joi, 12 august 2010

La mulţi ani, Chicago! Sau altfel despre Bestie.



Demult, pe când în preajma Marilor Lacuri creştea în voie shikaakwa, un fel de usturoi sălbatic, zona era locuită de populaţia Potawatomis care a fost obligată, în mod repetat, să-şi cedeze teritorii în favoarea SUA. La începutul secolului XIX, pe un teritoriu restrâns, se întemeiase Windy City, un sătuc ce avea să devină oraşul Chicago, cu mai puţin de 200 de locuitori, al cărui act de naştere este semnat la 12 august 1833. Până în 1840 avea să ajungă la 4000 de locuitori, sfârşitul secolului XIX poziţionându-l ca al doilea oraş al SUA, aşezare cu cel mai ridicat ritm de dezvoltare.
Devenit un puternic centru economic, cu o infrastructură de invidiat, Chicago a fost, la sfârşitul secolului XIX şi începutul celui următor, destinaţia a sute de mii de emigranţi europeni. Printre ei, numeroşi români din Imperiul Austro-Ungar. Bucovinenii n-au făcut nici ei excepţie, foarte mulţi plecând să cunoască visul american în perioada 1890-1910. Astăzi, comunitatea românească din megalopolisul de pe malul lacului Michigan are mai mult de 20.000 de membri, aşa încât limba română este des auzită aici, în şcoli, ziare sau la televiziuni.
Dintre elementele care conturează identitatea megaoraşului ivit dintre tufele de usturoi sălbatic:
- primul zgârie-nori din lume, realizat pe un schelet de oţel-1885
- fondarea Universităţii- 1892
- gazda World's Columbian Exposition, consacrată aniversării a patru secole de la descoperirea Americii de către Columb-1892/93
- oraşul în care a înflorit gangsterismul în anii prohibiţiei, Al Capone devenind şi el o vedetă a metropolei-anii 20
- primele reacţii nucleare controlate, ca parte componentă a proiectului Manhattan, au loc la Universitatea din capitala Illinois, sub supravegherea prof. Enrico Fermi-1942
- Harold Washington este primul afro-american ales primar- 1983

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

amintiri din primavară

amintiri din primavară

Se anunţă an bogat în Bucovina

Se anunţă an bogat în Bucovina

Iarna la Suceava

Iarna la Suceava