vineri, 9 decembrie 2011

Greu, greu fara Ghita!

Greu de tot. Ghita(calculatorul meu)a fost bolnav o vreme.S-a umplut de virusi de pe te miri care gramada de materiale aduse de copii si verificate nu pe calculatoarele de la scoala, ci pe biata lui spinare, saracul! L-am dus, dupa ceva vreme la doftor si s-a ingroyit omul de ce a gasit prin maruntaiele sale.Acu e in convalescenta.Adica le asteapta pe fete sa-i instaleze nu stiu ce drivere, ca sa-si poata tine sufletul dupa aia. Ca urmare, nu mai apuc sa intru pe aici, sa-mi salut amicii si sa-mi pup dusmanii,"r-ar ei! Asa ca, pana una alta, vegetez si astept sa pot mangaia clapele lu Ghita, nu de alta, da uneori ma mananca palmele din pricina a ceea ce vad/aud pe la cele tembeliziuni si nu pot incredinta neantului gandurile mele de dulce catre cei care au atata grija de noi, oamenii de la catedra. Lor, acoperiti de mormane de hartii in ultima vreme, o dedicatie venita din virtualul educational: Școala altfel”... starea actuala a cadrului didactic De-abia am prididit să fac Planificări - o droaie, Că vin, din urmă, la atac, Ședințe ca o ploaie! Ieri am avut C.P., iar azi Ședință cu părinții, Alaltăieri C.A., C.E.A.C., Să mă ferească sfinții! Peste trei zile voi ave, C-așa-i acum poruncă, Prea-minunatul C.C.E., Și-alte ședințe încă. Și ca să-mi fie foarte clar C-am misie-ntre misii, Fac parte - ca misionar - Din treizeci de comisii! Număr absențe, raportez, Săptămânal de-acuma. Excursii - le organizez, Serbări - una și una! Sesiunea de comunicări Și cea de referate, Concursuri, baluri, adunări Tot eu le fac pe toate... Pornesc spre casă șchiopătând De-atâta aiureală, Se-aud ectenii de comând Când plec de lângă școală. Că rostul ni l-au resetat Nebunii și cretinii. Au smuls din holdă grâu curat Și pun în loc... ciulinii. E noapte, stelele lucesc Și bate-un vânt iernatic. Sunt încă trează şi muncesc, La un proiect didactic. Mai fac statistici şi printez, Scriu zeci de protocoale. Aşa se vede că lucrez - În rest, sunt vorbe goale. Afară-i frig, în casă frig - Că n-am bani de căldură, Și-mi vine, uite-așa, să strig, Să-mi dau drumul la gură! C-am înțeles: de ani întregi Reforma-i ca sminteala, Așa e când promulgă legi Cine urăște școala. Mai am de corectat lucrări, Și zeci de portofolii, Îmi pun pe umeri, să nu-ngheț, Un șal mâncat de molii. Adorm, într-un târziu, frumos, Cu capul pe o mapă. Visez cât am ajuns de... jos, Pentru trei lei drept plată. Tresar în somn, că am uitat Să pun în opt dosare Dovezi de parteneriat Și de colaborare. Și mă trezesc în zori de zi, Ca dintr-un joc de iele, Înmormântată în hârtii, Dosare, dosărele... Și, vai de capul meu, uitai Să fac o socoteală Cu note mici și mai dihai La cea mai cea scorneală: Îi zice într-un fel măreț - ”Testare inițială” - Un fel de măr, dar pădureț, O nouă abureală. Și plan remedial mai am Să fac până-n amiază. Că am și ore până-atunci - Asta nu mai contează! Aș vrea să plâng, dar nu e chip, Nu-i timp de consolare, Că vine, mâine, ARACIP Comisia-teroare. Și o să ia la scotocit Toată maculatura Ce tinde către infinit, Sporind harababura... Și vin, cu rostul lor ”sublim”, Iar când or bate-n poartă, Pe loc ne-or cere să vorbim Limba română... moartă! Că-i alta limba, la dosar, Decât e limba vie. Școlarul nu mai e școlar, E... ”educabil”. Fie! Și ca să fie pe deplin Reforma - făcătură, Poruncă nouă mai primim Spre nouă-nvățătură: ”Când educabilul ți-o da, Cu sete,-un pumn în gură, Tu să-i explici, cu glas duios, Că-i rea apucătură. N-ai voie să-i vorbești răstit, Necum să-i tragi o palmă, Ai dreptul să-i zâmbești, smerit, Cu fața cât mai calm. No, io am pus-o-n versuri, da nu vrea decat asa....in proza. Da pricepe tat omu despre ce si cum ii vorba.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

amintiri din primavară

amintiri din primavară

Se anunţă an bogat în Bucovina

Se anunţă an bogat în Bucovina

Iarna la Suceava

Iarna la Suceava