Ei, da! Uite că mi-am găsit confesor! Măcar ăsta să aibă răbdare să mă asculte/suporte fără să-mi amintească de zilele grele pe care le trăim, de ameninţarea impozitării pensiilor, de perspectiva restrângerilor de activitate, de gropile din asfalt şi lipsa de trotuare, de congresele nu ştiu cărui partid, de 2012, de plata facturilor,de ....Că destul îmi amintesc eu că mâine, pe vremea asta, voi avea o nouă vârstă(de fapt cea veche, doar cu un rid în plus!!!) şi că va trebui să mă las pupată de o grămadă de ipocriţi...Destul că, pe lângă bucuria cu care voi primi florile copiilor mei, va trebui să zâmbesc forţat şi în faţa celor care, în timp ce-mi vor face oarece urări, mă vor gratula în gând cu felurite judecăţi de valoare lipsite de suport ori întemeiate pe prejudecăţi nefondate.
Destul, femeie, cu cenuşiul pe care ţi-l arunci peste existenţă! Ajunge! Ia viaţa aşa cum o faci de atâţia ani: cu lumina, căldura şi sinceritatea celor care îţi sunt aproape, cu veselia, larma şi incomensurabila frenezie a copiilor pe care îi iubeşti, cu preţuirea şi prietenia unor oameni simpli şi sinceri. Restul? Ducă-se pe apă şi treacă-se cu noaptea asta ce te desparte de un nou început!
Un nou an...şi un început de blog...şi promisiuni făcute mie...Ce va fi peste 365 de zile? Vom vedea. Până atunci...Doamne-ajută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu