Doamne, mare Ţi-e grădina...

...şi mulţi îi sar gardul. Cineva spunea că presa e a patra putere într-un stat. Cred că s-a înşelat amarnic. Realitatea cotidiană demonstrează că presa face educaţie, că presa face şi desface guverne, că presa parafează tot soiul de contracte, că presa pune la cale revolte şi tot ea le dirijează, că presa înfiinţează ori desfiinţează spitale, oameni, destine...Presa e-n toate, e-n cele ce sunt şi-n cele ce mâine vor râde la soare...mai ţineţi minte versurile, colegi de generaţie,nu? Presa face şi desface tot. Şi asta pentru că ghiorlanii de cetăţeni s-au dedulcitără la trai bun şi muncă puţină, la firimituri azvârlite din traista celor ridicaţi ori trântiţi de presă, la aghioase numa bune de adormit somnul raţiunii, la... Că iată ce "raţionează" unii! Din mansarda lor cetire, ori purtaţi de invizibile sfori de păpuşi de cârpe?! Mai puţin contează. Important e că lumea e tot mai nebună. Şi se scarpină pe te miri unde fără s-o mănânce. Şi de la scărpinatul ăsta....

Conversaţie la palatul Cotroceni...sau Victoria...sau...

Cam aşa Mai e ceva de spus?

Acum aproape 20 de ani...S-a schimbat ceva intre timp?

Ma tem că singura schimbare e aceea că nu mai suntem 5 miliarde, ci 7 miliarde de oameni. La fel di ipocriţi. La fel de nepăsători. La fel de surzi şi orbi şi muţi. Urmăriţi mesajul acestui copil de acum 20 de ani şi apoi întoarceţi-vă în interiorul vostru; câtor nu vă e ruşine de voi? De modul în care relaţionaţi cu mediul? De egoismul, de nepăsarea, de făţărnicia şi minciuna în care trăiţi?

Au trecut vremile acelea...

Am găsit, de curând, informaţii slobode pe net, informaţii de pe când eram eu la grădiniţă(n-am fost şoim al patriei, că-s oleacă mai veche, da aveam mereu genunchii jupiţi şi braţele zgâriate din pricina prunilor din curtea grădiniţei!). Una dintre ele m-a trăsnit în moalele capului şi m-a făcut să-mi amintesc de franţujii care, în ultima vreme, au arătătoarele mai lungi din pricină de arătat cu deştul către plaiurile mioritice şi ai lor locatari. A fost cândva şi altfel, carevasăzică! Priviţi!(şi, eventual, învăţaţi!) LA CHANSON DU ROUMAIN (Cântecul românului) Johnny Hallyday (France) - 1970 Quand j'étais enfant / Când eram copil Je vivais tres loin / Trăiam foarte departe Au pays roumain / Într-o ţară română Bleu et blanc / Albastră şi albă Lorsque je revait / Atunci când visam Toujours je voyais / Vedeam întotdeauna Une fille aux yeux / O fată cu ochii Gris et bleus / Gri-albaştri Mais la vie c'est chargé / Dar viaţa s-a apucat De pulvériser / Să pulverizeze Sous son corps brute / Sub loviturile ei grele Mes reves d'enfants / Visurile mele de copil. J'ai perdu la lutte / Am pierdut bătălia (lupta) Jusqu'au point de chute / Până la pragul căderii Je me suis enfui / Am fugit atunci Vers d'autres pays / Către alte ţări J'ai pris des chemins / Am apucat-o pe drumuri Interdits / Interzise Je suis le roumain / Eu sunt românul J'ai vient de tres loin / Am venit de foarte departe J'ai cherché partout / Am cautat pretutindeni, Comme un fou / Ca un nebun, Mais la vie c'est chargé / Dar viata s-a apucat De pulvériser / Să pulverizeze Sous son corps brute / Sub loviturile ei grele Mes reves d'enfants / Visurile din copilărie J'ai perdu la lutte / Am pierdut lupta Jusqu'au point de chute / Până în pragul prăbuşirii Te voila enfin / Iată-te, în sfârşit, Je te tends les mains / Îţi întind mâinile, Mais il est trop tard / Dar e prea târziu, Bien trop tard / Mult prea târziu... Je t'ai tant cherché / Te-am căutat atâta, Depuis mon enfance / Încă din copilărie Mais mon heure de chance / Dar ceasul norocului meu (al şansei mele) Est passée / A trecut... La la la la la ...

O seară se suflet

Să scriu acum, la cald, cât impresiile sunt proaspete și încă neatenuate de mizeria cotidianului. Să mă grăbesc să împărtășesc și altora, poate, trăirile mele din această seară. Căci a fost una foarte frumoasă, foarte aproape de suflet, de inimă, de umanul din noi!Asociația Culturală "Sfântul Mitropolit Dosoftei" a organizat în această seară, în sala de la Dom Polski,o activitate superbă,îmbrăcată în straie ce vestesc zile de sărbătoare.Devenită tradițională de acum, manifestarea la care au participat copii și maturi, clerici și mireni, s-a dovedit a fi o strașnică redescoperire a căii către sine și către alțîî, o minunată predoslovie la sfintele sărbători de iarnă ce stau să ne inunde viața și, dacă le-om da voie, sufletele. S-a lansat o nouă carte avându-l ca autor pe preotul Iustinian Remus Cojocar, carte închinată unui slujitor al altarului bucovinean, preotul Nicolae Pentelescu. Purtand numele fostului slujitor de la biserica Sf. Dumitru- "Nicolae Pentelescu. O viață închinată slujirii lui Dumnezeu și oamenilor"- cartea a fost un minunat prilej de a reconstitui viața și activitatea unui preot cu har,blând și așezat, care toată viața a adunat cântecele oamenilor din Bucovina lui dragă. Autorul prefeței, profesorul universitar dr. Mihai Iacobescu, a făcut o sensibilă prezentare atât a cărții, pe care o găsește bine documentată,a autorului său, căruia îi apreciază răbdarea, perseverența și rigoarea benedictină, cât și a eroului cărții, un preot model, care l-a avut cu adevărat în ființa sa pe Hristos.În prezența unor membri ai familiei preotului omagiat-fiica, Despina Codreanu, nepoata Anca Petcu și nepotul Radu Cătălin Codreanu- universitarul sucevean evocă dragostea de semeni, atașamentul față de Țară, față de ființa națională care, aici, în nord de România, și-a avut și încă își mai are Golgota sa. Sunt evocate momentele dramatice ale verii 1940 când a fost nevoit să-și părăsească satul părinților și al copilăriei sale Voloca pe Derelui,rănile cumplite provocate de moartea celor doi fii, Marcel și Ovidiu,felul în care a știut să ascundă suferința și să cânte, tocmai pentru a o uita, și să îi îndemne și pe alții să cânte, să-și întărească astfel spiritul. Sufletul sensibil al profesorului iremediabil îndrăgostit de Bucovina se simte și în apelul la versurile eminesciene ce consideră păcat să fie lăsate să treacă, nefolosite, clipele, apreciind că autorul cărții nu poate fi, din acest punct de vedere, păcătos, pentru că n-a lăsat nici o clipă să treacă fără să fie folosită. Au intrat apoi în scenă minunații copii de la grupul "Mugurașul", al școlii nr.1 din Suceava, ai corului bisericii Sf. Dumitru, ai Ansamblului "Balada Bucovinei", la cârma căruia încă este inimosul George Sârbu, colindători de la Pătrăuți și două corale preoțești care au lăsat fără grai sala plină cu armonia vocilor lor- Corala protopopiatului Suceava I și Corala "Sf.Ierarh Leontie de la Rădăuți". Momente de liniște, de armonie, de comuniune cu Divinitatea, de încredere în șansa reconstrucției noastre prin cultură, de reflecție asupra stării noastre sufletești, de iubire împărtășită cu obștea.Mulțumesc, părinte Iustinian Cojocar, pentru șansa de a mă întoarce către mine și către obligațiile pe care le am!

Bun rămas pentru o dăscăliță din Arad

A plecat dintre pământeni un om. O femeie. Pleacă în fiecare zi mii. Poate zeci de mii. Poate milioane. Neștiuți. Neplânși. Nebăgați în seamă. Ca și cum n-ar fi existat. Plâng rude. Câte apucă să o facă, năpădite de toate grijile legate de sumedenia de obligații pe care le presupune serviciul funerar. Ei vor avea timp să plângă după. Dacă n-o să-i amețească revenirea la slujbele lor cotidiene, maldărul de obligații restante, cârdul de șefi ierarhici care cer, se încruntă, obligă, eventual urlă. Plâng câțiva cunoscuți. Mai degrabă își plâng dispăruții proprii. Ori propria viață anostă. Dar nu pe cel în urma căruia se ațin, alături de familie. A murit o femeie. Undeva pe un peron de gară. Înconjurată de mulțime. Surdă și oarbă mulțime. Surdă la dorințele celorlalți. Oarbă în fața nedreptății la care, zilnic, mai toată lumea e supusă. Dacă ar fi fost soldat înrolat voluntar în trupele din Afganistan ori Iraq, ar fi devenit erou național. Dacă ar fi fost manelist, ar fi nins cu bani fără număr în urma carului și toate televiziunile s-ar fi înghesuit să transmită bocitoare de profesie și kilograme de bijuterii. Dacă ar fi fost mama lui...ori mătușa lui...ori cumătra lui...., iar ar fi fost îmbulzeală de microfoane, reflectoare, stiliști și alte alea, ca să nu moară poporul neinformat. Dacă a fost doar o profesoară, nu merită atenție nici cât tocul de la cizma amantei lui Mazăre, ori cât sutienul Drăgușencei. Aaaa, dacă profesoara ar fi ridicat din sprânceană la un elev, alta era situația. Dacă ar fi îndrăznit să-l muștruluiască pe vreun lățos, se scandaliza societatea. Dacă, Doamne ferește, i-ar fi pus o notă pe care n-o vrea tăticul pițipoancei, erau sesizate sumedenie de organe. Așa, n-a avut vreun farmec. Nu e comercial. Nu dă bine. Ce dacă profa asta a murit pe când însoțea un grup de elevi la un concurs național? Ce dacă elevii au dat dovadă de echilibru și au procedat ca la carte? Ce dacă, la concursul cu pricina, s-au mobilizat și au luat premiul I? De dragul și în memoria și onoarea dascălului lor? Presa noastră, mai mult decât "obiectivă" când e vorba de oamenii școlii, n-a scos o vorbă. N-a auzit. N-a văzut. N-a știut. Așa încât dăscălița aceasta devotată de la Grupul Școlar "Iuliu Maniu" din Arad nu va fi erou național. Nu va avea parte de funeralii naționale. Nu va vărsa vreun oficial vreo lacrimă vânată de obiectivele camerelor de filmat. Dar va rămâne în sufletele colegilor și învățăceilor săi o eternitate. Dumnezeu s-o odihnească! Familia s-o poarte mereu în suflet iar colegii arădeni să-i prețuiască sacrificiul! Pentru că a fost un apostol al școlii românești contemporane!Și poate și pentru că, implicată în proiectul "Connecting classrooms"s-a conectat cu veșnicia.

Despre morţi-numai de bine. Chiar?

A fost o figură oarecum pitorescă în spaţiul politic şi cultural românesc ieşit ca o rufă stoarsă din sistemul comunist. Am considerat-o un vârf de lance al românismului basarabean. Credeam în ceea ce spunea. Credea şi ea, probabil. Duceam cu mine încă tarele unei educaţii naţionaliste făcute cu sila şi aveam impresia că, la o pocnitură din degete, avea să poată schimba lumea, să poată întoarce Pământul din mersul lui firesc dinspre Răsărit spre Apus. Dacă am fost aşa naivă şi am crezut sincer în dreptatea divină, asta i s-a datorat şi ei. O crezusem. Nu doar pe ea. Au mai fost- şi mai sunt!!!- şi alţii. Până la o vreme. Până când, deputat de Suceava fiind(ce idioţi, să dai voturile unei persoane care habar n-avea despre tine şi lumea ta!!!), s-a prezentat, la un moment dat, la o întâlnire cu alegătorii. Decepţie! Regret! Nedumerire! Am asistat la o manifestare gălăgioasă şi lipsită de conţinut, la multă aroganţă şi superficialitate, la necunoaştere şi orgoliu, la neputinţă şi supraevaluare, la demagogie şi misticism...Mi-a părut rău. De timpul meu şi de încrederea celor ce-i dăduseră votul. De neputinţa noastră, ca neam, de a ne găsi adevăraţii politicieni. De tribulaţiile unui popor debusolat, înţepenit, prostit, aiurea. De nestatornicie, oportunism, minciună. De neputinţă colectivă şi neştiinţă personală. A trecut. S-a trecut şi personajul. Şi, din nefericire, nu ne va fi mai bine. Dar măcar o să gândim,unii, de două ori, înainte de a pune ştampila. În rest, despre morţi, numai de bine. A fost Leonida Lari.

Bruxellesu' zice că prezervă Europa!

Zice nenea prezidentu că ce făcu el la Bruxelu' cela e taman ce se putea mai bine pentru ţărişoara noastră, de care îl doare...mă rog, ştie el unde.O fi aşa? O fi altcumva? Cine ştie?! Eu am o nedumerire, totuşi: dacă prezervativu' lu' tanti Ioropa asta îi spart?

Daaaaaaa, ministrul spune lucruri trasnite!

Şi dacă nu era de ajuns ca presa să ne bălăcărească, al nost' ministru a dat verde la telefonul...patriotismului(zice el, nu săriţi!)Nu mi-s dragi politicienii, da' aici doamna are dreptate: ministrul spune lucruri trăsnite!Convins fiind că la şcoală se fură pe rupte, omul spumegă contra celor care, în viziunea personală, sunt vinovaţi că şcoala merge prost, că ţara merge prost, că ...parcă nici Universul nu e tocmai ok. Cum o fi fost vânătoarea de vrăjitoare? Cum ajungea Inchiziţia să ştie tot? Cum ştiau iacobinii tot ce mişcă-n ograda monarhiştilor? Că doar nu erau telefoane!!! Erau doar indivizi mărunţi care, frustraţi din varii motive, îşi vărsau neputinţele la urechile celor gata să pună botu. Şi au fost destui. Şi de unii, şi de alţii. Până s-au trezit că se pârăsc reciproc. Şi s-au mai potolit. Dar numai după ce au murit destui nevinovaţi. Nea ministru, mata ai fost la orele de istorie de la şcoală?

Despre saprofagi...cu silă

Am avut cândva, ca temă acasă, de citit şi de scris ceva despre saprofagi. Nu mi-a plăcut, dar mi-am făcut tema, ca să nu se supere Doamna pe mine. Nu mi-a plăcut nici atunci şi nu-mi place nici azi să îi văd ori să vorbesc despre ei. Îmi aduc aminte de ciuma bubonică şi mă ia cu răcoare pe spinare. Dar ei se tot înghesuie să îmi iasă în cale, ca şi cum ăsta le-ar fi scopul existenţial; să iasă în faţa omului care vrea să uite de mizerie, de boală, de suferinţă. Şi dacă ar fi doar saprofagii naturali încă n-ar fi foarte rău, că se găsesc tot soiul de mijloace împotriva lor. Din păcate, mai mult s-au înmulţit saprofagii bipezi, cei ce scormonesc în gunoaiele aruncate prin pubelele vieţii. E drept că sunt şi gunoaie tot mai multe, dar parcă să le amuşini mereu şi să le tot scoţi pe gard e prea de tot şi, la un moment dat, greaţa pe care o provoacă celor din jur s-ar putea să le dăuneze grav. Acesta e sentimentul pe care îl încerc oridecâteori mai mult ori mai puţin onorabila noastră presă scoate pe tarabă tot soiul de fapte petrecute în şcoli. Că şcoala este lovită de ciumă e drept, dar parcă nu e normal să scuipi direcţiunea unei şcoli pentru că nu ştiu ce suplinitor, băgat pe gât de un inspector, nu şi-a putut ţine pantalonii pe el în faţa unei mici târfuliţe beţive, mutate disciplinar în şcoală cu avizul altui inspector sensibil la rugăminţile mamiţii. Ori mamiţicii. Ori ale lu’ mam’mare. De ce să răspundă corpul profesoral al unei şcoli pentru furtul pe care puşlamale adolescente, care nu dau doi bani pe muncă, dar care vor să trăiască bine(că doar aşa li s-a promis,nu?) îl practică prin târg? De ce tipa aceea condamnată la vreo trei ani de închisoare e prezentată mereu cu profesia în frunte, că doar a furat în timp ce se juca cu Gigel la grupa mică, ori identifica silabele unui cuvânt cu grupa pregătitoare? De ce ar fi profesia ei mai demnă de a fi menţionată în legătură cu furtul din locuinţe decât al altor sute de mii de hoţi? Că avem, din nefericire, tot mai mulţi.În definitiv, la răspândirea ciumei de care vorbeam(nemuncă, refuzul respectării oricărei norme legale ori de bun simţ, călcarea pe cadavre întru autorealizare, etc) au contribuit din plin saprofagi din aceştia bipezi, fie ei lucrători la presă ori politicieni. Şi e mulţi, Doamne, e tot mai mulţi!

Greu, greu fara Ghita!

Greu de tot. Ghita(calculatorul meu)a fost bolnav o vreme.S-a umplut de virusi de pe te miri care gramada de materiale aduse de copii si verificate nu pe calculatoarele de la scoala, ci pe biata lui spinare, saracul! L-am dus, dupa ceva vreme la doftor si s-a ingroyit omul de ce a gasit prin maruntaiele sale.Acu e in convalescenta.Adica le asteapta pe fete sa-i instaleze nu stiu ce drivere, ca sa-si poata tine sufletul dupa aia. Ca urmare, nu mai apuc sa intru pe aici, sa-mi salut amicii si sa-mi pup dusmanii,"r-ar ei! Asa ca, pana una alta, vegetez si astept sa pot mangaia clapele lu Ghita, nu de alta, da uneori ma mananca palmele din pricina a ceea ce vad/aud pe la cele tembeliziuni si nu pot incredinta neantului gandurile mele de dulce catre cei care au atata grija de noi, oamenii de la catedra. Lor, acoperiti de mormane de hartii in ultima vreme, o dedicatie venita din virtualul educational: Școala altfel”... starea actuala a cadrului didactic De-abia am prididit să fac Planificări - o droaie, Că vin, din urmă, la atac, Ședințe ca o ploaie! Ieri am avut C.P., iar azi Ședință cu părinții, Alaltăieri C.A., C.E.A.C., Să mă ferească sfinții! Peste trei zile voi ave, C-așa-i acum poruncă, Prea-minunatul C.C.E., Și-alte ședințe încă. Și ca să-mi fie foarte clar C-am misie-ntre misii, Fac parte - ca misionar - Din treizeci de comisii! Număr absențe, raportez, Săptămânal de-acuma. Excursii - le organizez, Serbări - una și una! Sesiunea de comunicări Și cea de referate, Concursuri, baluri, adunări Tot eu le fac pe toate... Pornesc spre casă șchiopătând De-atâta aiureală, Se-aud ectenii de comând Când plec de lângă școală. Că rostul ni l-au resetat Nebunii și cretinii. Au smuls din holdă grâu curat Și pun în loc... ciulinii. E noapte, stelele lucesc Și bate-un vânt iernatic. Sunt încă trează şi muncesc, La un proiect didactic. Mai fac statistici şi printez, Scriu zeci de protocoale. Aşa se vede că lucrez - În rest, sunt vorbe goale. Afară-i frig, în casă frig - Că n-am bani de căldură, Și-mi vine, uite-așa, să strig, Să-mi dau drumul la gură! C-am înțeles: de ani întregi Reforma-i ca sminteala, Așa e când promulgă legi Cine urăște școala. Mai am de corectat lucrări, Și zeci de portofolii, Îmi pun pe umeri, să nu-ngheț, Un șal mâncat de molii. Adorm, într-un târziu, frumos, Cu capul pe o mapă. Visez cât am ajuns de... jos, Pentru trei lei drept plată. Tresar în somn, că am uitat Să pun în opt dosare Dovezi de parteneriat Și de colaborare. Și mă trezesc în zori de zi, Ca dintr-un joc de iele, Înmormântată în hârtii, Dosare, dosărele... Și, vai de capul meu, uitai Să fac o socoteală Cu note mici și mai dihai La cea mai cea scorneală: Îi zice într-un fel măreț - ”Testare inițială” - Un fel de măr, dar pădureț, O nouă abureală. Și plan remedial mai am Să fac până-n amiază. Că am și ore până-atunci - Asta nu mai contează! Aș vrea să plâng, dar nu e chip, Nu-i timp de consolare, Că vine, mâine, ARACIP Comisia-teroare. Și o să ia la scotocit Toată maculatura Ce tinde către infinit, Sporind harababura... Și vin, cu rostul lor ”sublim”, Iar când or bate-n poartă, Pe loc ne-or cere să vorbim Limba română... moartă! Că-i alta limba, la dosar, Decât e limba vie. Școlarul nu mai e școlar, E... ”educabil”. Fie! Și ca să fie pe deplin Reforma - făcătură, Poruncă nouă mai primim Spre nouă-nvățătură: ”Când educabilul ți-o da, Cu sete,-un pumn în gură, Tu să-i explici, cu glas duios, Că-i rea apucătură. N-ai voie să-i vorbești răstit, Necum să-i tragi o palmă, Ai dreptul să-i zâmbești, smerit, Cu fața cât mai calm. No, io am pus-o-n versuri, da nu vrea decat asa....in proza. Da pricepe tat omu despre ce si cum ii vorba.

Despre Romandria

Lasati copiii sa fie ambasadorii Romaniei si perceptia lumii despre noi se va schimba radical. Iata un ambasador: Si inca...

Sa-mi traiesti, Romanie, cat Cerul!

E ceva vreme de cand, din pricina de verificare a materialelor elevilor mei, mi l-am umplut pe Ghita-calcu' meu!- de virusi si nu mai pot intra pe niciunde. Asa se face ca, momentan, sunt la scoala si zapacesc calcu' din cancelarie, care si asta vad ca face nazuri, refuzand categoric sa-mi dea voie sa scriu romaneste. Si vreau musai sa scriu romaneste, pentru ca e o zi mare, da nici vorba de asa ceva. Asa incat scriu fara diacritice si, cand va fi vreodata posibil, voi reveni. Mi s-a acrit de cate si mai cate imi fura dat sa aud si sa vad pe la cele tembeliziuni de ziua noastra nationala: huiduieli populare, lacrimi prezidentiale, parada cu pantalonii la dunga, copii pe umeri, veterani umiliti, simboluri altadata sfinte devenite parca simple obiecte de recuzita, n-spe mii de reluari ale unor glume imbecile, nesarate si frantuzesti, folclor mai mult ori mai putin autentic, bancuri rasuflate, fasole cu sau fara ciolan, sloganuri, panarama.... Romandria ce mai facu oarece imagine separata, dar n-am apucat sa urmaresc prea mult(deh, daca avem scoala pana pe 23, e musai sa bat si eu un covor, sa spal un geam, sa...sarbatoresc ziua nationala prin munca, nu?) Deci, de ce sunt eu mandra ca mi-s romanca? 1. pentru ca apartin unui neam de plugari care, in ciuda tuturor mizeriilor indurate din partea guvernantilor, se incapataneaza sa munceasca pamantul asta calcat de toti si de hoti, ca si cum ar fi fost tocmiti de bunul Dumnezeu sa-i hraneasca pe lenesii si guralivii ce nu mai prididesc cu batjocura aruncata din varf de nas de vladica inspre spinare indoita de opinca...Si plugarii isi vad de sufletul lor rasturnat in brazde, asemeni celor ce-au hranit milenii de omenire... 2. pentru ca am avut norocul sa cresc intr-o lume care avea reguli si principii clare si musai de respectat, ca altfel veneau vecinii sa ii ceara mamei socoteala pentru buna ziua nespusa ori pentru cararea nematurata... 3. pentru ca apartenenta la ceea ce inca mai inseamna familie se simte aici mai mult decat oriunde in alta parte; mirosul de cozonac imi aduce bunicile, iar cel de fan proaspat pe bunici in minte; crenguta de salcie pusa in brazda reavana pe poarta ma face sa il aud pe tata de dincolo de cruce, iar aurul boancelor atarnate la icoane de Santamarie mica imi aduce chipul mamei in minte; 4. pentru ca mi-i dor, un dor nebun, de painea din cuptorul bunicilor care miroase cum nimic altceva, si de vioara domnisorului Ciprian, si de Arcanul jucat de batranii de la Fratauti, si de marea de frunze a padurilor pe care ni le-au sterpelit fratii de la rasarit, si de padurile pe care le voi vedea murind, si de ceea ce in curand nu va mai fi... caci murim, ca neam, in fiecare clipa, si pare ca nu ne mai saturam sa ne admiram autodafeul asta cumplit.... 5. pentru ca mai simt ca mi se urca sangele in obraji cand aud ca suntem umiliti si batjocoriti si tinuti la portile subrede dar poleite ale strainantatii, ca si atunci cand ai mei vor sa fie orice altceva decat ceea ce sunt... 6. pentru ca am vazut cat de multe stim in comparatie cu altii, cate putem face in comparatie cu altii, cat de frumos vorbim si cat de frumos gandim in comparatie cu altii, cat de generosi suntem, uneori pana la sacrificiu, cu altii... 7. pentru frumusetea cantecelor si jocurilor noastre, 8. pentru nesfarsitul umor ce ne-a facut viata mai usoara, 9. pentru ca, in ciuda LOR, noi am ramas si INCA suntem NOI 10. pentru ca Dumnezeul stramosilor mei ma priveste cu ochi albastri de Voronet, imi canta cu clopote chemand la vecernie si ma intareste cu rugile batranilor ingenuncheati in fata Preasfintei...