Nu-mi fac planuri

Nu mi-am făcut niciodată planuri de perspectivă, nici măcar apropiată. Ba. greşesc; de câte ori mi-am făcut planuri, ordonte, clare, pe secvenţe,etc, niciodată n-am reuşit să le finalizez, ba pe unele nici n-am reuşit să le iniţiez. Nu pot să spun însă nici că am trăit la întâmplare, de pe o zi pe alta, la nimereală. Mai degrabă cred că mi-au fost utile proiectele mici, de foarte apropiată perspectivă, cele care valorificau o şansă nou-nouţă, care m-au tras după ele.
Ca urmare, nu-mi fac planuri mari pentru acest an; e muuult un an, deşi trece atât de repede, şi parcă nu vreau să mă gândesc până la finalul lui, e ca şi cum mi-aş dori să treacă mai repede. Nu-mi fac planuri, deci, dar mi-aş dori sănătate pentru mine şi toţi ai mei, o valoare pe care, din păcate, n-o preţuiesc decât atunci când mă înţeapă ori mă doare câte ceva(deh, o măsea din când în când, să-mi amintească vorba mamei: "da mai du-te la dentist, că ai o gură ca un..."mă rog, nu vorbesc urât din prima zi a anului!:), o ureche trosnită de curentul de prin şcoală, un picior răsucit cândva pe un vulcan din Islanda, un cot prins în uşa unui tramvai din Goteborg....şi altele, dar nu le mai spun, ca nu cumva să-şi aducă aminte de mine). Mi-aş dori să ştiu să-mi protejez sănătatea, atâta câtă mai e, şi să nu fiu nevoită să mă văd cu medicii, indiferent de unde. Din punctul ăsta de vedere, iată un prim plan nerealizat pe 2010- acela al controlului medical general pe care mi-l propusesem pentru vară. Nu mai îmi fac planuri în acest sens, dar mi-aş dori....
Mi-aş mai dori nişte locuri de muncă pentru ai mei; pentru unul ca să-l scoată din starea de inutilitate în care e de aproape un an, pentru fete găsirea unei slujbe având semnificaţii mai ales pentru confortul lor psihic. Ştiu că sunt serioase şi responsabile, rămâne doar ca aceste calităţi să fie observate şi valorizate pe măsură.
Mi-aş mai dori linişte şi pace, ca să ne putem bucura, fiecare în funcţie de aşteptările lui, de viaţa care trece pe nesimţite. Şi pentru că bănuiesc că linişte n-o să prea fie, că deja tensiunea generată de nesimţirea guvernamentală şi accentuată de neputinţele ori laşităţile locale tind să dea în clocot, mi-aş dori să am tăria să iau lucrurile aşa cum sunt, cu bunele şi relele lor, să am răbdarea de a număra până la 10(dacă nu chiar Tatăl nostru)înainte de a deschide gura şi, mai ales, să mă informez mai mult şi mai temeinic în legătură cu drepturile mele, ca să mi le pot apoi apăra.
Aş mai vrea să nu uit de momentele din zori şi de la înserat, când să conversez, în felul meu, cu Dumnezeu. N-am fost educată religios. Dumnezeu n-a existat pentru mine până foarte târziu. L-am descoperit încet, dar mi-l imaginez în felul meu şi relaţia mea cu El este una specială. N-o afişez, dar o simt şi mi-aş dori să nu uit(că deh! neştiinţa din fire, greu are lecuire!)să mă rog de iertare şi să mulţumesc pentru tot ceea ce primesc în fiecare clipă şi în fiecare zi a existenţei mele.
Ajunge. Dacă toate-acestea, vorba poetului, fi-vor împlinite, atunci peste un an voi putea să fac un bilanţ pozitiv, căci sunt convinsă că, având cele mai sus înşirate, realizările mele şi alor mei nu vor întârzia să apară. Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu!