Imagine...

Uneori, speranţa ia forma unei păsări...ori a unui arbore...ori a unui joc de copil.
În mintea lui, a unui beatle, speranţa lumii a luat forma Cuvântului îmbrăcat într-o muzică ce-şi dorea să facă lumea mai bună. Îşi dorea o lume a păcii, a înţelegerii, o lume în care fiecare să-şi găsească un loc. N-a fost să fie. De ce? Cine ştie? Cine să descifreze cărările ascunse ale întunericului de-o clipă? Cine să poată cuprinde neînţelesul? Cine să îşi asume responsabilitatea rostirii unor cuvinte al căror adevăr s-a trecut odată cu zgomotul ce s-a pierdut în tumultul unui mare oraş?
Rămas-au întrebări...ipoteze...presupuneri...doi copii...două femei care i-au dăruit aceşti copii...şi tristeţea, imensa tristeţe a momentului în care constaţi că ceea ce este bun şi frumos şi curat este înfrânt de marele rău, că principii de viaţă inatacabile sunt spulberate de un decerebrat care, culmea, are şi autograful/epitaf al celui asupra căruia a tras nu unul, nu două, ci şapte gloanţe.
Cu un an în urmă, în vremea când fostul beatle ar fi trebuit să împlinească 69 de ani, eram la Rejkyavik, într-o-încă!-altfel de lume, şi Imagine Peace Tower realizat acolo, pe ţărmul unui golf, de Yoko Ono, ca tribut memoriei soţului ei. Liniştea, atmosfera aproape pură, utilizarea energiei curate, nepoluante, a zonei medioatlantice i-ar fi plăcut lui Lennon. L-ar fi inspirat şi, cu siguranţă, i-ar fi dat forţa să continue lupta lui contra tuturor.
În absenţa lui, să ne imaginăm lumea aşa cum şi-o dorea!