vineri, 3 februarie 2012

Nu înţeleg şi pace!

Băi, acu chiar că nu mai poooooot! Ăştia de la tembeliziuni au probleme. Grave. Multe. Mari. Auzi, Doamne, câtă gălăgie pentru niţică zăpadă şi pentru ceva ger. De parcă am fi în iulie, Doamne iartă-mă, s-au umplut uliţele de troiene şi nu ne putem urni din loc de atâta minunea!!!!!!!!! E februarie, oameni buni! E făurar! E vremea iernii, gerului, Crivăţului, troienelor. Ce-aveţi, de vă isterizaţi aşa? Măiculiţa mea, cât au mai măsurat trei fire de omăt, cât le-au mai înţepenit gâturile uitându-se în zare după niscai fuioare de viscol, cât au mai turbat oamenii întrebându-i, idiot, cum se simt? O bătrână se plângea că o oboseşte zăpada. Alta că e prea mult alb. Un moş era furios că"Primăria,domle, primăria" nu ştiu ce n-a măturat... Doamne, cum ne transformăm, încet, într-o turmă de handicapaţi!!!! De cerşetori! De impotenţi! Că guralivi suntem dintotdeauna. Unde e lumea copilăriei mele? Cu omăt de doi metri prin ogradă, de-i vedeam numai cuşma moşului mişcându-se pe deasupra tunelurilor albe săpate înspre grajdul vitelor ori după lemne, către şopronul unde, vara, făceam cucoşi din grăunţe(acu's popcorni,de!) Doar cuşma i se mai vedea. Omete uriaşe erau şi pe câmp, pe unde scurtam drumul de la şcoală, făcând bulgări urieşeşti pe ogoare, momâi imense la care împingeam câte doi-trei, de ajungeam acasă lac de transpiraţie. Şi îngheţa bocnă heleşteul lui moş Nitraş, ăla în care, toamna, toţi gospodarii de pe uliţă azvârleau butoaie mari, cu curechi, dar mai ales cu pepeni(castraveţii-s ăştia pe la noi, prin Bucovina!) ca să se mureze bine până hăt încolo, către Paşti. Şi-l călăream, heleşteul, cu sănii, cu patine, cu schiuri meşterite de vreun bunic printr-un colţ de şopron! Şi, uneori, ne mai prindea el, heleşteul, în căngile lui de gheaţă şi atunci ţipau copiii şi se adunau ceva vecini de scoteau pe chioru' care nu văzuse spuza verde ce se strecura pe sub gheaţa subţire de către margine, acolo unde era un izvor şi unde, de obicei, ştiam că n-aveam ce căuta. Mai ajungeam în nămeţi cu săniile, mai rămâneam priponiţi în câte un gard de sârmă ghimpată ce marca graniţa dintre ţarini şi drum, ne mai alegeam cu câte un cucui, ori braţ rupt, ori cap spart, ori picior răsucit, dar nimeni nu se isteriza!!! Toate întâmplările, şi zilele, şi accidentele, şi bunele, şi relele erau luate ca atare, se găseau soluţii rapid, uneori se mai lăsa şi cu câte-o chelfăneală aplicată de părinţi celor ce nu ştiau să-şi aibă de grijă, şi viaţa mergea mai departe firesc, cu zilele şi nopţile la fel de frumoase şi unele, şi altele, cu clăci de scărmănat lână şi poveşti cu haiduci, cu stative ale căror vatale se auzeau bătând până târziu, în crucea nopţilor ce muşcau cu dinţii lor de ger din pereţii şi acoperişurile caselor, cu brăduţi plini de panglici şi flori de hârtie creponată aburcaţi în vârf de prăjini pe la porţile celor al căror nume se sărbătorea conform calendarului(şi, Doamne, ce de Ioni şi ce de sărbători dedicate lor!)...Mă tem că lumea aceasta extraordinară moare, şi nici măcar foarte încet, şi doar eu nu mă isterizez la auzul prognozei meteo dintr-o lună a lui Făurar! Ba nu, mai sunt încă ţăranii, ţăranii aceia veritabili, care se bucură de troienele din iarnă aşa cum se bucură de mările de grâu unduitor de peste vară, ori de lanurile de popuşoi auriu de la început de octombrie. Dar....câţi mai sunt?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

amintiri din primavară

amintiri din primavară

Se anunţă an bogat în Bucovina

Se anunţă an bogat în Bucovina

Iarna la Suceava

Iarna la Suceava