Memoriei neamului românesc

Au trecut mai multe zile de când n-am mai fost "pe-acasă", adică aici, unde poposesc să-mi reîncarc bateriile. Luată cu tot soiul de mărunţişuri, toate "urgente" şi toate "obligatorii" şi toate "importante", am uitat de ziua de naştere a unui om special, a unui istoric care n-a apucat să dea adevărata măsură a valorii sale. La 3 februarie 1898 se năştea, la Ruginoasa, în palatul care a fost al Domnului Unirii, din mama care a fost nora acestuia şi din tatăl care era nepotul unuia dintre membrii "monstruoasei coaliţii" care l-au detronat pe făuritorul reformei agrare, Gheorghe I. Brătianu. Rodul nopţilor de tinereţe zvăpăiată ale viitorului prim ministru I.I.C.Brătianu? Posibil. Soluţia menţinerii unei poziţii sociale, a dobândirii nu atât a unui rang, ci mai ales, a unei averi pentru Maria Cuza, cea din pricina căreia Ruginoasei i s-a spus "ruşinoasa"? Probabil. Fruct al unei aventuri, mai degrabă, iute rezolvată de familia bancherilor Brătieni, Gheorghe Brătianu avea să devină unul dintre cei mai pasionaţi apărători ai continuităţii româneşti în spaţiul formării noastre ca popor, un român demn şi responsabil care va plăti cu viaţa, mult prea curând, pentru convingerile sale.
Convins de menirea sa, Gheorghe Brătianu s-a apropiat cu dragoste de poporul căruia a încercat să-i descifreze enigmele şi să-i explice miracolul supravieţuirii. Când i s-a cerut să-şi retracteze ideile cu privire la caracterul românesc al Basarabiei, fidel apărător al adevărului şi asumându-şi, practic, condiţia de martir al neamului, a refuzat, afirmând că "adevărul rămâne, indiferent de soarta celor care l-au servit".
Trecut în nefiinţă în închisoarea ce avea să devină un simbol al minciunii, terorii şi suferinţei, Gheorghe Brătianu a înnobilat pământul românesc din nord de ţară, de la Sighet, cu sângele, suferinţa şi conştiinţa sa, a murit ca martir ce legitimează moştenirea identitară românească de la Nistru pân'la Tisa. Un gând pios memoriei unui român intrat în galeria nemuritorilor!