sâmbătă, 11 februarie 2012

Nervi de sâmbătă seara...

E cumplit să ai puţin timp liber şi să nu poţi găsi, pe nici un post tv, altceva decât troiene, troiene,troiene.........Înţeleg, la un buletin de ştiri, la al doilea, menţionări la al treilea şi celelalte, dar mereu,mereu,mereu aceleaşi, aceleaşi, aceleaşi imagini şi vorbe ajung să te revolte. În definitiv, e iarnă. Şi iarna, la noi, pe la jumătatea emisferei nordice, ninge. Şi ninsoarea e uneori mai multă, alteori mai puţină. Şi mai dă şi Crivăţul. Şi mai sunt şi viscole. Şi se mai înfundă drumuri. Că aşa e iarna. Doar că, în ultima vreme, de când toată lumea se pricepe la toate, iarna ar trebui să vină cu frişcă şi vată de zahăr, iar cetăţenii să facă ultraviolete. Zău! E îngrozitor! E îngrozitor şi ceea ce a făcut iarna pe ogoarele patriei, dar e la fel de îngrozitor să stai tot pe loc, tot pe loc pe teme asta, ca şi cum vremea, sau chiar însuşi Timpul, s-ar fi oprit în loc. Este extraordinar că lumea îşi arată solidaritatea, e grozav că, măcar la nevoie, ne alăturăm umerii într-un efort de supravieţuire, sunt demni de toată lauda toţi voluntarii care şi-au oferit serviciile pentru scoaterea de sub nămeţi a celor aflaţi la anaghie. Nu pot să nu mă gândesc, însă, şi la faptul că, deşi oameni în vârstă şi cu scaun la cap, sinistraţii ăştia nu şi-au făcut provizii pentru vreme mai îndelungată, dacă tot ştiau şi ce a fost în 1954 şi fuseseră şi avertizaţi de INM. Cum să rămâi fără alimente, frate, în miez de iarnă? Că eu ştiu că, toamna, ai mei nu mai prididesc să umple cămara cu tot soiul de conserve şi murături, beciul cu cartofi şi mere, podul casei cu grâul şi porumbul de pe pământul pe care-l iubesc ca pe ochii din cap. Aşa făceau bunicii şi părinţii când eram eu copil, aşa fac fraţii mei acum, când tata nu mai e, iar pe mama vor s-o protejeze. Cum adică tu, om în toată puterea cuvântului, te afişezi pe sticla televizorului în prim plan, acuzând că nu ştiu care autorităţi n-au avut grijă de tatăl tău de 87 de ani şi că nu ştii dacă mai trăieşte, că tu vii de la Bucureşti? Păi n-ai văzut că zona în care locuieşte tata e sub cod portocaliu? De ce n-ai alergat atunci, să-l iei la tine, să-l ţii la căldurică, să-i fii aproape, aşa cum ţi-a fost el, când erai mic? De ce nu i-ai umplut cămara cu tot ce-i trebuie, ca să nu-i fie acum frig şi foame? Mă îngrozeşte ideea că am degenerat în asemenea hal, încât nu mai avem simţul măsurii. Nici noi, cetăţenii care aşteptăm să ni se dea, să ni se pună la dispoziţie, să ni se rezolve, să ne fie suplinite orice fel de obligaţii, şi autorităţile care s-au obişnuit să fie stăpânii, nu slujbaşii noştri. Fără supărare, EI nu sunt decât la fel de delăsători ca şi noi. Că gospodarii nu stau să doarmă neîntorşi în timp ce afară-i viscol şi omătul se clădeşte ca un balaur. Moşul şi tata ieşeau la fitece două ore şi azvârleau zăpada ce se oprea direct în uşa de intrarea a casei noastre. Întreţineau mereu cărări spre grajd şi spre şură şi spre şopronul cu lemne. Ba, dacă urgia era atât de cumplită, într-o cămăruţă din spatele casei erau aduse şi animalele din grajd, la căldură şi în siguranţă. Dar deh, astea sunt vremuri trecute, cu ţărani needucaţi, cu calendarele lor prosteşti şi palmele crăpate de muncă. Acum, toată lumea e deşteaptă, nimeni nu se mai amestecă cu animalele, iar lăpticul vine de la Alimentara.....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

amintiri din primavară

amintiri din primavară

Se anunţă an bogat în Bucovina

Se anunţă an bogat în Bucovina

Iarna la Suceava

Iarna la Suceava