vineri, 1 iunie 2012

O mai am pe mama, deci azi e ziua mea!!!

Da, e ziua mea! A copilului din mine. A copilului care, într-o formă sau alta,se încăpăţânează să fie nemuritor, a copilului care nu vrea să se despartă de genunchii juliţi, de săniuţa cu care credea că poate ajunge pe tărâmul zmeilor(e drept că, cel puţin o dată, era să ajungă pe tărâmul celălalt), de mirosul de fân proaspăt cosit şi neplouat, de corcoduşele care nu mai ajungeau să se coacă,de mieii cu care învăţam să împung, de bunicii cu chipuri de icoană, de gardurile dărâmate de hoţi ori de vardişti, de lumina palidă a lămpilor cu naft, de perele uscate în cuptor, de cartofii fierţi în coajă mâncaţi împreună cu găinile, de cireşele şterpelite din livada lui Moş Nitraş doar ce se îngălbeneau puţin,care veşnic erau mai bune decât cele din pomii livezii bunicului şi din care doar păsările cerului apucau să mănânce fructe coapte, de patinele cu cheie pe care le-a cumpărat tata pentru copilul care-l făcea fericit la serbările de la Căminul Cultural................... E şi ziua mea, deci, astăzi. Pentru că, atât cât o mai am pe mama, încă n-a dispărut copilul din mine. Pentru că, la început de Cireşar, mi-e dor de copilăria mea modestă, dar atât de plină, atât de frumoasă, atât de vie!Pentru că, în ciuda celor care spun că mă prostesc, nu uit că am fost copil. Şi pentru că, născut într-un tare vechi 1 iunie, astăzi tata ar fi avut 79 de ani! Dumnezeu să te odihnească, tată, acolo unde te-ai dus de multă vreme, şi, dacă vei putea, pune-mi o vorbă bună acolo, sus, ca să fiu sănătoasă şi să mă bucur şi de copilăria, care va fi să fie cândva, a nepoţilor mei!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

amintiri din primavară

amintiri din primavară

Se anunţă an bogat în Bucovina

Se anunţă an bogat în Bucovina

Iarna la Suceava

Iarna la Suceava