Concertul meu de Anul Nou

E la modă, e trendy deci, să mergi la Viena pentru concertele de Crăciun ori Anul Nou. Dacă nu mergi, ori, Doamne fereşte!, nu vizionezi concertele acelea, eşti ca şi inexistent, nu ai voie să respiri pe lângă mai mărimile lor care au asistat la asemenea bijuuri şi care au motiv, apoi, să te privească de sus cel puţin un an întreg. Ce contează că mulţi dintre cei prezenţi acolo, direct ori virtual, nu pricep mai nimic din ce se cântă, nu percep mesajul superbelor bucăţi muzicale, nu ştiu nimic despre autorii ori contextul realizării acestora?! Important e să se afişeze, precum lelea Floarea care merge la biserică ca să-şi scoată în lume încălţările ori costumaşul nou nouţe, ori să vadă cine cu cine, ce şi cum....
Na, io nu-s trendy azi! Nu pentru că nu mi-ar face plăcere să ascult superbe creaţii ale geniului muzical creator ori interpretativ. Nu pentru că nu mi-ar plăcea Viena. Nu pentru că aş fi anticosmopolitism ori aş manifesta antiglobalizare şi alte....chestii din astea. E doar un exerciţiu de iubire. O iubire necondiţionată pentru neamul căruia îi aparţin, cu toate bubele şi gogomăniile şi neputinţele lui. O iubire profundă, care vine din generaţiile anterioare, pentru acest blestemat de drag pământ românesc pe care l-au iubit atâtea alte generaţii şi pe care, în ultima vreme, îl iubesc tot mai puţini... Poate mă înşel...aş vrea să mă înşel...să mi se demonstreze cândva că seminţele pe care unii dintre noi(naivi? încrezători? inconştienţi?) ne-am străduit să le aşezăm bine în brazdă vor da roadele scontate. Abia atunci voi considera că mi-am făcut datoria de dascăl român.
Până atunci, să revenim la concertele noastre de început de an. Să ascultăm şi să ne reascultăm vocile interioare care să ne amintească cine suntem!