât să alimenteze şi mai mult opinia unui om simplu care a urmărit demararea ostilităţilor stând la coadă să-şi plătească dările: trebuie să trăiască şi producătorii de arme, trebuie să aibă şi firmele occidentale front de lucru, trebuie să mai experimenteze cei mari arme noi.
Mă întreb câţi papuci au pregătiţi libienii pentru atunci când se vor fi dezmeticit?



Să sperăm că nu se va prelungi(deşi interesele LOR o cer!) şi că pacea va reveni acolo. De dragul oamenilor simpli, care, de obicei, nu contează.

sâmbătă, 19 martie 2011

Cântec pentru Japonia suferindă

Flashuri din Infern






Lumea în care trăim este una din ce în ce mai periculoasă. Pericolul cel mai mare rămâne tot omul, această fiară cu pretenţii, acest biped egoist şi trufaş, care-şi închipuie că e stăpânul Universului, această căpuşă ce trăieşte ca şi cum ziua de azi ar fi mereu ultima...
Din nefericire pentru "atotputernicia" sa, natura îl mai plesneşte din când în când peste obrazul ce tinde să devină tot mai gros, amintindu-i că e doar un fir de praf ce pare să fi intrat în ochiul Creatorului prin neruşinarea cu care murdăreşte tot ce-l înconjoară. Şi, firesc, din când în când, suportă consecinţele. Şi acestea dor cumplit,şi nu întotdeauna pe cei care merită cel mai mult.
Căci n-o să mă convingă nimeni că japonezii, modeşti şi discreţi, de o hărnicie proverbială şi o generozitate nepământeană, meritau ceea ce li se întâmplă cu ei în ultima vreme. Sau, cine ştie, plătesc pentru cine ştie ce alte vremuri şi alte generaţii...
S-a coborât infernul peste Ţara de la Soare Răsare. Dar oamenii rămân oameni. Nu urlă nimeni. Nu ridică ochi mânioşi către Cer. Nu agită pumni strânşi către semeni. Nu mint, nu înşeală, nu profită de ceea ce e haosul general.Se vede că ei ştiu, poate dureros învăţată o asemenea lecţie, că legile naturii ne obligă mereu ochii nostri trebuie sa se plece a rugă în faţa ei, nu să se ridice, orgolioase, deasupra.






Dumnezeu să te odihnească în pace, Mariana Vătcărău!

A căzut, ieri, pământul Truşeştilor peste tine, Mărie. Ai ajuns acolo unde doar tu şi bunul Dumnezeu ştiţi ce şi cum e. Ai adăstat la vatra lumii tale frumoase pe care ai preţuit-o şi de la normele căreia nu te-ai abătut. Fie-ţi ţărâna uşoară şi sufletul împăcat!

miercuri, 16 martie 2011

Înainte de toate....

Întâi m-am gândit că mă rog pentru Mariana, pentru odihna sufletului ei şi pentru liniştea lui Marian, care i-a fost raţiunea de a trăi. Mi-am dat seama însă că, în fapt, sunt o nerecunoscătoare, pentru că nu fac apel la bunul Dumnezeu decât atunci când mă aflu într-o situaţie dificilă şi când, automat, caut sprijinul Lui. Fie acest Tatăl nostru şi pentru cei mai înainte menţionaţi, dar şi pentru mine şi pentru toţi cei care, mai devreme ori mai târziu, citesc aici. Şi fie ca bunul Păstor să nu-şi uite vreodată turma Sa!

luni, 14 martie 2011

Ne va fi dor...



Mariana a fost o flacără, o torţă arzând pentru fiecare dintre cei pe care îi iubea. Şi iubea multă lume, şi avea mereu o vorbă bună pentru fiecare, şi era mereu gata să fie de ajutor celor ce-i căutau privirea şi cuvântul şi braţul de sprijin...
Mariana a fost un om special...un suflet generos...un prieten extraordinar....Ne va fi dor de tine, Mărie....

Rugăciune pentru Mariana



De dragul tău, Mariana, toate rugăciunile de azi şi din zilele ce vin.
Fie ca bunul Dumnezeu să te primească de-a dreapta Lui, căci meriţi prin gândul, fapta şi cuvântul tău!

vineri, 11 martie 2011

Doar asta şi gata........

Ar fi dureros dacă vreodată mi se va lua bucuria de a asculta muzica tinereţii mele. Mi s-ar lua nu doar stropul de divinitate pe care harpa nevăzută a cerului mi-a susurat-o cândva la ureche, ci mi s-ar fura o comoară din tezaurul cu amintirile cele mai frumoase despre anii marii iubiri...

Mi-e dor...

Şi pentru că m-a năpădit trecutul şi mă paşte melancolia, măcar să mă afund într-o lume pe care atât de mult am iubit-o şi care, din păcate, mi-a rămas doar în amintire, încuiată într-un ungher de suflet unde nu pătrunde nimeni. Doar eu...arareori...când am nevoie de forţă...de linişte...de iluzia unei tinereţi nemuritoare...

Azi mi-e dor de mine...

Mi-e dor de mine uneori,
De cea ce-am fost cândva,în altă lume,
De sufletul sălbatic, de steaua fără nume,
De tata
Şi de crucea lui din nori....

amintiri din primavară

amintiri din primavară

Se anunţă an bogat în Bucovina

Se anunţă an bogat în Bucovina

Iarna la Suceava

Iarna la Suceava