eu şi lumea în care trăiesc: Gânduri care ţin loc de somn...

Zile de bilanţ, căci peste mai puţin de 24 de ore vom fi încheiat socotelile cu anul care deja e vechi, deja nu mai prezintă interes, deja e istorie. Nu vreau să-l mânii pe bunul Dumnezeu şi să spun că a fost un an rău, căci, vorba mamei, încă nu ştim noi ce e răul absolut. Şi nici nu ar fi de dorit să-l aflăm, deşi, poate, am merita...Dacă e vorba de autocritică, sigur nu ne va răbda sufletul să nu găsim, pentru toate, pe alţii vinovaţi. Şi chiar dacă nu obişnuiesc să arăt cu degetul către alţii, străduindu-mă să-mi văd mereu paiul din ochi, nu pot să nu mă gândesc la banii pe care mi i-a furat, pur şi simplu, guvernul în acest an. Sau, parafrazând vorba lui Creangă, m-a furat în această vară cum mă fură şi-n anul celălalt şi de mulţi ani încoace şi culmea, sub oblăduirea unor legi şi ordonanţe şi hotărâri care nu doar că se anulează reciproc, dar mai şi dau loc la interpretări dintre cele mai originale, cele mai multe rămânând necunoscute cetăţenilor de rând în primul rând pentru că îşi pierd valabilitatea mai repede decât un ou uitat în soare. Trăim într-o ţară în care totul tinde să devină original musai; conducătorii aleşi într-un mod cu totul particular, cei de pe poziţiile 4-5-6 luând caimacul înaintea celor de pe poziţiile 2-3, ba chiar şi de pe 1 în unele cazuri, tândălesc luuuuuni de zile pe dezbaterea unei legi, pentru ca apoi, în jumătate de ceas să dea drumul la 20 de norme reformate/reformulate/reşapate, re...etc;nicăieri în lume nu cred să mai existe situaţia de la noi, în care, ca să-şi obţină drepturile cuvenite, cetăţeanul trebuie să-l acţioneze în instanţă pe nenea statul, pentru ca acesta să fie obligat să-şi respecte propriile legi, unele dintre ele votate în unanimitate, declarate constituţionale, promulgate şi apoi...uitate; statul ăsta îmi este dator cu hăt bune milioane de lei pe care mi le va da la sfântul aşteaptă, dar nu găseşte de cuviinţă să mă aştepte să plătesc impozitele(ghirul, cum spunea bunica) tot de ziua aceluiaşi sfânt, că deh! nici sfinţii nu mai sunt ce-au fost şi unii "e" mai egali decât alţii; aici, în ţara asta a mea, toată lumea vorbeşte de muncă, dar se promovează o ierarhie a nemuncii, ba chiar cei mai chiulăi îşi doresc să fie preşedinţii celorlalţi; aici agricultura e condusă de ginecologi şi electronişti, stânga e dreapta, dreapta e stânga şi toată naţia e un mare cetăţean turmentat, care mai bine merge la cârciumă decât la vot; tot pe plaiurile astea mioritice se mai întâmplă ca mai marii hidrotehnicieni ai naţiei să-şi bage creioanele în urechi şi nisipu'n saci ca să apere patria de inundaţii şi doar un biet fost lucrător la canal să găsească utilitatea magistralei albastre; tot pe acolo'şa gospodarii cu apa până'n gât urlă/bocesc/cerşesc şi se îmbată la crâşmă în timp ce jandarmii le scot boarfele din mâl şi le ridică locuinţe noi; ....şi, Doamne, vorba urăturii, ce-ar mai fi de înşirat/comentat/disecat/reformat în aceste timpuri şi locuri cu totul originale!!! Da' cine s-o facă? Cine se mai uită în jur? Cine mai aude suspinul văduvei ori plânsetul orfanului? Cui îi pasă că pământul ţării e năpădit de mălură şi pir, şi la propriu, şi la figurat? Cine mai dă doi bani pe naţia asta care doarme pe ea?
În definitiv, de ce mi-au tăiat mie salariul?
Sau cred că am pus incorect întrebarea; de ce mi-ar mai da mie salariu? Cui pasă că mă străduiesc să exist? Voi fi fiind, în ochii LOR, altceva decât un număr?
Cititorilor mei le ofer ceea ce circulă pe piaţa financiară românească(sperăm în ediţie limitată totuşi!)