Rămas bun, Florin Constantiniu!

Aprilie e primăvară, e lumină, e frunză verde... Sunt flori de liliac şi mâţişori de salcie. Sunt Floriile. E, de cele mai multe ori, Învierea. Sunt atâtea motive de bucurie!

            Aprilie trecut a fost unul trist însă. Pentru Români, pentru Istorie, pentru Adevăr: s-a stins Florin Constantiniu! A luat cu el verbul săltăreţ, abordarea molcomă a faptelor, şfichiuiala fină a ironiei, sinceritatea celui ce nu are nimic de pierdut, sfătoşenia bunicului ce spune snoave nepoţilor. Mi-a luat bucuria cu care aşteptam un nou volum al său, o nouă abordare a unei probleme, o nouă poveste despre şi cu ai mei. Lumea mea şi a elevilor mei(nu-i aşa, Emi?) e acum mai săracă. 

Pregătirea pentru Paşti şi alte multe şi neînsemnate mărunţişuri a făcut ca trecerea lui să treacă parcă pe nesimţite, cu decenţa şi modestia de care dădea dovadă, asemeni tuturor seniorilor culturii româneşti.

Fie-i ţărâna uşoară şi veşnicia să-l treacă pe răbojul neuitaţilor!

Şi, pentru cei care au urechi de auzit, ar trebui să luăm aminte la vorbele acestui om pentru care a fi roman a fost un privilegiu şi nu o pricină de ruşine: "Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi ruşii"